Agricultural rentier status upheld; agency appeal rejected on 10-hectare cap calculation.

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2020 reclamantul A. a chemat în judecată Agenţia de Plaţi şi Intervenţie Pentru Agricultura, pentru ca prin hotărârea care se va pronunţa sa se constate refuzul de a-i recunoaşte calitatea de rentier agricol conform dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Titlul XI al Legii nr. 247/2005 pentru suprafaţa de 8,82 ha teren agricol extravilanul localităţii Semlac judeţul Arad, refuz cuprins in răspunsul negativ nr. 17725/22.06.2020 la petiţia acestuia din 26.05.2020.

În motivare se arată că în anul 2008 a fost înregistrat ca rentier agricol la pârâtă cu suprafaţa de 7,62 ha primind carnetul de rentier agricol nr. x. Arata ca din anul 2008 până în 2018 a beneficiat de rentă viageră agricolă anuală echivalentul sumei de 381 euro pentru 7,62 ha.

Învederează ca în această perioadă în fiecare an a depus cerere şi documentaţia legală iar APIA i-a vizat carnetul şi i-a acordat renta cuvenită.

Menţionează ca din anul 2019 nu a mai primit renta şi la contestaţia formulată de către reclamant, pârâta i-a răspuns că nu mai beneficiază de acest drept începând cu data de 09.03.2012 pentru că a avut în proprietate cumulat în timp suprafaţa totală de 11,9266 ha ca urmare a încheierii contractului de schimb autentic nr. x/09.03.2012, prin această operaţiune juridică depăşind suprafaţa de 10 ha prevăzută limitativ de lege.

Aşadar pârâta, ca autoritate administrativă îi refuză un drept la care este îndreptăţit-acela de a beneficia de rentă viageră agricolă prevăzut într-o lege specială - Legea nr. 247/2005.

Arată că această motivaţie este greşită şi derivă dintr-o greşită interpretare a efectelor contractului de schimb.

Prin acest contract de schimb a transmis la S.C. B. S.R.L. teren agricol de 3,1 ha situat în extravilanul com. Semlac de 3,1 ha înscris în CF nr. x şi x Semlac în schimbul a 4,3 ha teren agricol situat în extravilanul com. Semlac înscris în CF nr. x Semlac.

Ca urmare, suprafaţa mea de teren de 7,62 ha a crescut cu 1,2 ha ajungând la total = 8,82 ha în proprietate, respectiv sub 10 ha.

Arată că interpretarea pârâtei a sintagmei "cumulat în timp" este greşită ignorând efectele juridice ale contractului de schimb, diferite de cele ale altor moduri de înstrăinare şi dobândire a proprietăţii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 400 din 30 decembrie 2020, a respins excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel Timişoara, a admis acţiunea promovata de reclamantul A. Sorel, în contradictoriu cu parata Agenţia de Plaţi şi Intervenţie Pentru Agricultura, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a recunoaşte reclamantului calitatea de rentier agricol şi pe cale de consecinţă a obligat pârâta să recunoască calitatea reclamantului de rentier agricol şi dreptul acestuia de a încasa renta aferentă.

Totodată, a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri au formulat cerere de recurs pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în condiţiile art. 483 C. proc. civ.

Motivele de recurs:

După prezentarea contextului raportului juridic, reinterând susţinerile de la fond, recurenta a indicat ca primă critică prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 -Motivele de casare din C. proc. civ. "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...)3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii (...)

Arată că, prin prin întâmpinarea formulată a invocat excepţia necompetentei materiale de soluţionare a cauzei de către Curtea de Apel Timişoara, având in vedere că reclamantul, prin cererea de chemare în judecată, a arătatat faptul că a avut calitatea de rentier agricol, iar urmare cumulării în timp a suprafeţei de 11,9266 ha şi-a pierdut această calitate. Renta viageră este reglementata prin art. 1-19 ale Titlului XI al Legii 247/2005, privind privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, iar centrele judeţene ale A.P.I.A. au preluat din anul 2011 acest domeniu de activitate de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă aflat in subordinea Agenţiei Domeniilor Statului prevăzuta in Titlul XI precitat.

Prin sentinţa civilă nr. 400/30.12.2020, instanţa de fond respinge excepţia invocată motivat de faptul că "dacă obiectul actului administrativ nu este un impozit, taxă, contribuţie şau datorie vamală, competenta se stabileşte după poziţia orşanului emitent, fiind irelevant cuantumul despăgubirilor solicitate prin acţiune".

Apreciază recurenta că în prezenta cauză are incidenţă criteriul valoric, respectiv valoarea rentei viagere care i s-ar cuveni intimatului reclamant fiind de aproximativ 3.500 RON (7,62 ha x 100 euro/ha = 762 euro).

În concluzie, susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care a fost dată cu încălcarea competentei de ordine publică a aitei instanţe, motiv pentru care, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 solicităm trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Arad.

Un al doilea motiv de recurs este reprezentat de prevederile art. 488 alin. (1) net. 8 - Motivele de casare din C. proc. civ.

"(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.(...)

Recurenta consideră că sentinţa civilă nr. 400/2020 a fost pronunţată de instanţa de fond cu "încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" - respectiv prevederile art. 9 din Legea nr. 247/2005, fiind criticabilă din aceste puncte de vedere.

Astfel, recurenta a menţionat că reclamantul A. Sorel a dobândit calitatea de rentier începând cu data de 12.06.2008. La acea dată, reclamantul a dovedit că deţinea o suprafaţă totală de 7,62 ha teren arabil. Anexat cererii de acordare a rentei viagere, reclamantul a completat Anexa 4 - "Declaraţie" prin care s-a obligat să notifice în cel mai scurt timp posibil orice modificare cu privire la terenurile deţinute.

