Jurisdictional limits of the National Council for Combating Discrimination in reviewing res judicata and judicial acts

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare in judecata înregistrata la data de 16 iulie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub numărul x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. FOSTA B. S.A. şi S.C. C. S.A arată că în prezent este salariat la S.C. B. S.A., având funcţia de inginer specialist în cadrul Centrului de Telecontrol şi Verificări Instalaţii Muntenia cu o vechime neîntrerupta de 47 ani numai în Sistemul Electroenergetic Naţional, angajat din anul 1973 la întreprinderea de Reţele Electrice Bucureşti.

Prin prezenta solicită aprobarea soluţionării în instanţa de judecată a Hotărârii nr. 396/13.05.2020 al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a Ordinului Preşedintelui CNCD dl. D. cu nr. 138 din 24.03.2020. Potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare şi Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Prin hotărârea comunicată în baza Ordinului Preşedintelui CNCD nr. 138 din 24.03.2020 a d-ui D., Colegiul Director îşi invoca necompetenta rezolvării faptelor de discriminare evident sesizate, acceptând punctul de vedere profund eronat, mincinos al primei parate S.C. C. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 6122 din 11.11.2020 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necomperenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. S.A. FOSTA B. S.A. şi S.C. C. S.A, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţiile contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, dosarul a fost înregistrat la data de 27.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub acelaşi număr, respectiv nr. x/2020.

Hotărârea ce face obiectul controlului judecătoresc dedus prezentei judecăţi

Prin sentinţa civilă nr. 562/2021 din 16 aprilie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL NAŢIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, B. S.A. FOSTA B. S.A. şi S.C. C. S.A, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul A. şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi rejudecarea fondului cauzei, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost modificată.

În dezvoltarea recursului, recurentul susţine că instanta de fond a încălcat/aplicat gresit norme de drept material, respectiv normele cuprinse în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Invocând dispoziţiile art. 2 alin. (1) din acest act normativ susţine recurentul că textul de lege nu enumera limitativ criteriile ce pot conduce la discriminare, astfel ca petentul nu trebuie sa dovedească încadrarea la unul dintre ele. Singurul aspect care prezinta importanta este rezultatul, respectiv dezavantajarea unei anumite persoane, faţă de alte persoane, în sensul art. 2 alin. (3) din acelasi act normativ.

Contrar celor retinute de instanţa de fond, arată recurentul că refuzul celor două pârâte de a elibera adeverinţele de pensie solicitate nu s-a întemeiat pe hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosar nr. x/2015, întrucât refuzul acestor institutii a fost (constant si) anterior datei de 16.10.2018 - data respingerii definitive a acţiunii, de catre Curtea de Apel Constanta. La data refuzului, celelalte doua intimate-pârâte au procedat în mod vădit discriminatoriu, refuzând ceea ce alţi salariati în situatii identice cu a sa primiseră deja, direct sau în urma unor alte acţiuni in justitie.

De asemenea, contrar celor retinute de CNCD în Hotararea nr. 396/13.05.2020, recurentul susţine că nu avea posibilitatea demarării unei actiuni in contencios administrativ în vederea emiterii adeverintelor respective, întrucât celelalte doua intimate-parate sunt societati de drept privat, ale căror acte nu cad sub jurisdictia instantelor de contencios administrativ.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului au formulat întâmpinări intimatele C. S.A. şi B. S.A..

În cadrul întâmpinării sale, intimata C. S.A. a solicitat respingerea cererii de recurs, ca inadmisibilă şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, arătând că, în mod corect instanţa de judecată a constatat inexistenţa competenţei Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la aspectele ce au făcut obiectul petiţiei recurentului-reclamant.

La rândul său, intimata - pârâtă B. S.A., fosta B. S.A., în cadrul întâmpinării, a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului declarat, iar în subsidiar, a se respinge recursul, ca neîntemeiat.

Răspunsul la întâmpinări

Recurentul - reclamant nu a combătut apărările intimatelor - pârâte din cadrul întâmpinărilor printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4701 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, ci a depus Note la dosar însoţite de un set de înscrisuri, în dovedirea existenţei discriminării.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma motivului de casare invocat, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru argumentele în continuare arătate.

În prealabil, în ceea ce priveşte cele două excepţii invocate în cadrul întâmpinărilor de intimatele C. S.A. şi B. S.A., respectiv excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii, aminteşte Înalta Curte că au fost soluţionate în şedinţa publică de la acest termen de judecată, în cadrul dezbaterilor orale, înainte de a se declara terminat controlul judecătoresc şi a deschide dezbaterile pe fondul recursului, soluţia fiind de respingere a acestor excepţii pentru considerentele expuse în practiaua prezentei hotărâri.

În continuare, Înalta Curte, trecând la analizarea recursului, reţine, mai întâi, că Hotărârea CNCD nr. 396 din 13.05.2020 nu a soluţionat pe fond plângerea adresată de petentul A. împotriva C. S.A. şi B. S.A., ci a respins-o pentru necompetenţa materială a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării de a se pronunţa în raport cu obiectul petiţiei, reţinând că acesta "nu poate analiza statuările instanţelor judecătoreşti, nu se poate pronunţa sine qua non asupra aspectelor corelative actului de justiţie, nu poate adresa instrucţiuni instanţelor, în speţă membrilor acestora în ceea ce priveşte exerciţiul funcţiilor lor şi nici să interzică executarea hotărârilor judecătoreşţi pronunţate".

