Annulment of public domain inventory entries contingent on annulment of underlying local council resolution and dispensation with preliminary complaint for acts in civil circulation

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2019, la data de 23 decembrie 2019, reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin PRIMAR, au solicitat instanţei de judecată anularea în parte a H.G. nr. 849/2009, Anexa nr. 2 "Completare la Inventarul Bunurilor care aparţin Domeniului Public al Municipiului Timişoara" Poziţia nr. 4026, nr. top. xb/l/a/l/86 si in consecinţa Constatarea nelegalităţii în parte şi anularea în parte a HCL Timişoara nr. 245/1999, Poziţia nr. 4026, nr. top xb/l/a/l/86 din Anexa, respectiv Constatarea nelegalităţii în parte si anularea in parte a HCL Timişoara nr. 313/2005, pentru completarea Anexei la HCL nr. 245/1999 - privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara, Poziţia nr. 4142, nr. top xb/l/a/l/86, din Anexa, Obligarea paratelor 2 si 3 la eliberarea unei adeverinţe de existenta a construcţiei din Timişoara, str. x.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 396 din 30 iunie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. si B. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local Al Municipiului Timişoara prin Primar.

A dispus anularea poziţiei nr. 4026, referitoare la nr. top. x din Anexa nr. 2 denumită "Completare la Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara" a Hotărârii de Guvern nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Timiş.

Şi a dispus anularea poziţiei nr. 4142, referitoare la nr. top. x, din Anexa "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara" Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 313/2005 de completare a Anexei Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 245/1999 în care terenul era anterior menţionat la poziţia 4026.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 17 iunie 2020 şi sentinţei civile nr. 396 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii şi sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită excepţia neîndeplinirii prealabile, admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii şi pe fond să se respingă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată, în primul rând, că în mod greşit a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Numai după parcurgerea acestei etape, aceea a formulării plângerii prealabile, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil reftiză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

În aceste condiţii, dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii.

Totodată, partea reclamantă este obligată să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile şi, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, va depune la dosarul cauzei copia cererii, certificată prin numărul şi data înregistrării la autoritatea publică. De asemenea, această obligaţie este expres prevăzută şi în art. 193 C. proc. civ., în care se menţionează că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta, urmând ca dovada îndeplinirii procedurii prealabile să fie anexată la cererea de chemare în judecată.

În acest context se arată că actul administrativ contestat, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 849/2009, are caracter individual, întrucât identifică în mod concret imobilele care fac parte din domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, fără să conţină norme sau criterii pentru determinarea acestor imobile în mod abstract, care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de asemenea bunuri.

Pentru aceste considerente, întrucât în cauza dedusă judecăţii intimaţii-reclamanţi nu au probat faptul că s-ar fi adresat, anterior sesizării instanţei. Guvernului României cu o plângere prealabilă în ceea ce priveşte revocarea Hotărârii Guvernului nr. 849/2009, iar hotărârile judecătoreşti contestate prin prezenta cale de atac au fost pronunţate cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, cu consecinţa admiterii excepţiei anterior menţionată si a respingerii cererii de anulare parţială a H.G. nr. 849/2009 ca fiind inadmisibilă.

Recurentul-pârât a criticat hotărârile instanţei de fond anterior menţionate şi prin raportare la soluţia de respingere ca nefondată a excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

Realizarea procedurii administrative prealabile nu reprezintă singura condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, impusă prin normele imperative ale Legii nr. 554/2004.

Astfel, după exercitarea recursului graţios în termenul de 30 de zile de la comunicarea actului, dacă persoana ce se consideră vătămată în drepturile sale nu este mulţumită de soluţia dată reclamaţiei sale în cadrul procedurii prealabile sau dacă reclamaţia nu este rezolvată în termenul legal, aceasta poate sesiza instanţa judecătorească competentă în termen de 6 luni de Ia data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile.

În toate cazurile, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data emiterii actului.

Potrivit art. 108 alin. (4) din Constituţia României, măsura oficială de comunicare către cei interesaţi a hotărârilor Guvernului, măsură care condiţionează însăşi intrarea în vigoare a acestor acte administrative, este publicarea lor în Monitorul Oficial al României, iar actul administrativ contestat (H.G. nr. 849/2009) a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 19 octombrie 2009.

Totodată, astfel cum a mai precizat, în jurisprudenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a stabilit că hotărârile de Guvern prin care se atestă domeniul public local sunt acte administrative cu caracter individual.

