Consumer Authority's cessation order annulled as ancillary, as annulment of underlying contravention report extinguished its legal basis

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.09.2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., a formulat acţiune în anulare împotriva Ordinului nr. 212/6 iunie 2019 emis de Preşedintele ANPC, precum şi a Răspunsului ANPC nr. 9652/29.07.2019 la plângerea prealabilă formulată, solicitând anularea Ordinului şi a Răspunsului, în temeiul art. 12 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi art. 8 şi urm. din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 256 din data de 22 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR, anulând Ordinul nr. 212/6.06.2019 emis de Preşedintele ANPC şi Răspunsul ANPC nr. 9652/29.07.2019.

Recursul exercitat în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a promovat recurs pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR şi, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, ca netemeinice şi nelegale, şi menţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 212/06.06.2019 şi a răspunsului nr. x/29.07.2019, ca temeinice şi legale.

Într-o primă critică ce ar putea fi subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a invocat lipsa unei motivări clare a soluţiei pronunţate, aceasta susţinând că instanţa de judecată nu a motivat sentinţa civilă atacată decât prin reluarea apărărilor formulate de către partea adversă, fără a veni în susţinerea acestora cu argumente proprii, astfel că nu se pot primi motivele de admitere a cererii şi fără a lua în considerare măcar pentru a combate apărările ce au fost formulate de autoritate.

Mai mult decât atât instanţa de judecată nu a admis sau respins celelalte puncte din cererea de chemare în judecată.

O altă critică adusă hotărârii recurate vizează interpretarea privind nemotivarea ordinului contestat.

Astfel, susţine recurenta că motivarea Ordinului cu nr. 212 a fost una destul de amplă şi explicită, având în vede faptul că la baza emiterii acestuia a stat procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Consideră că nu se poate reţine o nemotivare a actului administrativ, câtă vreme în cadrul acest este expusă situaţia de fapt motivată într-un mod complex şi clar.

Deopotrivă, a mai susţinut recurenta că instanţa de fond nu a avut în vedere situaţia de fapt, aceasta nefiind analizată în niciun mod.

În susţinerea acestui motiv recurenta reia în integralitate situaţia de fapt expusă în cadrul întâmpinării depusă în dosarul de fond.

În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea cauzei spre rejudecare, cu consecinţa menţinerii dispoziţiilor din Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 212/06.06.2019 şi a răspunsului nr. x/29.07.2019, ca temeinice şi legale.

Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamanta A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea cererii de recurs, în principal, ca nulă, iar în subsidiar, ca nefondată şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică.

În prealabil, arată intimata că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost reclamată de societate în prezentul litigiu este legat indisolubil de procesul-verbal de constatare a contravenţiei emis de ANPC cu 6 zile înainte.

În privinţa amenzii aplicate de ANPC, intimata aduce la cunoştinţa instanţei de casare faptul că Procesul-verbal nr. x din 30 mai 2019 a fost anulat definitiv de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ prin decizia civilă nr. 3353 din 28 octombrie 2020, instanţa de apel statuând că nu a fost vorba despre nicio practică comercială incorectă a intimatei-reclamante din prezenta cauză, nefiind întrunite "elementele esenţiale ale contravenţiei imputate petentei".

Susţine că, din această perspectivă, recursul autorităţii trebuie respins fie şi numai pentru motivul anulării procesului-verbal iniţial de constatare a contravenţiei, fără cercetarea motivelor de nelegalitate proprii ordinului Preşedintelui ANPC.

În ceea ce priveşte nulitatea recursului, intimata arată că, din simpla lecturare a recursului se poate observa că recurenta combate doar în două fraze statuările instanţei de fond în ceea ce priveşte nelegalitatea ordinului ce face obiectul judecăţii iar pe parcursul a 6 pagini din 8 reia prezentarea incoerentă a unor chestiuni de fapt propuse în faţa primei instanţe.

Pe fondul recursului susţine că prima instanţă a analizat în mod corect şi complet situaţia de fapt dedusă judecăţii.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de criticile invocate de recurenta-pârâtă, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., de apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-reclamantă şi de cadrul normativ incident litigiului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că recursul pârâtei AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ce reglementează situaţia "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurenta-reclamantă a susţinut lipsa unei motivări clare a soluţiei pronunţate.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, neputându-se reţine o motivare necorespunzătoare a sentinţei de fond, din perspectiva dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost motivată, prima instanţă expunând motivele ce au condus la anularea celor două acte administrative contestate, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Susţinerile recurentei, în sensul că instanţa nu a motivat sentinţa decât prin reluarea apărărilor formulate de intimata - reclamantă, fără a veni în susţinerea acestora cu argumente proprii, sunt nefondate, dat fiind faptul că preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu conduce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii.