Prin urmare, instanţa de control judiciar este chemată să verifice dacă raţionamentul instanţei de fond, care a validat soluţia CNCD privind necompetenţa materială a instituţiei în soluţionarea plângerii formulate de recurentul-reclamant, este legală şi corectă.

În acest sens, Înalta Curte constată că reclamantul A. s-a adresat CNCD cu plângere împotriva C. S.A. şi B. S.A., cu privire la refuzul eliberării unei adeverinţe pentru perioada 1973-2001 necesară la Casa Naţională de Pensii Publice, acesta reclamând deopotrivă şi modul în care instanţele de judecată au pronunţat soluţii diferite în speţe identice, pentru persoane care au lucrat în acelaşi loc de muncă, având aceeaşi pregătire şi aceleaşi condiţii de muncă, în sensul că un număr de 1350 de salariaţi au câştigat grupa de muncă I-a sau a II-a, iar un număr de 222 de salariaţi nu au câştigat aceste grupe.

În cadrul respectivei petiţii, recurentul - reclamant a invocat soluţiile pronunţate de Tribunalul Constanţa şi Curtea de Apel Constanţa în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2015, susţinând că, deşi ambele procese au avut acelaşi obiect, instanţele au dat soluţii contradictorii, generând astfel inechităţi între petenţii din respectivele dosare.

Prin sentinţa recurată judecătorul fondului a reţinut legalitatea Hotărârii CNCD nr. 396/13.05.2020, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială cu privire la aspectele sesizate, reţinând prima instanţă că, în condiţiile în care aspectul referitor la încadrarea de grupa de muncă a fost tranşat pe cale judiciară, inclusiv cu privire la reclamant, CNCD nu mai era îndreptăţit a efectua verificări proprii, acesta nemaiputând analiza existenţa unui tratament discriminatoriu, refuzul încadrării sale în grupa de muncă şi eliberarea adeverinţei care să ateste această încadrare avându-şi izvorul nu în refuzul persoanelor reclamate, ci în puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti care au tranşat în mod definitiv acest aspect.

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă, în pronunţarea acestei soluţii, a interpretat corect prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, precum şi dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 303/2004 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei.

Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din acelaşi act normativ, "orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".

Prin raportare la aceste prevederi legale, Înalta Curtea reţine că o faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile); existenţa unui criteriu de discriminare dintre cele enumerate exemplificativ la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele utilizate în vederea atingerii acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Pe de altă parte, potrivit art. 18 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "Consiliul este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării".

Conform art. 19 alin. (1) din acelaşi act normativ, "în vederea combaterii faptelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi exercită atribuţiile în următoarele domenii: a) prevenirea faptelor de discriminare; b) medierea faptelor de discriminare; c) investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare; d) monitorizarea cazurilor de discriminare; e) acordarea de asistenţă de specialitate victimelor discriminării".

În raport cu toate aceste dispoziţii legale, instanţa de control judiciar constată că aspectul invocat prin petiţia înregistrată sub nr. x/07.10.2019 cu privire la refuzul eliberării unei adeverinţe necesare la Casa Naţională de Pensii Publice, respectiv cu privire la modul în care instanţele de judecată au pronunţat soluţii diferite în speţe identice, nu pot face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării realizând o corectă aplicare şi interpretare a legii atunci când a constatat vădita sa necompetenţă.

Astfel, Înalta Curte reţine că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu are competenţa de a analiza aspecte corelative înfăptuirii actului de justiţie, inclusiv al legalităţii hotărârilor judecătoreşti, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de control judiciar în cadrul căilor de atac reglementate de lege, aspect ce rezultă din dispoziţiile art. 97 din Legea 303/2004 şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, conform cărora: (1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac).

Art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 ", Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale."

În condiţiile în care aspectul încadrării reclamantului în grupa I de muncă şi subsecvent emiterea adeverinţelor care să ateste acest lucru au făcut obiectul unui dosar civil care a fost tranşat pe cale judiciară, fiind soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 308/CM pronunţată la data de 16.10.2018 în dosarul nr. x/2015, în mod corect instanţa de primă jurisdicţie a reţinut că pârâtul C.N.C.D. nu mai putea analiza existenţa unui tratament discriminatoriu al reclamantului din această perspectivă, refuzul încadrării acestuia în grupa de muncă şi de eliberarea adeverinţei care să ateste această încadrare avându-şi izvorul în puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti care au tranşat în mod definitiv acest aspect, iar nu în refuzul persoanelor reclamate.

Înalta Curtea constată că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se pronunţă, potrivit atribuţiilor stabilite prin dispoziţiile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în legătură cu presupusul caracter discriminator al unor fapte săvârşite asupra unei persoane, grup de persoane sau comunitate, iar nu asupra dispoziţiilor cuprinse în hotărâri judecătoreşti, neputând analiza statuările instanţelor şi nici nu poate adresa instrucţiuni acestora sau să interzică executarea hotărârilor judecătoreşti pronunţate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., fiind pronunţată cu interpretarea corectă a normelor cuprinse în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, criticile recurentului - reclamant nefiind apte să conducă la reformare acesteia.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită instanţa de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 562/2021 din 16 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.