Tax appeal nullity for lack of specific legal criticism: failure to contest reasoning on affiliate transaction interest adjustments and loss-making status

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, solicitând să se dispună anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale ca persoane juridice nr. x/24.03.2017, emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.03.2017, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 307/29.11.2018 pronunţată în dosar nr. x/2017 Curtea de Apel Timişoara a admis în parte cererea promovată şi completată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A dispus anularea parţială a Deciziei nr. 455/29.11.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative, emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum şi anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/24.03.2017, emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în limita sumei de 230.025 RON, reprezentând impozit pe profit.

A respins în rest acţiunea completată.

Prin decizia civilă nr. 2443/14.04.2021 pronunţată în dosar nr. x/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., a casat în parte sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în ceea ce priveşte datoria fiscală reprezentând impozit pe profit în sumă de 1.300.018 RON.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, ca urmare a casării, la data de 08.10.2021, sub nr. x/2017*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în tot acţiunea formulată şi completată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Au fost anulate în tot decizia nr. 455/29.11.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative şi decizia nr. F-HD nr. 104/24.03.2017.

Au fost obligate pârâtele şi la plata sumei de 6992 RON, cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

3.1 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Motivele recursului sunt expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei

3.2 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia şi respingerea acţiunii ca nefondată.

Motivele recursului sunt expuse în cererea de exercitare a căii de atac, depuse la dosarul cauzei

4. Apărările intimatelor

4.1 Intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de ANAF, solicitând admiterea acestuia.

4.2 Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate de pârâte, iar în subsidiar respingerea acestora ca nefondate.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererilor de recurs, invocată de intimată, Înalta Curte constată că recursurile sunt nule, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

Înalta Curte constată că prin cererile de exercitare a căii de atac, recurentele se limitează la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de către instanţa de fond, pe baza susţinerii validităţii propriului punct de vedere cu privire la interpretarea prevederilor art. 11 şi art. 19 din Codul fiscal, precum şi a pct. 38 din normele metodologice de aplicare a acestuia, însă fără a aduce critici concrete argumentelor expuse în considerentele sentinţei atacate. În speţă, recursurile nu conţin critici explicite aduse hotărârii instanţei de fond, ci doar aspecte privind situaţia de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanţă în raport cu raţionamentul logico-juridic al instanţei, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanţei de fond. Aceasta echivalează cu o inbvocare strict formală a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că susţinerile recurentelor nu sunt de natură a invalida argumentaţia ce a stat la baza soluţiei de anulare a actelor administrativ-fiscale atacate.

Astfel, Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de relevanţă susţinerile potrivit cărora tranzacţiile între persoane afiliate se realizează conform principiului preţului pieţei libere, în condiţiile stabilite sau impuse care nu trebuie să difere de relaţiile comerciale sau financiare stabilite între întreprinderi independente, iar la stabilirea profiturilor persoanelor afiliate se au în vedere principiile privind preţul pieţei care este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. Aceasta în condiţiile în care tocmai această situaţie de fapt este premisa raţionamentului curţii de apel care a reţinut că ajustarea se impune nu numai în ceea ce priveşte veniturile, cum au calculat organele fiscale, ci şi pentru cheltuieli, pentru a reflecta preţul de piaţă. Dobânzile aferente împrumuturilor date reprezintă venituri suplimentare pentru societate, iar dobânzile aferente împrumuturilor primite reprezintă cheltuieli suplimentare pentru aceeaşi societate, fiind necesar a se calcula diferenţa dintre ele, asupra căreia se aplică impozitul pe profit, dacă este cazul. Deşi pentru perioada 2011-2015 reclamanta a înregistrat un profit de 1.300.018 RON, dacă se au în vedere şi cheltuielile cu dobânzile la împrumuturile primite, conform prevederilor legale enunţate mai sus, reclamanta a înregistrat o pierdere cumulată de 3.953.990,85 RON, devenind astfel evident că nu se mai impune recalcularea impozitului pe profit. Înalta Curte reţine că această concluzie este una evidentă, dat fiind că reclamanta a înregistrat pierdere, iar nu profit.

Nu sunt de natură a combate argumentele de nelegalitate ale instanţei de fond nici susţinerile potrivit cărora orice cheltuială pe care societatea ar putea să o înregistreze trebuie să aibă la bază un document legal întocmit şi să fie înregistrată ca un venit în contabilitatea societăţii partenere. Aceasta în condiţiile în care în considerentele sentinţei atacate s-a menţionat în mod explicit că nu pot fi validate argumentele organului fiscal, conform cărora, pentru a avea posibilitatea deducerii unor cheltuieli societatea ar fi trebuit să deţină un document legal întocmit, o factură emisă de societăţile cărora le-ar datora aceste dobânzi, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. (2) din Codul fiscal, referitoare la ajustarea veniturilor şi cheltuielilor, iar nu la o deducere directă care să implice respectarea condiţiei de formă despre care face vorbire autoritatea pârâtă. Această argumentaţie nu a făcut obiectul criticilor expuse prin motivele de recurs.

Nu prezintă relevanţă nici susţinerea conform căreia "intimata-reclamanta a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli cu dobânzile pentru creditele primite de la parteneri", motiv pentru care organele fiscale nu au mai ajustat cheltuielile societăţii pentru ca erau deja înregistrate şi au ajustat doar veniturile din dobânzile aferente împrumuturilor acordate pe care intimata-reclamanta nu le-a înregistrat în contabilitate. Aceasta dat fiind că nu se susţine că dobânzile menţionate ar fi fost cele prevăzute de pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, respectiv dobânzi care ar fi fost agreate de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului.

În ceea ce priveşte critica prin care se susţine caracterul disproporţionat al cheltuielilor de judecată "în raport cu activitatea desfăşurată", Înalta Curte apreciază că această critică priveşte temeinicia sentinţei atacate. Or, astfel cum rezultă din interpretarea logică a prevederilor art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. scopul recursului îl constituie examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, deci exclusiv legalitatea acesteia; temeinicia hotărârii atacate se sustrage controlului instanţei de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nule recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara, în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 599 din 16 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2022.