Revision of integrity evaluation annulment dismissed for lacking new decisive evidence and improper scope

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare emis sub nr. x/01.02.2019, la data de 01.02.2019, Raport întocmit în Lucrarea cu nr. x/01.02.2019 şi comunicat reclamantului, prin poştă, la data de 07.02.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 181 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, şi, pe cale de consecinţă, a anulat Raportul de evaluare emis sub nr. x/01.02.2019, întocmit de pârâtă pe seama reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 181 din 5 iunie 2019 a promovat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Soluţia instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 361 din 25 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 181 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

5. Calea de atac extraordinară declarată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 8 februarie 2022, sub nr. x/2022, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat revizuirea Deciziei nr. 361 din 25 ianuarie 2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 şi rejudecarea în fond a recursului declarat, cu consecinţa respingerii recursului şi a constatării împlinirii termenului de prescripţie în cauză.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în susţinerea acesteia fiind prezentate argumente care vizează omisiunea instanţei de recurs de a cerceta şi de a se pronunţa cu privire la posibila împlinirea a termenului de prescripţie extinctivă prin raportare la momentul emiterii Raportului de evaluare contestat, respectiv la data de 01.02.2019.

Revizuentul a arătat că prin soluţia pronunţată, în raport şi de limitele motivelor de recurs declarat de către Agenţia Naţională de Integritate, instanţa de recurs a analizat şi cercetat împlinirea sau neîmplinirea termenului de prescripţie extinctivă raportat la următoarele borne temporare: 29.10.2013 (dată de la care a nu mai avea calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Şandra), 20.11.2014 (dată la care a fost încunoştiinţat de existenţa acestei proceduri de evaluare) şi data de 20.11.2017 (dată la care instanţa de fond a apreciat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii civile în cauză).

Instanţa de recurs a omis să cerceteze şi să se pronunţe asupra respectării în cauză de către Agenţia Naţională de Integritate a prevederilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Raportând dispoziţiile legale invocate la datele existente în cauză, în opinia revizurentului, inspectorul de integritate avea posibilitatea şi obligaţia să emită şi să comunice Raportul de evaluare, începând (cel târziu) cu data de 10.12.2014.

La data de 10.12.2014 (data de la care din punct de vedere legal putea şi trebuia să fie emis Raportul de evaluare) şi data de 01.02.2019 (data la care a fost emis Raportul de evaluare) a trecut un intervenit un interval de 4 (patru) ani 1 (una) lună şi 21 (douăzeci şi unu) de zile.

Prin soluţia pronunţată, instanţa de recurs nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra semnificaţiei juridice a acestui termen cu raportare la împlinirea termenului de prescripţie extinctivă în prezenta cauză.

Practic instanţa de recurs a verificat împlinirea prescripţiei numai până la data de 10.03.2014 considerând că la această dată termenul de prescripţie a fost întrerupt.

Instanţa de recurs nu a verificat împlinirea prescripţiei în perioada cuprinsă între 10.12.2014 (data la care ANI putea si trebuia să întocmească Raportul de evaluare în conformitate cu disp. art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010) şi data de 01.02.2019 dată la care a fost emis efectiv Raportul de evaluare.

Agenţia are obligaţia de a desfăşura activitatea de evaluare şi de a o finaliza într-un termen rezonabil conform principiului celerităţii reglementat de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, fiind obligată să respecte procedura în modalitatea şi termenele prevăzute de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Termenul de prescripţie poate fi întrerupt numai pe durata cercetării/evaluării făcute în limitele şi cu respectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 176/2010. Atunci când Agenţia a desfăşurat activitatea în afara termenelor prevăzute de lege prescripţia nu mai poate fi considerată întreruptă.

Revizuentul apreciază că după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 în favoarea persoanei evaluate începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Aşa cum s-a arătat mai sus, în cazul domnului A. prescripţia a început să curgă iniţial la data de 29.10.2013. Ulterior la data de 10.12.2014, după expirarea termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a început să curgă neîntrerupt un nou termen de prescripţie care s-a împlinit la data de 10.12.2017. Agenţia a întocmit Raportul de evaluare la data de 01.02.2019 adică la 1 an 1 lună şi 21 de zile după împlinirea termenului de prescripţie.

Apreciază revizuentul că instanţa de recurs avea obligaţia în raport de prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, a Hotărârii Prealabile nr. 74/2020 precum şi a Recursului în interesul legii nr. 1/2021 să verifice eventuala împlinire a termenului de prescripţie după fiecare întrerupere constatată în intervalul cuprins între data săvârşirii faptei şi data formulării contestaţiei în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Concluzionând, revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire aşa cum a fost ea formulată şi motivată, cu consecinţa casării Deciziei nr. 361/2022, a respingerii recursului formulat de ANI şi a constatării împlinirii termenului de prescripţie în prezenta cauză.

