Lack of interest in administrative appeal for declassification of classified documents underlying a final military reserve transfer order

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, obligarea pârâtului să declasifice şi să comunice actele, informaţiile şi relaţiile menţionate la pct. I din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 (cu anonimizarea datelor care prezintă caracter operativ, precum şi menţionarea expresă a (in)existenţei acestora) şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19.11.2018, reclamantul a formulat cerere precizatoare/modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a numitului B., directorul general al Direcţiei generale de informaţii a apărării (DGIA)/MApN, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor la despăgubiri în cuantum de 150.000 euro daune materiale şi respectiv în cuantum de 1 milion Euro daune morale, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2320 din 27 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond;

A respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat;

A admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în soluţionarea cererii, invocată de aceleaşi pârât şi, în consecinţă:

A respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi B., ca fiind lipsită de interes;

A respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect;

A constatat rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant şi introducerea în cauză a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, pusă în discuţie de instanţă;

A respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului de restituire a cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 2320 din 27 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa a apreciat că interesul reclamantului este inexistent, în condiţiile în care nu a administrat probe şi a respins cererea de introducere în cauză a DGIA.

Consideră că soluţia instanţei de fond îl prejudiciază în contextul litigiilor avute cu Ministerul Apărării Naţionale, reprezentând un abuz de drept procedural şi o denegare de dreptate.

4. Motivele suplimentare de recurs

Recurentul-reclamant A. a formulat motive suplimentare de recurs, solicitând menţinerea soluţiei cu privire la autoritatea de lucru judecat şi introducerea în cauză a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA), precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004.

5. Apărările intimaţilor

5.1. Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care solicită anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

Susţine că recursul nu cuprinde niciunul din elementele prevăzute sub sancţiunea nulităţii, respectiv motivele de nelegalitate, numărul acesteia şi nu respectă dispoziţiile art. 487 C. proc. civ., fiind nemotivată.

5.2. Intimatul-pârâtul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, întrucât prin cererea de recurs nu se combate dezlegarea dată de către instanţa de fond problemelor litigioase ale cauzei.

Pe fond, solicită respingerea recursului, precizând că în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-au dezbătut aceleaşi aspecte, iar în respectivul dosar cererea s-a respins ca inadmisibilă la fond şi a rămas definitivă prin nerecurare, astfel că se impune a se reţine puterea de lucru judecat.

Consideră că este inadmisibilă cererea de chemare în judecată a DGIA şi că în mod corect prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamant ca lipsită de interes.

II. Soluţia instanţei de recurs

Deliberând asupra cererii de repunere pe rol, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată şi o va respinge ca atare, având în vedere că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 400 C. proc. civ. nefiind necesare lămuriri sau probe noi.

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte o apreciază drept neîntemeiată, în condiţiile în care criticile recurentului pot fi formal încadrate în motivele de casare invocate, temeinicia acestora urmând a face obiectul analizei de fond.

În privinţa excepţiei de nelegalitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată in abstracto în cursul dezbaterilor, obiectul acesteia nefiind precizat. Ca urmare, nu există dovada legăturii acesteia cu soluţionarea cauzei astfel cum impun prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, excepţia de nelegalitate va fi respinsă

Examinând sentinţa şi încheierile atacate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1 Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, obligarea pârâtului să declasifice şi să comunice actele, informaţiile şi relaţiile menţionate la pct. I din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 (cu anonimizarea datelor care prezintă caracter operativ, precum şi menţionarea expresă a (in)existenţei acestora) şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 19.11.2018, reclamantul a formulat cerere precizatoare/modificatoare prin care a solicitat introducerea în cauză a numitului B., directorul general al Direcţiei generale de informaţii a apărării (DGIA)/MApN, precum şi obligarea în solidar a pârâţilor la despăgubiri în cuantum de 150.000 euro daune materiale şi respectiv în cuantum de 1 milion Euro daune morale, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond, a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului în soluţionarea cererii, invocată de acelaşi pârât şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de reclamant, ca fiind lipsită de interes, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect şi a constatat rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant şi introducerea în cauză a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Analizând, cu prioritate, prin prisma triplei identităţi de obiect, cauză şi părţi ce presupune autoritatea lucrului judecat, faţă de dispoziţiile art. 224 si art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a constatat ca excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţii Ministerul Apărării Naţionale si B. nu este o apărare pur procesuală, ci apărare de fond.

