Deductibility of construction costs and input VAT despite alleged upstream fraud: real transactions and lack of taxpayer knowledge of fraud

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată sub dosar nr. x/2017 A. S.R.L.- societate în insolvenţă reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar C. a solicitat ca, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea, în parte, pentru suma de 1.428.295 RON, a Deciziei nr. 3173/29.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Serviciul Soluţionare Contestaţii 1;

- anularea, in parte, pentru suma de 684.859 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA stabilit suplimentar, a Deciziei de impunere nr. x/01.09.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.09.2016, ambele emise de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu;

- anularea, în parte, pentru suma de 743.436 RON, a Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 09.09.2016 emisă în baza Deciziei de Impunere de care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 36/2020 din 12 martie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. - Societate in insolventa, reprezentată prin administrator special B. şi administrator judiciar C.- prin D., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare şi reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi în consecinţă:

Anulează în parte Decizia nr. 3173/29.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1;

Anulează în parte Decizia de impunere nr. x/01.09.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/01.09.2016, ambele emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi exonerează reclamanta de plata sumei de 569.916 RON reprezentând 113.565 RON impozit pe profit suplimentar şi 456.351 RON TVA suplimentar;

Anulează în parte Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 09.09.2016 emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi exonerează reclamanta de plata sumei de 344.899 RON reprezentând 31.995 RON obligaţii accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar şi 312.904 RON obligaţii accesorii aferente TVA suplimentar.

Menţine în rest actele administrative atacate.

Obligă pârâtele la plata sumei de 20.550 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.".

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 36/2020 din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov.

În susţinerea cererii de recurs, recurentasusţine că se impune admiterea recursului, casarea hotărârii greşite şi în rejudecare respingerea acţiunii în contencios administrativ în ceea ce priveşte fondul impunerii respectiv modul de constituire al impozitelor şi taxelor suplimentar datorate ca urmării efectuării de operaţiuni economice cu furnizorii: E. S.R.L., F., G., H. S.R.L., I. S.R.L..

In stabilirea stării de fapt privitoare la operaţiunile efectuate s-au avut în vedere constatările din Procesul-verbal nr. x/28.06.2016 încheiat de DRAI Sibiu au rezultat aspectele relevante in ceea ce priveşte realitatea operaţiunilor/tranzacţiilor desfăşurate între inlimata-reclamantă şi furnizorii săi.

Achiziţiile efectuate de itimata-reclamantă de la furnizorii indicaţi mai sus au constat în:

Prestări servicii lucrări de construcţii (amenajare şi betonare terenuri, construcţie corpuri clădire);

Materiale de construcţii (fier beton, var, ciment. BC'A. etc);

Mijloace lixe (bazine metalice, semiremorci, stivuitor):

Mobilier de birou;

iar intimata-reclamanta a înregistrat, în perioada 2011-2013, în evidenţele contabile toate aceste cheltuieli iar instanţa de fond a reţinut ca justificate operaţiunile efectuate de intimala-reclamantă dar a ignorat aspectele prezentate în actele administrative.

De asemenea şi în expertiza fiscală judiciară au fost ignorate toate aspectele privitoare la lanţul de aprovizionare al furnizorilor.

In ceea ce priveşte realitatea achiziţiile efectuate de la E. S.R.L., instanţa de fond a validat concluziile favorabile ale expertizei tehnice in construcţii şi ale expertizei fiscale şi a stabilit realitatea efectuării lucrărilor executate de această prestatoare, cu contracte încheiate şi asumate de păţi le contractante şi cu facturi fiscale dar fară să existe devize de lucrări explicite şi pentru toate operaţiunile efectuate.

Totuşi instanţa de fond a reţinut această explicaţie şi a mai reţinut că s-au emis facturi fiscale şi care au fost achitate prin virament bancar.

A mai reţinut instanţa de fond că cele 8 bazine metalice şi stivuitorul J. serie motor x se regăsesc fizic la punctul de lucru Orlal şi că aceste bunuri au fost necesare pentru obţinerea Autorizaţiei de mediu nr. SB 63din 26.03.2012.

Dar instanţa de fond a ignorat actele administrative în care se arată că justificarea documentră a efectuării serviciilor nu s-a făcut în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.

Astfel, pentru lucrarea de izolat acoperiş hală industrială, contractul 7/08.04.201 1 nu indica locaţia halei, iar lucrarea a fost subcontractată firmei S.C. I., şi nu au existat devize de lucrări sau bonuri de consum materiale, aşa încât validarea concluziilor expertizei tehnice este subiectivă, cât timp nu există şi altă dovadă a locului prestării serviciilor de izolaţie acoperiş.

Şi faţă de concluziile tehnice ale realităţii efectuării lucrării de decopertare teren in suprafaţa de 5.652 nr. curăţare teren resturi, transport rutier materiale în urma decopertării, pregătire teren pentru a 11 betonat; depunere de materiale pentru fundaţii şi montare de armături metalice, respectiv contractul de prestări servicii nr. x 1. şi acesta a fost subcontractat firmei SC"I."SRL având ca administrator pe K..

Instanţa de fond a validat din nou concluziile tehnice deşi în actele administrative contestate şi Procesul-verbal nr. x/28.06.2016, s-a arătat că materialul excavat şi transportat 5.652 m; pamant (5.652 nr. x I m adâncime), necesita efectuarea unui număr de peste 350 transporturi (5.652 m3 excavaţi/16 m/basculanta), la care se adaugă acelaşi volum de piatră/balast/nisip transportat pentru execuţia lucrării, dar nici unul dintre prestatori nu deţinea şi nu a indicat mijloacele de transport şi utilajele care au fost utilizate la executarea acestei lucrări şi nu a fost identificat nici locul în care a fost transportat volumul mare de pământ excavat.

De asemenea nu s-a făcut vreo dovadă a achiziţiei materialelor de construcţii utilizate la realizarea lucrării: balast, nisip, pietriş, piatră spartă, aşa că apreciem că nu este corectă soluţia primei instanţe care a reţinut realitatea efectuării lucrărilor de către prestatorii care au emis facturile fiscale.

De asemenea instanţa de fond a reţinut ca fiind reală şi justificată achiziţia de la E. S.R.L. a opt bazine metalice, deşi nu s-a tăcut dovada modului în care aceste bunuri au fost transportate şi nici dovada achiziţionării lor din aval, deci lipsa documentelor de provenienţă la furnizorul intimatei.

Având în vedere aceste aspecte ignorate de instanţa de fond se apreciază că soluţia privitoare la realitatea operaţiunilor efectuate de această prestatoare este greşită.

Şi în ceea ce priveşte achiziţia de la E. S.R.L. a semiremorcii L. (seria saşiu x), prin factura nr. x/21.1 1.201 1 în valoare de 40.000 RON + TVA, nici pentru aceasta nu s-a tăcut dovada achiziţiei din aval. Conform notei explicative a lui M. din data de 09.06.2016 se indică ca fiind cumpărată de la SC" N. S.R.L., dar în baza de date Dispecer 3 a fost identificata semiremorca L. ca fiind radiată din circulaţie de vechiul proprietar S.C. O. S.A. Bucureşti în data de 02.12.2011.

Şi în ceea ce priveşte achitziţia motostivuitorului J. (serie motor x) prin factura nr. x/30.11.2011 în valoare de 12.850 RON + TVA, nici pentru acesta nu se cunoaşte vânzătoul din aval şi nu există documente de provenienţa, aşa că şi în acest caz se apreciază că soluţia instanţei este greşită privitoare la realitatea şi justificarea operaţiunilor.

Faţă de aceste motive de fapt din care rezultă că nu a existat documentarea justificativă a achiziţiilor efectuate şi al realităţii efectuării de operaţiuni economice corect identificate, se suţine că hotărârea instanţei este greşită când a validat concluziile expertizei tehnice, fără identificare contractuală a locului prestării, şi implicit al expertizei fiscale, aşa că în temeiul dispoziţiilor art. 19. art. 21 şi art. 145 din Codul fiscal care au fost ignorate, se impune admiterea recursului, casarea hotărârii şi în rejudecare respingerea acţiunii privitoare la aceste aspecte.