Aşadar, având în vedere cele arătate anterior, precum şi data publicării Hotărârii Guvernului nr. 849/2009, cât şi faptul că instanţa de fond a fost sesizată la data de 23.12.2019, recurentul pârât apreciază că acţiunea în justiţie a fost formulată cu depăşirea termenelor stabilite cu caracter imperativ prin dispoziţiile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În fond, recurentul-pârât apreciază că este nefondată acţiunea reclamanţilor, susţinând că adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 s-a realizat cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie, respectiv cu respectarea Constituţiei României, a Legii nr. 213/1998, a Legii nr. 24/2000 precum şi a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 561/2009.

Potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 aflate în vigoare la data adoptării actului administrativ contestat, precum şi celor ale Normelor tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, poziţia atacată din Anexa nr. 2 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara la Hotărârea Guvernului nr. 849/2009, a făcut obiectul Hotărârii Consiliului local al Municipiului Timişoara nr. 313/26.07.2005 (poziţia 4142 din anexă), de modificare a H.C.L. nr. 245/1999 (poziţia 4026), prin care a fost aprobată includerea terenului cu nr. top xb/l/a/l/86 în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara, având categoria de folosinţă "arătură şi arat (teren sport).

În acest context se arată că Guvernul nu are abilitatea legală de a inventaria el însuşi bunurile din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale si nici de a modifica într-un fel sau altul inventarele întocmite de comisia locală (sau judeţeană) de inventariere, astfel cum acestea au fost aprobate prin hotărâre a consiliului local ori judeţean. în lipsa unei astfel de hotărâri, intervenţia Guvernului asupra inventarelor, în sensul adăugirii sau eliminării unor bunuri, ar reprezenta o ingerinţă inacceptabilă în autonomia locală, autonomie consfinţită prin Constituţia României, republicată, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, precum şi o depăşire a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 213/1998 (în forma în vigoare la data adoptării actului administrativ contestat). De asemenea, mai menţionează că o eliminare a respectivei poziţii din Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 849/2009 s-ar fi putut realiza numai la iniţiativa autorităţii administraţiei publice locale competente, în conformitate cu procedura prevăzută de art. 21 din Legea nr. 213/1998.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 18-24 ale Legii nr. 213/1998, în baza cărora s-a emis actul administrativ contestat, prevedeau faptul că prin hotărâre de Guvern se atestă apartenenţa bunurilor respective la domeniul public de interes local. In consecinţă. Hotărârea Guvernului nr. 849/2009 nu are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţii administrativ teritoriale. Efectul juridic al actului administrativ emis de autoritatea centrală este doar de atestare a regimului juridic diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private, ce aparţine tot unităţii administrativ teritoriale.

Prin urmare, se poate observa că, în speţă, nu s-a probat, astfel cum impun prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, faptul că prin actul administrativ contestat ar fi fost afectat vreun drept subiectiv sau interes legitim al intimaţilor-reclamanţi, motiv pentru care soluţia instanţei de fond de anulare parţială a Hotărârea Guvernului nr. 849/2009 apare ca fiind pronunţată cu încălcarea legii.

O altă critică adusă sentinţei instanţei de fond se referă la faptul că în motivarea soluţiei de anulare parţială a H.G. nr. 849/2009 s-a realizat şi prin raportare la cuprinsul Anexei nr. 3 la Normele tehnice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 548/1999, însă respectiva anexă conţine, astfel cum este precizat şi în titlul său, o lista orientativă cuprinzând unele categorii de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor. Prim urmare, respectiva listă nu constituie o enumerare limitativă a bunurilor care pot face parte din domeniul public al respectivelor unităţi administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza improbabilă în care enumerarea conţinută de prevederile H.G. nr. 548/1999 ar fi considerată ca fiind limitativă, având în vedere categoria de folosinţă la care a fost încadrat terenul în discuţie prin H.C.L. Timişoara nr. 313/2005 (poziţia 4142 din anexă), respectiv aceea de "arătură şi arat (teren sport) reiese faptul că acesta s-ar putea regăsit între bunurile enumerate la lit. g) din Anexa nr. 3 la Normele tehnice aprobate prin H.G. nr. 548/1999, astfel încât se poate afirma că raţionamentul instanţei de fond care a condus la soluţia de admitere a cererii de anulare parţială a H.G. nr. 849/2009 este greşit.