Pârâţii au invocat si excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la obiectul acţiunii, având în vedere dispoziţiile art. 11 din Legea 554/2004, reclamantul reiterând aspecte asupra cărora instanţele s-au pronunţat prin hotărâri definitive, în contradictoriu cu autoritatea emitentă ORNISS. Arata ca nu poate fi reţinută modalitatea prin care se readuce în discuţie problematica retragerii accesului la informaţii clasificate secrete de stat de către ORNISS (Decizia nr. S. 11287/17.07.2013), precum şi cea privind trecerea în rezervă a reclamantului (Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.D.G.P. 7/24.01.2014 emis ca urmare a retragerii accesului la informaţii clasificate), contestate de reclamant şi respinse de instanţele prin hotărâri definitive (dosarele nr. x/2014, nr. y/2014, ambele în contradictoriu cu ORNISS, şi dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu M.Ap. N., toate soluţionate de ICCJ) şi care beneficiază de autoritatea de lucru judecat.

Curtea de apel a arătat că excepţiile procesuale nu se confunda cu apărările de fond.

Se vorbeşte de aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat atunci când nu sunt întrunite condiţiile excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză), dar, potrivit hotărârii judecătoreşti definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi (indiferent dacă, de această dată, figurează sau nu şi alături de alte părţi), fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.

În ipoteza în care se valorifică instituţia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, într-un litigiu ulterior celui în care s-a pronunţat hotărârea definitivă pe care acesta se întemeiază, instanţa va soluţiona cauza pe fond, iar nu în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la natura juridică a valorificării instituţiei efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, este vorba despre o apărare de fond în drept, de sorginte procesuală, întemeiată chiar pe dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 430 C. proc. civ., "(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Potrivit art. 431 C. proc. civ. ce defineşte efectele lucrului judecat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Obiectul din acţiuni nu este identic, lucru care s-a verificat de către instanţă prin raportare cu obiectul determinat din acţiunea de faţă (dosarul nr. x/2014 - având ca obiect suspendarea executării Deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013; dosarul nr. x/2014 - cu obiect anularea Deciziei ORNISS nr. S/11287/17.07.2013; dosarul nr. x/2014 - obiect suspendarea executării Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.D.G.P. 7/24.01.2014).

Al doilea element esenţial al puterii lucrului judecat vizează identitatea de cauză.

Cauza rezidă în fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează practic în "situaţia de fapt calificată juridic". Reprezentând justificarea pretenţiei promovate în justiţie, cauza este temeiul de drept al pretenţiei.

Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al cauzei, ci şi la starea de fapt calificată juridic. Regula generală este aceea că identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapte ale pârâţilor şi de reguli de drept aplicabile acestor fapte.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică, nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată într-un alt proces, fapt ce ar afecta finalitatea puterii lucrului judecat şi chiar a prezumţiei de adevăr.

Pentru aceste considerente, a fost apreciată ca neîntemeiată excepţia autorităţii de lucru judecat, nefiind întrunită tripla identitate de obiect, cauză şi părţi.

Din aceeaşi perspectivă, pârâtul Ministerul Apărării Naţionale susţine că cererea poate fi privită şi ca lipsită de interes având în vedere motivele de recurs formulate împotriva sentinţei civile nr. 4235/2016 din 30.12.2016, în dosarul nr. x/2014, în cuprinsul cărora reclamantul a adus critici exprese referitoare la netemeinicia încheierii.

Reclamantul a solicitat instanţei să oblige instituţia militară la "declasificarea actelor, informaţiilor şi relaţiilor menţionate la Punctul 1 din memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017".

