Photovoltaic subsidy rejection annulled; appeal dismissed, reanalysis ordered.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower court's partial annulment of the administrative decision rejecting the claimant's photovoltaic panel funding application and ordering the defendant to reanalyze the claimant's administrative challenge in light of the court's reasons. The dispute arose from the Environment Fund Administration's rejection of a residential solar panel subsidy application under the "Casa Verde Fotovoltaice" program, based on an alleged mismatch between the address in the application and the property registry extract. The Court held, applying Article 21(f) of the funding Guide and the applicant's submitted documents (a mayoralty certificate and a property extract), that the claimant had sufficiently proven the correspondence between the data, and that the rejection was unlawful, particularly as the administrative contestation decision lacked proper motivation. The ruling rests on procedural and substantive grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004, confirming the lower court's correct interpretation of eligibility documentation requirements.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Photovoltaic subsidy rejection annulled; appeal dismissed, reanalysis ordered: The dispute arose from the Environment Fund Administration's rejection of a residential solar panel subsidy application under the "Casa Verde Fotovoltaice" program, based on an alleged mismatch between the address in the application and the property registry extract. The Court held, applying Article 21(f) of the funding Guide and the applicant's submitted documents (a mayoralty certificate and a property extract), that the claimant had sufficiently proven the correspondence between the data, and that the rejection was unlawful, particularly as the administrative contestation decision lacked proper motivation. The ruling rests on procedural and substantive grounds under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code and Article 20 of Law No. 554/2004, confirming the lower court's correct interpretation of eligibility documentation requirements.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting the appeal as unfounded.
Legal basis for rejecting the appeal as unfounded, together with art. 496 C. proc. civ.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 15.09.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând anularea actului administrativ emis de Ministerul Mediului prin AFM, respectiv Decizia Comitetului director din data de 11.06.2020, publicata pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin care s-a respins finanţarea instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrica in imobilul al cărui proprietar este in jud. Teleorman.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 109 din 2 februarie 202, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a anulat Decizia AFM-Comitetul director de respingere a contestaţiei şi a obligat pârâta să reanalizeze contestaţia reclamantului în lumina considerentelor sentinţei.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 109 din 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În contextul expunerii situaţiei de fapt, recurentul-pârât a arătat că o primă critică adusă sentinţei vizează soluţia primei instanţe de anulare în tot a Deciziei Comitetului director de respingere a contestaţiei, act administrativ care a produs efecte juridice fată de mai mulţi solicitanţi înscrişi în "Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională", şi nu doar faţă de intimatul-reclamant.
Astfel, enunţând art. 22 şi 23 din Ghid, care reglementează procedura de aprobare a solicitanţilor înscrişi în "Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională", recurentul a arătat că, în speţă, cererea de finanţare depusă de intimata-reclamantă a fost respinsă pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate, iar centralizatorul aprobat prin Decizia Comitetului Director al AFM cuprinzând proiectele propuse spre respingere (inclusiv proiectul intimatei-reclamante) a fost publicat pe site-ul Autorităţii în data de 11.06.2020 - Lista solicitanţilor respinşi în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, în şedinţa Comitetului director al AFM din 11.06.2020.
Împotriva soluţiei de respingere, intimata-reclamantă a formulat contestaţie, iar centralizatorul aprobat prin Decizia Comitetului director al AFM, cuprinzând contestaţiile propuse spre respingere (inclusiv contestaţia intimatului- reclamant), a fost publicat pe site-ul AFM în data de 12.08.2020.
Ca atare, întrucât cele două decizii au produs efecte juridice faţă de mai mulţi solicitanţi înscrişi în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, nominalizaţi în cuprinsul centralizatoarelor la care face referire, şi nu doar în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant, a considerat nelegală soluţia instanţei de fond privind anularea în întregime a Deciziilor Comitetului director al AFM.
O a doua critică adusă sentinţei vizează modalitatea de interpretare dată de instanţa fondului prevederilor din Ghid referitoare la situaţia în care informaţiile din cererea de finanţare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, confuzia fiind evidentă atât cu privire la aplicabilitatea unor prevederi legale în speţă, dar şi cu privire la semnificaţia unor termeni.
