Material incompetence of the High Court to review non-Plenum decisions of the Supreme Council of Magistrates and mandatory territorial deviation for judges suing in their own jurisdiction

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra cererii de chemare în judecată de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 5 iulie 2022, contestatoarea A., judecător în cadrul Tribunalului Ilfov, a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Hotărârii nr. 899 din 3 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

2. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

La data de 6 decembrie 2022, intimatul a depus note scrise prin care a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în susţinerea prezentei contestaţii, motivat de faptul că a fost admisă cererea acesteia de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Prahova.

3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 coroborat cu art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatoarea A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 899 din 3 martie 2022 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători.

Prin hotărârea atacată, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători a dispus respingerea cererii de transfer de la Tribunalul Iflov la Tribunalul Prahova, formulată de A..

Sub aspectul competenţei materiale a Înaltei Curţi de a soluţiona în primă instanţă contestaţia formulată, este necesar a se analiza dacă Hotărârea nr. 844 din 24 mai 2022 se circumscrie prevederilor art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"Art. 29.

(…)

(4) Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen şi în secţii, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează.

(5) Hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor se redactează în cel mult 20 de zile şi se comunică de îndată.

(...)

(7) Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Contestaţia se judecă în complet format din 3 judecători.

Rezultă, aşadar, că potrivit art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anterior citate, numai hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie direct la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Întrucât Hotărârea nr. 899 din 3 martie 2022 nu este o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ci una a secţiei pentru judecători, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 207/2018, care statuează că: "Hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun."

În consecinţă, competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 844 din 24 mai 2022 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care nu este pronunţată în materie disciplinară, ci este emisă în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 303/2004, va fi stabilită conform dreptului comun, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv art. 10 alin. (1) teza a II-a şi alin. (3), astfel încât, raportat la rangul central al emitentului actului, competenţa materială de soluţionare în fond ar fi revenit secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul contestatoarea.

Însă, având în vedere că, în prezent, contestatoarea îşi desfăşoară activitatea de judecător în cadrul Tribunalului Prahova, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, Înalta Curte este obligată să facă aplicarea dispoziţiilor speciale prevăzute de C. proc. civ. în materia alegerii de competenţă, respectiv dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează situaţia particulară a litigiilor în care este implicat un judecător în calitate de reclamant, raţiunea acestui text de lege constând în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, având în vedere calitatea părţii.

Astfel, dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care îşi desfăşoară activitatea.

În acest caz, intervine o prorogare legală a competenţei teritoriale, prorogare ce nu poate opera, însă, cu încălcarea normelor de competenţă materială. Norma este imperativă sub aspectul obligativităţii sesizării unei alte instanţe, facultativă, fiind din punct de vedere teritorial, numai alegerea unei alte instanţe de acelaşi grad, aflată, însă, în circumscripţia unei curţi de apel învecinate.

În concluzie, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi va da eficienţă prevederilor legale anterior menţionate, urmând a declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - secţie de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. împotriva Hotărârii nr. 899 din 3 martie 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.