Legality of water management authorization clause imposing water surface sanitation and debris removal obligations on hydroelectric concession holder

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 31.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a actului administrativ constând în Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind Acumularea Gura Apelor în sensul anulării măsurii înscrise la alin. (7) din Cap. "Titularul autorizaţiei este obligat", măsură care instituie în sarcina sa următoarea obligaţie:

"Să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei ludului de apă şi de curăţire de plutitori."

În motivare, a arătat în esenţă că Hidroelectrica este o societate ce îşi desfăşoară activitatea principală de producerea de energie electrică în hidrocentrale - prin exploatarea resurselor de apă, fiind un important utilizator de apă în scop hidroenergetic, care prin lacurile de acumulare din concesiune asigură şi servicii complexe de gospodărire a apelor.

Pentru a-şi realiza obiectul de activitate, Hidroelectrica, în calitatea sa de beneficiar, a încheiat cu Administraţia Naţională "Apele Române" în calitate de operator unic al resurselor de apă, un abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă în temeiul căruia societăţii reclamante i s-a conferit dreptul de a utiliza a resurselor de apă, respectiv de a le exploata pentru producerea de energie electrică. Utilizarea resurselor de apă din râurile interioare, lacuri naturale şi lacuri de acumulare amenajate şi concesionate către Hidroelectrica în vederea producerii de energie electrică, se poate face numai în baza unei autorizaţii emise de ANAR sau de administraţiile bazinale din subordinea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 1828/10.06.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţie necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administratov şi Fiscal la data de 31.07.2020.

Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 574 din data de 12 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională Apele Române.

Recursul exercitat în cauză.

Împotriva sentinţei de fond a promovat recurs reclamanta A. şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată de la fond şi din recurs.

În dezvoltarea recursului a susţinut, în contextul unei prezentări a situaţiei de fapt, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996.

Astfel, a arătat că în mod nelegal instanţa de fond a reţinut, cu privire la obligaţia "să ia măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori", incidenţa art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, care prevede că în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective.

Sub aspectul evidenţiat a considerat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material întrucât art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 se referă la lucrări de construcţii şi nicidecum la obligaţia de colectare a deşeurilor. Pe de altă parte, a arătat că obligaţia are în vedere întreţinerea albiilor minore, astfel că este evident că întreţinerea, repararea sau refacerea lucrărilor de amenajare nu se confundă cu activitatea de igienizare a luciului apei şi, ca urmare, textul de lege invocat nu poate constitui temei de drept pentru impunerea obligaţiei de a igieniza întreaga suprafaţă a Acumulării Gura Apelor.

A apreciat recurenta că se impune a se observa că potrivit art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale Apele Române, intimata-pârâtă este operator unic pentru resursele de apă de suprafaţă naturale sau amenajate, indiferent de deţinătorul cu orice titlu al amenajării şi pentru resursele de apă subterană şi indiferent de natura lor şi a instalaţiilor aferente, scop în care alocă dreptul de utilizare a resurselor de apă cu potenţialele lor naturale, în condiţiile legii, cu excepţia celor prevăzute expres în reglementările specifice în vigoare.

În acest sens a concluzionat că Hidroelectrica nu este administratorul Acumulării Gzra Apelor şi că asupra lucrării hidrotehnice Hidroelectrica are un drept de concesiune şi nicidecum asupra apei, ca bun din domeniul public care este dată prin lege în administrarea Administraţiei Naţionale Apele Române. Aşadar, a apreciat că lacul de acumulare ca şi construcţia hidrotehnică este concesionată către Hidroelectrica, însă apa din lacul de acumulare este administrată de Administraţia Naţională Apele Române, apă pe care Hidroelectrica o utilizează în temeiul unui abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă, plătind un tarif de 1,10 RON/metru cub către Administraţia Naţională Apele Române.

Or, dacă Hidroelectrica ar administra luciul de apă, astfel cum pretinde Administraţia Naţională Apele Române şi instanţa de fond, nu înţelege care ar mai fi raţiunea încheierii abonamentului de utilizare a resurselor de apă cu aceasta. Ca urmare, a opinat că Hidroelectrica ar putea să utilizeze această apă pe care o uzinează fără niciun tarif şi fără a încheia cu Administraţia Naţională Apele Române un abonament în acest sens, deoarece ipoteza Administraţiei Naţionale Apele Române este contrazisă de legislaţia în vigoare, care îi conferă calitatea de administrator al apelor ce aparţin domeniului public al statului.