În ceea ce priveşte achiziţiile de la furnizorul S.C. F. SRL

Instanţa de fond a validat concluziile expertizei tehnice şi a expertizei fiscale şi a reţinut că. sunt reale lucrările de execuţie a unei platforme de beton armat în suprafaţă de 700 mp, tară indicarea locaţiei.

Dar instanţa a ignorat faptul că documentul justificator, contractul de prestări servicii nr. x în valoare de 220.000 RON privind execuţia unei platforme de beton armat în suprafaţă de 700 mp., nu avea indicată locaţia prestării şi nici în actul adiţional nu sunt indicate alte date. şi Iară devizul de lucrări referitoare la cantităţile de materiale de construcţii: beton, fier beton, ete. şi manopera utilizată.

Instanţa a ignorat faptul că s-a făcut dovada că subcontractanta S.C. I. S.R.L. nu deţinea mijloace de transport şi era în imposibilitate transportării betonului cu auto specializate la punctul de prestare.

În data de 05.01.2012 a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x, între S.C. F. S.R.L. reprezentată de P. şi intimata-reclamantă reprezentată de B., fără a fi indicată valoarea contractului, care este obiectul executării de lucrări de construcţii la punctele de lucru ale societăţii, iar cele 2 acte adiţionale conţineau doar generic lucrările de executat, gard cu lungimea de 200 m la valoarea de 250.000 RON (TVA inclus) şi betonarea unei platforme de 1.300 mp la valoarea de 250.000 RON (TVA inclus).

Lucrarea a fost subcontractată de S.C. I. S.R.L. iar devizul de lucrări nu conţine informaţii referitoare la cantităţile de materiale de construcţii (beton, fier beton, etc.) şi manopera utilizată în efectuarea lucrărilor.

In ceea ce priveşte această prestatoare organele fiscale au reţinut că se află în întrerupere temporară de activitate din data de 09.01.2012, că nu avea depuse declaraţiile financiare, nu avea angajaţi, aşa că s-a concluzionat că lucrările de construcţii evidenţiate în factura nr. x/30.03.2012 nu au fost în fapt realizate de către S.C. I. S.R.L., prin urmare intimala-reclamantă A. S.R.L. în calitate de beneficiar final al lucrărilor nu avea drept de deducere pentru cheltuielile evidenţiate eu această lucrare, precum şi TVA aferent.

Şi în ceea ce priveşte execuţia unei hale cu structură metalică şi panouri sandwich în suprafaţa de 1.000 mp la punctual de lucru din Orlat, se apreciază că instanţa a greşit când a reţinui justificarea legală a operaţiunii, prin contractul de prestări servicii fără număr încheiat în data de 02.08.2012, de prestatoarea F. S.R.L.. reprezentată de M. cu intimata, în valoarea de 700.000 RON (TVA inclus).

Reprezentantul legal al prestatoarei a declarat că a subcontractat lucrarea şi că a fost executată de Q. şi R. şi nu a s-a indicat nici o societate, deci nu poate fi stabilită realitatea.

În ceea ce priveşte amenajarea la punctul de lucru din Solea, jud. Suceava, constând în reparaţii acoperiş, turnat platforma betonată, renovat clădire pentru birouri, prestarea a fost convenită prin contractul din 25.10.2012, dar şi această lucrare a fost subcontractată aceloraşi persoane fizice, reprezentante de societăţi comerciale.

Cu privire la furnizorii F. S.R.L., respectiv societăţile S. S.R.L. şi T. S.R.L., furnizori care ar fi efectuat prestările de servicii/livrările de bunuri în beneficiul intimatei beneficiarului final, inspectorii antifrauda au consemnat în Procesul-verbal nr. x/28.06.2016, următoarele:

Cu privire la "furnizorul" S. S.R.L. cu sediul social şi domiciliul fiscal în localitatea judeţul laşi (CUI x) reprezentată legal prin asociat unic şi administrator U., societate ce a fost nominalizata de către M. ca executant al lucrărilor (care conform devizului de lucrări reprezintă 200-250 m3 beton, respectiv 25-30 transporturi cu maşini specializate) s-a constatat că este furnizor ele tip "fantomă", conform informaţiilor prezentate în Procesul Verbal c/c control nr. x/24.06.2015 încheiat de inspectorii Direcţiei Regionale Antifrauda Fiscală 1 Suceava precum şi constatărilor din Raportul de Inspecţie Fiscală nr. F/S 788/30.10.20/5, întrucât:

- administratorii societăţilor care s-au prezentat pentru verificare în cele mai multe cazuri nu ştiu să scrie, reprezentanţii legali depun declaraţii fiscale doar pentru a crea o aparenţă de comportament fiscal corect, declaraţiile depuse de aceştia conţin date necorelate, nu există plăţi sau plăţile către bugetul de stat reprezentând impozite si taxe sunt modice în raport cu cifra de afaceri;

facturile nu conţin adresele complete (localitate, strada, număr) ale sediilor sociale ale furnizorului şi beneficiarului, nu sunt completate rubricile obligatorii prevăzute de aceste formulare, precum date despre delegat si mijloacele de transport folosite, nu au fost identificate înscrisuri complementare facturilor, respectiv contracte sau comenzi, utilizate în mod curent în relaţiile economice, sau avize de însoţire a mărfii, fişe de magazie ori alte asemenea înscrisuri. Totodată, pe documentele de achiziţie regăsite în evidenţa contabilă nu sunt înscrise locurile sau punctele de lucru de unde au fost încărcate şi respectiv descărcate mărfurile:

- contravaloarea operaţiunilor efectuate a fost achitată fictiv, exclusiv în numerar. cu chitanţe;

nu s-au regăsit în evidenţa contabilă documente prin care să se facă dovada transporturilor bunurilor, respectiv avize, facturi, contracte, documente de transport CMR emise de Urmele de transport, totodată reprezentantul legal al societăţii, nu face dovada transferului de proprietate asupra bunurilor conform prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, şi nu poate preciza cu ce mijloace de transport au fost transportate mărfurile achiziţionate de la furnizori către societatea pe care o reprezintă;

parte a societăţilor verificate au declarat că nu au efectuat operaţiuni economice cu S..

Faţă de cele descrise mai sus s-a constatat că achiziţiile efectuate de S. de la entităţile juridice mai sus descrise sunt fictive, acestea în realitate nu s-au desfăşurat, scopul acestor operaţiuni a fost acela de a disimula realitatea şi de a crea o aparenţă legală dată mărfurilor livrate în aval către clienţi.

Cu privire la "furnizorul" T. S.R.L., (CUI x). reprezentată legal prin asociat unic şi administrator Q. si administratorul judiciar provizoriu societatea V.., care are acelaşi domiciliu ca si societatea S. s-a constatat că a făcut obiectul unei inspecţii fiscale parţiale, în acest sens fiind întocmit Raportul de Inspecţie fiscala nr. x din data de 02.07.2013 conform căruia S.C. T. a achiziţionat în perioada verificată, respectiv a înregistrat în evidenţa contabilă următoarele tipuri de mărfuri: ţeava, gresie, hiaturi, seturi pat cuvertura, covoare manuale, fuste de mătase, ţeava laminată dar nu a achiziţionat şi nu deţinea mărfuri de natuira celor facturate către F.. materiale şi utilaje de construcţii.

Totodată, din analiza informaţiilor gestionate la nivelul bazei de date a ANAF, cu privire la S.C. T. S.R.L. rezultă că:

societatea a fost înfiinţata în anul 2012:

nu figurează cu puncte de lucru sau sedii secundare declarate:

nu a dispus de resursele tehnice şi umane necesare efectuării livrărilor de bunuri;

în anul 2012 a înregistrat TVA de recuperat în suma de 1.312 RON. în anul 2013 a înregistrat TVA de recuperai în suma de 41 8.1 34 RON. şi nu a solicitat rambursare;

în anul 2012 a declarat TVA deductibila în decontul de TVA (D300) în valoare de 1.521.627 RON. iar în declaraţia informativa privind livrările de bunuri/servicii pe teritoriul naţional (D394) a declarat achiziţii în valoare de 480.657 RON;

a declarat livrări fictive către mai multe societăţi care nu au achitat TVA către bugetul general consolidat al statului şi care au înscris în deconturile de TVA achiziţii cu drept de deducere, între care şi societăţile H. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L..

