Recusal request dismissed as inadmissible for non-party intervener; appeal rejected, upholding lower court's procedural ruling

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cadrul procesual

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a, contencios administrativ şi fiscal la data de 28.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta ASOCIAŢIA CENTRUL PENTRU POLITICI DURABILE ECOPOLIS a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti suspendarea executării următoarelor trei acte administrative:

1. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - Sector 2 Bucureşti,

2. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 443/26.07.2018 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Zona de Sud a Sectorului 4 Bucureşti,

3. Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 242/18.06.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - PUZ Coordonator Sector 5 Bucureşti.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 860/17.02.2022, Tribunalul Bucureşti, secţia II-a contencios administrativ Fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIAŢIA CENTRUL PENTRU POLITICI DURABILE ECOPOLIS, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Municipiul Bucureşti, şi a suspendat executarea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 339/13.08.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - Sector 2, Bucureşti, a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 443/26.07.2018 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal Zona de Sud a Sectorului 4, Bucureşti şi a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 242/18.06.2020 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal - PUZ Coordonator Sector 5, Bucureşti până la pronunţarea instanţei de fond.

Împotriva acestei soluţii au formulat cerere de recurs Consiliul General al Municipiului Bucureşti în nume propriu, A. în calitate de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin consilier general B., solicitând casarea sentinţei civile nr. 860/2022, cu reţinere spre rejudecare, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecata, ca neîntemeiată.

Urmare promovării căii de atac a recursului, dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ, sub acelaşi număr, respectiv nr. x/2021.

Pe parcursul judecării recursurilor recurenta din prezenta cauză, doamna C., alături de alţi petenţi, au depus la dosar cereri de intervenţie accesorie, solicitând admiterea în principiu a acestora.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05.07.2022 completul învestit cu judecarea recursurilor şi implicit cu analizarea cererilor de intervenţie, a respins, ca inadmisibile, în principiu, toate cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul intimatei - reclamante şi al recurentului - pârât CGMB, inclusiv cererea de intervenţie formulată de recurenta C..

După respingerea cererii de intervenţie, petenta C., prin reprezentantul său, a formulat oral Cerere de recuzare a membrilor completului de judecată.

Hotărârea ce fac obiectul controlului judecătoresc dedus judecăţii de faţă

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Completul cu numărul imediat următor celui ce a fost recuzat, respectiv Completul nr. 4, din compunerea căruia nu a făcut parte nici un judecător dintre judecătorii recuzaţi, admiţând excepţia inadmisibilităţii cererii de recuzare, invocată din oficiu, a respins cererea de recuzare formulată de petenta C., ca inadmisibilă.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac a recursului petenta C., şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzeio unei alte instanţe de acelaşi grad, deoarece buna adminstrare a justiţiei depinde de acest aspect.

În dezolvarea criticilor sale a susţinut, în esenţă, recurenta - petentă că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură imperative prevăzute de art. 40 alin 1, teza I C. proc. civ. prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 174 C. proc. civ.

Prin folosirea sintagmei" va respinge", legiuitorul a reglementat în mod clar sub o formă imperativa modalităţile de respingere a unei cereri formulate de o persoană care nu are calitate procesuală, respectiv "respingerea cererii formulată ca fiind făcută de o persoană fără calitate procesuală."

Or, instanţa care a soluţionat cererea de recuzare a decis să respingă recuzarea ca inadmisibilă, soluţie ce se află în totalitate în afara normei de procedură prevăzută de art. 40 alin. (1) C. proc. civ.

Cu atât mai mult, consideră că, în cazul cererii de recuzare sancţiunea inadmisibilităţii intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) şi (3); respectiv pentru situaţii vădit nelegale, precum situaţia în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 şi 42 C. proc. civ., recuzarea altor judecători decât cei care fac parte din completul căruia i s-a repartizat pricina sau recuzarea unui judecător de mai multe ori pentru acelaşi motiv.

