Salary classification of judicial assistants: whether maximum wage equalization allows inclusion of loyalty bonuses based on service exceeding five years

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 23.12. 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bucureşti:

(i) anularea în parte a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020 emis de Ministerul Justiţiei şi emiterea unui nou ordin de încadrare cu luarea în considerare a unei indemnizaţii brute lunare de încadrare în raport de tranşa de vechime efectivă în funcţie de 15-20 de ani, gradaţia 5 şi indemnizaţia corespunzătoare acestei vechimi, precum şi în raport de sporurile de risc şi suprasolicitare neuropsihică, confidenţialitate, condiţii vătămătoare şi periculoase (toxicitate) cuvenite, faţă de nivelul maxim aflat în plată în cadrul autorităţii judecătoreşti pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, precum şi la plata diferenţelor drepturilor salariale rezultate, actualizate cu rata inflaţiei precum şi dobânda legală la zi;

(ii) anularea adresei de răspuns nr. x/2020 la plângerea prealabilă nr. x/2020;

(iii) obligarea pârâtului Ministerul Justiţie să vireze pârâtului Tribunalul Bucureşti sumele necesare efectuării plăţilor salariale lunare corespunzătoare;

(iv) obligarea pârâtului Tribunalul Bucureşti să plătească, în baza ordinelor ce se vor emite, diferenţele de drepturi salariale rezultate, în raport de vechimea efectivă în funcţie, corect determinată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 639 din 23 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Bucureşti, ca lipsită de obiect;

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în privinţa capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce sumele necesare plăţii drepturilor salariale.

(iii) admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat Ordinul nr. 3344/C/24.08.2020 emis de Ministerul Justiţiei în privinţa modalităţii de stabilire a drepturilor salariale ale reclamantei;

(iv) a obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin prin cre să stabilească drepturile salariale ale reclamantei prin raportare la o vechime în funcţie de 15-20 de ani;

(v) a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite să aloce sumele necesare plăţii drepturilor salariale ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei curţii de apel a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţe recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivare, recurentul-pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 153/2017 şi art. 34 din O.G. nr. 114/2018.

Stabilirea indemnizaţiilor la nivel maxim pentru categoria profesională a asistenţilor judiciar nu presupune includerea sporului pentru vechimea efectivă în magistratură, intimata neputând beneficia de mai mult decât au în plată cei care au obţinut despăgubiri echivalente sporului de fiedalitate, ci numai până la nivelul maxim câştigat de aceştia, în aceleaşi condiţii de vechime.

Ca atare, stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, astfel cum se stabileşte prin Legea nr. 71/2015, nu legitimează recunoaşterea vechimii efective în magistratură pentru asistenţii judiciari.

Recalcularea indemnizaţiei la nivel maxim a asistenţilor judiciari, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, s-a realizat prin OMJ nr. 4680/C/2016, emis la data de 21.12.2016, care a statuat la art. 1 că, începând cu 09.04.2015, indemnizaţia asistenţilor judiciari care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înainte de anul 2010, sporul de fidelitate al asistenţilor judiciari nu era reglementat, O.U.G. nr. 177/2022 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor şi O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei (Cap. 4, art. 16 şi art. 17) nu prevedeau acordarea sporului de fidelitate.

Ulterior, Legea-cadru nr. 284/2010 nu s-a aplicat niciunei categorii de salariaţi în ceea ce priveşte stabilirea salarizării, aceasta făcându-se prin aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare în anul 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006, precum şi ale Legii-cadru nr. 330/2009, în temeiul legilor anuale de salarizare.

În ceea ce priveşte asistenţii judiciari, reîncadrarea s-a realizat avându-se în vedere art. 16 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

Conform art. 16 alin. (1) din lege, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu o indemnizaţie de încadrare stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din prezenta anexă, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".

Ulterior, conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, "Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia lunară de încadrare prevăzută în prezenta anexă la cap. I lit. A) nr. crt. 4, aferentă unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani".

