Quantification of moral damages in RCA insurance claims: equitable reparation of non-economic harm versus mechanical administrative limits

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 5501/21.04.2017 emise de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii admiterea în tot şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să admită în tot cererea de plată despăgubiri formulată în sumă de 450.000 RON, compusă din despăgubiri pentru daune morale, despăgubiri pentru daune materiale şi prestaţie periodică stabilită global pentru sporirea nevoilor de viaţă, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa nr. 285 din 31 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3. Prin decizia nr. 4483 din 17 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul recurentului-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 285 din 31 ianuarie 2018, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În esenţă, instanţa de control judiciar a reţinut că, în ceea ce priveşte daunele morale, instanţa de fond a avut în vedere exclusiv numărul de zile de îngrijiri medicale acordate recurentului-reclamant, validând, de o manieră mecanică, evaluarea realizată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor în baza normelor privind "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese" a asigurătorului B. S.A., evaluare care, la rândul său, avea în vedere numărul de îngrijiri medicale.

Însă, prejudiciul moral cauzat de consecinţele concrete ale accidentului de circulaţie nu a fost avut în vedere la evaluare daunelor morale, în condiţiile în care recurentul-reclamant a rămas cu o infirmitate permanentă, decurgând din extirparea a două organe, respectiv splina şi un rinichi, fiindu-i pusă viaţa în pericol şi fiindu-i afectată capacitatea de muncă.

Referitor la despăgubirile materiale şi la solicitarea acordării unei de prestaţii periodice stabilite global pentru sporirea nevoilor de viaţă, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant nu a adus critici concrete considerentelor primei instanţe.

3. Hotărârea Curţii de apel

În rejudecare, după casarea cu trimitere, prin sentinţa nr. 865 din 3 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte Decizia nr. 4401/21.04.2017 de soluţionare a contestaţiei şi Decizia nr. 5501/21.04.2017, ambele emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 449.805 RON cu titlu de daune morale.

Totodată, a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 525 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi rejudecarea litigiului în fond.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi motivele pentru care a emis Decizia nr. 5501/21.04.2017, precizând că Decizia nr. 4401/21.04.2017 menţionată în dispozitivul sentinţei recurate priveşte un alt creditor de asigurare, a susţinut recurentul, invocând dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma nr. 16/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, că principalul scop al său este acela de garantare a creditorilor de asigurări, fiind obligat să acţioneze ca un profesionist în gestionarea fondurilor.

A apreciat că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că acordarea de daune morale trebuie să aibă un caracter reparator, şi nu compensator, pentru că a acordat o sumă de 100.000 euro pentru 50 de zile de îngrijiri medicale, adică 9.000 RON/zi de îngrijiri medicale, în condiţiile în care practica instanţelor civile este în sensul acordării de 1.000-1.200 RON/zi de îngrijiri medicale.

Astfel, suma acordată este mult prea mare, cu atât mai mult cu cât FGA nu are resurse nelimitate, în condiţiile în care au fost declaraţi în faliment doi mari asigurători (B. şi C.), aceasta fiind raţiunea pentru care legiuitorul a impus un plafon maxim de 450.000 RON pentru un creditor de asigurare, şi nu pentru fiecare creanţă de asigurare.

Suferinţele fizice şi psihice nu opt fi evaluate în bani, dar scopul încheierii unei poliţe de tip RCA, care este pentru terţi, şi nu pentru asigurat, este acela de a-l garanta pe beneficiar de primirea unei anumite sume, care trebuie să fie reparatorie, şi nu compensatorie.

Din considerentele hotărârii nu rezultă faptul că instanţa ar fi avut în vedere jurisprudenţa în materie, ci numai acele hotărâri care au acordat sume mari şi foarte mari pentru situaţii similare, practica instanţelor civile nefiind în acest sens.

Acordarea unor sume foarte mari nu face decât să încurajeze indisciplina rutieră, autorii de evenimente rutiere fiind acoperiţi de RCA.

Un alt criteriu pe care instanţa ar fi trebuit să-l aibă în vedere la stabilirea daunelor acordate era nu numai jurisprudenţa, dar şi principiul echităţii, despre care se face vorbire în mod constant în doctrina referitoare la astfel de daune.

Principiul echităţii nu a fost avut deloc în vedere de instanţă, deoarece ar fi impus ca despăgubirile acordate să fie direct proporţionale cu prejudiciul produs.

A considerat recurentul că nu poate dispune oricum de fondurile băneşti pe care le administrează şi nu poate încheia tranzacţii amiabile, fondurile băneşti nefiind fonduri private.