Consideră că excepţia inadmisibilităţii nu este aplicabilă din moment ce petenta a investit instanţa cu o cerere de recuzare a judecătorilor din completul căruia i s-a repartizat cauza, iar acţiunea ce are ca scop înlăturarea stării de incompatibilitate a judecătorului este admisibilă în temeiul legii.

Apreciază că noţiunea de admisibilitate este legată de tot ce înseamnă procedură judiciară, fiind o concretizare a dreptului la un proces echitabil, asigurat prin liberul acces la justiţie. Admisibilitatea unei cereri adresate instanţelor de judecată constituie materializarea şi particularizarea dreptului la un proces echitabil şi liberului acces la instanţă transpuse din abstractul lor, general în concretul şi specificul fiecărei proceduri, fiind astfel o condiţie; sau o sumă de condiţii prevăzute de lege pentru adresarea cererii instanţei, în scopul şi cu posibilitatea examinării ulterioare a acesteia în fond. Admisibilitatea nu implică şi nici nu exclude temeinicia sau legalitatea cererii, acestea fiind aspecte ce ţin de fondul cauzei, ci reprezintă doar un filtru1 procedural prealabil, menţinut de echilibrul între două tendinţe aparent opuse ce constau pe de o parte în drepturile menţionate anterior, iar pe de altă parte în condiţiile formale şi uneori restrictive impuse de legiuitor.

În concret însă, admisibilitatea poate fi constituită din mai multe elemente, de obicei formale, care reglementează modalitatea de adresare a cererii către instanţă de judecată şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi examinată în fond.

Neîndeplinire. acestor cerinţe legale de admisibilitate trebuie să conducă la imposibilitatea oricărei analize asupra pretenţiei concrete şi la împiedicarea examinării fondului prin efectul legii iar mai apoi instanţa să constate inadmisibilitatea cererii. Astfel inadmisibilitatea ar trebui să fie văzută ca o sancţiune pentru nerespectarea condiţiilor legale de admisibilitate şi mai apoi ca o soluţie pronunţată de instanţă.

Or, nefiind încălcată nicio condiţie de admisibilitate instituită prin lege pentru formularea cererii de recuzare, susţine recurenta că situaţia nu permite invocarea excepţiei inadmisibilităţii şi cu atât mai mult nu permite admiterea acestei excepţii.

Prin faptul că instanţa investită cu soluţionarea recuzării a ales să respingă cererea prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii şi nu a excepţiei lipsei de calitate procesuală, i-a creat o vătămare, prin faptul că i-a fost încălcat dreptul la apărare pe care l-ar fi întemeiat pe dispoziţiile art. 14 C. proc. civ.

Astfel, dacă instanţa ar fi ales să invoce excepţia lipsei calităţii procesuale, aceasta ar fi avut obligaţia ca mai înainte de a respinge cererea, să solicite dovada calităţii procesuale active, această situaţie nemaifiind incidenţă şi în cazul excepţiei inadmisibilităţii.

Completul învestit cu soluţionarea recuzării a urmărit însă să respingă cât mai rapid cererea de recuzare pentru a le facilita judecătorilor recuzaţi posibilitatea de a se pronunţa.

Invocarea excepţiei lipsei calităţii procesuale de către instanţă din oficiu, este mijlocul procesual prin care este semnalată lipsa calităţii procesuale a uneia dintre părţi, lucru care s-ar putea traduce ca o inexistenţă a unei legături între persoana chemată în judecată şi raportul juridic de drept material invocat.

Admiterea acestei excepţii de fond, absolute, are drept consecinţă respingerea' cererii de chemare în judecată pe motiv că a fost introdusă de o persoană fără calitate procesuală.

Aşadar din moment ce obiectul cererii era reprezentat de verificarea imparţialităţii judecătorilor din completul investit cu soluţionarea recursului şi nu de verificarea unui raport juridic de drept material, analiza admisibilităţii nu ar fi trebuit să se raporteze în principal la calitatea petentei.