În procesul-verbal nr. x/28.06.2016 s-a arătat că intimata-reclamantă a solicitat prestatoarei F.. cu adresa nr. x din data de 01.11.2012, sistarea lucrărilor începute la punctele de lucru din localităţile Orlat şi Solea, motivat de faptul că a "întâmpinat probleme financiare".

În perioada ianuarie - aprilie 2012 societatea intimată a mai achiziţionat de la F.:

motostivuitor cu furci frontale D3900 DVI792 (an fabricaţie 1989) prin factura nr. x/26.01.2012 în valoare de 19.800 RON + TVA, motostivuitor achiziţionat de F.. de la I..în data de 04.01.2012 cu suma de 19.650 RON + TVA. fară să se cunoască deţinătorul iniţial;

semiremorca W. (serie saşiu x) prin factura nr. x/13.02.2012 în valoare de 31.600 RON + TVA, semiremorcă achiziţionată de F. de la N. S.R.L. în data de 09.02.2012 cu suma de 5.645,16 RON + TVA. fară să se cunoască deţinătorul iniţial;

bazin 60 mc cu anexe (injector DLS, cos evacuare gaze, cos admisie) prin factura nr. x/05.04.2012 în valoare de 99.625 RON + TVA. echipament achiziţionat în aceaşi zi de la X. S.R.L. cu suma de 95.000 RON + TVA, societate inactivă începând cu 20.04.2012. şi tară să se cunoască deţinătorul iniţial.

Şi în ceea ce priveşte lucrările de execuţie a acoperişului pentru imobilul luat în folosinţă gratuită la punctul de lucru din Solea, judeţul Suceava, se arată că instanţa a reţinut greşit justificarea şi realitatea efectuării prestărilor, atâta timp cât subcontractanta nu avea personal angajat şi cu o calificare de construcţii şi cât timp nu deţinea în patrimoniu bunuri care să-i permită prestarea unor asemenea lucrări.

Faţă de toate aceste motive, şi chiar dacă bunurile şi lucrările au fost înregistrate în evidenţa contabilă a intimatei, instanţa a reţinut greşit realitatea şi dovada efectuării lucrărilor şi achiziţia legală a bunurilor.

In ceea ce priveşte achiziţiile efectuate de la furnizorul G. S.R.L. instanţa de fond a reţinut că toate operaţiunile efectuate cu această prestatoare sunt reale şi justificate cu documente, ignorând faptul că lucrările de betonare a curţii de la punctul de lucru din Orlat. jud. Sibiu şi Solea. jud. Suceava, contractate cu F. au fost sistate începând cu data de 01.1 1.2012. motivat de existenţa unor probleme financiare, dar că au aceleaşi prestări de servicii de lucrări de construcţie au fost contractate cu prestatoarea S.C. G. S.R.L. reprezentată de acealaşi reprezentant M., la valoarea de 700.000 RON + TVA.

în legătură cu această lucrare s-a solicitat societăţii intimate documentele de autorizare a efectuării construcţiei (avize, autorizaţii, etc) ocazie cu care s-au prezentat inspectorilor antifrauda următoarele:

Autorizaţie de construcţie nr. x/24.02.2014 emisă de Primăria Orlat prin care se autorizează persoana fizică B. să execute lucrări de construire birou şi copertină în valoare totală de 72.000 RON pe terenul situat in comuna Orlat, înscris în CF nr. x Cristian;

Proces-verbal de recepţie nr. x din 08.01.2016 privind lucrarea Documentaţie topografică pentru obţinerea autorizaţie de construire birou şi copertină, la imobilul înscris în CF nr. x Cristian, nr. cad. x, în suprafaţa de 3.410 mp, situat în extravilan teritoriul administrativ Orlat.

Având în vedere ca:

data autorizaţiei de construcţie este 24.02.2014. ulterioară datei de 19.11.2013 data la care societatea G. S.R.L. a emis factura finală a lucrărilor ce reprezintă construcţia clădirii de birouri:

autorizaţia de construcţie a fost emisă pe numele de B.. în baza cererii depusa de această persoană fizică, şi nu pentru intimată:

valoarea finală a lucrării declarate este de 72.000 RON. mult inferioara valorii din factura emisă de furnizorul lucrării G. SRL) (227.260 RON + TVA).

s-a concluzionat prin Procesul-verbal nr. x/28.06.2016 că proprietarul imobilului reprezentând clădire birouri este B., iar informaţiile din contractul încheiat în 20.10.2012, respectiv facturile din data de 27.11.2012 şi 19.11.2013 emise de G. SRL) a privitoare la perioada execuţiei lucrărilor ele construcţie, octombrie - noiembrie 2013 şi valoarea acestora nu sunt reale.

Şi în ceea ce priveşte contractul de prestări servicii cu G. încheiat în 22.1 1.2012 privind reparaţii acoperiş, turnat platformă betonată, renovat clădire pentru birouri la punctul de lucru din Solea, judeţul Suceava, cu un preţ de 400.000 RON (TVA inclus), instnţa a validat concluziile expertizei tehnice şi a considerat lucrările reale deşi nu a existat o factură finală, deviz şi alte documente justificative ale efectuării unei asemenea lucrări, ba mai mult au fost găsite în contabilitate stornări de facturi pentru aceste lucrări.

Şi în ceea ce priveşte factura nr. x/19.12.2012 cu achiziţie mobilier de birou în valoare de 34.000 RON+TVA, de la societatea G., achitată prin virament bancar în data de 31.01.2013. nu s-a tăcut dovada furnizorului iniţial, aşa că există un dubiu privitor la lanţul de approvizionare şi la realitatea unei asemenea tranzacţii.

În eeea ce priveşte achiziţiile efectuate de la furnizorul H., instanţa a reţinut realitatea şi corectitudinea achiziţiei de materiale de construcţie pe S. S.R.L. - F. - H." S.R.L.. materialele şi cantităţile aşa cum au fost ele înscrise în raportul de inspecţie fiscală, astfel:

conform facturii nr. x/10.09.2012 fier beton in cantitate de 4.490 kg în valoare totala de 13.021 RON + TVA.

conform facturii nr. x/25.09.2012 materiale de construcţii (BCA, var. ciment structo) în valoare totala tic I 1.490 RON i TVA.

conform facturii nr. x/10.10.2012 fier beton în cantitate de 5.530 kg, clin care cantitatea de 5.230 kg pe circuitul S."SRL - F. S.R.L. - H." S.R.L. în valoare totala de 15.167 RON + TVA (calculat astfel {5530-300}x2.90).

Chiar dacă expertul tehnic nu a pus nici o concluzie cu privire la aceste achiziţii totuşi se reţine realitatea operaţiunilor care au fost înregistrate în contabilitate şi în declaraţiile fiscale obligatorii.

Dar în lipsa unei analize a specialistului care să ateste utilizarea unui asemenea volum de mărfuri şi necesitatea lui precum şi a modului de transport a acestor materiale, astfel că nu se poate reţine existenţa operaţiunilor reale.

Şi în ceea ce priveşte operaţiunea din factura nr. x/12.1 1.2012 reprezentând livrare către intimată a 24 mc beton XC 2/CI 6 cu pompa si transport efectuată de către H." SRI în valoare de 7.008 RON + TVA nu există o concluzie a expertului tehnic dacă acest material eraa necesar şi ar mai fi putut fi utilizat după o lună de la achiziţia lui din data de 11.10.2012 de la Y. S.R.L..

Instanţa de fond a ignorat faptul că producătorul acestui material de construcţie Y. S.R.L. a dat explicaţii cu privire la marfa furnizată cu factura nr. x/11.10.2012 beneficiar H. S.R.L. şi cu destinaţia o distantă de aproximativ de peste 35 km de Sibiu - Staţie Y. S.R.L. şi de deseărcare la destinaţie şi încasare de la H. SRI cu o zi înainte de emiterii facturii, respectiv data de 11.10.2012.

Se impune înlăturarea caracterului de lucrare reală a livrării de beton într-un alt loc decât punctele de lucru ale societăţii intimate, la o distanţă mare de timp între data achiziţiei şi data vânzării (o luna) precum şi lipsa unui mijloc de transport specializat pentru efectuarea livrării din 12.11.2012 de către H. S.R.L., şi mai ales a lipsei unei concluzii a expertului tehnic privitoare la utilizarea acestui material, rezultă că este greşită soluţia instanţei de fond şi care se întemeiază doar pe înregistrarea în contabilitatea intimatei a unor operaţiuni evident nereale.