Recurgerea la o procedură internă standardizată nu este de natură a contraveni vreunei prevederi legale şi nici de a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative şi un tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

A făcut referire, în ceea ce priveşte zilele de îngrijiri medicale, la un raport de expertiză medico-legală efectuat de medici din cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca la solicitarea Judecătoriei Cluj-Napoca şi, în ceea ce priveşte prejudiciul moral, la decizia nr. 1179/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A mai apreciat recurentul-pârât că, şi în cazul în care nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei acţiune întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, putând pretinde de la cel care i-a provocat prejudiciul, în temeiul faptei ilicite a acestuia, o reparaţie egală cu diferenţa dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare şi valoarea reală a pagubei suferite.

Autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligaţia de a repara paguba cauzată invocând existenţa contractului de asigurare. În cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier, este cel care răspunde delictual, însă, patrimonial, răspunde asigurătorul, legiuitorul stabilind obligativitatea încheierii acestor tipuri de asigurări raportat la impactul social în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice.

Se cunoaşte importanţa rolului jucat de principiul cauzalităţii în procesul de determinare a prejudiciului reparabil. Raportul de cauzalitate reprezintă, concomitent, atât o condiţie indispensabilă pentru angajarea răspunderii civile, cât şi măsura întinderii acesteia.

Prejudiciul direct este cel care se află într-o legătură de cauzalitate bine caracterizată, certă, cu fapta ilicită, fiind urmarea necesară a acesteia, pe când prejudiciul indirect este cel care se află atât de departe în lanţul cauzal încât este aproape imposibil de ataşat faptei generatoare de răspundere, socotindu-se că nu are nicio legătură cu aceasta.

A mai menţionat recurentul că este binecunoscut faptul că nu tot ceea ce este moral este şi legal după cum nu tot ceea ce este legal este şi moral.

În unele state sunt stabilite prin norme aşa-numitele puncte de traumă, care ajută instanţele în acordarea de sume pentru acoperirea prejudiciului tocmai pentru a evita subiectivismul şi pentru faptul că, repararea prejudiciului trebuie să aibă un caracter reparator şi nu compensator, în cazul asigurărilor de tip RCA.

Suma de 100.000 de euro acordată de instanţa de fond este vădit disproporţionată faţă de toate elementele ce circumscriu prejudiciul de natură morală ce se cere a fi acoperit prin această despăgubire, în cauză neexistând nicio proporţie între cuantumul daunelor materiale acordate şi cel al daunelor morale.

Daunele morale nu sunt o sancţiune pentru autorul faptei ilicite, nici un mijloc de îmbogăţire nejustificată pentru victima faptei ilicite şi prejudiciabile. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale, acesta fiind motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate, păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

4. Apărările formulate

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrare în motivele de casare, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În subsidiar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurent.

Instanţa de control judiciar apreciază că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Susţinerile recurentului-pârât, ce pot fi avute în vedere în analiza recursului, sunt subsumate, în esenţă, aspectului că instanţa de fond nu ar fi avut în vedere principiul echităţii şi faptul că daunele morale au un caracter reparator, şi nu compensator, nefiind, însă, apte a demonstra că instanţa de fond ar fi interpretat sau aplicat greşit normele de drept material incidente sub acest aspect.

Aspectele învederate de recurent, calitatea de persoană juridică de drept public a acestuia şi scopul înfiinţării sale, nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări.

În cauză, la stabilirea sumei reprezentând despăgubiri morale pentru reclamant, s-a avut în vedere un criteriu obiectiv, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale şi urmările accidentului, în sensul că viaţa acestuia i-a fost pusă în pericol şi că a rămas cu o infirmitate permanentă, fiindu-i extirpate două organe (splina şi un rinichi), precum şi un criteriu subiectiv, constând în aprecierile instanţei referitoare la suferinţa fizică şi psihică cauzată de accident.

De asemenea, instanţa a avut în vedere faptul că, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, reţinând jurisprudenţa depusă de reclamant din care rezultă că, în situaţii identice cu a acestuia, media daunelor morale acordate a fost de 100.000 euro.

Practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Astfel, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.

Este demn de amintit că şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, şi în accepţiunea Înaltei Curţi, faţă de urmările accidentului asupra integrităţii fizice a intimatului-reclamant şi, implicit, asupra calităţii vieţii acestuia, cuantumul daunelor morale de 450.000 RON reprezintă o reparaţie echitabilă şi efectivă şi nu conduce la o îmbogăţire fără justă cauză.

În aceste condiţii, se constată că a fost demonstrată nelegalitatea actului administrativ contestat, Decizia nr. 5501/21.04.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, argumentele expuse de recurentul-pârât în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea hotărârii de fond, întrucât a fost motivată cu respectarea rigorilor prevăzute de lege şi dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 865 din 3 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.