Instanţa de fond nu a avut în vedere aspectul că suprafaţa lacului de acumulare este de 242 km pătraţi, ceea ce face ca o asemenea măsură instituită în sarcina Hidroelectrica, pe lângă faptul că nu are temei legal în legislaţia specifică, să fie imposibil de realizat.

A mai arătat recurenta că Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că Administraţia Naţională Apele Române este administratorul lacurilor aflate în domeniul public al statului român, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (11), art. 31 şi art. 4 alin. (2) din lege, citate în cuprinsul cererii de recurs.

În continuare, a susţinut că hotărârea de fond a fost dată cu greşita aplicare a art. 6 şi a art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 privind aprobarea Procedurii şi competenţelor de emitere, modificare, retragere şi suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, precum şi a Normativului de conţinut al documentaţiei tehnice supuse autorizării, criticând raţionamentul instanţei de fond ce a condus la pronunţarea sentinţei care se sprijină pe aspectul că, în virtutea art. 6 din Ordinul nr. 891/2019, Administraţia Naţională Apele Române poate impune şi alte măsuri care intră în marja de apreciere a autorităţii.

În acest sens a solicitat a se observa că Ordinul nr. 891/2019 a intrat în vigoare la data de 7 august 2019, iar Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 79/2019 contestată a fost emisă la 04 aprilie 2019, deci anterior intrării în vigoare a actului normativ reţinut ca fiind aplicabil de către instanţa de fond. Or, în opinia recurentei, legalitatea actului administrativ contestat trebuie analizată la momentul emiterii acestuia, raportat la actele normative contemporane în vigoare, potrivit principiului "tempus regit actum", astfel încât este evident că instanţa de fond s-a raportat la un act normativ care nu era în vigoare, fiind vorba despre o evidentă greşită aplicare a normei de drept material.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond conţine motive străine de natura cauzei.

Astfel, arată că instanţa de fond reţine că " realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă de care este ţinută să se ocupe reclamanta nu excede obiectului sau de activitate, cu atât mai mult cu cât în autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind lacul de acumulare Gura Apelor se specifică obligaţia pentru titularul autorizaţiei de a asigura menţinerea caracteristicilor autorizate ale lacului de acumulare şi ale lucrărilor aferente (obligaţie necontestată)."

Măsura înscrisă la alin. (4) din AGA nr. 79/2019 - să asigure menţinerea caracteristicilor autorizate ale acumulării şi ale lucrărilor aferente, nu are nici o legătură cu speţa de dedusă judecăţii, ci se referă la obligaţia Hidroelectrica de a utiliza apa pusă la dispoziţie de ANAR pentru producerea de energie electrică doar în parametri autorizaţi, respectiv folosind debitul autorizat, o anumită putere, un anumit volum de apă pe care îl poate uzina, etc. Este adevărat că Hidroelectrica nu a contestat această măsură, pentru că este evident că din punct de vedere tehnic Hidroelectrica în activitatea de producere a energiei electrice trebuie să respecte parametrii autorizaţi ai acumulării. Măsura la care face trimitere instanţa că nu a fost contestată de reclamanta-recurentă nu are niciun efect direct asupra măsurii de igienizare şi invers. Parametrii lacului de acumulare nu se modifică cu nimic dacă Iacul de acumulare nu este igienizat

Instanţa de fond mai reţine că " " titularul autorizaţiei are obligaţia generală de a întreţine Iacul de acumulare (obligaţie necontestată).,

Or, susţine recurenta că tocmai obligaţia de Igienizare face obiectul prezentei cauze, iar prin cererea de chemare în Judecată a arătat pe larg care sunt argumentele care o îndreptăţesc să concluzioneze că Hidroelectrica nu are obligaţia de a întreţine, de a igieniza întregul lac de acumulare, câtă vreme pe de-o parte luciul de apă şi apa- ca bun public- are un sigur administrator şi anume ANAR, iar, pe de altă parte, Hidroelectrica nu este poluatorul real.