Nici cealaltă critică subsumată aceluiaşi motiv de nelegalitate, ce vizează faptul că instanţa de judecată nu a admis sau respins celelalte puncte din cererea de chemare în judecată, nu poate fi reţinută, în considerarea faptului că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat doar anularea Ordinului nr. 212/06 iunie 2019 precum şi a Răspunsului la plângerea prealabilă formulată, răspuns înregistrat sub nr. x nr. 9652/29.07.2019, iar instanţa de primă jurisdicţie s-a pronunţat în limitele învestirii.

Faptul că instanţa nu a analizat toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă nu poate conduce la reformarea hotărârii atacate, pe de o parte, raportat la faptul că, găsind întemeiat motivul de nelegalitate constând în nemotivarea ordinului, nu se mai impunea analizarea celorlalte, acesta reprezentând un motiv suficient pentru anularea respectivului ordin, astfel cum, de altfel, a şi menţionat în considerentele hotărârii iar, pe de altă parte, raportat la faptul că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, iar o astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta- pârâtă este nefondat.

În continuare, analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată legalitatea acesteia, raportat la soluţia ce a fost pronunţată în privinţa sancţiunii contravenţionale ce a stat la baza emiterii ordinului atacat în litigiul ce face obiectul prezentei judecăţi.

Astfel, se constată că, prin Procesul-verbal nr. x din 30 mai 2019, emis în temeiul Legii nr. 363/2007, ANPC a decis sancţionarea reclamantei A. S.A. cu amendă contravenţională în cuantum de 70.000 RON şi propunerea luării măsurii de încetare a presupusei practici comerciale incorecte constând în majorarea tarifelor abonamentelor A..

Această propunere a fost concretizată în data de 6 iunie 2019, atunci când Preşedintele ANPC a emis Ordinul nr. 212 din 6 iunie 2019, prin intermediul căruia, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 363/2007, a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte utilizate de operatorul economic A. S.A., practică contrară diligenţei profesionale, constând în aceea că a ales să transfere în sarcina utilizatorului final anumite costuri impuse prin legislaţie, folosind o poziţie de forţă dominantă şi psihologică în faţa consumatorului, prin majorarea abonamentelor cu până la 2,21 RON - în funcţie de serviciul utilizat având în vedere faptul că un abonat poate beneficia până la 4 pachete în baza aceluiaşi contract, preţ ce poate fi acceptat de majoritatea abonaţilor, coroborat cu faptul că procedurile de renunţare la contract, de o eventuală portare a numărului în altă reţea de telefonie, cât şi relocarea într-o altă reţea de distribuţie cablu TV şi internet sunt mult mai complicate şi uneori imposibil de realizat ca urmare a inexistenţei infrastructurii altui operator, ceea ce deformează sau este susceptibil să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu, care este deja într-o relaţie contractuală cu furnizorul de servicii.

Actul a fost emis, aşa cum se arată în preambulul său, în baza art. 4 alin. (1) lit. a) şi b), art. 15 alin. (1) lit. a), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a) şi art. 131 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor şi avându-se în vedere procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/30.05.2019, prin care A. S.A. a fost sancţionată pentru utilizarea de practici comerciale incorecte, conform art. 15 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 363/2007.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, "O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori".

Art. 13 alin. (1) din lege prevede că "În măsura în care se consideră necesar, ţinând cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgenţă, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenţiei sau a neglijenţei comerciantului, una dintre următoarele măsuri: a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte; b) interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse în practică, dar acest lucru este iminent".

Potrivit art. 131, "Măsurile dispuse potrivit dispoziţiilor art. 13 se realizează de către conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de către conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la propunerea agentului constatator, în termen de 5 zile".

Nu în ultimul rând, art. 15 alin. (1) prevede că "Utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 2.000 RON la 100.000 RON, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte definite la art. 4 alin. (1) şi (2)".

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că, în concret, după ce agentul constatator stabileşte că sunt îndeplinite condiţiile săvârşirii unei practici comerciale incorecte, luând în considerare interesul consumatorilor, acesta poate propune adoptarea unei măsuri complementare amenzii stabilite prin procesul-verbal de contravenţie, anume măsura încetării practicii comerciale incorecte. Dacă conducătorul ANPC sau conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea ANPC, după caz, consideră că practica comercială incorectă prezintă un grad ridicat de periculozitate şi poate produce prejudicii grave consumatorilor, aceştia pot emite un ordin sau, după caz, o decizie, prin care sa oblige comerciantul la încetarea practicii comerciale incorecte.