In ceea ce priveşte achiziţiile efectuate de la furnizorul I. S.R.L., intimata a înregistrat în contabilitate lucrarea reprezentând amenajare platformă betonată executată la punctul de lucru Cisnădie în valoare de 93.850 RON înregistrată în contul 628, Alte cheltuieli eu servicii executate de terţi", dar fără să existe contract, devize de lucrări iar expertul tehnic nu a prezentat nici o concluzie despre cantitatea şi tipul luerrărilor efectuate, aşa că în mod greşit a reţinut instanţa de fond realitatea şi existenţa acestor lucrări, chiar dacă ele au fost înregistrate în contabilitate pe bază de laturi fiscale.

Faţă de aceste motive de fapt şi de drept şi pentru că instanţa de fond a ignorat dovezile că operaţiunile economice nu au fost reale atâta timp cât ele au fost contractate în cascadă eu prestatoare care nu aveau nici personal de specialitate construcţii angajat, nici mijloace tehnice de producţie şi transport, iar expertiza tehnică nu a identificai documentar (contracte, devize de lucrări) amplasamentul lucrărilor efectuate, nu s-au prezentat documente care să evidenţieze cronologic desfăşurarea lucrărilor (procese-verbale de lucrări ascunse şi finalizate, certificate de calitate pentru materialele puse în operă, situaţii de plată pe lucrări, iar lucrările nu au fost urmările de diriginte de şantier sau de responsabil tehnic cu execuţia acestora, se poate aprecia că este greşită soluţia adoptată de instanţă că toate lucrările sunt reale şi că au fost executate cu bunurile înscrise în facturile prezentate de intimată.

Având în vedere concluziile că operaţiunile economice de achiziţie nu sunt reale în totalitate şi că organele fiscale au făcut dovada pe lanţul de achiziţie că nu se cunoaşte furnizorul iniţial şi că bunurile nu au putut fi utilizate în starea în care s-au aehiziţiont. beton cumpărat după o lună de la producerea lui. precum şi a lipsei documentelor justificative ale operaţiunilor, şi pe baza concluziilor expertizei fiscale judiciare, intimata şi-a precizat acţiunea înţelegând să recunoască ca datorată suma de I 14.943 RON cu titlu de impozit pe profit suplimentar şi solicitând instanţei să o exonereze de diferenţa de I 13.565 RON impozit pe profit suplimentar.

Se arată că instanţa de fond a greşit când a reţinut realitatea tranzacţiilor efectuate cu prestatorii. în lipsa unor elemente esenţiale din conţinutul contractelor documentelor adică locul prestării şi documente justificative ale lucrărilor efectuate, şi mai ales că expertul tehnic a arătat că: se poate afirma că pentru lucrările vizibile există corespondenţă între obiectul lucrării definit prin devizul oferta asociat contractului iar lucrările nevăzute sunt pertinente lucrărilor cu care sunt asociate - ţinând cont şi de observaţiile tăcute în lucrare şi pot fi dovedite cu martori."

Cât timp nici expertul tehnic nu a putut afirma cu certitudine ce lucrări, cantitate de material şi unde s-au efectuat lucrările invocate, soluţia instanţei privitoare la realitatea operaţiunilor este greşită, în mod greşi fiind apreciat caracterul justificativ al documentelor de achiziţie emise de prestatoarele identificate în lanţul de aprovizionare.

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că toate operaţiunile de achiziţie sunt reale din moment ce ele s-au realizat în cascada, unele s-au sistat altele s-au contractat pentru aceaşi perioadă şi pentru acelaşi obiectiv, nu s-a tăcut dovada furnizorului iniţial, al mijloacelor de transport necesare pentru un asemenea volum de materiale dislocate precum şi a lipsei unei identificări şi justificări în concret a cantităţii de materiale de construcţie utilizate şi a utilizării în concret a acestor materiale, a se reţine beton cumpărat după o lună de la producere.

In aceste condiţii, documentele/facturile purtând datele de identificare ale acestor societăţi prestatoare, în baza cărora intimata-reclamantă a înregistrat in evidenţa contabilă cheltuieli deductibile trebuiau reţinute ca fără caracter justificativ al realităţii operaţiunilor cât timp nu este dovedită întrulotul punerea în operă, înglobarea lor în imobilele şi structurile edificate.

Instanţa de fond a ignorat prevederilor art. 21, alin. (4). lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Titlului II. pct. 44 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele de aplicare a Codul fiscal şi ale Deciziei nr. 5/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel instanţa de fond a validat concluziile expertizei judiciare fiscale şi a reţinut că nu a fost justificată chelluiela cu achiziţiile de bunuri şi servicii de la prestatorii enumeraţi chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, astfel: amenajare platformă betonată executată la Cisnădie de către I." S.R.L.. izolaţia acoperiş hală industrială de la punctul de lucru din Cisnădie şi din Solea; dar reţine realitatea aprovizionării cu materiale pentru aceste lucrări şi nu dispune nimic cu privire la ele, ceea ce este eronat.

In privinţa lucrărilor efectuate în vederea autorizării în condiţiile impuse de Autorizaţia de mediu nr. x din 26.03.2012 pentru depozitul din Orlat instanţa de fond a ignorat faptul că lucrările de construcţie au fost edificate în temeiul autorizaţiei de construcţie nr. x/24.02.2014 emisă de Primăria Orlat prin care se autorizează persoana fizică B. să execute lucrări de construire birou şi copertină în valoare totală de 72.000 RON pe terenul situat în comuna Orlat, înscris în CF nr. x Cristian, aşa că lucrările identificate în această autorizaţie precum şi materialele aferente nu pot constitui cheltuieli deductibile pentru intimata societate comercială şi trebuiesc excluse.

Şi în ceea ce priveşte achiziţia de vehicule motostiv uitoare, încărcător frontal şi semiremorci se suţine că instanţa de fond a ignorat faptul că nu există dovada furnizorului iniţial al acestor bunuri, aşa că ar II trebuii excluse din categoria achiziţiilor legale.

In ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de la furnizorii identificaţi mai sus, se susţine că instanţa de fond a greşit când a validat în totalitate concluziile expertizei fiscale judiciare şi a stabilit că intimata reclamantă are drept de deducere pentru TVA în valoare de 456.351 RON .

Din starea de fapt descrisă în actele administrative şi chiar în considerentele hotărârii rezultă că nu toate operaţiunile derulate sunt reale, nu s-au identificat locul prestării şi lucrările efectiv efectuate şi nu există nici o justificarea a cantităţii de materiale necesare şi care să fi fost înglobate în lucrările despre care se afirmă că sunt necesare şi utile şi în scopul desfăşurării activităţii economice.

Chiar dacă se invocă principii şi hotărâri ale CJUE, trebuie să existe o documentare justificative ale lucrărilor efectuate, ale cantităţilor de materiale necesare, mai ales că lucrările au fost contractate în cascadă, fără să existe identificarea amplasamentului de lucru, aşa cum a reţinut şi în considerentele hotărârii instanţa de fond care nu a admis cheltuieli deductibile pentru lipsa acestor date pentru amenajare platformă betonată executată la Cisnădie, izolaţia acoperiş hală industrială de la punctul de lucru din Cisnădie şi din Solea.

Organele fiscale, prin analizarea operaţiunilor efectuate de intimata-reclamantă cu furnizorii săi cât şi din analizarea operaţiunilor de achiziţii şi livrare ale furnizorilor furnizorilor săi, au probat că operaţiunile nu au existat în realitate, aşa că acestea nu pot fi legale şi deci nu pot fi înregistrate în contabilitate, aşa încât, în mod corect au fost respinse la deductibilitate cheltuielile înregistrate în contabilitate şi a fost respinsă la deductibilitate TVA aferentă.

Din analiza documentelor din dosarul de inspecţie fiscală s-a constatat că nu a fost probată realitatea aprovizionării cu marfă şi nici efectuarea lucrărilor de construcţii din surse legale, dar instanţa de fond a ignorat aceste aspecte.

Trebuie reţinut şi faptul că principiul prevalentei substanţei asupra formei constituie un principiu fundamental al sistemului comun de TVA instituit de legislaţia comunitară, care se aplică în concordanţă cu celelalte principii recunoscute de legislaţia şi jurisprudenţa comunitară, printre care principiul luptei împotriva fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri.