La data de 15.02.2022, revizuentul a depus Completare a motivelor de revizuire, invocând şi motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., conform căruia: "5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate mai presus de voinţa părţilor".

Înscrisul nou în posesia căruia a intrat revizuentul după pronunţarea deciziei a cărei revizuire o solicită este intitulat "Jurământ" şi este datat 25.06.2012.

În opinia sa, din acest înscris rezultă că a intrat în exerciţiul deplin al funcţiei de primar abia la data de 25.06.2012, dată la care a depus jurământul prevăzut de lege în faţa Consiliului Local al Comunei Şandra, judeţul Timiş.

Anterior datei de 25.06.2012, când a depus jurământul, nu putea fi în stare de incompatibilitate cauzată de faptul că ar fi fost membru în consiliul de administraţie al şcolii în paralel cu exercitarea funcţiei de primar.

Faptul că nu a fost în stare de incompatibilitate în perioada reţinută în Raportul de evaluare rezultă şi din Decizia nr. 35 din 13.09.2012 a Şcolii Generale Şandra, judeţul Timiş, când s-a constituit consiliul de administraţie al şcolii.

Prin Raportul de evaluare a cărui legalitate a fost menţinută prin Decizia nr. 361/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că revizuentul ar fi fost în stare de incompatibilitate deoarece a deţinut şi exercitat (în perioada 15.06.2012-29.10.2013) simultan cu funcţia de primar al comunei Şandra şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Şandra.

Revizuentul susţine că se poate observa din cele două înscrisuri coroborate, respectiv Jurământul depus la data de 25.06.2012 şi Decizia nr. 35/2012, prin care, la data de 13.09.2012, s-a constituit Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale Şandra că perioada 15.06.2012- 29.10.2013 reţinută de ANI în Raportul de evaluare ca perioadă în care a fost incompatibil este greşită.

Astfel, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin Decizia nr. 361/2022 că nu a operat prescripţia şi a casat sentinţa Curţii de Apel Timişoara, se impunea anularea în parte a Raportului de evaluare în privinţa perioadei reţinute de ANI în cuprinsul acestuia, iar soluţia corectă ar fi fost casarea cu trimitere spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara, pentru ca prima instanţă să verifice şi să se pronunţe şi cu privire la celelalte motive de anulare a Raportului (altele decât prescripţia) invocate prin contestaţia formulată urmând ca prima instanţă să verifice inclusiv dacă perioada în care ar fi fost în stare de incompatibilitate a fost corect reţinută de ANI prin Raportul de evaluare.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, întrucât în speţa dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ.

În opinia intimatei nu se poate aprecia că susţinerile revizuentului ar reprezenta o motivare a căii de atac exercitate, potrivit exigenţelor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Intimata susţine că revizuentul menţionează generic textul art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fără să arate în concret care sunt lucrurile pe care le-a cerut instanţei de recurs şi, asupra cărora acaeasta nu s-ar fi pronunţat.

Sub aspectul inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., intimata susţine că înscrisul nou invocat de revizuientul A. intitulat "Jurământ" şi datat 25.06.2012 nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se mai arată că revizuentul A. încearcă, pe calea revizuirii, să obţină o rejudecare a recursului formulat de Agenţia Naţională de Integritate, o reapreciere a probelor şi o reinterpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii.

În concluzie, intimata susţine că o soluţie de admitere a motivului de revizuire bazat pe aceste dispoziţii ar duce la situaţia de neacceptat ca autoritatea de lucru judecat să depindă de diligenţa pe care o manifestă partea cu prilejul soluţionării cererii, şi ca acesteia să i se dea posibilitatea de a administra probe în mai multe cicluri procesuale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că este nefondată excepţia nulităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimata Agenţia Naţională de Integritate, având în vedere că revizuentul a formulat critici prin care a susţinut că instanţa de recurs nu verificat împlinirea prescripţiei în perioada cuprinsă între 10.12.2014- 01.02.2019.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocată prin întâmpinare de intimata Agenţia Naţională de Integritate, se constată de asemenea că şi aceasta este nefondată, având în vedere că în susţinerea acestui motiv, revizuentul a depus un înscris, urmând a se aprecia asupra relevanţei acestuia în cauză.

Examinând cererea de revizuire prin prisma prevederilor art. 513 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 361 din 25 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 181 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Instanţa de recurs a reţinut că, în raport de prevederile art. 25 şi respectiv art. 26 din Legea nr. 146/2010, în cauză, nu este aplicabil termenul general de prescripţie .

Prin cererea de revizuire formulată împotriva soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, s-a susţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5 C. proc. civ., că instanţa a omis să verifice împlinirea prescripţiei cuprinsă între perioada 10.12.2014 şi data de 01.02.2019 şi, totodată, s-a depus un înscris intitulat "Jurământ".