Aşadar, măsura încetării practicii comerciale incorecte nu poate exista în absenţa stabilirii existenţei acestei practici comerciale incorecte prin procesul-verbal de contravenţie.

Se constată astfel că, în speţă, aceleaşi fapte imputate reclamantei au constituit atât temei al sancţionării sale contravenţionale, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x/30.05.2019, cât şi temei al luării măsurii prevăzute de art. 13 alin. (1) lit. a), prin ordinul contestat în prezenta cauză, prin care s-a dispus încetarea practicii comerciale considerate de către autoritate ca fiind incorectă.

Prin urmare, actul administrativ contestat în prezentul litigiu, respectiv Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 212/din 6 iunie 2019, instituie o măsură complementară sancţiunii amenzii contravenţionale, având un evident caracter accesoriu şi subordonat acesteia.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, din ambele etape procesuale constată că, după pronunţarea instanţei de fond, însă, înainte de promovarea recursului de către pârâta Autoritatea Naţională Pentru Protecţia împotriva hotărârii ce face obiectul prezentului control judiciar, Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nr. x din data de 30.05.2019 a fost anulat definitiv de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ prin decizia civilă nr. 3353 din 28 octombrie 2020, instanţa de apel statuând că nu a fost vorba despre nicio practică comercială incorectă a intimatei-reclamante din prezenta cauză, nefiind "îndeplinită cerinţa răspunderii contravenţionale a petentei în absenţa întrunirii elementelor constitutive ale contravenţiei imputate acesteia."

Ordinul de instituire a măsurii complementare a încetării practicii comerciale incorecte are un caracter accesoriu faţă de procesul-verbal de contravenţie prin care, în principal, se constată fapta contravenţională şi se propune instituirea măsurilor complementare, fiind un act administrativ ce are la bază chiar procesul-verbal de constatare a contravenţiei. Astfel fiind, în aplicarea principiului de drept accesorium sequitur principale, o eventuală anulare a procesului-verbal de contravenţie afectează valabilitatea ordinului atacat, ca act administrativ a cărei valabilitate depinde în mod indisolubil de existenţa şi validitatea procesului-verbal de contravenţie.

Aşadar, modalitatea de soluţionare a plângerii contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei reverberează asupra modului de soluţionare a acţiunii în anularea ordinului de instituire a măsurii complementare a încetării practicii comerciale incorecte, tocmai în virtutea caracterului accesoriu a celui din urmă act administrativ.

Or, în condiţiile în care, în litigiul contravenţional s-a stabilit cu titlu definitiv că nu i se poate reproşa reclamantei săvârşirea unor practici comerciale incorecte în sensul legii, Înalta Curte reţine că măsura dispusă prin ordinul contestat rămâne fără fundament, motiv pentru care se impune respingerea recursului promovat de pârâtă, pentru motivul anulării procesului-verbal iniţial de constatare a contravenţiei.

În consecinţă, întrucât fapta comercială incorectă nu există, acest aspect fiind stabilit cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 8159 din 18.11.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5, în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 3353/2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că Ordinul nr. 212/06.06.2019 a rămas fără temei juridic, motiv pentru care criticile recurentei, ce vizează interpretarea primei instanţe cu privire la nemotivarea acestuia sau cu privire la neanalizarea situaţiei de fapt, nu se mai impune a fi analizate, acestea nemaifiind apte de a conduce la reformarea hotărârii primei instanţe, raportat la soluţia ce a fost pronunţată în privinţa sancţiunii contravenţionale ce a stat la baza emiterii ordinului.

În concluzie, observând caracterul complementar al măsurii dispuse prin ordinul ce face obiectul litigiului pendinte, faţă de sancţiunea principală dispusă prin procesul-verbal de contravenţie ce a făcut obiectul dosarului anterior menţionat, din moment ce ordinul ce face obiectul litigiului de faţă este emis în baza unei propuneri cuprinse în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, iar acest proces-verbal a fost anulat definitiv de către instanţă, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului promovat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi menţinerea hotărârii atacate, ca fiind legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţionată pentru Protecţia Consumatorilor împotriva sentinţei civile nr. 256 din 22 aprilie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 6 decembrie 2022.