Din acest motiv, legislaţia fiscală condiţionează deductibilitatea TVA aferentă achiziţiilor de îndeplinirea cumulativă, pe lângă condiţiile de formă (inclusiv condiţia ca persoana impozabilă să deţină factura care să conţină informaţiile obligatorii prevăzute de lege), a condiţiei de fond esenţială, aceea ca achiziţiile pentru care se solicită deducerea să fie reale, procurate din surse legale şi să fie destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

Cu alte cuvinte, din jurisprudenţa comunitară reiese aspectul potrivit căruia exercitarea dreptului de deducere a TVA de către persoanele impozabile nu trebuie confundată cu justificarea, demonstrarea exercitării acestui drept în cadrul controalelor fiscale ulterioare, persoanele impozabile având obligaţia de a prezenta dovezi obiective care să susţină realitatea operaţiunii pentru care se exercită dreptul la deducere.

Ca atare, obligaţia prezentării de dovezi obiective în vederea demonstrării realităţii operaţiunii pentru care se exercită dreptul la deducere nu reprezintă o cenzurare asupra oportunităţii dezvoltării unei afaceri de către persoana respectivă, în condiţiile în care legislaţia fiscală şi jurisprudenţa obligă acea persoană să justifice dreptul de deducere exercitat prin decontul de TVA.

De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie, cauza C-255/02 rezultă că, în situaţia în care în urma investigaţiilor fiscale se demonstrează că o persoana impozabilă sau un grup de persoane impozabile relaţionează unele cu altele într-o serie de tranzacţii care dau naştere unei situaţii artificiale, cu scopul de a creea condiţiile necesare pentru a deduce TVA organele fiscale sunt îndreptăţite să solicite plata taxei deduse în mod abuziv.

Jurisprudenţa comunitară menţine cu consecvenţă un element determinant în aprecierea bunei credinţe a contribuabililor acceptanţi de tacturi şi implicit în aprecierea dreptului de deduceri fiscale: în situaţia în care acceptantul de facturi era implicat sau avea posibilitatea să ştie de eludarea legislaţiei fiscale în amonte, se generează condiţionarea acordării dreptului de deducere, avantajele fiscale ale deducerilor realizate trebuind a fi refuzate. Un aspect relevant, care circumstanţiază eludarea legislaţiei fiscale pe circuitele tranzacţionale evidenţiate, este cel de mai sus reliefat, adică, faptul că M. - administrator sau director la cele trei societăţi furnizoare, singurul care a tranzacţionat cu intimata-reclamantă, nu a putut oferi organelor de control date şi informaţii concludente şi complete despre operaţiunile de prestări de servicii şi achiziţii de bunuri presupus a fi desfăşurate de societăţile pe care le administra.

La analiza deductibilităţii fiscale s-a pus accent atât pe circumstanţele de achiziţionare de la furnizorii de bunuri şi servicii nominalizaţi cât şi pe justificările achiziţiilor de bunuri şi de lucrări de construcţii prin acte/documente corespunzătoare, pentru a se cunoaşte circumstanţele faptice ale celor contabilizate, respectiv pentru a se analiza realizarea efectivă a operaţiunilor economice de către presupuşii furnizori având în vedere prevederile art. 6, art. 7. alin. (3) si (4), art. .55 şi art. 118 alin (5). din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită casarea în parte a sentinţei atacate, rejudecarea cazuei şi respingerea în tot a acţiunii reclamantei.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 36/2020 din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva deciziei nr. 3173/29.05.2017, solicitând, prin cererea precizată ulterior,

- admiterea contestaţiei pentru suma de 569.916 RON, reprezentând impozit pe profit şi TVA stabilit suplimentar stabilită prin Decizia de impunere nr. x/01.09.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/01.09.2016,

- admiterea contestaţiei pentru suma de 344.899 RON stabilită prin Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 09.09.2016.

Prin sentinţa pronunţată de instanţa fondului a fost admisă în parte acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a fost anulată în parte Decizia nr. 3173/29.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei, emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii 1.

A fost anulată în parte Decizia de impunere nr. x/01.09.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/01.09.2016, ambele emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi exonerată reclamanta de plata sumei de 569.916 RON reprezentând 113.565 RON impozit pe profit suplimentar şi 456.351 RON TVA suplimentar.

A fost anulată în parte Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x din 09.09.2016, emisă de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi exonerată reclamanta de plata sumei de 344.899 RON reprezentând 31.995 RON obligaţii accesorii aferente impozitului pe profit suplimentar şi 312.904 RON obligaţii accesorii aferente TVA suplimentar.

A fost respinsă, în rest acţiunea reclamantei şi obligate pârâtele la plata sumei de 20.550 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Cu privire la operaţiunile economice efectuate de A. S.R.L. cu furnizorul E. S.R.L., instanţa fondului Lucrările executate de E. S.R.L. sunt reale, ele fiind probate cu 27 contracte încheiate şi asumate de părţile contractante, devize ataşate facturilor fiscale (excepţie: lucrarea de izolaţie acoperiş) şi facturi fiscale.

Reţine judecătorul fondului că toate lucrările au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii reclamante iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Mijloacele fixe achiziţionate de la E. S.R.L., respectiv bazine metalice de diverse dimensiuni (între 30 mp - 100 mp), semiremorca L., stivuitorul J. au intrat în patrimoniul societăţii reclamante în baza facturilor fiscale, au fost recepţionate în baza Notei de intrare recepţie (NIR) şi au fost înregistrate în contabilitatea A. S.R.L. în conturile corespunzătoare de active corporale amortizabile iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Cele 8 bazine metalice şi stivuitorul J. se regăsesc fizic la punctul de lucru Orlat, fiind autorizate de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului prin Autorizaţia de Mediu nr. x din 26.03.2012 şi menţionate la capitolul I Activitatea autorizată punctul 1 "Dotări şi utilaje necesare".

Se arată că eventualul comportament fiscal neconform al reprezentantului legal al furnizorului de bunuri şi servicii, societate activă din punct de vedere fiscal cu declaraţii şi deconturi depuse în perioada de referinţă, evocat de către organul fiscal ca temei al refuzului, nu are efect cu privire la realitatea operaţiunilor atât timp cât s-a dovedit existenţa bunurilor şi a rezultatului serviciilor prestate în patrimoniul reclamantei, existenţa contractelor, devizelor şi facturilor care stau la baza achiziţiei de bunuri şi servicii şi cât timp nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, intenţia de fraudă în sarcina reprezentantului reclamantei sau faptul că acesta avea cunoştinţă de o astfel de fraudă.

2) Cu privire la operaţiunile economice efectuate de A. S.R.L. cu furnizorul F., prima instanţă reţine, în baza probatoriului administrat în cauză, că lucrările executate de F. sunt reale, ele fiind probate cu contracte încheiate şi asumate de părţile contractante, devize ataşate facturilor şi facturi fiscale.

Toate lucrările au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii reclamante iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Mijloacele fixe achiziţionate de la F., motostivuitor cu furci frontale, semiremorca W. şi bazin 60 mc cu anexe, au intrat în patrimoniul societăţii reclamante în baza facturilor fiscale, au fost recepţionate în baza Notei de intrare recepţie (NIR) şi au fost înregistrate în contabilitatea A. S.R.L. în conturile corespunzătoare de active corporale amortizabile, iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Motostivuitorul cu furci frontale şi semiremorca W. şi bazin 60 mc cu anexe se regăsesc fizic la punctul de lucru Orlat, fiind autorizate de către Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului prin Autorizaţia de Mediu nr. x din 26.03.2012 şi menţionate la capitolul I Activitatea autorizată punctul 1 "Dotări şi utilaje necesare".

Şi sub acest aspect se arată că eventualul comportament fiscal neconform al reprezentantului legal al furnizorului de bunuri şi servicii, societate activă din punct de vedere fiscal cu declaraţii şi deconturi depuse în perioada de referinţă, respectiv la furnizorilor (subcontractanţilor) furnizorului contractat, evocat de către organul fiscal ca temei al refuzului, nu are efect cu privire la realitatea operaţiunilor atât timp cât s-a dovedit existenţa bunurilor şi a rezultatului serviciilor prestate în patrimoniul reclamantei, existenţa contractelor, devizelor şi facturilor care stau la baza achiziţiei de bunuri şi servicii şi cât timp nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu intenţia de fraudă în sarcina reprezentantului reclamantei sau faptul că acesta avea cunoştinţă de o astfel de fraudă.