Memoriul a făcut obiectul petiţiilor înregistrate la MapN cu nr. P.4005/15.12.2018 şi nr. P. 4128/29.12.2017, solicitări la care instituţia militară a răspuns potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 233/2002.

La pct. 1 din Memoriul înregistrat cu nr. x/15.12.2017 reclamantul a solicitat să i se înfăţişeze în original, cu remiterea unei copii către acesta, următoarele:

- toate documentele care au stat la baza solicitării retragerii certificatului de securitate nivel SSID al reclamantului;

- toate documentele care au constituit corespondenţa oficială dintre DGIA, DCiSM, MApN şi ORNISS, atât in legătură cu retragerea certificatului de securitate, cât si după, ca demersuri proprii sau ca urmare a unor solicitări ale instanţelor de judecată, respectiv parchete;

- toate documentele în legătură cu cazul său, si care au stat la baza constatării nerespectării protecţiei informaţiilor clasificate, inclusiv cel al declarării incidentului de securitate, ca eveniment aşa cum este prevăzut in Instrucţiunea PM- 3;

- toate documentele comisiei de cercetare a incidentului de securitate;

- sesizarea, în scris, a persoanelor de la art. 25 din Legea nr. 182/2002, răspunsurile acestora şi alte documente care au completat ulterior sesizarea;

- sesizarea organelor de cercetare penală, conform legii, ca o consecinţă a unei abateri grave constatată la adresa unui ofiţer superior de contrainformaţii şi securitate militară;

- toate documentele/informaţiile clasificate care au fost compromise de reclamant;

- autorul/autorii de fapt şi de drept ai compromiterii documentelor/informaţiilor clasificate;

- toate persoanele neautorizate care au intrat in posesia documentelor/informaţiilor clasificate; documentele cu măsurile aplicate (în scopul prevenirii);

- registrele de evidenţă şi registrele speciale ale structurilor de personal şi structurilor de securitate ale DGiSM, respectiv DGIA, în care trebuie să se regăsească situaţia cazului reclamantului;

- procesul-verbal al predare funcţiei de la Târgovişte;

- toate rapoartele personale ale reclamantului din perioada iulie 2013 - ianuarie 2014 adresate directorului general al DGIA, prin care solicită explicaţii cu privire la situaţia cazului reclamantului;

- Buletinul informativ al armatei (BIA) din lunile august 2013, noiembrie 2013 şi februarie 2014;

- Ordinul de zi pentru minister şi Ordinul de zi al Cabinetului ministrului din data de 23.01.2014;

- Ordinul de trecere în rezervă al reclamantului cu nr. MDGP 7 din 24.01.2014 în original, precum şi comunicarea, tot în original, efectuată de Serviciul Personal al DGIA;

- toate documentele clasificate care au fost înaintate instanţelor de judecată şi parchetelor, care au fost solicitate în cazul reclamantului, până în prezent;

- minuta întâlnirii din data de 14.01.2014 a reclamantului cu Ministrul Apărării Naţionale (domnul C. la acea dată - solicitare primită la raport), respectiv minuta întâlnirii din data de 21.01.2014 (a fost rechemat de domnul C.);

- toate documentele medicale din perioada iunie - octombrie 2013 ale reclamantului, aflate in evidenţele serviciului medical al DGIA, precum şi registrele de evidenţă ale acestora.

Se observă ca parte din aceste documente solicitate prin "Memoriu" se regăsesc şi în cererea de probatorii a reclamantului astfel cum este rezultă din enumerarea de la finele cererii de chemare în judecată .

În acord cu punctul de vedere al pârâţilor, curtea de apel a reţinut că reclamantul nu mai are interes în promovarea acţiunii.

Potrivit art. 33 C. proc. civ. privind interesul de a acţiona, "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Interesul trebuie apreciat la momentul formulării cererii sau al invocării apărării.

În ceea ce priveşte cerinţele legale ale condiţiei interesului de a acţiona, acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Curtea de apel a examinat şi soluţiile pronunţate de instanţe în acţiunile formulate de reclamant (evocate de pârâţi) al căror obiect vizează, în parte informaţiile vizate de pct. 1 din Memoriu întrucât justifică natura interesului acestuia prin prisma căii procedurale alese.

În dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, la termenul procesului din data de 24.06.2016, instanţa a pus în discuţie cererea reclamantului de declasificare a documentelor clasificate "secret de serviciu".

La acel termen, reclamantul susţinea că trebuie să cunoască conţinutul ordinului de trecere în rezervă cât şi conţinutul ordinelor prealabile, care au stat la baza, sau care au fost elemente compenente al procedurii finalizate cu trecerea sa în rezervă. În ceea ce priveşte instrucţiunea PM3 (informaţie cerută şi prin Memoriul din 15.12.2017 - liniuţa a treia), care face parte integranta din Ordinul nr. MS15/2013, cu clasa secret de serviciu, arată că aceasta prevede o procedura de gestionare a evenimentelor care este finalizata inclusiv prin trecerea in rezervă, fiind posibil să găsească argumente pro sau contra legalităţii ordinului.

Prin încheierea din 30.06.2016 pronunţată în dosarul acestei instanţe nr. x/2014, deliberând asupra cererii reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, Curtea a respins-o ca neîntemeiată, reţinând că:

"Faţă de motivul de nelegalitate a acestuia invocat în cererea de chemare în judecată (nelegalitatea deciziei ORNISS), împrejurarea că prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N - Unitatea Militară 02630K reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza trecerii în rezervă şi faţă de încuviinţarea cererii avocatului său de a consulta aceste documente, o astfel de măsură nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în contextul limitelor impuse de Legea nr. 182/2002 privind protecţia documentelor clasificate".

Împotriva acestei soluţii reclamantul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii recurate şi sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 85 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 80/1995, susţinând că, prin cererea de chemare în judecată, a criticat nelegalitatea actelor pregătitoare emiterii ordinului de trecere în rezervă, nelegalitatea actelor pregătitoare ale unui act administrativ; a invocat critici vizând procedurile ulterioare punerii la dispoziţie, proceduri a căror nelegalitate afectează legalitatea ordinului de trecere în rezervă.

Din obiectul recursului şi din considerentele Înaltei Curţi asupra recursului (decizia nr. 2240/22.09.2016), rezultă că nu a fost atacată şi soluţia asupra cererii reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, care, prin nerecurare, a devenit definitivă.

Puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Întrucât în relaţia dintre părţi, prezumţia puterii de lucru judecat are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să se pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, chiar dacă calea procedurală aleasă de parte este alta, în speţă, refuzul nejustificat al pârâtului minister de declasificare şi de comunicare a documentelor secretizate care se solicită la pct. 1 din Memoriu din 15.12.2017 şi drept urmare, solicitarea concursului instanţei de contencios administrativ în cenzurarea acestui refuz.

Noţiunea de proces echitabil presupune ca dezlegările definitive date problemelor de drept in litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor soluţionate, au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale si a reducerii încrederii justiţiabililor in sistemul judiciar.

Direct aplicabilă prezentei cauze prin prisma considerentelor care au susţinut soluţia adoptata, Curtea de Apel a reţinut în considerentele decisive:

"Pe fond, în dosarul nr. x/2014 al Curţii, cu titlu preliminar, anterior analizării motivelor de nelegalitate invocate, Curtea, faţă împrejurarea că în prezenta cauză actul administartiv contestat şi actele care au stat la baza emiterii acestuia au caracter de documente clasificate, a reţinut următoarele:

"În ceea ce priveşte principiul contradictorialităţii şi cel al nemijlocirii, sub aspectul egalităţii de arme între părţi, Curtea constată că acestea sunt aspecte fundamentale ale unui proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Dreptul la un proces contradictoriu implică, pentru părţi, facultatea de a lua cunoştinţă de observaţiile şi elementele de probă prezentate de cealaltă parte şi de a le putea combate (a se vedea, printre altele, în ceea ce priveşte procedurile civile: Vermeulen c. Belgiei, hotărârea din 20 februarie 1996, par. 33; Machado Lobo c. Portugaliei, hotărârea din 20 februarie 1996, par. 31; Nideröst-Huber c. Elveţiei, hotărârea din 18 februarie 1997, par. 23; Kress c. Franţei [MC], nr. 39594/98, par. 74; Yvon c. Franţei, nr. 44962/98, par. 38 şi Prikyan şi Angelova c. Bulgariei, 16 februarie 2006, nr. 44624/98, par. 40).