A mai arătat că, analizând motivele invocate de pârâtă în susţinerea soluţiei de respingere a cererii de finanţare şi a contestaţiei, prima instanţă a afirmat că acestea au fost greşite, reţinând că "din coroborarea extrasului de carte funciară x cu adeverinţa nr. x/01.04.2019 a Primăriei Comunei Bogdana, contrar celor reţinute de autoritatea pârâtă rezultă că adresa -str. x - este aferentă imobilului din cartea funciară nr. x Bogdana. Aceasta deoarece în adeverinţă este menţionat că reclamantul figurează cu o singură locuinţă pe teritoriului comunei Bogdana, satul Ulmeni, cea de pe str. x, iar din extrasul de carte funciară reiese că reclamantul este proprietarul locuinţei situată în satul Ulmeni. Or, dacă reclamantul este proprietar al unei singure locuinţe pe raza localităţii respective, se poate deduce că aceasta este cea la care face referire extrasul de carte funciară"
Or, aşa cum rezultă din prevederile ar. 21 lit. f) din Ghid, legiuitorul a stabilit expres care sunt documentele necesare solicitantului în vederea înscrierii, precizând că "în situaţia în care informaţiile din cererea de finanţare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, se va prezenta un document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective"
În speţa de faţă, instanţa apreciază că atât comisia de analiză, cât şi comisia de contestaţii ar fi trebuit să "deducă" faptul că reclamantul deţine o singură locuinţă şi astfel adeverinţa emisă face referire la imobilul din extrasul de carte funciară. Din adeverinţa emisă reiese că "numitul A. (...) apare cu una locuinţă, pe strada x nr. 76" şi nicidecum cu o singură locuinţă în oraş Ulmeni, comuna Bogdana, astfel cum apreciază instanţa de fond.
Având în vedere acestea, este greşită interpretarea instanţei de fond cum că reiese că reclamantul-intimat este proprietarul unei singure locuinţe pe raza localităţii respective, acesta de fapt având o locuinţă pe strada x nr. 76, în oraş Ulmeni, comuna Bogdana, nefiind clar şi fară echivoc că acesta nu deţine un alt imobil în oraş Ulmeni, comuna Bogdana şi că acesta este cel la care se face referire în extrasul de carte funciară.
Faţă de cele arătate, a apreciat că instanţa de fond a considerat în mod greşit că adeverinţa anexată priveşte extrasul de carte funciară.
Art. 21 lit. f) din Ghid prevede expres depunerea unui document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective, în opinia sa, raţiunea edictării acestei norme rezidând în necesitatea identificării clare a proprietarului şi imobilului pe care se doreşte implementarea proiectului.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală.
A susţinut că a înţeles să se adrese instanţei de judecată privind anularea deciziei Comitetului Director al AFM, unicul act emis de autoritate prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamant.
În ceea ce priveşte argumentele prezentate la punctul doi al cererii de recurs, intimatul a susţinut că acestea reprezintă o falsă realitate, neexistând o confuzie din partea instanţei, depunerea adeverinţei nr. x/15.06.2020 emisă de Primăria Comunei Bogdana având ca scop ajutarea Comisiei.
II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs
Examinând sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum şi dispoziţiile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea înregistrată la Ministerul Mediului - Administraţia Fondului pentru Mediu, prin intermediul instalatorului validat (B. S.R.L.), petentul A. a solicitat acordarea unei finanţări nerambursabile în valoare de 20.000 de RON pentru montarea unui sistem de panouri fotovoltaice pe imobilul situat în jud. Teleorman, str. x, carte funciară nr. x Bogdana, nr. cadastral x. Ataşat cererii, printre altele, reclamantul a anexat extrasul de carte funciară şi adeverinţa nr. x/01.04.2019 emisă de Primăria Bogdana, potrivit căreia acesta figurează in Nomenclatorul stradal al comunei Bogdana, satul Ulmeni, cu o singură locuinţă, situată pe str. x.
Prin Decizia Comitetului Director al Administraţia Fondului pentru Mediu, publicată la data de 11.06.2020, cererea a fost respinsă, pe motiv că din adeverinţa nr. x/01.04.2019 eliberată de Primăria Comunei Bogdana nu rezultă că adresa str. x este aferentă imobilului din cartea funciară nr. x Bogdana. Astfel, s-a apreciat că nu se poate realiza corespondenţa informaţiilor cuprinse în cererea de finanţare şi cele menţionate în extrasul de carte funciară cu privire la adresă.
Petentul A. a formulat contestaţie împotriva acestei decizii, ocazie cu care a ataşat şi o adeverinţă emisă sub nr. x/15.06.2020 de Primăria Comunei Bogdana, în completarea adeverinţei nr. x/01.04.2019, şi în cuprinsul căreia s-a precizat că imobilul proprietatea acestuia, situat în jud. Teleorman, str. x este înscris în registrul agricol al primăriei Bogdana, jud. Teleorman vol. V, la poziţia 2 şi are cartea funciară nr. x Bogdana.
Prin Decizia publicată la data de 12.08.2020, contestaţia a fost respinsă, cu aceeaşi motivare cu care s-a respins şi cererea de finanţare.
În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul A. a solicitat anularea actului administrativ emis de Ministerul Mediului prin Administraţia Fondului pentru Mediu, respectiv Decizia Comitetului director din data de 11.06.2020, publicata pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, prin care s-a respins finanţarea instalării sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrica in imobilul al cărui proprietar este in jud. Teleorman.