Asistenţii judiciari sunt numiţi pe o perioadă determinată (5 ani), iar prin esenţa şi natura funcţiei lor nu sunt independenţi. Mandatul limitat la 5 ani a exclus acordarea drpeturilor care privesc fidelizarea în sistemul justiţiei, cum este sporul/majorarea de fidelitate, indiferent de cuantumul ei.

Asistenţii judiciari reprezintă o categorie de personal distinctă de cea a magistraţilor, cu un statut diferit, care justifică şi o salarizare diferită, iar stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora fundamentează un anumit sistem salarial.

Astfel, Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale a determinat stabilirea nivelului maxim pentru fiecare funcţie, iar prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a dispus realizarea unei unificări a indemnizaţiilor, astfel că este neîntemeiată cererea de a dispune stabilirea indemnizaţiei ţinându-se cont de sporul de fidelitate, întrucât nu există temei în legislaţia incidentă cu privire la stabilirea indemnizaţiei asistenţilor judiciari în funcţie de vechimea efectivă în magistratură şi, totodată, este contrară principiului salarizării la nivel maxim, astfel cum s-a statuat prin Legea nr. 71/2015.

Reglementarea/nereglementarea prin lege ori printr-un alt act normativ a unor drepturi excedează cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Mai mult, prin Deciziile nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008, Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

De asemenea, prin Decizia nr. 1325/2008, Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să ţină cont de faptul că deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi se impun a fi respectate în egală măsură de către toate autorităţile publice.

3. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate de recurent şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este fondat şi îl va admite în limitele şi pentru considerentele ce succed.

Demersul judiciar al reclamantei A., asistent judiciar în cadrul Tribunalului Bucureşti, vizează anularea parţială a Ordinului nr. 3344/C/24.08.2020 prin care pârâtul Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale asistenţilor judiciari pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019.

În opinia reclamantei, drepturile sale salariale trebuiau stabilite prin raportare la vechimea efectivă în funcţia de asistent judiciar de peste 20 de ani.

În raport cu criticile recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe reflectă o greşită interpretare a prevederilor legale aplicabile prin raportare la starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În susţinerea cererii de stabilire a drepturilor salariale în raport de vechimea efectivă în funcţie, reclamanta a invocat mecanismul egalizării, astfel cum a fost stabilit prin art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015 şi prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794/2016.

În esenţă, judecătorul fondului a reţinut că, în aplicarea mecanismului egalizării drepturilor salariale cuvenite asistenţilor judiciari, concretizat în pronunţarea mai multor hotărâri prin care altor persoane care ocupă aceleaşi funcţii le-a fost recunoscută în integralitate vechimea în funcţie, şi reclamanta este îndreptăţită la stabilirea drepturilor salariale prin luarea în considerare în integralitate a vechimii în funcţia de asistent judiciar.

Prin urmare, a apreciat că, deşi acest mecanism este aplicabil perioadei anterioare datei de 01.07.2017, în raport de mecanismul de aplicare a Legii nr. 153/2017, efectele egalizării la nivelul maxim stabilit sub imperiul legii vechi se extind şi în etapele de aplicare a Legii nr. 153/2017 care au ca punct de pornire nivelul salarial existent la data de 30.06.2017.

Instanţa de control judiciar nu poate valida raţionamentul primei instanţe, deoarece acesta reflectă greşita interpretare şi aplicare a cadrului normativ incident în materie, fiind întemeiate criticile formulate de recurentul-pârât din perspectiva încălcării art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 153/2017, aplicabil la acest moment, care prevede că indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită asistenţilor judiciari se calculează exclusiv în funcţie de două tranşe de vechime în funcţie, de la 0 la 3 ani, precum şi de la 3 la 5 ani, critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prezintă relevanţă sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pronunţată în dosarul nr. x/2022, având ca obiect recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept:

"Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2015, precum şi alte măsuri din domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 71/2015, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal bugetare, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 aprobată cu modificări prin Legea nr. 250/2016 sensul de a se stabili dacă, raportat la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari presupune sau nu majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectiv realizată în funcţie".

