Inadmissibility of revision for discovery of new documents against judgment rendered on procedural exception of prescription
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal of Timișoara's decision to reject the revision request as inadmissible, thereby leaving the original judgment in force. The dispute involved a former military personnel seeking the revision of a 2018 administrative judgment that had dismissed his action against the Ministry of National Defense for lack of legal basis and form of a 1985 order transferring him to reserve status; the revision was based on the discovery of new documentary evidence allegedly withheld by the opposing party. The court ruled that the revision remedy under Article 509(1)(5) of the Code of Civil Procedure applies strictly only to judgments rendered on the merits or invoking the merits, whereas the underlying 2018 decision was rendered via a procedural exception (prescription) without examining the substantive issues, making the revision legally inadmissible; the court further held that it could not assess the appellant's subsequently raised arguments regarding jurisdictional competence or the applicability of specific provisions from Law No. 554/2004, as these were not properly introduced in the instance below, adhering to the strict limits of appellate review and the principle that discussions in revision are confined to admissibility and the underlying facts.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 509 pct. 5 C. proc. civ, art. 281 din legea nr. 53/2003, art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 509 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of revision for discovery of new documents against judgment rendered on procedural exception of prescription: The dispute involved a former military personnel seeking the revision of a 2018 administrative judgment that had dismissed his action against the Ministry of National Defense for lack of legal basis and form of a 1985 order transferring him to reserve status; the revision was based on the discovery of new documentary evidence allegedly withheld by the opposing party. The court ruled that the revision remedy under Article 509(1)(5) of the Code of Civil Procedure applies strictly only to judgments rendered on the merits or invoking the merits, whereas the underlying 2018 decision was rendered via a procedural exception (prescription) without examining the substantive issues, making the revision legally inadmissible; the court further held that it could not assess the appellant's subsequently raised arguments regarding jurisdictional competence or the applicability of specific provisions from Law No. 554/2004, as these were not properly introduced in the instance below, adhering to the strict limits of appellate review and the principle that discussions in revision are confined to admissibility and the underlying facts.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the procedural basis for the High Court to render the final decision in administrative litigation cases.
Authorizes the dismissal of the appeal as unfounded, resulting in the maintenance of the lower court's judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, la data de 15.04.2016, reclamantul A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună în baza art. 174 noul C. proc. civ. alin. (1) şi art. 175 alin. (1) noul C. proc. civ.:
- să se constate că Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de fond şi formă, aşa cum este prevăzut de art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) din noul C. proc. civ., în vigoare la 15.02.2013.
Prin sentinţa civilă nr. 1296/10.06.2016, pronunţată în dosar nr. x/2016, Tribunalul Timiş a dispus declinarea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Hotărârea instanţei de fond în prima etapă procesuală:
Prin sentinţa civilă nr. 318 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale şi a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.
Hotărârea de casare cu trimitere spre rejudecare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Prin decizia civilă nr. 3632/17.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016:
- a fost admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
- s-a casat sentinţa atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Soluţia instanţei de fond în rejudecare după casare
Prin sentinţa civilă nr. 73/14.03.2018 pronunţată de către Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016, în rejudecare după casare, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu.
A fost respinsă acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, având ca obiect:
- constatarea că Ordinul Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C.133/04.10.1985 a fost emis cu nerespectarea cerinţelor legale de fond şi formă.
- obligarea Ministerului Apărării Naţionale şi structurilor subordonate acestuia să emită ordin de mutare a reclamantului la o unitate militară din Garnizoana Timişoara, cu trecerea reclamantului în rezervă în aceeaşi zi, prin pensionare;
- obligarea pârâtului la plata pensiei cuvenite începând cu data de 3.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
- obligarea pârâtului la plata către Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate datorate de la 3.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
- obligarea pârâtului la plata către reclamant a tuturor drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 3.09.1985 şi până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti;
- obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 18.000.000 RON (RON), cu titlul de daune morale.
Calea de atac a revizuirii exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021, revizuentul A., acesta invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi
Prin sentinţa civilă nr. 581 pronunţată la data de 02.11.2021 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul A., împotriva sentinţei civile nr. 73/14.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, ca inadmisibilă.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul A. şi, invocând generic dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei la instanţa competentă material şi profesional (secţia litigii de muncă şi protecţie socială), cu recomandarea ca instanţa de fond să soluţioneze litigiul pe fond, deoarece revizuirea pe act nou conform art. 509 pct. 5 C. proc. civ. se încadrează în teza a II-a care se referă la documente ţinute de partea adversă mai presus de voinţa părţilor.