În concluzie, prin raportare la probele administrate în cauză, recurentul-pârât apreciază că soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată şi de anulare parţială a Hotărârii Guvernului nr. 849/2009 este pronunţată cu încălcarea textelor de lege anterior menţionate.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimaţii-reclamanţi reclamanţii A. si B. a depus întâmpinare la data de 15.11.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat de recurentul-pârât împotriva încheierii din 17 iunie 2020 şi sentinţei civile nr. 396 din 30 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că este fondat, nefiind demonstrată incidenţa niciunuia din motivele de casare invocate în susţinerea căii de atac.

Privitor la încheierea din 17 iunie 2020, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a criticat hotărârea instanţei fondului din perspectiva modalităţii de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii ce vizează cererea de anulare a H.G. nr. 849/2009, pentru lipsa plângerii prealabile precum şi a excepţiei de tardivitate a acţiunii ce vizează acelaşi act.

Contrar celor susţinute de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond, de respingere a celor două excepţii, reflectă o corectă aplicare a normelor de drept procesual ce guvernează regulile de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu privire la prima excepţie invocată, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificări şi completări, în cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe sau al acţiunilor îndreptate împotriva actelor administrative care nu mai pot fi revocate întrucât au intrat în circuitul civil şi au produs efecte juridice, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Raportat la specificul actului administrativ atacata în prezenta cauză- o hotărâre de guvern ce atestă inventarul domeniului public de interes local, Înalta Curte achiesează la concluzia judecătorului fondului, potrivit căreia hotărârea a intrat în circuitul civil, producându-şi efectele specifice de la data publicării în Monitorul Oficial, astfel că nu mai poate fi revocată pe calea plângerii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

De altfel, recurenta-pârâtă, deşi a criticat încheierea curţii de apel sub aspectul modalităţii de soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate, nu arată care sunt acele argumente care ar pleda în favoarea concluziei sale, potrivit căreia plângerea prealabilă rămâne obligatorie şi prin raportare la teza avansată de instanţa fondului, critica recurentului-pârât fiind caracterizată prin generalitate.

Cât priveşte excepţia de tardivitate a acţiunii, prima instanţă a apreciat că sunt respectate dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportând termenul de formulare a acţiunii la data cunoaşterii efective a H.G. nr. 849/2009.

Soluţia instanţei de fond este conformă dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, apreciază instanţa de recurs, întrucât termenul de formulare a acţiunii vizând anularea hotărârii de atestare a domeniului public curge de la data din care partea interesată a luat cunoştinţă de conţinutul actului, în orice mod.

Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că anexele hotărârilor de atestare a domeniului public nu se publică în Monitorul Oficial, fiind puse la dispoziţia celor interesaţi în mod punctual, la cererea acestora.

Astfel, din cuprinsul actului publicat în M.Of Partea I nr. 699 din 19 octombrie 2009, rezultă, în ceea ce priveşte cauza de faţă, că emitentul hotărârii a dispus completarea inventarului public privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, cu poziţiile nr. 3678-4806, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.

Ceea ce reclamanţii intimaţi au contestat în cauza de faţă este menţiunea inserată la poziţia nr. 4026, referitoare la nr. top. x din Anexa nr. 2 denumită "Completare la Inventarul Bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara" a Hotărârii de Guvern nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al Judeţului Timiş, precum şi al oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor si comunelor din judeţul Timiş.

Ca atare, în contextul în care Anexa nr. 2 a H.G. nr. 849/2009 nu a fost publicată, în mod legal s-a raportat judecătorul fondului la dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv la data luării la cunoştinţă a actului atacat, în funcţie de care acţiunea reclamanţilor-intimaţi este introdusă în termenul de decădere de un an.

Referitor la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat doar formal, neexistând nicio critică a recurentului-pârât de natură a demonstra una din ipotezele sancţionate de legiuitor prin dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cel de al treilea motiv de casare invocat de recurentul-pârât vizează modalitatea de soluţionare a cererii de anulare a dispoziţiilor Anexei nr. 2 din H.G. nr. 849/2009, apreciind recurentul-pârât că sentinţa atacată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor normelor de drept materiale ce guvernează procedura de adoptare a hotărârilor de atestare a domeniului public de interes local, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că sunt fondate aserţiunile recurentului-pârât potrivit cărora în procedura de atestare a domeniului public de interes local autorităţile administraţiei publice locale exercită competenţe decisive, rolul guvernului fiind doar acela de a centraliza propunerile de includere în inventarul domeniului public, formulate de administraţia publică locală şi de a publica instrumentul centralizator, reprezentat de hotărârea de guvern prin care se atestă domeniul public respectiv.