Prin decizia menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, admiţând recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 31 alin. (1) - (l3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din Capitolul VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - Anexa VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani."

Instanţa de control judiciar apreciază că sunt esenţiale din perspectiva subiectului analizat următoarele considerente reţinute de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al instanţei supreme:

"160. Este de observat, în acest sens, faptul că în cea de-a doua orientare jurisprudenţială, instanţele care au dispus egalizarea la nivel maxim a drepturilor salariale aferente unei perioade începând cu 9 aprilie 2015 şi în continuare pentru viitor, până la încetarea raporturilor de muncă, au avut în vedere hotărâri judecătoreşti pronunţate în perioada 2008-2009, care vizau situaţii juridice deduse judecăţii anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 şi Legii-cadru nr. 284/2010, prin care s-a recunoscut, sub forma despăgubirilor decurgând din discriminare (pe temeiul art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000), în beneficiul unei părţi din categoria asistenţilor judiciari, a dreptului la majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea în funcţie (aşa-numitul "spor de fidelitate"), prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ipotezele juridice fiind diferite.

161. Or, la intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, din perspectiva dreptului salarial supus examinării nu existau diferenţe de salarizare în interiorul categoriei profesionale a asistenţilor judiciari care să fie izvorâte din acte normative cu valoare de lege, adoptate de legiuitorul originar sau delegat, în materia salarizării acestei categorii de personal plătit din fonduri publice, împrejurare care se deduce în chip limpede din expunerea istoricului şi evoluţiei legislaţiei salariale incidente.

162. Pe de altă parte, nu existau nici inegalităţi salariale care să fie izvorâte din hotărâri judecătoreşti, prin care să fi fost stabilite sau recunoscute atare drepturi salariale şi care să fie producătoare de efecte juridice la 9 aprilie 2015, când s-a născut dreptul asistenţilor judiciari şi obligaţia corelativă a ordonatorului de credite de a egaliza salarizarea la nivel maxim.

163. Aceasta întrucât, hotărârile judecătoreşti invocate drept termen de comparaţie şi-au încetat efectele cel mai târziu la momentul intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, astfel că, din perspectiva normei de egalizare, situaţia juridică premisă este asimilabilă inexistenţei vreunei diferenţe salariale izvorâte fie din legislaţia salarială aplicabilă personalului plătit din fonduri publice, fie din hotărâri judecătoreşti prin care sunt stabilite sau recunoscute drepturi salariale.

164. Aşadar, nu se poate reţine existenta unei inechităţi salariale şi, pe cale de consecinţă, nu poate fi raţional admis argumentul nesocotirii sau golirii de substanţă a principiului egalităţii de tratament.

165. Construcţia argumentativă din cea de-a doua orientare jurisprudenţială apare, în consecinţă, fundamentată pe ideea de egalizare a unei diferenţe salariale inexistente, câtă vreme afirmata inechitate salarială nu-şi află sorgintea nici în reglementarea legală în materia salarizării asistenţilor judiciari, nici în hotărâri judecătoreşti producătoare de efecte juridice la data de 9 aprilie 2015. În atare condiţii, aceasta nu doar că nu se fundamentează pe imperativul egalizării şi înlăturării inegalităţilor din sistemul de salarizare a personalului bugetar, ci, dimpotrivă, se îndepărtează chiar de la scopul edictării acestei soluţii legislative introduse prin Legea nr. 71/2015, fiind ea însăşi sursă generatoare de inechităţi salariale în interiorul categoriei profesionale a asistenţilor judiciari, ceea ce justifică, cu atât mai mult, intervenţia instanţei supreme, prin mecanismul de unificare jurisprudenţială activat.

