S suspension of environmental emission certificate penalty: no "well-justified case" where administrative act is validly motivated and flaws require complex substantive review

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.06.2022, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/05.05.2022 privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i-a fost impusă la plată suma de 13.158.061 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 90 din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă şi a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. x/05.05.2022 emise de pârâta AFM, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 90 din 29 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a deciziei de impunere, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta -pârâtă a susţinut că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori cuprinde motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură care atrag sancţiunea nulităţii. (art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.).

Instanţa de fond a preluat, pur şi simplu, întocmai susţinerile reclamantei, fără a examina în mod efectiv argumentele invocate prin acţiune.

Astfel, hotărârea instanţei de fond nu se circumscrie exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părţi prin prisma tuturor susţinerilor, apărărilor şi probelor de la dosar.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a opinat recurenta-pârâtă că sentinţa este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, din perspectiva reţinerii îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedite de către persoana lezată, care este datoare să propună şi să administreze dovezi concludente din care să rezulte existenţa cumulativă a celor două condiţii. Însă, în cauză, intimata-reclamantă nu a probat motive temeinice şi nici paguba iminentă în patrimoniul său.

Referitor la cazul bine justificat, a arătat recurenta că nu orice dubiu în privinţa legalităţii actului are semnificaţia unui "caz bine justificat", ci doar îndoielile serioase, care apar cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

Determinarea existenţei cazului bine justificat nu presupune analiza în fond a legalităţii actului administrativ, ci doar o analiză sumară a acestuia, prin raportare la motivele de fapt şi de drept invocate de către reclamant, analiză care nu trebuie să conducă la prejudecarea fondului.

A făcut recurenta trimitere, sub acest aspect, la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că în mod greşit instanţa a considerat întemeiate motivele invocate de societatea A. S.R.L..

Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, a arătat recurenta că instanţa de fond s-a raportat doar la cuantumul sumei, fără a proceda la verificările necesare pentru a stabili dacă executarea deciziei de impunere ar conduce doar la o diminuare ilicită a patrimoniului sau, într-adevăr, ar aduce atingere gravă şi imediată societăţii, situaţiei acesteia sau intereselor pe care înţelege să le apere.

Mai mult, intimata-reclamantă nu a dovedit, sub aspectul prejudiciului, intrarea în incapacitate de plată, nedepunând la dosar niciun act doveditor din care să reiasă că plata obligaţiei stabilită prin actul atacat i-ar produce o pagubă sau ar afecta bunul mers al activităţii sale.

3. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei recurate, în raport cu motivele de casare invocate, ţinând seama de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sancţionează situaţiile în care, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Recurenta- pârâtă a indicat acest motiv de recurs fără a-l dezvolta într-o manieră care să permită identificarea neregularităţilor ce ar putea fi subsumate prevederilor 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu toate că, sub imperiul motivului de casare menţionat, se includ cele mai variate neregularităţi de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum şi a celor stabilite în interesul exclusiv al părţilor.

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările părţilor.

Considerentele sentinţei atacate conţin argumentele pentru care instanţa de fond a socotit îndeplinite cerinţele cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, expuse într-o manieră clară şi logică, pe baza analizei aparenţei dreptului, în limitele procedurii sumare a suspendării de executare, astfel că motivul de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu este fondat.

Înalta Curte constată însă întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., constatând că sentinţa atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale care definesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru suspendarea actului administrativ.

Actul administrativ a cărui suspendare de executare a solicitat-o reclamanta, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, este decizia de impunere nr. x/05.05.2022 emisă de Administraţia Fondului pentru Mediu, privind aplicarea penalităţii prevăzute în cazul nerestituirii certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, prin care i-a fost impusă la plată suma de 13.158.061 RON.

Luând în considerare înscrisurile depuse în recurs, Înalta Curte constată că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reţinând fără temei îndeplinirea, în speţă, a condiţiei cazului bine justificat pentru suspendarea actului administrativ, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege.

Conform acestei norme juridice, există un caz bine justificat dacă din datele speţei pot fi identificate anumite împrejurări de fapt sau de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ, împrejurări care pot fi lesne decelate la nivelul aparenţei dreptului, fără a se prejudeca fondul cauzei.

Cu referire concretă la argumentele invocate de reclamantă şi la criticile formulate de recurenta-pârâtă împotriva sentinţei adoptate de judecătorul fondului, fără a păşi la efectuarea unei analize care ar depăşi limitele sumare ale procedurii suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte reţine, referitor la motivarea actului administrativ contestat, că autoritatea publică emitentă a menţionat la pct. II.1 şi II.2 din decizie că reclamanta a fost sancţionată pentru nerestituirea unui număr de 23.995 certificate aferente emisiilor de CO2 generate în perioada 01.01.2021-31.12.2021, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. ş) din O.U.G. nr. 196/2005), iar sub aspectul motivării în fapt, se face trimitere la datele puse la dispoziţie de Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor prin adresa nr. x/03.05.2022, prin care i se comunică recurentei-pârâte situaţia operatorilor care nu au restituit certificatele de emisii de gaze cu efect de seră aferente emisiilor de dioxid de carbon, generate în anul 2021.

În cuprinsul adresei nr. x/03.05.2022, înscris depus în faţa instanţei de recurs, sunt detaliate motivele în fapt şi în drept ce impun emiterea unei decizii privind stabilirea penalităţilor în sarcina intimatei-reclamante. Împrejurarea că aceste motive de fapt nu au fost redate şi în conţinutul deciziei de impunere nu este de natură să conducă la concluzia că nu este îndeplinită cerinţa motivării actului administrativ, o asemenea cerinţă fiind respectată şi în cazul în care actul administrativ este însoţit de un act premergător în care sunt dezvoltate motivele ce au stat la baza emiterii lui, cum este cazul în speţă.

Înalta Curte constată, prin urmare, că actul administrativ contestat cuprinde elemente necesare şi suficiente pentru a permite destinatarului exercitarea neîngrădită a dreptului de a-l contesta., iar necomunicarea adresei nr. x/03.05.2022 nu a produs nicio vătămare reclamantei, în condiţiile în care, prin contestaţia administrativă prealabilă aceasta a detaliat motivele de nelegalitate şi netemeinicie care impun, în opinia sa, revocarea actului, făcând dovada deplină a cunoaşterii motivelor de fapt şi de drept ce au condus la emiterea acestuia.

De aceea, cel puţin la nivelul aparenţei dreptului, contrar concluziei judecătorului primei instanţe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate fundamentat pe ideea nemotivării actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte cercetarea celorlalte aspecte de nelegalitate legate de scadenţa termenului pentru restituirea certificatelor, respectiv depăşirea termenului pentru atribuirea noilor certificate (respectiv sfârşitul lunii februarie 2021), instanţa de control judiciar constată ca fiind fundamentată aprecierea primei instanţe în sensul că nu ar putea constitui temei al identificării, în speţă, a unui caz bine justificat, pentru că verificarea lor ar necesita un probatoriu complex, care ar prejudeca fondul cauzei, ceea ce nu este permis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În consecinţă, instanţa de control judiciar reţine, spre deosebire de concluzia la care a ajuns curtea de apel, că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de norma juridică la care s-a făcut referire mai sus, lipsa unui caz bine justificat făcând inutilă cercetarea motivelor privind existenţa pagubei iminente.

5. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 90 din 29 iunie 2022 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată.

Respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.