Acest principiu se aplică observaţiilor şi probelor prezentate de către părţi, dar şi de o autoritate administrativă (Krčmář şi alţii c. Republicii Cehe, 3 martie 2000, nr. 35376/97, par. 44), cum este şi Ministerul Apărării Naţionale.

De asemenea, este important de remarcat faptul că articolul 6 par. 1 al Convenţiei are ca scop, în primul rând, să garanteze interesele părţilor şi cele ale bunei administrări a justiţiei (a se vedea, mutatis mutandis, Acquaviva c. Franţei, hotărârea din 21 noiembrie 1995, par. 66). Aici se include încrederea justiţiabililor în actul de justiţie, care se bazează, printre altele, pe asigurarea de a fi avut posibilitatea de a-şi exprima opinia cu privire la orice element de probă (a se vedea Nideröst-Huber, citată anterior, par. 27 şi 29 şi F.R. c. Elveţia, 28 iunie 2001, nr. 37292/97, par. 37 şi 39).

Cu toate acestea, dreptul la divulgarea probelor pertinente nu este absolut. În orice procedură de judecată se pot găsi în balanţă interese contrare - cum ar fi securitatea naţională sau necesitatea de a proteja martorii ce riscă represalii sau de a păstra secrete metodele de anchetă -, care trebuie puse în balanţă cu drepturile acuzatului. În anumite situaţii, se poate dovedi necesar a nu divulga anumite probe apărării, cu scopul de a proteja drepturile fundamentale ale altei persoane sau de a conserva un interes public important (a se vedea cauza Güner Çorum c. Turciei, hotărârea din 31 octombrie 2006, nr. x, par. 27).

În speţă, deşi reclamantul nu a avut acces la Ordinul de trecere în rezervă şi la documentele care au stat la baza emiterii acestuia, reţine că această restricţie este prevăzută de Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi urmăreşte un scop legitim, respectiv apărarea ordinii publice, a siguranţei şi securităţii naţionale.

De asemenea, Curtea reţine că a fost respectat principiul proporţionalităţii între interesul reclamantului şi interesul autorităţii, având în vedere că aceste documente au putut fi consultate de apărătorul reclamantului, acesta fiind titularul unei autorizaţii de acces la informaţii clasificate secret de serviciu. În plus Curtea reţine că prin comunicările făcute reclamantului, pârâtul i-a a dus la cunoştinţă conţinutul măsurilor dispuse în privinţa sa (răspunsul la plângerea prealabilă - filele nr. x, adresa de comunicare a măsurii trecerii în rezervă - fila x, adresa de comunicare a măsurii punerii la dispoziţie - fila x, adresa de comunicare a prelungirii perioadei de punere la dispoziţie - fila x).

În aceeaşi cauză, din analiza conţinutului comunicărilor făcute reclamantului de către pârât şi al documentelor clasificate, Curtea a reţinut, în sentinţa civilă nr. 4235/30.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, că procedura de trecere în rezervă prevăzută de Legea 80/1995, a fost respectată întocmai.

Prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală.

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acţiunii civile, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Or, interesul reclamantului, în atare situaţie, nu mai subzistă.

Totodată, curtea de apel a mai reţinut şi următoarele:

Un element esenţial al puterii lucrului judecat vizează şi identitatea de cauză.

Reprezentând justificarea pretenţiei promovate în justiţie, cauza este temeiul de drept al pretenţiei.

Litigiul dedus judecăţii în prezenta cauză a fost determinat de refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona favorabil cererea reclamantului.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Aşadar, dreptul la acţiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane".

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat), acestea nu suportă o soluţie procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanţei de judecată, în principal, anularea actului vătămător.