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte şi a fost anulată Decizia AFM-Comitetul director de respingere a contestaţiei, pârâta, care a fost obligată să reanalizeze contestaţia reclamantului potrivit considerentelor sentinţei, respectiv că reclamantul a făcut dovada corespondenţei informaţiilor cuprinse în cererea de finanţare şi cele menţionate în extrasul de carte funciară cu privire la adresă, a formulat recurs din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurentul a considerat nelegală soluţia instanţei de fond privind anularea în întregime a Deciziilor Comitetului director al AFM, întrucât cele două decizii au produs efecte juridice faţă de mai mulţi solicitanţi înscrişi în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, nominalizaţi în cuprinsul centralizatoarelor la care face referire, şi nu doar în ceea ce îl priveşte pe intimatul-reclamant.
Totodată, recurentul a criticat sentinţa prin prisma greşitei interpretări şi aplicari a dispoziţiilor legale incidente, susţinând că instanţa de fond a considerat în mod greşit că adeverinţa anexată priveşte extrasul de carte funciară, în opinia sa, raţiunea edictării art. 21 lit. f) din Ghid, care prevede expres depunerea unui document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective, în opinia sa, rezidând în necesitatea identificării clare a proprietarului şi imobilului pe care se doreşte implementarea proiectului.
Înalta Curte constată că aceste argumente sunt nefondate.
Astfel, este corectă soluţia recurată prin care a fost anulată decizia de soluţionare a contestaţiei şi a fost obligată pârâta să soluţioneze contestaţia în ceea ce îl priveşte pe reclamant, prin prisma considerentelor prin care s-a stabilit de către instanţă cu privire la situaţia sa particulară, în sensul că a făcut dovada corespondenţei informaţiilor cuprinse în cererea de finanţare şi cele menţionate în extrasul de carte funciară cu privire la adresă, în condiţiile în care reclamantul a contestat, astfel cum susţine şi prin memoriul de recurs, unicul act emis în soluţionarea contestaţiilor, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a contestaţiei sale, instanţa analizând demersul său judiciar exclusiv cu privire la cererea formulată de acesta.
În ceea ce priveşte greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, Înalta Curte reţine că potrivit art. 7 alin. (1) lit. y) din Ordinul ministrului mediului nr. 1287/2018 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională - Casa Verde Fotovoltaice, "solicitant eligibil - persoana fizică care îndeplineşte cumulativ criteriile de eligibilitate şi depune la instalatorul validat documentele obligatorii prevăzute în ghid."
Conform art. 21 lit. e) din Ghidul de finanţare "Documentele pe care le depune solicitantul la instalatorul cu care Autoritatea a încheiat contract de participare sunt: (...); e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie pe care se va implementa proiectul, în original; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte că este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; în situaţia în care extrasul de carte funciară este obţinut de solicitant în format electronic, se depune la instalatorul validat copia tipărită a acestuia, care conţine şi codul de verificare;"
Totodată, la lit. f) a aceluiaşi articol se prevede că "în situaţia în care informaţiile din cererea de finanţare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, se va prezenta un document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective."
Înalta Curte constată că din adeverinţa nr. x/01.04.2019 a Primăriei Comunei Bogdana rezultă că reclamantul figurează cu o singură locuinţă pe teritoriului comunei Bogdana, satul Ulmeni, cea de pe str. x, iar din extrasul de carte funciară nr. x Bogdana reiese că reclamantul este proprietarul locuinţei situată în satul Ulmeni. Prin urmare, din coroborarea acestor acte, contrar celor reţinute de autoritatea pârâtă, rezultă că adresa x str. x - este aferentă imobilului din cartea funciară nr. x Bogdana.
Totodată, în adeverinţa nr. x/15.06.2020 emisă de Primăria Comunei Bogdana, în completarea adeverinţei nr. x/01.04.2019, s-a precizat că imobilul proprietatea reclamantului situat în jud. Teleorman, str. x este înscris în registrul agricol al primăriei Bogdana, jud. Teleorman vol. V, la poz. 2 şi are cartea funciară nr. x Bogdana.
Or, acest înscris nu susţine o împrejurare nouă, astfel cum interpretează recurentul-pârât, pentru a putea fi luată în calcul în mod just inadmisibilitatea depunerii sale odată cu contestaţia administrativă, ci vine să lămurească aparenta neclaritate a primei adeverinţe, neputând fi reţinut nici că în cauză a fost nerespectată raţiunea edictării art. 21 lit. f) din Ghid, cum încearcă să se inducă prin memoriul de recurs.
Dincolo de aceste aspecte, în acord cu opinia curţii de apel, instanţa de control judiciar constată că pârâta nici nu a motivat respingerea contestaţiei, prin referire la acest argument, astfel încât această susţinere este invocată pro causa.
În aceste condiţii, în mod corect s-a reţinut că argumentul de respingere a cererii de finanţare este nelegal, iar din decizia Comitetului director al pârâtei prin care a fost respinsă cererea de finanţare nu rezultă dacă restul cerinţelor prevăzute de Ghidul solicitantului erau îndeplinite pentru acordarea finanţării, motiv pentru care se impune reanalizarea contestaţiei reclamantului, prin prisma considerentelor sentinţei recurate.
În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că susţinerile recurentului-pârât din memoriul de recurs nu sunt în măsură să conducă la reformarea sentinţei recurate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 109 din 2 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.