Solicită astfel admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Administraţia Naţională Apele Române a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, în cuprinsul căreia a solicitat să se constate că recursul acesteia este nefondat, apreciind că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că actul administrativ contestat este legal, impunându-se menţinerea sentinţei primei instanţe, ca temeinică şi legală.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-reclamantă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă şi de cadrul normativ incident litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează situaţia "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a susţinut ca fiind motive străine de natura cauzei reţinerile instanţei în sensul că "realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă de care este ţinută să se ocupe reclamanta nu excede obiectului sau de activitate, cu atât mai mult cu cât în autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019 privind lacul de acumulare Gura Apelor se specifică obligaţia pentru titularul autorizaţiei de a asigura menţinerea caracteristicilor autorizate ale lacului de acumulare şi ale lucrărilor aferente (obligaţie necontestată)."

Susţine astfel că măsura înscrisă la alin. (4) din AGA nr. 79/2019, respectiv "să asigure menţinerea caracteristicilor autorizate ale acumulării şi ale lucrărilor aferente", nu are nici o legătură cu speţa de dedusă judecăţii, ci se referă la obligaţia Hidroelectrica de a utiliza apa pusă la dispoziţie de ANAR pentru producerea de energie electrică doar în parametri autorizaţi, respectiv folosind debitul autorizat, o anumită putere, un anumit volum de apă pe care îl poate uzina, etc.

Apreciază, deopotrivă ca fiind motive străine de natura cauzei şi considerentele instanţei "titularul autorizaţiei are obligaţia generală de a întreţine Iacul de acumulare (obligaţie necontestată)".

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, neputând reţine ca fiind străine cauzei considerentele primei instanţe invocate de recurenta-reclamantă, fiind evident că acestea au legătură cu cauza dedusă judecăţii.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar aminteşte că, pentru a fi incident acest motiv de casare, trebuie ca în hotărâre să existe "numai motive străine de natura cauzei", nefiind suficient a identifica anumite considerente pentru a se admite recursul pe acest subpunct.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond ar fi interpretat şi a aplicat în mod greşit dispoziţiile Legii nr. 107/1996 şi ale Ordinului nr. 891/2019.

În primul rând, este de observat că potrivit art. 4 alin. (1) şi alin. (2) din Legea apelor nr. 107/1996, astfel cum a fost modificată şi completată, "(1) Resursele de apă, de suprafaţă şi subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor. (2) Apele din domeniul public se dau în administrare Administraţiei Naţionale "Apele Române" de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condiţiile legii."

De asemenea, art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede:

"Gestionarea cantitativă şi calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor, precum şi aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se realizează de Administraţia Naţională «Apele Române», prin administraţiile bazinale de apă din subordinea acesteia."

În egală măsură, O.U.G. nr. 107/2002 prevede că intimata-pârâtă Administraţia Naţională "Apele Române" este instituţia publică de interes naţional care, prin administraţiile bazinale din subordine, deţine un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. În conformitate cu Statutul său aprobat prin H.G. nr. 1176/2002, pârâta coordonează şi răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi protejării acestora împotriva epuizării şi poluării.

Or, din interpretarea cadrului normativ evidenţiat rezultă că intimata-pârâtă, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, are atribuţii de monitorizare şi coordonare a activităţilor ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării de către utilizatorii-deţinători ai autorizaţiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăşi să asigure igienizarea luciului de apă.

În ce priveşte faptul că reclamanta nu este proprietar/administrator al apei din lacul de acumulare, acestea fiind proprietate publică a Statului român dată în administrarea A.N.A.R., Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, ce prevăd că "În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale, urmarea contractului de concesiune a barajului şi lacului de acumulare, conform H.G. nr. 2077/2004 pentru aprobarea duratei contractului de concesiune a unor bunuri proprietate publică a statului, care se atribuie Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" - S.A.

Una dintre obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate precum, printre altele, protecţia mediului.

Îndeplinirea obligaţiei contestată din cuprinsul autorizaţiei are ca scop asigurarea protecţiei mediului, prin evitarea producerii unor accidente în activitatea de producţie a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei.