În cazul refuzului nejustificat, deşi există un înscris ce conţine exprimarea explicită a autorităţii de a nu soluţiona cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acţiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorităţii la efectuarea prestaţiei ce i-a fost refuzată.

Prin urmare, în ipoteza sesizării unui refuz nejustificat, o dată cu analizarea temeiniciei poziţiei exprimate de autoritatea publică, instanţa de contencios administrativ este ţinută de soluţiile anterior pronunţate de instanţe in acţiunile ce au vizat chiar actul administrativ tipic şi toate cererile soluţionate de aceste instanţe in legătură cu actul supus cenzurii.

Aceasta pentru că, în cauză, situaţia premisă este aceeaşi - accesul reclamantului la actele, informaţiile şi documentele ce stat la baza emiterii Ordinului sau au avut legătură cu Ordinul de trecere in rezervă al reclamantului şi retragerea certificatului de securitate nivel SSID al acestuia.

Regula generală este aceea că identitatea de cauză implică existenţa unei identităţi de fapte ale pârâţilor şi de reguli de drept aplicabile acestor fapte.

Conceptul de cauză nu trebuie raportat doar la temeiul juridic al cauzei, ci şi la starea de fapt calificată juridic.

Cu adresa nr. x/2018 s-a comunicat petentului aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (2) referitoare la clasarea petiţiei, prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, întrucât problematica sesizată a mai fost supusă atenţiei Ministerului Apărării Naţionale prin numeroase petiţii formulate atât de reclamant şi cu ocazia primirii în audienţă a acestuia la data de 07.11.2017.

Ulterior, prin e-mail, a fost comunicată o nouă cerere, înregistrată la nr. P.4128/29.12.2017, conexată cu petiţia nr. P.4005/15.12.2017, întrucât se solicita, primirea în audienţă şi prezentarea memoriului Ministrului apărării naţionale.

La cele două petiţii s-a răspuns prin adresa nr. x/23.01.2018, MApN notificând petentul cu privire la faptul că problematica sesizată a fost deja expusă conducerii MApN în cadrul audienţei din data de 07.11.2017.

I s-a făcut trimitere la incidenţa prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002, potrivit cărora dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcând-se menţiune despre faptul că s-a răspuns, precum şi dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Ordinul ministrului apărării naţionale nr. 101/2012 privind organizarea şi desfăşurarea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale a activităţilor de soluţionare a petiţiilor şi de primire în audienţă, conform cărora persoanele care au fost primite in audienţă şi au primit un răspuns verbal sau scris în urma audienţei acordate de ministru nu mai pot fi primite din nou în audienţă pentru aceeaşi problemă, exceptând cazul în care solicitantul poate face dovada apariţiei unor elemente noi faţă de cele prezentate anterior.

Cercetând conţinutul adresa nr. x/2018 se constată că aceasta exprimă refuzul autorităţii publice de a soluţiona cererea reclamantului, înscrisul care îl conţine având natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacat în condiţiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Definiţia excesului de putere este dată de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, constând în exercitarea dreptului de apreciere, aparţinând administraţiei publice, prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

În cauza de faţă, nu i se poate imputa pârâtului o vătămare a drepturilor reclamantului date fiind limitele competenţei.

În plus, accesul la informaţii nu este un drept absolut, exercitarea acestuia având restricţii impuse în primul rând de art. 7 alin. (1) Legea 182/2002, care stabilesc că toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor şi nu doar cu prilejul acordării accesului ci ori de câte ori apar indicii că deţinătorul autorizaţiei de acces nu mai îndeplineşte criteriile de compatibilitate privind accesul la informaţiile secrete de stat.

Potrivit art. 160 lit. g) din Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, încălcarea reglementărilor privind protecţia informaţiilor clasificate constituie un element de incompatibilitate pentru accesul la astfel de informaţii, în luarea deciziei de retragere a accesului la informaţii clasificate fiind prioritare interesele de securitate, nu cele de ordin personal (sentinţa civilă nr. 4235/30.12.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014)

Potrivit Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, aprobate prin H.G. nr. 585/2002, cu modificările şi completările ulterioare, MApN este abilitat să stabilească, pentru domeniul său de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat.

