Lack of legitimate interest to challenge pandemic state-of-alert measures absent specific personal injury

Şedinţa publică din data de 7 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 11 octombrie 2021, sub nr. x/2021, având ca obiect cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Prim-Ministru şi prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Afacerilor Interne, în subsidiar, în măsura în care cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale va fi apreciată ca inadmisibilă, să se dispună pe calea dreptului comun, conform art. 1001 C. proc. civ., anularea H.G. nr. 1090 din 06.10.2021 privind prelungirea stării de alertă, publicată în Monitorul Oficial nr. 962/07.10.2021.

Instanţa a dispus disjungerea petitului doi al acţiunii precizate a reclamantului, privind anularea H.G. nr. 1090/2021, în temeiul Legii nr. 554/2004, şi formarea prezentului dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 51 din 22 martie 2022, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, invocată de pârâtul M.A.I. prin întâmpinare;

(ii) a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României, prin Prim-Ministru şi prin Secretariatul General al Guvernului şi Ministerul Afacerilor Interne, ca fiind lipsită de interes.

(iii) a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 51 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurentul critică soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii, din perspectiva aplicării greşite a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 33 C. proc. civ.

Astfel, s-a apreciat greşit de către instanţa de fond că nu ar fi dovedit existenţa vătămării afirmate, respectiv imposibilitatea exercitării drepturilor fundamentale invocate şi prevăzute în Constituţia României(dreptul la libera circulaţie, libertatea întrunirilor, accesul la cultură, dreptul la ocrotirea sănătăţii, egalitatea în drepturi, libertatea conştiinţei), precum şi interesul legitim cu privire la participarea liberă şi necondiţionată de efectuarea unui tratament medical contrar voinţei sale la activităţile arătate în Anexa 1 din cererea introductivă şi că demersul său judiciar se întemeiază cel mult pe argumente apte pentru apărarea unui interes legitim public.

În opinia recurentului, prezentarea dovezii dovedirea existenţei unei vătămări pentru a justifica un interes în promovarea demersului judiciar ar fi însemnat ca, în mod intenţionat şi ostentativ, să nu respecte măsurile instituite prin H.G. nr. 1090/2021 pentru a determina sancţionarea sa contravenţională şi abia apoi să fi iniţiat demersul judiciar, ceea ce ar fi însemnat chiar încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României.

Judecătorul fondului ignoră în totalitate concluziile scrise depuse la dosar în care a arătat în concret activităţile şi drepturile care îi sunt permise în funcţie de prezentarea dovezii vaccinului, şi a trecerii prin boală şi dovada unui test negativ, fiind mai mult decât evident că acţiunea judiciară viza recunoaşterea exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale care i-au fost condiţionate de vaccin, trecere prin boală, test negativ şi că a dovedit o vătămare directă în urma aplicării H.G. nr. 1090/2021.

Pornind de la faptul că efectele actului administrativ în discuţie (H.G. nr. 1.090/2021) se produc erga omnes, deci şi asupra recurentului, se poate constata cu uşurinţă că avea un interes în a solicita instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ.

Precizează că prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea contenciosului administrativ, ce definesc noţiunea de interes legitim public şi care descriu situaţii obiective, respectiv ordinea de drept, democraţia constituţională, competenţa de reglementare, legiuitorul a prezumat o vătămare personală pentru subiectele de drept privat, indiferent dacă, în concret, conţinutul actului ar părea să nu aibă acest caracter vătămător. Prin adoptarea actului cu exces de putere, nerespectând principiul legalităţii şi vătămând astfel interesul public, vătămarea sa personală se prezumă de plano. Vătămarea dreptului subiectiv decurge logic din încălcarea interesului obiectiv şi a produs consecinţe vătămătoare în patrimoniul său, derogând în mod nepermis de la garanţiile constituţionale conferite liberului exerciţiu al drepturilor mele fundamentale.

