Inadmissibility of appeal against procedural order annuing unstamped request for reexamination of judicial fine
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as inadmissible, thereby leaving the lower court's decision to annul the initial request as the final operative outcome. The dispute concerned a procedural request filed by the appellant to reexamine a judicial fine imposed by a prior appellate decision, which the Court of Appeal had annulled on the grounds of non-stamping after raising the exception of its own motion. The Supreme Court held that the appeal was inadmissible because the lower court's ruling was a procedural decision based on the lack of mandatory court fees, and the specific statutory provisions governing the restitution of fees do not permit such procedural orders to be challenged via appeal; consequently, the court applied the principle of the legality of appeals, determining that a judicial decision is subject only to the specific appellate routes expressly provided by law, which were not available for this type of procedural annulment.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 7 alin. (1) C. proc. civ, Articolul 457 din C. proc. civ, art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013; Inadmissibility of appeal against procedural order annuing unstamped request for reexamination of judicial fine: Împotriva acestei încheieri, recurentul - reclamant a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând în esenţă că încheierea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei şi solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 20.04.2022, pe rolul Curţii de Apel Oradea, sub nr. x/2021/a2.2.1, petentul A. a solicitat reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin sentinţa nr. 68/CA/2022 din data de 06.04.2022, pronunţată în dosarul Curţii de Apel Oradea nr. 490/35/CA/2021/a2.2.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, prin încheierea nr. 118 din 16 iunie 2022, a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamantul A., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin sentinţa nr. 68/CA/2022 din data de 06.04.2022, pronunţată, în dosarul Curţii de Apel Oradea nr. 490/35/CA/2021/a2.2.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei încheieri, recurentul - reclamant a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând în esenţă că încheierea recurată cuprinde motive străine de natura cauzei şi solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând cu prioritate, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită şi să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed:
Obiectul prezentului recurs îl constituie încheierea nr. 118 din 16 iunie 2022,prin care instanţa a admis excepţia de netimbrare, invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamantul A., privind reexaminarea amenzii judiciare aplicate prin sentinţa nr. 68/CA/2022 din data de 06.04.2022, pronunţată, în dosarul Curţii de Apel Oradea nr. 490/35/CA/2021/a2.2.
Înalta Curte reţine că unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, înscris în dispoziţiile art. 7 alin. (1) C. proc. civ. este cel al legalităţii, textul menţionând expres că:
"Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii. Judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispoziţiilor legii privind realizarea drepturilor şi obligaţiilor părţilor în procesul civil."
Articolul 457 din C. proc. civ., cu denumirea marginală de "Legalitatea căii de atac" reglementează o aplicare particulară a principiului legalităţii, stabilind că "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei".
Legalitatea căilor de atac înseamnă că acestea sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.
Textul instituie o regulă cu valoare de principiu constituţional, câtă vreme articolul 129 din Legea fundamentală proclamă dreptul părţilor interesate şi al Ministerului Public de a ataca hotărârile judecătoreşti, arătând, totodată, că aceasta se poate face numai "în condiţiile legii".
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de restituire se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea.
Pe de altă parte, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că, cererea de restituire soluţionată de instanţa de judecată va fi depusă în vederea restituirii la unitatea administrativ-teritorială la care a fost achitată taxa.
Dispoziţiile legale anterior evocate nu prevăd posibilitatea atacării încheierii cu o cale de atac distinctă.
În atare situaţie, apare ca inadmisibil recursul formulat de recurentul-reclamant A. încheierii nr. 118 din 16 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, neputând fi examinate, în tot sau în parte, criticile care privesc încheierea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 118 din 16 iunie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.