166. Sub un alt aspect, cum deja s-a expus, nu poate fi ignorată împrejurarea că, după abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, fidelizarea judecătorilor, a procurorilor, a personalului asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi nu se mai realizează prin acordarea unei majorări a indemnizaţiei de încadrare, ci prin aplicarea unui coeficient la valoarea de referinţă sectorială, prestabilit de legiuitor în corelaţie directă cu criteriul vechimii în funcţie, pe mai multe intervale de vechime de până la 20 de ani şi, respectiv, de peste 20 de ani, în vreme ce pentru asistenţii judiciari coeficienţii legali maximi, corelaţi de asemenea cu criteriul vechimii în funcţie, sunt cei corespunzători vechimii de 5 ani (durata unui mandat).

167. Aşadar, în cazul asistenţilor judiciari, Legea-cadru nr. 284/2010 prevede expres că indemnizaţia de încadrare va fi stabilită pe baza coeficienţilor de ierarhizare prevăzuţi la cap. I nr. crt. 1 din anexa la lege, aferenţi unei vechimi în funcţie de la 0 la 3 ani, respectiv de la 3 la 5 ani, astfel că nu este nici necesară şi nici posibilă aplicarea altor coeficienţi de ierarhizare, prevăzuţi de lege pentru alte categorii profesionale.

168. Aceasta întrucât, includerea în indemnizaţia de încadrare a asistenţilor judiciari a unui element salarial echivalent cu majorarea indemnizaţiei de încadrare numai în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţii de judecători, procurori, personal asimilat acestora şi magistraţi-asistenţi, prevăzută de art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ar echivala cu modificarea mecanismului de stabilire a drepturilor salariale aşa cum a fost acesta reglementat de legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 şi nr. 284/2010, în pofida faptului că prin acestea s-a prevăzut expres că drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute de aceste legi.

169. Or, soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor după 1 ianuarie 2010 şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia.

170. De altfel, examinând noţiunea de "vechime în funcţie" şi sfera destinatarilor legii, într-un context normativ vizând personalul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism care nu are o grilă proprie de salarizare, prin decizia nr. 31/2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reţinut următorul argument cu valoare de principiu, aplicabil mutatis mutandis:

"94. Faptul că prin nota de subsol nr. 1 la tabelul prevăzut în cap. I lit. B) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie denotă că ierarhizarea salarizării în funcţie de această vechime nu se poate aplica decât categoriilor de personal expres prevăzute, nu şi categoriilor de personal a căror salarizare se stabileşte prin "trimitere" la coeficientul de ierarhizare. 95. Menţiunea expresă a legiuitorului privind înţelegerea noţiunii de "vechime în funcţie" trebuie interpretată în sensul limitării la funcţiile special şi limitativ prevăzute în nota de subsol anterior evocată. (...) 97. Nu se poate interpreta că trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B) de la cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, referitoare la "vechimea în funcţie", se aplică şi acestei categorii profesionale, întrucât o astfel de interpretare ar reprezenta o adăugare la lege, ceea ce nu este permis în acest context".

De asemenea, Înalta Curte a apreciat că nu sunt încălcate nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne sau de dispoziţiile convenţionale - art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie.

Aşadar, potrivit acestei decizii, obligatorie conform dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani, cum în mod corect a stabilit recurentul-pârât prin actul administrativ contestat în cauza pendinte.

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului-pârât, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care atrage reformarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate, şi, pe cale de consecinţă, la menţinerea ca legal a OMJ nr. 3344/C/24.08.2020 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei.

De asemenea, se reţine că nu se mai impune dezvoltarea argumentelor instanţei de recurs asupra chestiunii de drept ce formează obiectul criticilor invocate în prezenta cale de atac, aspectul dedus judecăţii primind o dezlegare în cadrul recursului în interesul legii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2022 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, soluţionat prin Decizia nr. 12/06.06.2022.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, se va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, se va respinge acţiunea reclamantei A. ca neîntemeiată, urmând a se menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 639 din 23 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.