Consideră astfel că dreptul la apărare prevăzut de art. 13 C. pen._C a fost încălcat, deoarece completul a invocat şi admis o excepţie ce nu se potrivea situaţiei juridice prezentate, astfel, prin acest mod am fost împiedicată să formulez apărări şi totodată să îşi exprime argumentele cu privire la calitatea procesuală pe care o deţine.

Din moment ce nu a avut posibilitatea discutării excepţiei ce vizează calitatea sa procesuală, această situaţie (fiind soluţionată pe calea excepţiei inadmisibllităţii fapt ce a condus la o respingere sumară a cererii de recuzare) consideră că vătămarea rezultă din lipsa sa de apărare.

De asemenea, mai susţine recurenta că trebuie luată în considerare vătămarea produsă prin posibilitatea creată completului pentru care s-a cerut recuzarea de a se pronunţa în cauză.

Având în vedere că instanţa a invocat o excepţie neîntemeiată iar soluţia de respingere a avut la bază exclusiv această excepţie, având în vedere argumentele expuse şi dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. civ. consideră că încheierea din data de 12.07.2022 este nelegală, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de petenta C. a formulat întâmpinare doar intimatul Municipiul Bucureşti - prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, în subsidiar, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală, în al doilea subsidiar, ca lipsit de interes, în al treilea subsidiar, ca tardiv formulat şi, în al patrulea subsidiar, ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea intimatului Municipiul Bucureşti - prin Primarul General al Municipiului Bucureşti i-a fost comunicată recurentei C. în termenul legal, aceasta nu a combătut apărările autorităţii în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelul completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.10.2022, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionarea recursului ce face obiectul judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenta C. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:

Înainte de a proceda la analizarea pe fond a recursului, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza mai întâi excepţiile invocate de intimatul Municipiul Bucureşti - prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, în cadrul întâmpinării, respectiv excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia lipsei de interes şi excepţia lipei calităţii procesuale, reţinând deopotrivă că reprezentantul intimatului, în cadrul dezbaterilor orale din şedinţa publică de la acest termen de judecată, a renunţat la excepţia tardivităţii, invocată, de asemenea, în cadrul întâmpinării.

Înalta Curte va analiza împreună excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii recurentei de a promova calea de atac a recursului, în considerarea faptului că acestea vizează în esenţă aceeaşi problemă, respectiv că recurenta nu este parte în procesul de bază, dat fiind faptul că cererea sa de intervenţie accesorie a fost respinsă de instanţa învestită cu judecata recursului, ca inadmisibilă, în principiu.

Înalta Curte constată netemeinicia acestora, în considerarea faptului că, deşi este adevărat faptul că terţul dobândeşte calitatea de parte în proces doar din momentul şi sub condiţia admiterii în principiu a cererii sale de intervenţie voluntară, textul art. 53 C. proc. civ. nu înlătură dreptul titularului cererii de recuzare de a promova calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care i-a fost respinsă cererea de recuzare, altfel s-ar îngrădi dreptul la un grad de jurisdicţie, în contra principiului dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum este prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

De asemenea, prevederile alin. (2) ale aceluiaşi text de lege, dispun că încheierea prin care s-a încuviinţat sau s-a respins abţinerea, cea prin care s-a încuviinţat recuzarea şi încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3) nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Constată, astfel, instanţa de control judiciar că, în ceea ce priveşte cererea de recuzare, din interpretarea coroborată a celor două alineate ale art. 53 C. proc. civ., rezultă că legiuitorul a statuat că nu este supusă căii de atac încheierea prin care s-a încuviinţat recuzarea sau încheierea prin care s-a respins recuzarea în cazul prevăzut de art. 48 alin. (3), restul situaţiilor care au condus la respingerea acesteia, pentru alte cazuri decât cel de la art. 48 alin. (3), putând fi supuse controlului judiciar, posibilitatea atacării soluţiei de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care a fost soluţionată cauza, având drept scop garantarea desfăşurării normale şi imparţiale a judecăţii.