Anexa 1 la Legea nr. 107/1996 defineşte: - pct. 5 albie minoră: "suprafaţă de teren ocupată permanent sau temporar de apă, care asigură curgerea nestingherită, din mal în mal, a apelor la niveluri obişnuite, inclusiv insulele create prin curgerea naturală a apelor"; - pct. 35 gospodărirea apelor: "ansamblul activităţilor care prin mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, menţinerea sau îmbunătăţirea resurselor de apă pentru satisfacerea nevoilor sociale şi economice, la protecţia împotriva epuizării şi poluării acestor resurse, precum şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive ale apelor"; - pct. 75 utilizator de apă: "orice persoană fizică sau persoană juridică care, în activităţile sale, foloseşte apa, luciul de apă sau valorifică fructul acesteia".

Or, potrivit înscrisurilor ataşate la dosar, reclamanta face parte din categoria persoanelor care au în exploatare "alte asemenea lucrări", astfel că obligaţia de întreţinere îi revine în considerarea acestei calităţi, fiind un utilizator de apă şi incumbându-i astfel întreţinerea inclusiv a apei ce ocupă terenul pe care se află lucrările exploatate.

Înalta Curtea subliniază că, prin art. 38 din Anexa 1 (Procedura şi competenţele de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor) la Ordinul ministrului mediului şi gospodării apelor nr. 662/2006 se prevedea că "(1) Emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impun a fi realizate, în scopul evitării producerii de pagube utilizatorilor de apă existenţi sau riveranilor. (2) De asemenea se pot impune condiţii pentru: respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării şi dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea scurgerii salubre pe cursuri de apă, alocarea raţională şi monitoringul resurselor de apă, precum şi a altor condiţii ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu.".

Aceste dispoziţii au fost în mare parte preluate prin art. 6 din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 privind aprobarea Procedurii şi competenţelor de emitere, modificare, retragere şi suspendare temporară a autorizaţiilor de gospodărire a apelor, precum şi a Normativului de conţinut al documentaţiei tehnice supuse autorizării, având următorul conţinut:,,(1) Emitentul autorizaţiei de gospodărire a apelor poate obliga beneficiarul sau titularul de investiţie să execute şi alte lucrări necesare, necuprinse în documentaţia tehnică prezentată la autorizare, dar care se impune a fi realizate în scopul conformării cu prevederile legale. (2) De asemenea, se pot impune condiţii pentru: asigurarea monitorizării indicatorilor de calitate, respectarea limitelor de calitate impuse prin acte normative pentru asigurarea conservării şi dezvoltării resursei de apă, contorizarea consumurilor de apă, asigurarea debitului de servitute pe cursuri de apă, alocarea raţională şi monitoringul resurselor de apă, precum şi alte condiţii ce conduc la protejarea interesului public în acest domeniu". De altfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Anexa 1 la Ordinul nr. 891/2019 "În scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi protecţiei acestora împotriva epuizării şi poluării, Legea apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare, introduce obligaţia utilizatorului de apă de a solicita şi obţine, atât pentru desfăşurarea activităţilor existente, cât şi pentru punerea în funcţiune, "autorizaţia de gospodărire a apelor" ce reglementează funcţionarea şi exploatarea lucrărilor şi activităţilor desfăşurate pe ape sau care au legătură cu apele".

Prin urmare, inclusiv din raţiunea însăşi a existenţei autorizaţiei de gospodărire a apelor reiese îndreptăţirea pârâtei de a institui o atare obligaţie în sarcina reclamantei.

Înalta Curte nu poate reţine susţinerea recurentei cu privire la aceea că pârâta, în calitate de administrator, ar avea obligaţia de a asigura igienizarea luciului de apă, în realitatea aceasta din urmă având doar atribuţii de monitorizare şi coordonare a acestei activităţi, care este însă în mod efectiv dusă la îndeplinire de către deţinătorii autorizaţiilor de gospodărire a apelor, potrivit textelor de lege mai sus menţionate, în calitate de utilizatori.