Aceste argumente nu sunt apte a conduce la desfiinţarea hotărârii instanţei fondului, ci, dimpotrivă, în contextul particular al cauzei, justifică menţinerea soluţiei de anulare a hotărârii de guvern.

Astfel, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 213/1998, în vigoare la data emiterii hotărârii de guvern atacate, dispoziţii având următorul conţinut:

(1) Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale se întocmeşte şi se modifică, după caz, de comisii special constituite, conduse de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii unităţilor administrativ- teritoriale, precum şi de persoanele delegate de către aceştia.

(2) Inventarele întocmite potrivit prevederilor alin. (1) se însuşesc, după caz, de consiliile judeţene, de Consiliul General al Municipiului Bucureşti sau de consiliile locale.

(3) Inventarele astfel însuşite se centralizează de consiliul judeţean, respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi se trimit Guvernului, pentru ca, prin hotărâre, să se ateste apartenenţa bunurilor la domeniul public judeţean sau de interes local.

Aşa cum a arătat recurentul-pârât, poziţia atacată din Anexa nr. 2 - Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Timişoara la Hotărârea Guvernului nr. 849/2009, a făcut obiectul Hotărârii Consiliului local al Municipiului Timişoara nr. 313/26.07.2005 (poziţia 4142 din anexă), de modificare a H.C.L. nr. 245/1999 (poziţia 4026), prin care a fost aprobată includerea terenului cu nr. top xb/l/a/l/86 în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara, având categoria de folosinţă "arătură şi arat (teren sport).

În condiţiile în care hotărârea consiliului local al municipiului Timişoara a fost anulată prin sentinţa civilă 396 din 30 iunie 2021, iar hotărârea instanţei fondului nu a fost atacată sub acest aspect, Înalta Curte constată că a dispoziţia instanţei de contencios administrativ a intrat sub auspiciile puterii de lucru judecat.

În contextul situaţiei juridice rezultate în urma anulării definitive a hotărârii Consiliului local al Municipiului Timişoara nr. 313/26.07.2005 (poziţia 4142 din anexă), de modificare a H.C.L. nr. 245/1999 (poziţia 4026), prin care a fost aprobată includerea terenului cu nr. top xb/l/a/l/86 în inventarul domeniului public al Municipiului Timişoara, Înalta Curte constată că soluţia de anulare în mod corespunzător a H.G. nr. 849/2009 se impune a fi menţinută, nemaiexistând în ordinea juridică actul administrativ care precede şi condiţionează emiterea hotărârii de atestare a domeniului public de interes local.

Aşa cum s-a arătat mai sus, sediul materiei emiterii hotărârii de guvern ce atestă domeniul public de interes local este reprezentat de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, dispoziţii ce au făcut şi obiectul controlului de constituţionalitate, sesizând instanţa de contencios constituţional, în cuprinsul deciziei nr. 1031/2010, faptul că pentru ca bunurile din domeniul public al unităţilor administrativ- teritoriale să fie inventariate şi confirmate ca aparţinând acestui domeniu, este necesar să existe acte administrative unilaterale de atestare a acestei situaţii, reprezentate de hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale.

Aşa fiind, Curtea Constituţională subliniază faptul că hotărârea de guvern ce atestă inventarul domeniului public de interes local nu reprezintă un act de trecere forţată a imobilelor din domeniul privat în cel public, similar unei exproprieri, ci doar confirmă regimul juridic al unor bunuri ce au fost enumerate în acte ale autorităţilor publice locale.

Or, în contextul în care actul administrativ reprezentat de hotărârea consiliului local ce propune includerea unui bun în inventarul aprobat prin hotărâre de guvern a fost anulat, se impune şi menţinerea soluţiei de anulare a actului autorităţii centrale, ce nu poate avea o existenţă de sine stătătoare, după cum s-a arătat în considerentele mai sus expuse.

În consecinţă, concluzionând în sensul inexistenţei unor critici de natură a conduce la casarea hotărârilor atacate, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului împotriva încheierii din 17 iunie 2020 şi a sentinţei civile nr. 396 din 30 iunie 2021 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 decembrie 2022.