Fiind un act procedural emis în rezolvarea unei cereri incidentale, indiferent de existenţa sau nu a calităţii procesuale a petentei C. în litigiul principal, el este opozabil părţii care a demarat procedura a cărei soluţionare s-a realizat prin încheierea atacată.

De asemenea, chiar dacă prin încheierea din 05 iulie 2022 instanţa învestită cu litigiul principal a respins, ca inadmisibilă, în principiu, cererea acesteia de intervenţie accesorie în interesul CGMB, în condiţiile în care prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022 s-a luat şi măsura respingerii cererii de recuzare formulată de aceeaşi parte, nu se poate aprecia că aceasta nu are deschisă nici o cale de atac împotriva acestei soluţii sau că nu are calitatea de a promova această cale de atac.

Or, în considerarea art. 53 alin. (1) C. proc. civ., calitatea de parte care poate ataca încheierile prin care a fost respinsă cererea de recuzare se referă inclusiv la petenta care a formulat respectiva cerere.

O interpretare contrară înseamnă, pe de o parte, a înfrânge voinţa legiuitorului care a statuat în mod clar ce anume încheieri nu sunt supuse căii de atac, dar, ar împiedica tocmai persoana care a formulat o asemenea cerere de a declara calea de atac garantată de lege împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea, ceea ce ar îngrădi dreptul părţilor la un grad de jurisdicţie, în contra principiului dreptului de acces liber la justiţie, astfel cum este prevăzut de art. 6 C. proc. civ. dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, sintagma "numai de părţi" cuprinsă în cadrul dispoziţiilor anterior menţionate, referindu-se inclusiv la titularul cererii de recuzare, neputând fi interpretată în sens restrictiv, doar cu referire la calitatea părţilor din procesul de bază.

Pentru aceste considerente, reţinând că recurenta este titularul cererii de recuzare respinsă prin încheierea ce face obiectul controlului judecătoresc, că recursul ce a făcut obiectul dosarului în care a fost formulată cererea de recuzare a fost soluţionat, prin hotărâre definitivă, iar cererea de recuzare nu a fost respinsă ca rămasă fără obiect, raportat la dispoziţiile art. 48 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia lipsei calităţii procesuale, invocate de intimatul Municipiul Bucureşti - prin Primarul General al Municipiului Bucureşti.

Aceeasi va fi soluţia şi în cazul excepţiei lipsei de interes, invocată de acelaşi intimat, reţinând că, raportat la dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., interesul recurentei subzistă şi acesta constă în schimbarea soluţiei ce a fost dată cererii sale de recuzare, în sensul admiterii acesteia.

În condiţiile în care hotărârea prin care " s-a soluţionat cauza" este definitivă, sunt incidente dispoziţiile tezei a II-a a articolului 53 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Încheierea (de recuzare) va putea fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri", astfel că, susţinerile intimatului, în sensul că nu ar exista interes " câtă vreme petenta nu a contestat încheierea împreună cu hotărârea Curţii de Apel Bucureşti", nu pot fi reţinute, fiind fără suport legal.

În concluzie, se constată că împotriva încheierii de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare, titularul acesteia poate exercita calea de atac, deoarece justifică în mod evident interesul atacării soluţiei, drept pe care recurenta C. l-a valorificat, prin recurarea încheierii din 12 iulie 2022, din perspectiva respingerii, ca inadmisibilă, a cererii sale de recuzare.

Pe cale de consecinţă, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa va respinge excepţiile invocate de intimatul Municipiul Bucureşti - prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, respectiv excepţia inadmisibilităţii, excepţia lipsei calităţii procesuale şi excepţia lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului, ca nefondate.