O.U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" arată că pârâta ANAR este instituţie publică de interes naţional care, prin administraţiile bazinale din subordine, deţine un drept de administrare asupra bunurilor proprietatea publică a statului. Statutul (H.G. nr. 1176/2002) prevede că intimata ANAR coordonează şi răspunde de modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării, în acest sens fiind autoritatea competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, în scopul gospodăririi durabile a resurselor de apă şi al protejării acestora împotriva epuizării şi poluării.

Potrivit art. 55 alin. (5) din Legea apelor nr. 107/1996 prevede că:

"Prin autorizaţia de gospodărire a apelor, cât şi prin actele complementare acesteia, trebuie impuse prevederi specifice privind mijloacele de supraveghere, modalităţile de control tehnic şi mijloacele de intervenţie în caz de incidente, avarii sau accidente şi altele asemenea".

Or, din interpretarea cadrului normativ evidenţiat rezultă că intimata-pârâtă, în calitatea sa de autoritate competentă să elibereze autorizaţiile de gospodărire a apelor, are atribuţii de monitorizare şi coordonare a activităţilor ce vizează modul de folosire a resurselor de apă de suprafaţă şi subterane de pe teritoriul ţării de către utilizatorii-deţinători ai autorizaţiilor de gospodărire a apelor, nefiind obligată ea însăşi să asigure igienizarea luciului de apă.

Prin urmare, pârâta ANAR are atribuţii în coordonarea modului de folosire a resurselor de apă de către deţinătorii de autorizaţii de gospodărire a apelor, asigurarea atingerii scopului legii, de protejarea a resurselor de apă împotriva epuizării şi poluării, revenind însă deţinătorului de autorizaţie de gospodărire a apelor, iar nu autorităţii ce coordonează emiterea acestor acte administrative.

În concluzie, includerea obligaţiei menţionate în autorizaţia de gospodărire a apelor pentru baraje şi lacuri de acumulare, indiferent de administratorul acestora, îşi găseşte temeiul legal în reglementările invocate, nefiind condiţionată de existenţa în obiectul de activitate al utilizatorilor a activităţii de igienizare şi curăţire a suprafeţelor de luciu de apă.

În speţă, prin Contractul nr. x din data de 27.12.2004, de concesiune a bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 298bis din 30 aprilie 2015, Ministerul Economiei şi Comerţului a concesionat recurentei-reclamante A. bunurile proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate, în scopul exploatării, reabilitării, modernizării, retehnologizării, precum şi construirii de noi amenajări hidroenergetice conform programelor de investiţii (art. 3 alin. (1) din contract).

Obligaţiile concesionarului sunt reglementate în art. 11 din contract, la lit. i) fiind prevăzută "obligaţia de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate precum: protejarea informaţiilor clasificate, condiţiile de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, obligaţiile privind folosirea şi conservarea bunurilor din patrimoniu, regimul special al circulaţiei unor bunuri etc.".

Obiectul de activitate al recurentei-reclamante, în realizarea căruia a solicitat autorizaţia de gospodărire a apelor contestată în cauză, îl constituie producerea de energie electrică în hidrocentrale prin exploatarea resurselor de apă, fiind un important utilizator de apă în scop hidroenergetic care, prin lacurile de acumulare din concesiune, asigură şi servicii complexe de gospodărire a apelor.

Având în vedere că recurenta-reclamantă a formulat cererea de eliberare a autorizaţiei de gospodărire a apelor privind Acumularea Gura Apelor, în mod corect a reţinut prima instanţă ca fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996 care prevăd că:

"În zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective".

Or, în contextul factual şi normativ reliefat, rezultă în mod neîndoielnic faptul că autoritatea pârâtă are competenţa de a emite autorizaţii de gospodărire a apelor prin care să instituie măsuri pentru a asigura buna utilizare a resurselor de apă, inclusiv sub aspect calitativ, respectiv măsuri ce vizează asigurarea protecţiei mediului, din care face parte şi măsura contestată în cauza pendinte, contrar susţinerilor recurentei-reclamante.

De altfel, prin obligaţia contestată emitentul actului administrativ a avut în vedere tocmai calitatea recurentei-reclamante de administrator al lucrărilor hidrotehnice, prin această măsură urmărindu-se prevenirea unor efecte negative asupra apelor şi mediului înconjurător, prin asigurarea funcţionării în siguranţă a uvrajelor şi prizelor acumulării şi a menţinerii calităţii apei din acumulare, precum şi evitarea producerii unor accidente în activitatea de producţie a energiei electrice, cauzate de sursele de poluare vizate de demersul reclamantei, indiferent care ar fi acestea.