Referitor la faptul că cererea de revizuire este condiţionată de evocarea fondului, solicită instanţei să aibă în vedere faptul că evocarea fondului înseamnă soluţionarea cauzei pe fond şi nu în temeiul unei excepţii, înseamnă reţinerea unei alte situaţii de fapt cât este vorba despre soluţionarea pricinii într-o cale de atac, deoarece instanţele nu au cunoscut faptul că Ordinul MC nr. 133 nu există în original.
În cadrul motivelor de recurs revizuentul a solicitat instanţei de control judiciar să stabilească care instanţă este competentă de a judeca acest litigiu de muncă pe care l-a declanşat în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, având în vedere că tot Înalta Curte în cadrul dosarului având ca obiect cererea sa de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei de timbru a reţinut că obiectul acţiunii în acest litigiu de muncă se încadrează în dispoziţiile art. 281 din legea nr. 53/2003 Codul Muncii, şi în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021 prin încheierea nr. 88 din 13.12.2021 şi chiar în dosarul de faţă prin încheierea de şedinţă nr. 59/2021 dată în Camera de Consiliu.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de revizuire pe excepţia de inadmisibilitate susţine recurentul că este netemeinică, deoarece actele noi i-au fost comunicate la cererea sa de declasificare, actul nou fiind reţinut de pârât şi clasificat timp de 35 de ani, acesta precizând că numai instanţa poate să-l ceară iar instanţa, la solicitarea sa, nu-l cere.
În înscrisul nr. DP 703 din 14.06.2021 pârâtul, prin instituţiile subordonate, în urma reverificărilor făcute în urma controlului efectuat de Corpul de Control al Ministrului Apărării Naţionale precizează că fotocopia de pe copia Ordinlului MC.133 este cercetată de Direcţia Cadra şi Învăţământ pe anul 1985 iar Ordinul de Trecere în rezervă nr. MC.133 din 04.10-.1985 nu există în original.
Astfel,susţine recurentul că, dacă instanţa de fond care a dat soluţia de respingere a cererii, ca fiind tardivă, în dosarul nr. x/2009, ar fi cunoscut faptul că Ordinul MC nr. 133 nu există în original, alta ar fi fost soluţia instanţei.
Apărările formulate de intimat
Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat apărări la cererea de recurs a revizuentului, în cadrul unei întâmpinări, solicitând respingerea acestuia, ca fiind nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul - revizuentNegrescu Alecu a combătut apărările intimatului Ministerul Apărăririi Naţionele din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare/Note Scrise solicitând instanţei stabilirea competenţei materiale şi teritoriale ale instanţei de judecată competente să soluţioneze litigiul dedus judecăţii raportat la aspectele neconcordante din piesele dosarului, deoarece ordinul de trecere în rezervă face parte din categoria " Acte de comandament militar", iar instanţele care au analizat cererile sale incidentale, de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, au reţinut că obiectul litigiului se circumscrie materiei litigiilor de muncă - Legea nr. 53/2003.
Astfel, consideră că prezenta soluţie contestată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă funcţional, iar modalitatea de remediere pe care o solicită este casarea cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.
Solicită deopotrivă respingerea apărărilor formulate de Ministerul Apărării Naţionale, criticând în continuare soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată din oficiu.
În cadrul unor Note Scrise transmise pe fax la data de 24.11.2022 recurentul - revizuent a solicitat instanţei să analizeze calea de atac şi prin prisma prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la Decizia Curţii Constituţionale nr. 1609/2020 prin care prevederile iniţiale ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 au fost declarate neconstituţionale, astfel încât, în forma actuală, instanţele pot analiza speţa dedusă judecăţii şi fără evocarea fondului de instanţele anterioare.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor invocate şi a apărărilor formulate prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurentul - revizuent A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente:
Revizuentul A. a învestit Curtea de Apel Timişoara cu o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 73 din 14.03.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2016, cererea de revizuire fiind întemeiată de revizuent pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., întrucât sentinţa a cărei revizuire se solicită nu este o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul.