3) Cu privire la operaţiunile economice efectuate de A. S.R.L. cu furnizorul G., prima instanţă reţine că lucrările executate de G. sunt reale, ele fiind probate cu contracte încheiate şi asumate de părţile contractante, devize ataşate facturilor şi facturi fiscale.

Toate lucrările au fost evidenţiate în contabilitatea societăţii reclamante iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Lucrările de execuţie a corpului administrativ (birou, vestiar, laborator), copertine, boxe betonate au intrat în patrimoniul A. S.R.L., au fost recepţionate şi puse în funcţiune în baza Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/13.03.2014.

Achiziţia de mobilier a intrat în patrimoniul societăţii reclamante în baza facturilor fiscale, obiectele fiind recepţionate în baza Notei de intrare recepţie iar plata facturilor s-a efectuat 34 exclusiv prin virament bancar.

Toate achiziţiile de la furnizorul menţionat au fost declarate/recunoscute fiscal în declaraţia anuală privind impozitul pe profit (cod 101) ca elemente de cheltuială deductibilă.

Eventualul comportament fiscal neconform al reprezentantului legal al furnizorului de bunuri şi servicii, societate activă din punct de vedere fiscal cu declaraţii şi deconturi depuse în perioada de referinţă, respectiv la furnizorilor (subcontractanţilor) furnizorului contractat, evocat de către organul fiscal ca temei al refuzului, nu are efect cu privire la realitatea operaţiunilor atât timp cât s-a dovedit existenţa bunurilor şi a rezultatului serviciilor prestate în patrimoniul reclamantei, existenţa contractelor, devizelor şi facturilor care stau la baza achiziţiei de bunuri şi servicii şi cât timp nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu intenţia de fraudă în sarcina reprezentantului reclamantei sau faptul că acesta avea cunoştinţă de o astfel de fraudă.

4) Cu privire la operaţiunile economice efectuate de A. S.R.L. cu furnizorul H. S.R.L., judecătorului fondului reţine că furnizarea materialelor de construcţie de către H. S.R.L. reprezintă operaţiuni reale care sunt probate cu facturi fiscale şi Note de intrare recepţie iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament bancar.

Toate achiziţiile de la furnizorul menţionat au fost declarate/recunoscute fiscal în declaraţia anuală privind impozitul pe profit (cod 101) ca elemente de cheltuială deductibilă.

Eventualul comportament fiscal neconform al furnizorului de bunuri, societate activă din punct de vedere fiscal cu declaraţii şi deconturi depuse în perioada de referinţă, evocat de către organul fiscal ca temei al refuzului, nu are efect cu privire la realitatea operaţiunilor atât timp cât s-a dovedit existenţa bunurilor în patrimoniul reclamantei, existenţa facturilor şi notelor de recepţie care stau la baza achiziţiei de bunuri şi cât timp nu s-a dovedit dincolo de orice dubiu intenţia de fraudă în sarcina reprezentantului reclamantei sau faptul că acesta avea cunoştinţă de o astfel de fraudă.

5) Cu privire la operaţiunile economice efectuate de A. S.R.L. cu furnizorul I. S.R.L., instanţa fondului reţine că lucrările de amenajare platforma betonată la punctul de lucru Cisnădie se probează cu facturi fiscale şi devize ataşate facturilor iar plata facturilor s-a efectuat exclusiv prin virament 36 bancar.

Apreciind că o parte a persoanelor au un comportament fiscal inadecvat, că nu justifică achiziţii reale, necesare unor livrări ulterioare, nu depun declaraţii fiscale, nu depun bilanţuri contabile, " nu deţin capacitatea materială şi umană de a executa lucrări de construcţii ", "nu se cunosc adevăratele societăţi comerciale prestatoare (deci nu se poate afirma că acestea sunt persoane impozabile, plătitoare de TVA), în luna aprilie 2018, organele de inspecţie fiscală din cadrul Serviciului de inspecţie fiscală persoane fizice, efectuează o inspecţie fiscală la persoanele fizice B. şi Z., proprietarii terenurilor închiriate societăţii reclamante începând cu data de 27.11.2012, pentru punctul de lucru Orlat, terenuri pe care s-au efectuat lucrările de construcţii de către furnizorii menţionaţi, constatând următoarele: - " persoana verificată nu a declarat la organul fiscal competent valoarea investiţiei efectuată de către chiriaşul S.C. A. S.R.L. la bunurile imobile terenuri situate în judeţul Sibiu, localitatea Orlat identificat cu CF x Cristian şi în localitatea Orlat, identificat cu CF x Cristian, în declaraţia privind venitul realizat -cod 200 aferentă anului 2012.

Valoarea investiţiilor efectuate în anul 2012...a fost stabilită de către organele de control pe baza informaţiilor si documentelor puse la dispoziţie de către inspectorii antifraudă precum si a RIF nr. x/01.09.2016 încheiat urmare a inspecţiei fiscale efectuate la S.C. A. S.R.L.. - "este de menţionat faptul că, deşi, "există suspiciuni cu privire la realitatea operaţiunilor economice generate de comportamentul furnizorilor de bunuri si servicii’’, asupra bunurilor - terenurilor închiriate "s-au realizat efectiv lucrări de construcţii/montai/amenajare". aspecte rezultate din constatările procesului-verbal nr. x/28.06.2016 si din RIF nr. x/01.09.2016.

In acest context, organul fiscal, în temeiul prevederilor pct. 1351din Normele Metodologice de aplicare ale art. 62 din Codul fiscal, a stabilit un venit net suplimentar în sumă de 93.929 RON pentru anul 2012 şi de 199.426 RON pentru anul 2013 (cota de proprietate este de 1/2) şi implicit un impozit pe venit din chirii/cedarea folosinţei bunurilor suplimentar în sumă de 46,936 RON pentru anii 2012 si 2013, pentru fiecare dintre proprietari în parte.

Prin acest act administrativ fiscal, organul fiscal recunoaşte implicit existenţa construcţiilor aferente punctului de lucru Orlat edificate pe terenul închiriat de persoanele fizice B. şi Z., împreună cu relevanţa sa fiscală pentru activitatea reclamantei.

6) Pe de altă parte, subliniază judecătorul fondului că, în legătură cu aceleaşi operaţiuni ca şi cele deduse analizei în prezenta cauză, A.J.F.P Sibiu a formulat o plângere penală împotriva dl. M., administratorul societăţilor: E. S.R.L., F., G., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin Ordonanţa din 19.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Ordonanţa din 02.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, organul de cercetare penala a dispus clasarea cauzei, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală: "în cadrul dosarului x/2011, faptele privind săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 9, alin. (1) lit. c) au fost clasate pe motiv că nu s-a putut dovedi fictivitatea achiziţiilor la S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F.; prejudiciul calculat... s-a bazat doar pe anumite supoziţii, neexistând probe sau indicii că facturile înregistrate de partenerii societăţilor verificate ar fi fictive... în conformitate cu ordonanţa procurorului din data de 12.08.2016, faptele sesizate de organele fiscale referitor la I. S.R.L. CUI x, Sibiu au fost clasate ca urmare a decesului administratorului societăţii în persoana domnului K.".

Prin încheierea penală nr. 52/CP din 27 iunie 2018 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, Tribunalul Sibiu respinge plângerea formulată de Administraţia Judeţeană a 37 Finanţelor Publice Sibiu împotriva Ordonanţei din 19.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Ordonanţa din 02.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pe care le menţine.

Aşadar, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nu s-a putut dovedi fictivitatea achiziţiilor la S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F.; prejudiciul calculat s-a bazat doar pe anumite supoziţii, neexistând probe sau indicii că facturile înregistrate de partenerii societăţilor verificate ar fi fictive.

În condiţiile în care organele fiscale nu s-au prevalat în faţa instanţei de contencios administrativ de argumente suplimentare celor indicate organelor de urmărire penală, instanţa fondului a dat efect acestor concluzii care se bucură de prezumţia de adevăr şi ţinând cont şi de celelalte argumente expuse anterior a conchis în sensul realităţii operaţiunilor derulate de reclamantă cu furnizorii de bunuri şi servicii mai sus enumeraţi.