În aplicarea acestei norme, prin dispoziţiile art. 17 din Normele privind protecţia informaţiile clasificate în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale n M9/2013, abilitează Direcţia contrainformaţii şi securitate militară, structură subordonată DGIA, structură specializată, să exercite atribuţiile Direcţiei generale de informaţii a apărării ca structură responsabilă în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate.

Totodată, Constituţia României garantează accesul liber la justiţie, în sensul că "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime" şi "nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept" (art. 21).

De asemenea, conform art. 53 din Constituţia României "exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii".

Faţă de considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 33 C. proc. civ., instanţa de fond a pronunţat soluţia de admitere a excepţiei lipsei de interes a reclamantului în soluţionarea cererii.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect repararea prejudiciului produs (petit de cerere cu care acţiunea a fost completată prin cerere precizatoare/modificatoare - f. x - 127 din dosar - la termenul din 19.11.2018), la termenul procesului din 10.06.2019, curtea de apel a constatat că reclamantul nu şi-a îndeplinit obligaţia achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 RON, deşi această sarcină i-a fost adusă la cunoştinţă la termenul anterior, motiv pentru care a admis excepţia.

Acestei soluţii i se dă efect, în sensul că capătul de cerere având ca obiect repararea prejudiciului este anulat ca netimbrat.

Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, invocată în legătură cu excepţia tardivităţii cererii de chemare în judecată, ce nu a mai făcut obiectul analizei instanţei, va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

Curtea de apel a constatat ca rămase fără obiect cererile formulate în cursul procesului de reclamant (să fie înfăţişat, prin compartimentul de documente clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, Ordinul MDGP 7/2014 şi cererea de administrare de probe cu privire la excepţia tardivităţii, respectiv obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să înfăţişeze toate documentele, inclusiv documentele de personal prin care s-ar fi adus la cunoştinţa reclamantului ordinul de trecere în rezervă, pentru a se vedea data la care a luat la cunoştinţă şi despre ce documente a luat cunoştinţă) şi introducerea în cauză a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, pusă în discuţie de instanţă.

Soluţia dată cererilor formulate de reclamant (înfăţişarea, prin compartimentul de documente clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, a Ordinului MDGP 7/2014) este consecinţa modalităţii de dezlegare a cererii de chemare în judecată.

Condiţia este ca instanţa de judecată să "soluţioneze cererea" (art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004), ceea ce în speţă nu s-a mai întâmplat.

Înalta Curte apreciază că sentinţa şi încheierile atacate sunt legale în raport cu motivele de recurs invocate.

Astfel, în privinţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, că raţionamentul care a fundamentat respingerea acţiunii sale, ca lipsită de interes, nu s-a fundamentat pe o "altă situaţie juridică", în condiţiile în care dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF a avut ca obiect cererea acestuia de anulare a Ordinului nr. MDGP 7/24.01.2014 prin care a fost trecut în rezervă, iar obiectul prezentului litigiu îl constituie tocmai declasificarea unor acte care, în opinia sa, au stat la baza trecerii în rezervă.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentului potrivit cărora i-a fost încălcat dreptul la apărare întrucât nu a avut cunoştinţă de actele care au stat la baza trecerii sale în rezervă. Înalta Curte are în vedere că, astfel cum a arătat şi judecătorul fondului, prin încheierea din 30.06.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a CAF, a fost respinsă cererea reclamantului de declasificare a documentelor secretizate cu clasa "secret de serviciu" ce au stat la baza emiterii ordinului de trecere în rezervă a acestuia, reţinându-se că, prin adresa nr. x/24.01.2014 emisă de M.Ap. N - Unitatea Militară 02630K, reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza trecerii în rezervă şi faţă de încuviinţarea cererii avocatului său de a consulta aceste documente, o astfel de măsură nu este necesară, dreptul la apărare al reclamantului fiind respectat în contextul limitelor impuse de Legea nr. 182/2002. Recursul formulat de reclamant împotriva aceste încheieri a fost respins prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021, în cuprinsul acestei decizii reţinându-se, cu putere de lucru judecat şi împrejurarea că "toate documentele relevante pentru cauză au fost declasificate şi depuse efectiv în dosarul de recurs" (pg. 8 din decizie).