Din această perspectivă este de observat că reclamanta se înscrie în ipoteza normei legale enunţate ca urmare a contractului de concesiune încheiat între Ministerul Economiei şi Comerţului, în calitate de concedent, şi reclamantă, în calitate de concesionar, contract aprobat prin H.G. nr. 2077/2004.

Înalta Curtea mai reţine că măsura dispusă nu este una excesivă, un astfel de caracter fiind incident în măsura în care obligaţia nu ar corespunde cerinţei protejării interesului public.

Or, scopul eliberării autorizaţiei de gospodărire a apelor de către autoritatea publică competentă este tocmai acela de a se asigura atingerea obiectivului stabilit prin H.G. nr. 1176/2002, referitor la gospodărirea durabilă a resurselor de apă şi protejarea acestora împotriva epuizării şi poluării.

Aşadar, impunerea prin autorizaţia litigioasă a obligaţiei de igienizare a luciului de apă în sarcina deţinătorului de autorizaţie nu excede scopului legii, de a se asigura protejarea apelor împotriva poluării, ci, dimpotrivă, urmăreşte atingerea acestui obiectiv, prin mijlocirea pârâtei ANAR.

Faptul că obligaţia de a asigura igienizarea suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori nu este expres prevăzută în contractul de concesiune, în lege sau în Regulamentul de exploatare, nu poate avea drept consecinţă nelegalitatea actului administrativ contestat, câtă vreme măsura dispusă este în strânsă legătură cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante, pentru realizarea căruia a solicitat eliberarea autorizaţiei de gospodărire a apelor contestată, iar aceasta se înscrie în sfera măsurilor ce vizează asigurarea protecţiei mediului.

Totodată, faptul că impunerea obligaţiilor în sarcina reclamantei este de natură a-i cauza costuri suplimentare reprezintă aspecte ce nu au legătură cu legalitatea actului administrativ, modul de ducere la îndeplinire a acelor obligaţii fiind exclusiv responsabilitatea reclamantei.

Recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile Legii nr. 107/1996 care prevăd că Administraţia Naţională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român.

Într-adevăr, Legea apelor nr. 107/1996 prevede că Administraţia Naţională "Apele Române" este administratorul apei din lacurile aflate în domeniul public al statului român, însă prin încheierea contractului de concesiune nr. x/27.12.2004 ce are ca obiect concesionarea bunurilor proprietate publică a statului din domeniul producerii energiei electrice în centrale hidroelectrice şi a terenurilor pe care acestea sunt amplasate în scopul exploatării lor, implicit şi a luciului de apă, recurentei-reclamante i s-au stabilit mai multe obligaţii între care şi aceea "de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate precum este şi aceea de a proteja mediul" ceea ce relevă faptul că acesteia îi revine responsabilitatea de a lua "măsuri de asigurare a igienizării suprafeţei luciului de apă şi de curăţire de plutitori".

Atât timp cât în raport de dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 Administraţia Naţională "Apele Române" poate concesiona sau închiria parte din domeniul public al apelor, pentru exploatarea apelor de suprafaţă sau subterane, cu excepţia apelor geotermale, a materialelor din acestea şi din maluri, precum şi pentru valorificarea vegetaţiei din albiile minore şi de pe maluri, folosirea energiei apelor, exploatarea luciului de apă pentru agrement ori sporturi, obligaţiile stabilite prin contractul de concesiune nu pot fi interpretate în sensul că întreţinerea lacului de acumulare ar fi în sarcina operatorului Administraţia Naţională "Apele Române".

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 menţionează în mod expres că în zonele în care albiile sunt amenajate prin lucrări de apărare, consolidare, terasamente sau alte asemenea lucrări, obligaţia de întreţinere, reparare sau refacere a unor astfel de lucrări, ca şi de întreţinere a albiilor în zona amenajată, a cuvetelor şi a malurilor revine celor care au în administrare sau în exploatare lucrările respective. Or, atât timp cât recurenta-reclamantă exploatează Acumularea Gura Apelor, prin raportare la obiectul său de activitate "producerea de energie electrică", recurentei-reclamante îi revine obligaţia de întreţinere a luciului de apă.