Valorificând aceste constatări de fapt din perspectiva dispoziţiilor legale referitoare la calculul impozitului pe profit precum şi la deductibilitatea TVA, instanţa fondului concluzionează în sensul că reclamanta a demonstrat caracterul deductibil al cheltuielilor aferente bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la societăţile în discuţie, cheltuieli ce au fost efectuate în scopul realizării obiectului de activitate, dar şi caracterul deductibil al TVA aferent acestor contracte, din moment ce realitatea tranzacţiilor a fost dovedită în faţa instanţei, conform celor mai sus arătate precum şi faptul că achiziţiile de bunuri şi servicii au fost efectuate în scopul realizării operaţiunilor taxabile ale societăţii.

Constată Înalta Curte că hotărârea primei instanţe reflectă o corectă aplicare a normelor de drept material relevante în cauză, nefiind incidente dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subliniază Înalta Curte faptul că recursul este o cale de atac extraordinară, prin intermediul căreia instanţa de control judiciar verifică exclusiv conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cauzei, aşadar poate cenzura exclusiv o eroare de drept şi nu eori de fapt, săvârşite de instanţa fondului prin greşita apreciere a materialului probator din cauză.

În raport de aceste coordonate, Înalta Curte constată că în privinţa tuturor operaţiunilor ce s-au derulat între intimata-reclamantă şi societăţile E. S.R.L., F., G., H. S.R.L., I. S.R.L. recurenta-pârâtă critică hotărârea primei instanţe din perspectiva temeiniciei acesteia şi nu a legalităţii, susţinând, în esenţă, faptul că tranzacţiile înregistrate în contabilitatea reclamantei nu au la bază operaţiuni reale, parte din ele fiind afectate de frauda săvârşită în amonte, de furnizorii reclamantei şi a cocontractanţilor furnizorilor reclamantei.

Astfel cum se subliniază în cererea de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

Nu sunt deductibile, între altele, cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor aplicabile.

Însă, în cauza de faţă, ceea ce reproşează organele fiscale reclamantei intimate este conduita furnizorilor săi şi nu conduita reclamantei, în privinţa căreia probatoriul administrat în cauză a fost apreciat de judecătorul fondului, în sensul că atestă realitatea efectivă a tranzacţiilor încheiate cu furnizorii săi.

În egală măsură, concluzia judecătorului fondului pe marginea deductibilităţii TVA aferent achiziţiilor de la societăţile E. S.R.L., F., G., H. S.R.L., I. S.R.L. este una conformă dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, fiind demonstrată în cauză îndeplinirea condiţiilor legale pentru recunoaşterea deductibilităţii taxei respective.

În contextul faptic subliniat de prima instanţă, presupusa fraudă care ar fi fost săvârşită de furnizorii furnizorului reclamantei nu exclude dreptul de deducere al TVA decât cu condiţia demonstrării faptului că reclamanta a participat sau cel puţin cunoştea frauda în care sunt implicaţi furnizorii respectivi.

În acest sens a dezvoltat CJUE o bogată şi constantă jurisprudenţă, în sensul că dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziţionate şi pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului. Astfel cum în mod repetat a statuat Curtea, dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 şi următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului şi, în principiu, nu poate fi limitat, din moment ce persoanele impozabile care doresc să îl exercite respectă cerinţele sau condiţiile atât de fond, cât şi de formă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében şi Dávid, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373, punctele 37 şi 38, Hotărârea din 3 octombrie 2019, Altic, C-329/18, EU:C:2019:831, punctul 27, precum şi Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 33).

Problema de a şti dacă TVA-ul datorat pentru operaţiuni de vânzare anterioare sau posterioare privind bunurile în cauză a fost sau nu a fost plătit către trezoreria statului nu influenţează dreptul persoanei impozabile de deducere a TVA-ului achitat în amonte. Astfel, TVA-ul se aplică asupra fiecărei operaţiuni de producţie sau de distribuţie, cu deducerea taxei care a grevat în mod direct costul diverselor elemente constitutive ale preţului (Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel şi Recolta Recycling, C-439/04 şi C-440/04, EU:C:2006:446, punctul 49, şi Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében şi Dávid, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373, punctul 40, precum şi Ordonanţa din 10 noiembrie 2016, Signum Alfa Sped, C-446/15, nepublicată, EU:C:2016:869, punctul 32).

Totuşi, dreptul de deducere a TVA-ului trebuie să respecte cerinţe sau condiţii atât de fond, cât şi de formă. În ceea ce priveşte cerinţele sau condiţiile de fond, reiese din articolul 168 litera (a) din Directiva 2006/112 că, pentru a putea beneficia de dreptul amintit, trebuie, pe de o parte, ca persoana interesată să fie o "persoană impozabilă" în sensul respectivei directive şi, pe de altă parte, ca bunurile sau serviciile invocate pentru a justifica dreptul de deducere a TVA-ului să fie utilizate în aval de persoana impozabilă în scopul operaţiunilor taxabile ale acesteia şi ca, în amonte, aceste bunuri sau servicii să fie furnizate de o altă persoană impozabilă. În ceea ce priveşte modalităţile de exercitare a dreptului de deducere a TVA-ului, care corespund unor cerinţe sau condiţii de formă, articolul 178 litera (a) din Directiva TVA prevede că persoana impozabilă are obligaţia de a deţine o factură emisă în conformitate cu articolele 220-236 şi cu articolele 238-240 din aceasta (Hotărârea din 12 aprilie 2018, AA., C-8/17, EU:C:2018:249, punctele 30-32, precum şi jurisprudenţa citată)."

Combaterea fraudei, a evaziunii fiscale şi a eventualelor abuzuri sunt obiective recunoscute şi încurajate de Directiva 2006/112, iar Curtea a statuat în mod repetat că justiţiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele dreptului Uniunii. În consecinţă, autorităţile şi instanţele naţionale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabileşte, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel şi Recolta Recycling, C-439/04 şi C-440/04, EU:C:2006:446, punctele 54 şi 55, precum şi Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 34 şi jurisprudenţa citată).

Dacă această regulă se aplică atunci când o fraudă este săvârşită de însăşi persoana impozabilă, ea se aplică şi atunci când o persoană impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţia sa, participa la o operaţiune implicată într-o fraudă în materie de TVA (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel şi Recolta Recycling, C-439/04 şi C-440/04, EU:C:2006:446, punctul 56, Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében şi Dávid, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373, punctul 46, precum şi Hotărârea din 6 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 35).

În schimb, nu este compatibil cu regimul dreptului de deducere prevăzut de Directiva 2006/112 să se sancţioneze, prin refuzarea acestui drept, o persoană impozabilă care nu ştia şi nu ar fi putut să ştie că operaţiunea în cauză era implicată într-o fraudă săvârşită de furnizor sau că o altă operaţiune care face parte din lanţul de livrare, anterioară sau posterioară celei realizate de persoana impozabilă menţionată, era afectată de frauda în materie de TVA.

Astfel, instituirea unui sistem de răspundere obiectivă ar depăşi ceea ce este necesar pentru protejarea drepturilor trezoreriei statului (a se vedea în special Hotărârea din 12 ianuarie 2006, Optigen şi alţii, C-354/03, C-355/03 şi C-484/03, EU:C:2006:16, punctele 52 şi 55, Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében şi Dávid, C-80/11 şi C-142/11, EU:C:2012:373, punctele 47 şi 48, precum şi Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11, EU:C:2012:774, punctele 41 şi 42).

Atunci când persoana impozabilă nu este ea însăşi autorul fraudei în materie de TVA, dreptul de deducere nu poate fi refuzat acesteia decât dacă se stabileşte, în raport cu elemente obiective, că ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţionarea acestor bunuri sau a acestor servicii care justifică dreptul de deducere, participa la o operaţiune implicată într-o fraudă în materie de TVA săvârşită de furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul acestor livrări sau al acestor prestări (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 octombrie 2019, Glencore Agriculture Hungary, C-189/18, EU:C:2019:861, punctul 35 şi jurisprudenţa citată).