Înalta Curte constată că soluţia Curţii de Apel Timişoara este legală, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar pentru că este expresia interpretării şi aplicării corecte a dispoziţiilor care reglementează calea extraordinară de atac promovată de recurentul-revizuent.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată doar în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., iar dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare. Articolul menţionat reglementează condiţiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât şi condiţiile specifice fiecăruia dintre acestea.
Astfel, în analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., instanţa sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilităţii cererii şi a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuţie aspectele legate de fondul pricinii, aşa cum susţine revizuentul, aceleaşi rigori fiind impuse şi instanţei care soluţionează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluţionat cererea de revizuire.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: ... 5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
Evocarea fondului presupune, în primă instanţă, examinarea raportului juridic dedus judecăţii prin prisma probelor administrate în cauză, iar în recurs, schimbarea situaţiei de fapt în urma analizării materialului probator.
În acest context, faţă de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază", Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, că sentinţa civilă nr. 73/14.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016, prin care acţiunea reclamantului A. a fost respinsă, ca prescrisă, nu poate constitui obiect al cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Cum prin această hotărâre instanţa nu a analizat fondul dreptului, respectiv legalitatea actului administrativ atacat, respingând acţiunea pe cale de excepţie, judicios prima instanţă, analizând mai întâi admisibilitatea revizuirii din perspectiva art. 509 alin. (1) C. proc. civ., a reţinut inadmisibilitatea acesteia.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentului din cadrul Notelor Scrise depuse ulterior la dosar, în sensul ca instanţa (de recurs) să analizeze calea de atac şi prin prisma prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora " sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul", Înalta Curte reţine că, astfel cum rezultă din chiar conţinutul acestor dispoziţii, sunt aplicabile doar pentru motivul prevăzut la alin. (1) conform căruia "1) Constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată".
Cum prin cererea de revizuire adresată Curţii de Apel Timişioara revizuentul a invocat doar motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu şi motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă, în mod corect, având în vedere dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora " 3. Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază" şi fără a depăşi limitele învestirii, astfel cum impun dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., a analizat cererea de revizuire prin raportare la dispoziţiile art. 509 alin. (1) C. proc. civ., reţinând că, faţă de soluţia ce a fost pronunţată în sentinţa civilă nr. 73/14.03.2018, pe cale de excepţie, în urma admiterii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, şi nu pe fondul pricinii, aceasta nu poate fi reformată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, întrucât motivul invocat de revizuent şi prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate viza numai o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul cauzei.
În condiţiile în care recursul priveşte analizarea conformităţii hotărârii de fond cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., analiză ce porneşte de la obiectul cererii de chemare în judecată şi motivele de fapt şi de drept expuse de revizuent, Înalta Curte, ca instanţă de control judiciar, nu poate da curs solicitării recurentului, în considerarea faptului că, o susţinere care nu a fost supusă analizei instanţei de fond, în speţă instanţei de revizuire, nu poate fi afirmată şi susţinută direct în recurs.
Cum în faţa Curţii de Apel Timişioara revizuentul a invocat în cadrul cererii sale de revizuire doar motivul de revizuire prevăzut de art. 501 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu şi motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar nu poate analiza direct în recurs acest motiv de revizuire, ce poate viza şi hotărârile definitive care nu evocă fondul.
Nici cererea recurentului, în sensul de a se stabili instanţa de control judiciar care este competentă de a judeca fondul litigiului, nu poate fi avută în vedere în această etapă procesuală, care vizează o hotărâre judecătorească pronunţată în calea de atac a revizuirii, cale de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ., necompetenţa de ordine publică neregăsindu-se în niciunul dintre acestea.
De altfel, dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. prevăd expres faptul că " necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei şi pot pune concluzii".
Nici criticile privind faptul că actele noi i-au fost comunicate după declasificare iar ordinul de trecere în rezervă a fost reţinut de pârât timp de 35 de ani având conţinut clasificat, ori că nu există în original, nu pot fi analizate de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care prin hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc instanţa de revizuire a analizat doar condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, nu şi faptele pe care se întemeiază, pentru a permite instanţei de control judiciar să analizeze şi aceste aspecte de nelegalitate invocate de recurent.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentului - revizuent, deoarece, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situaţie de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de revizuentul A. ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei civile nr. 581 din 2 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.