Cu alte cuvinte, chiar dacă obiectul de activitate al recurentei-reclamante constă în producerea de energie electrică în hidrocentrale, aceasta nu înseamnă că realizarea unor activităţi de igienizare a luciului de apă pe care îl are în administrare excede obiectului său de activitate, cu atât mai mult cu cât art. 11 lit. i) din Contractul de concesiune nr. x/2004 prevede că una din obligaţiile concesionarului este aceea de a respecta orice alte obligaţii legale impuse de natura bunurilor concesionate, precum protecţia mediului.

Cu privire la critica recurentei-reclamante în sensul că măsura de a asigura curăţarea luciului de apă a fost instituită cu încălcarea principiului "poluatorul plăteşte" conform căruia toţi utilizatorii resurselor de apă trebuie să respecte legislaţia în domeniul apelor, care interzice poluarea în orice mod a resurselor de apă, aruncarea sau introducerea în orice mod în albiile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor ori bălţilor, precum şi depozitarea deşeurilor pe malurile acestora, Înalta Curte constată că într-adevăr, dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 211/2011 stabilesc faptul că, în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte", costurile operaţiunilor de gestionare a deşeurilor se suportă de către producătorul de deşeuri sau, după caz, de deţinătorul actual ori anterior al deşeurilor, iar în cazul deşeurilor abandonate şi în cazul în care producătorul/deţinătorul de deşeuri este necunoscut, cheltuielile legate de curăţarea şi refacerea mediului, precum şi cele de transport, valorificare, recuperare/reciclare, eliminare sunt suportate de către autoritatea administraţiei publice locale, însă aceste dispoziţii sunt aplicabile în situaţia în care luciul de apă nu face obiectul vreunui contract de concesiune, iar debitul nu contribuie în vreun fel la producerea de foloase materiale în patrimoniul unei societăţi de producere a energiei electrice.

De altfel, după identificarea producătorului/deţinătorului de deşeuri, pentru cheltuielile prevăzute la alin. (3), cât şi pe cele legate de acţiunile întreprinse pentru identificare, recurenta-reclamantă se poate îndrepta împotriva poluatorului, aşa cum dispun prevederile art. 21 alin. (4) din actul normativ sus-citat.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentei privind greşita aplicare a art. 34 alin. (1) din Legea nr. 107/1996.

Nici critica privind greşita aplicare a art. 6 din Ordinul nr. 891/2019 nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar.

Deşi, este adevărat că Ordinul nr. 891/2019 a intrat în vigoare la data de 07 august 2019, iar actul administrativ contestat -Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr. 79 privind Acumularea Gura Apel - este emis la data de 04.04.2019, deci, anterior intrării în vigoare a actului normativ reţinut ca fiind aplicabil de către instanţa de fond, acest aspect nu poate conduce la o altă soluţie, în condiţiile în care dispoziţiile art. 6 (alin. (1) şi (2) din Anexa1 la acest Ordinul nr. 891/2019, reprezintă, în esenţă, o preluare a dispoziţiilor art. 38 din Anexa 1 la Ordinul nr. 662/2006, incident la momentul emiterii autorizaţiei.

Faţă de aceste motive, Înalta Curte constată că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a actului administrativ contestat, şi anume Autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 79/04.04.2019, prima instanţă reţinând în mod corect că aceasta a fost emisă cu respectarea legii, argumentele expuse de recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nefiind apte să determine reformarea sentinţei de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile situaţiei deduse judecăţii.

Cât priveşte solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine, ca o primă observaţie, că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câştigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluţionat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi în procesul civil şi, totodată, au caracter de sancţiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În speţă, recurenta-reclamantă a promovat calea extraordinară de atac a recursului, solicitând şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, astfel cum a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar. Or, prin raportare la modalitatea de soluţionare a recursului reclamantei, care va fi respins, ca nefondat, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta-reclamantă, având în vedere că este partea care a căzut în pretenţii.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

În considerarea argumentelor expuse, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 574 din 12 aprilie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.