Deşi recurentul susţine că instanţa de fond nu a creat cadrul procesual necesar pentru ca să îşi poată exercita dreptul la informare, acesta nu arată în mod concret care era acest cadru procesual şi nici dispoziţiile procedurale încălcate. Totodată, sunt lipsite de relevanţă susţinerile acestuia potrivit cărora cauza trebuia judecată în contradictoriu cu DGA şi nu a fost exercitat un control de legalitate efectiv asupra procedurilor de clasificare a documentelor, în condiţiile în care acţiunea a fost respinsă ca lipsită de interes, nefiind antamat fondul acesteia.

Cât priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că acesta este invocat formal, atâta timp cât sentinţa atacată este motivată, soluţia de respingere a acţiunii ca lipsită de interes fiind reflectată de raţionamentul expus în considerentele sentinţei atacate. Faptul că recurentul nu este de acord cu acest raţionament nu înseamnă că motivarea sentinţei este contradictorie, lacunară ori străină de natura pricinii.

Nu sunt întemeiate nici criticile formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în condiţiile în care nu există un drept general la informare de care recurentul-reclamant să fi fost privat - art. 31 alin. (1) din Constituţie stipulează imposibilitatea îngrădirii accesului la informaţii de interes public, şi nu la orice informaţie, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze securitatea naţională. În speţă, este evident că actele a căror declasificare a fost solicitată nu sunt de interes public, mai mult acestea ţin de domeniul securităţii naţionale, atâta timp cât au fundamentat trecerea în rezervă a reclamantului.

Sunt lipsite de relevanţă, în opinia Înaltei Curţi, şi susţinerile recurentului referitoare la calitatea sa de avertizor de integritate, la nelegalitatea trecerii sale în rezervă, la încălcarea de către autorităţile intimate a prevederilor art. 24 alin. (5) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002, or la "principiile de la Johannesburg". Aceasta întrucât toate aceste aspecte ţin de fondul cauzei şi de legalitatea trecerii în rezervă a recurentului-reclamant. Or, acţiunea reclamantului a fost respinsă, ca lipsită de interes, iar prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021 a fost respinsă în mod definitiv acţiunea reclamantului având ca obiect anularea ordinului prin care acesta a fost trecut în rezervă.

Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate nu cuprind o justificare explicită a interesului acţiunii introduse de reclamant, respectiv o explicitare a folosului practic pe care acesta l-ar obţine (o schimbare favorabilă a situaţiei sale juridice) prin declasificarea documentelor enumerate. Aceasta în condiţiile în care, pe de o parte, astfel cum s-a arătat mai sus, s-a reţinut cu putere de lucru judecat că reclamantului i-au fost aduse la cunoştinţă motivele de fapt şi de drept care au stat la baza trecerii în rezervă, iar avocatul său a avut posibilitatea de a studia documentele care au întemeiat această măsură. Pe de altă parte, atâta timp cât, prin decizia ICCJ-SCAF nr. 3386/2021 a fost respinsă în mod definitiv acţiunea reclamantului având ca obiect anularea ordinului de trecere în rezervă, nu poate fi decelat un interes determinat şi actual pentru declasificarea unor acte care au stat la baza acestui ordin. Ca urmare, în mod corect a fost făcută aplicarea în cauză a prevederilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ. cererea de chemare în judecată introdusă de reclamant neputând fi formulată şi susţinută în lipsa unui interes.

Înalta Curte constată că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de nelegalitate a art. 7 din Legea nr. 554/2004, ori cu privire la încheierile premergătoare, deşi recurentul şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la acestea.

2.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 2320 din 27 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere pe rol, precum şi excepţia de nelegalitate, formulate de recurentul-reclamant.

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierilor premergătoare şi a sentinţei civile nr. 2320 din 27 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 23 noiembrie 2022.