Apreciind, aşadar, că probatoriul administrat în cauză atestă, pe de o parte, realizarea efectivă a achiziţiilor de la societăţile E. S.R.L., F., G., H. S.R.L., I. S.R.L. şi, pe de altă parte, inexistenţa unor dovezi care să ateste în mod cert cunoaşterea, de către reclamantă, a faptului că furnizorii respectivi sunt implicaţi într-o fraudă privind TVA, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului în sensul deductibilităţii TVA aferent achiziţiilor de bunuri şi servicii de la furnizorii anterior nominalizaţi.

Aplicând acelaşi silogism în mod corespunzător pentru determinarea impozitului pe profit, nu se poate nega caracterul deductibil al cheltuielilor aferente achiziţiei de sulfat de cupru, din moemnt ce realitatea acestei achiziţii a fost probată în faţa instanţei de fond precum şi faptul că achiziţia s-a realizat în folosul activităţii economice a reclamantei.

În plus, este de subliniat faptul că presupunerile organului fiscal cu privire la frauda săvârşită de o parte din furnizorii reclamantei au făcut obiectul cercetărilor penale, aşa cum a reţinut judecătorul fondului în considerentele sentinţei atacate în prezentul recurs, fiind pronunţată o soluţie de clasare, confirmată şi de instanţa de judecată.

În concret, A.J.F.P Sibiu a formulat o plângere penală împotriva dl. M., administratorul societăţilor: E. S.R.L., F., G., pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin Ordonanţa din 19.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Ordonanţa din 02.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, organul de cercetare penala a dispus clasarea cauzei, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală: "în cadrul dosarului x/2011, faptele privind săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 9, alin. (1) lit. c) au fost clasate pe motiv că nu s-a putut dovedi fictivitatea achiziţiilor la S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F.; prejudiciul calculat... s-a bazat doar pe anumite supoziţii, neexistând probe sau indicii că facturile înregistrate de partenerii societăţilor verificate ar fi fictive... în conformitate cu ordonanţa procurorului din data de 12.08.2016, faptele sesizate de organele fiscale referitor la I. S.R.L. CUI x, Sibiu au fost clasate ca urmare a decesului administratorului societăţii în persoana domnului K.".

Prin încheierea penală nr. 52/CP din 27 iunie 2018 pronunţată în dosarul penal nr. x/2018, Tribunalul Sibiu respinge plângerea formulată de Administraţia Judeţeană a 37 Finanţelor Publice Sibiu împotriva Ordonanţei din 19.03.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi Ordonanţa din 02.05.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 de către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, pe care le menţine.

Aşadar, presupunerea organului fiscal cu privire la fictivitatea achiziţiilor la S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F. este înlăturată de autoritatea de lucru judecat ce însoţeşte încheierea penală nr. 52/CP din 27 iunie 2018, prin care se statuează în sens contrar, în sensul că nu s-a demonstrat caracterul fictiv al tranzacţiilor intervenite între reclamantă şi S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F., care au făcut obiectul cercetării penale.

O atare constatare se impune a fi însuşită de instanţa de contencios administrativ şi prin valorificarea jurisprudenţei dezvoltate de CEDO sub acest aspect, relevantă fiind în mod special hotărârea pronunţată în cauza Lungu şi alţii împotriva României.

Pornind de la faptul că o chestiune determinantă a fost analizată în cadrul unor proceduri judiciare paralele, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, subliniază, în cuprinsul hotărârii pronunţate în cauza antereferită că "în toate sistemele juridice, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti definitive implică limitări ad personam şi ad rem.

40. În prezenta cauză, chiar admiţându-se că nu exista nici identitate de părţi, nici identitate de obiect al celor două proceduri interne, Curtea constată că procedura fiscală şi cea penală vizau aceeaşi chestiune determinantă pentru soluţionarea acestora, respectiv încadrarea juridică a aceloraşi operaţiuni de transformare şi de revânzare a anvelopelor (mutatis mutandis, Siegle împotriva României, nr. 23456/04, pct. 36, 16 aprilie 2013).

41. În această privinţă, observă că, în cadrul procedurii contencioase fiscale iniţiate de reclamanţi, prin hotărârea definitivă din 3 iulie 2003, secţia comercială a Curţii de Apel Suceava, după examinarea elementelor de probă propuse şi dezbătute de părţi, a concluzionat că operaţiunile de transformare şi de revânzare a anvelopelor fuseseră legale şi că acestea dădeau dreptul la facilităţi fiscale. În consecinţă, a admis acţiunea formulată de reclamanţi împotriva procesului-verbal prin care li se imputau taxe şi penalităţi pentru operaţiunile respective (a se vedea supra, pct. 13).

42. Cu toate acestea, în cadrul procesului penal declanşat ca urmare a plângerii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice formulate împotriva primului reclamant, secţia penală a aceleiaşi curţi de apel, pe baza unei noi expertize, a revenit aspra concluziei respective, apreciind de această dată, prin hotărârea definitivă din 5 decembrie 2005, că aceste operaţiuni erau ilegale şi că pe baza acestora, reclamanţii au beneficiat în mod necuvenit de facilităţi fiscale (a se vedea supra, pct. 25).

43. În această privinţă, Curtea a constatat că opiniile experţilor erau divergente (a se vedea supra, pct. 15). Curtea reaminteşte că, în orice caz, faptul că pot exista mai multe opinii pe marginea unui subiect nu reprezintă un motiv suficient pentru a fi adusă atingere principiului securităţii raporturilor juridice. Nu se poate deroga de la acest principiu decât atunci când motive substanţiale şi imperioase impun acest lucru (SC BB. S.A. împotriva României, nr. 22687/03, pct. 32, 1 decembrie 2005).

44. Or, în speţă, în prezenta speţă, nici un element de acest tip nu poate justifica un astfel de reviriment.

45. Chiar admiţând că, în cadrul celui de-al doilea proces, secţia penală a curţii de apel s-a axat mai mult pe situaţia reclamanţilor şi că aceasta a urmărit să corecteze pretinsele erori comise de secţia comercială, Curtea consideră că nu ar trebui să le revină reclamanţilor sarcina de a suporta eventualele carenţe ale autorităţilor judiciare (mutatis mutandis, Amurăriţei împotriva României, nr. 4351/02, pct. 36, 23 septembrie 2008).

46. Cu siguranţă, în acest caz nu este vorba despre casarea unei hotărâri judecătoreşti "irevocabile" şi care a dobândit autoritate de lucru judecat (a se compara cu Brumărescu, citată anterior, pct. 62). Însă derularea simultan şi în paralel a două proceduri independente având ca obiect aceleaşi fapte, care a determinat secţia penală a curţii de apel să ajungă la o nouă apreciere a faptelor respective, radical opusă hotărârii anterioare a secţiei comerciale a aceleiaşi curţi de apel, a adus atingere principiului securităţii juridice (mutatis mutandis, Siegle, citată anterior, pct. 38).

47. Prin urmare, revenind asupra unei chestiuni în litigiu care fusese deja soluţionată şi care făcuse obiectul unei hotărâri definitive, şi în absenţa oricărui motiv valabil, curtea de apel a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice. Din acest motiv, a fost încălcat dreptul reclamanţilor la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţie".

Aşadar, în lumina celor statuate de CEDO în cauza anterior citate, se poate reţine o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice atunci când chiar dacă nu există identitatea de obiect a unor proceduri judiciare, cum este cazul procedurii penale şi celei în contencios fiscal, o chestiune determinantă, comună acelor proceduri, nu poate fi tranşată fundamental diferit de cele două instanţe fără a fi antrenată o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, chestiunea litigioasă comună, în cauza de faţă, fiind reprezentată de caracterul pretins fictiv al unor tranzacţii dintre reclamantă şi societăţile S.C. E. S.R.L., E. S.R.L. şi S.C. F., astfel cum acestea au fost deduse atât analizei organelor de cercetare penală dar şi invocate pentru tratamentul fiscal aplicat în cauză tranzacţiilor respective.

Faţă de aceste considernte, Înalta Curte constată că nu este demonstrată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ. în cauză, motiv pentru care va respinge recursul declarat şi, văzând dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ., va obliga recurenta pârâtă la plata sumei de 11.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei, cheltuieli reprezentate de onorariul avocaţial avansat de reclamantă în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 36/2020 din 12 martie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta pârâtă la plata sumei de 11.500 RON cu titlul de cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2022.