În continuare, procedând la analizarea pe fond a recursului, Înalta Curte constată că, astfel cum a expus şi anterior, prezentul recursul este promovat împotriva unei încheieri premergătoare prin care recurentei i-a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare formulată împotriva membrilor completului învestit implicit cu soluţionarea cererii sale de intervenţie accesorie, pe considerentul că este terţ în raport cu procesul, în condiţiile în care cererea acesteia de intervenţie accesorie a fost respinsă în principiu, ca inadmisibilă.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale şi a regulilor de procedură, neputând fi reţinut motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum a fost invocat de recurentă.

Astfel, potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

În cadrul cererii sale de recurs recurenta a invocat încălcarea normelor de procedură imperative prevăzute de art. 40 alin. (1) C. proc. civ., ce prevăd că " De asemenea, în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori, ca lipsită de interes, după caz".

Susţine astfel recurenta că excepţia inadmisibilităţii invocată şi admisă de instanţă nu este aplicabilă, din moment ce partea a învestit instanţa cu o cerere de recuzare, iar acţiunea ce are ca scop înlăturarea stării de incompatibilitate a judecătorului este admisibilă în temeiul legii.

Consideră astfel recurenta că, în cazul cererii de recuzare sancţiunea inadmisibilităţii intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) şi (3); respectiv pentru situaţii vădit nelegale, precum situaţia în care se invocă alte motive decât cele prevăzute de art. 41 şi 42 C. proc. civ., recuzarea altor judecători decât cei care fac parte din completul căruia i s-a repartizat pricina sau recuzarea unui judecător de mai multe ori pentru acelaşi motiv.

Aceste critici nu pot fi primite de instanţa de control judiciar raportat la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi art. 65 alin. (1) C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

Art. 44 Recuzarea:

"1) Judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părţi înainte de începerea oricărei dezbateri".

Art. 65 Situaţia intervenientului:

1) Intervenientul devine parte în proces numai după admiterea în principiu a cererii sale".

Raportat la aceste dispoziţii, în condiţiile în care cererea de intervenţie accesorie formulată de recurentă fusese anterior respinsă în principiu, ca inadmisibilă, de către instanţa învestită cu judecarea căii de atac a recursului, în mod legal completul învestit cu judecarea cererii de recuzare formulată de recurentă, ce nu dobândise calitatea de parte în proces, respectiv de intervenientă, nefiindu-i admisă în principiu cererea de intervenţie, a respins cererea de recuzare, ca inadmibilă, calitatea de parte (în proces) a titularului cererii de recuzare reprezentând o condiţie de admisibilitate a cererii de recuzare.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a respins cererea de recuzare, ca inadmisibilă şi nu pentru lipsa calităţii procesuale, astfel cum eronat susţine recurenta, având în vedere că, raportat la dispoziţiile art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală vizează fondul dreptului, fondul " raportului juridic litigios...dedus judecăţii", iar acest raport nu a fost analizat de instanţa învestită cu cererea de recuzare.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi interpretarea recurentei conform căreia sancţiunea inadmisibilităţii intervine doar în cazurile prevăzute de art. 47 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., dispoziţiile menţionate la art. 44 alin. (1) C. proc. civ., vizând tot admisibilitatea cererii.

Câtă vreme aceste dispoziţii impun o condiţie de admisibilitate a cererii de recuzare şi anume, ca aceasta să fie formulată de către o persoană care are calitatea de parte în proces, rezultă că soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de recuzare formulată de recurenta, ce nu a dobândit niciodată calitatea de parte în dosar, rămânând un terţ faţă de cauză, este legală, iar criticile recurentei nu pot conduce la reformarea acesteia.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar soluţia dată de instanţa de fond este legală şi reflectă corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor 44 alin. (1) şi ar5. 47 alin. (1) C. proc. civ.,motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţiile invocate de intimatul - pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca nefondate, respingând, ca atare şi recursul promovat de recurenta-petentă C., cu consecinţa menţinerii, ca legale, a încheierii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimatul - pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General al Municipiului Bucureşti, ca nefondate.

Respinge recursul formulat de recurenta-petentă C. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 12 iulie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.