Mai mult decât atât, solicitarea de anulare a H.G. nr. 1.090/2021 nu a fost doar pentru nesocotirea unor cerinţe legale imperative (fapt ce atrage nelegalitatea hotărârii şi dreptul meu de a solicita autorităţii emitente să revină la exercitarea atribuţiilor sale în limitele cadrului legal, iar nu cu încălcarea acestuia) ci inclusiv pentru ca, ulterior anulării actului, recurentul să îşi poată relua exerciţiul firesc al drepturilor fundamentale încălcate şi să poată participa la viaţa publică

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ca fiind temeinică şi legală

Prin notele scrise, recurentul-reclamant a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimat ca nefondate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul -reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu o acţiune vizând anularea Hotărârii de Guvern nr. 1.090 din 6 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii, este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, după efectuarea propriei evaluări asupra circumstanţelor cauzei.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p), art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, coroborate cu art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. şi, prin urmare, criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

Prin normele cuprinse în art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1), Legea nr. 554/2004 oferă subiecţilor de drept privat un mecanism de contencios administrativ subiectiv, în cadrul căruia sancţiunea juridică a anulării actului administrativ nelegal poate fi aplicată numai dacă actul respectiv are efecte vătămătoare asupra dreptului subiectiv sau interesului legitim afirmat de reclamant.

Interesul, ca folos practic, imediat pe care îl are o parte şi pe care trebuie să îl demonstreze pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, în materia contenciosului administrativ, nu poate fi separat de vătămarea pretins a fi fost produsă prin actul administrativ atacat, fie drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate, fie interesului legitim public.

În acest sens, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public."

Art. 8 alin. (1)1 nuanţează această reglementare, în sensul că persoane fizice şi juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care solicită apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

Interesul legitim privat este definit în art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat".

În raport de aceste dispoziţii legale, prima instanţă a reţinut corect că recurentul-reclamant nu justifică un interes în promovarea acţiunii, întrucât nu a a făcut dovada unei vătămări într-un drept sau interes legitim privat, produsă ca efect al aplicării H.G. nr. 1090/06.10.2021.

Aprecierile cu caracter general asupra pretinselor vătămării produse de actul normativ contestat, cu referire la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie şi la pretinsele consecinţe negative ale măsurilor restrictive adoptate pentru limitarea infecţiei cu virusul SARS-COV2, prin restrângerea accesului persoanelor nevaccinate la unele activităţi, fără însă a indica/menţiona o situaţie concretă în care acest acces i-a fost efectiv împiedicat şi prejudiciul pe care l-a suferit prin această împiedicare, nu se circumscriu sferei noţiunii de interes legitim privat, personal, astfel cum aceasta se conturează din dispoziţiile legale sus menţionate, ci reprezintă argumente care fundamentează existenţa unui interes legitim public (apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor).

În realitate, recurentul-reclamant speculează, fără să arate, în concret, îndeplinirea dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, făcând doar o prezentare pur teoretică a interesului legitim privat.

Prin urmare, nefiind dovedit interesul legitim privat, recurentul-reclamant nu se poate prevala de existenţa unui interes legitim public, care este subsidiar, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1)1 din Legea contenciosului administrativ, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă.

Totodată, este adevărat că legalitatea unui act administrativ cu caracter normativ poate fi cercetată de instanţa judecătorească chiar şi după abrogarea acestuia sau ajungerea la termen, dar numai dacă reclamantul justifică interesul anulării lui prin raportare la anumite efecte personale, individuale, produse de actul administrativ.

Or, în speţă, recurentul nu a invocat şi dovedit o vătămare concretă pe durata stării de alertă declarată de H.G. nr. 1090/2021, astfel că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în raport de epuizarea efectelor actului administrativ normativ, la limita temporală reglementată expres în cuprinsul acestuia (30 de zile începând cu 10.10.2021), nu mai subzista, încă de la data pronunţării instanţei de fond, pretinsul interes legitim în demersul judiciar de anulare a actului normativ.

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 51 din 22 martie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2022.