Înalta curte are în vedere că potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) "s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut."

Acest motiv de revizuire este o aplicaţie a principiului disponibilităţii, precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii.

Potrivit art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce a cerut, fără însă a se depăşi limitele investirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel. Prin urmare, instanţa este ţinută să respecte cadrul procesual fixat de părţi, dar, în limitele acestui cadru, trebuie să soluţioneze pricina în întregul ei.

Din textul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că acest motiv de revizuire are în vedere trei ipoteze, prima fiind de extra petita, a doua de minus petita, iar a treia de plus petita. Toate cele trei ipoteze au în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa, adică pretenţiile concrete formulate de părţi.

În ceea ce priveşte ipoteza a doua minus petita invocată în cauză, aceasta are în vedere situaţia în care instanţa a omis să soluţioneze un capăt de cerere, mai exact când nu s-a pronunţat asupra tuturor cererilor cu care a fost sesizată instanţa, formulate în termen, indiferent dacă ele au un caracter principal, accesoriu, incidental sau adiţional, singura condiţie fiind ca aceste cereri să vizeze obiectul litigiului.

În cauză, prin susţinerile formulate în cererea de revizuire, potrivit cărora instanţa de recurs nu a verificat împlinirea prescripţiei în perioada cuprinsă între 10.12.2014 şi data de 01.02.2019, revizuentul A., deşi nu a formulat recurs incident, critică în soluţia instanţei de recurs, urmărind o reapreciere a probelor şi o reinterpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, ceea ce nu se este posibil pe calea revizuirii.

În soluţionarea prezentei cauze, Înalta Curte are în vedere, mutatis mutandis, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reţinut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudenţa sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenţiei, care consacră, printre altele, preeminenţa dreptului ca parte a moştenirii comune a părţilor contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanţele au pronunţat o soluţie definitivă, soluţia lor să nu poată fi repusă în discuţie (Brumărescu, citată mai sus, § 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […].

Nemulţumirea revizuentului, în sensul că instanţa de recurs nu a verificat împlinirea prescripţiei în perioada cuprinsă între 10.12.2014 şi data de 01.02.2019, în maniera solicitată de el, nu poate face obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac prin prisma motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care are în vedere pronunţarea ultra, extra sau minus petita în raport de pretenţiile deduse judecăţii şi nu în raport de maniera de reţinere şi interpretare a probatoriului în cauză.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat în susţinerea cererii de revizuire, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Conform dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (…) "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor."

Rezultă că pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire, trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să se bazeze pe un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii; înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării pricinii soluţia ar fi putut fi alta decât cea pronunţată.

Fiind vorba despre condiţii cumulative de admisibilitate a revizuirii, neîndeplinirea chiar şi numai a uneia dintre acestea are drept consecinţă respingerea cererii de revizuire.

În speţă, înscrisul invocat de revizuent intitulat "Jurământ" şi datat 25.06.2012, nu reprezintă un înscris doveditor în înţelesul indicat de legiuitor la art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nu este un înscris care să fi fost descoperit ulterior pronunţării hotărârii a cărei revizuire se cerere şi nici nu schimbă situaţia de fapt reţinută de instanţa de recurs, nefiind de natură să înlăture incompatibilitatea în care s-a aflat reclamantul.

Înalta Curte constată că sunt nefondate argumentele revizuentului invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că la emiterea raportului de evaluare au fost avute în vedere atât apărările formulate de persoana evaluată A., cât şi datele şi informaţiile comunicate de instituţiile publice, iar revizuentul, deşi se afla în posesia înscrisului intitulat "Jurământ" din data de 25.06.2012, nu l-a menţionat nici în faţa instanţei de fond şi nici în faţa instanţei de recurs.

De asemenea, relevant în cauză este faptul că starea de incompatibilitate a revizuentului A. a fost reţinută începând cu data validării sale în funcţia de primar al comunei Şandra, respectiv data de 15.06.2012, în raport de încheierea nr. 15755/15.06.2012, iar nu în raport de înscrisul intitulat "Jurământ".

În aceste context, Înalta Curte constată că, potrivit art. 60 alin. (2) din Legea nr. 215/2001(forma în vigoare în perioada de referinţă), jurământul prezintă relevanţă doar în cazul în care nu este depus de către primarul validat în funcţie, în lipsa acestuia fiind considerat demisonat de drept.

Prin urmare, se observă că cererea de revizuire vizează aspecte de fond ale pricinii, ce nu pot fi examinate în această cale extraordinară de atac, revizuentul exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de recurs pe fond.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate de revizuent sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra revizuirii

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocate de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Totodată, în temeiul art. 513 C. proc. civ., va respinge cererea de revizuire formulată de A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii cererii de revizuire, invocate de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 361 din 25 ianuarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.