Prin adresa înregistrată la APIA sub nr. x/27.05.2020, printre altele, reclamantul a adus cunoştinţă instituţiei recurete faptul că a dobândit în plus suprafaţa de 1,2 ha, potrivit Contractului de schimb nr. x/09.03.2012.

Urmare acestei adrese, instituţia pârâtă 1-a informat pe reclamant prin adresa nr. x/22.06.2020 că a pierdut calitatea de rentier agricol.

Astfel, cunoscând consecinţele falsului în declaraţii - art. 292 C. pen., beneficiarul anual a declarat în scris pe proprie răspundere că nu au survenit modificări asupra situaţiei terenului/terenurilor detinute/arendate/înstrăinate vizând carnetul de rentier agricol pentru anii 2008-2018, deşi se afla încă din anul 2012 în posesia unui contract de schimb autentificat sub nr. x/09.03.2012, prin care patrimoniul acestuia s-a mărit cu 1,2 ha, iar la APIA nu a anunţat despre această modificare de suprafeţe, deşi potrivit "Declaraţiei" asumate în momentul dobândirii calităţii de rentier agricol (12.06.2008) s-a angajat că va notifica în cel mai scurt timp posibil orice modificare cu privire la terenurile deţinute.

Mai mult decât atât, ţinând cont de istoricul suprafeţelor deţinute în proprietate de reclamant, cumulate în timp, reiese faptul că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafaţă totală de 11.9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moştenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiţia impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Chiar dacă în acest moment reclamantul nu mai deţine decât suprafaţa de 8,82 ha teren extravilan, la data de 09.03.2012. când s-a realizat schimbul, a fost depăşită suprafaţa permisă de lege pentru a mai putea beneficia de renta viageră agricolă, potrivit prevederilor legale menţionate anterior.

Faţă de acestea recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, aşa cum a fost acesta formulat.

1.4. Apărările formulate în recurs

Intimatul intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitatat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul pârâtei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurenta-pârâtă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinţei şi care au condus la soluţia contestată.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, vizând modalitatea de soluţionare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reţine următoarele:

Primul motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., presupune nereguli procedurale în ceea ce priveşte încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Obiectul cererii de chemare în judecată, îl reprezintă refuzul exprimat de către autoritatea publica centrală pârâtă, respectiv Agenţia de Plaţi şi Intervenţie Pentru Agricultura de a-i recunoaşte reclamantului calitatea de rentier agricol şi dreptul acestuia de încasare a rentei.

Excepţia de necompetenţă materială a fost respinsă de prima instanţă cu motivarea că, competenţa Curţii de Apel Timişoara este stabilită în raport de calitatea pârâtului de organ al administraţiei publice centrale.

Aşadar, aşa cum corect a precizat şi instanţa de efond nu este vorba despre un litigiu prin care reclamantul ar contesta acte administrative prin care au fost stabilite taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora pentru a se aplica criteriul valoric in stabilirea competentei.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe asupra excepţiei necompetenţei materiale este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 10 din legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată.

Prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Este de necontestat că începând cu anul 2019 reclamantul nu a mai primit renta, context în care s-a adresat pârât cu o cerere în acest sens.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că, recurenta -pârâtă i-a răspuns reclamantului prin adresa nr. x/22.06.2020 că nu mai beneficiază de acest drept începând cu data de 09.03.2012 pentru că a avut în proprietate cumulat în timp suprafaţa totală de 11,9266 ha ca urmare a încheierii contractului de schimb autentic nr. x/09.03.2012, prin această operaţiune juridică depăşind suprafaţa de 10 ha prevăzută limitativ de lege.

În cuprinsul adresei amintite anterior prin care s-a constatat că reclamantul nu mai are calitatea de rentier agricol s-a reţinut că, ţinând cont de istoricul suprafeţelor deţinute în proprietate de reclamant, cumulate în timp, reiese faptul că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafaţă totală de 11,9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moştenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiţia impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Or, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul de rentă viageră agricolă, ţinând cont de istoricul suprafeţelor deţinute în proprietate de reclamantl reiese că prin patrimoniul acestuia au circulat terenuri agricole situate în extravilan cu o suprafaţă totală de 11,9266 ha (5,0716 ha conform certificatului de moştenitor nr. 38 + 0,5 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 2,055 ha conform titlului de proprietate nr. x/02.12.1992 + 4,3 ha conform contractului de schimb nr. x/09.03.2012), încălcând astfel condiţia impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

Însă, prin contractul de schimb perfectat de intimatul- reclamant reiese că acesta a transmis către S.C. B. S.R.L. teren agricol in suprafaţa de 3,1 ha situat în extravilanul com. Semlac, înscris în CF nr. x şi x Semlac în schimbul a 4,3 ha teren agricol situat în extravilanul com. Semlac înscris în CF nr. x Semlac, astfel că nu se poate susţine că reclamantul nu a dobândit prin schimbul menţionat în plus suprafaţa de 4,3 ha deoarece concomitent a cedat 3,1 ha şi doar diferenţa a cumulat-o cu ceea ce avea înainte de perfectarea contractului de schimb in discuţie.

Condiţiile impuse de lege, reţinute şi de instanţa de fond, pentru ca o persoană să beneficieze de rentă viageră agricolă sunt prevăzute de art. 2 şi art. 9-12 al Titlului XI din Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 247/2005, "renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole extravilane aflate în proprietatea sa ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, având siguranţa unei surse viagere de venituri garantate de stat."

Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 247/2005, "(1) Rentierul agricol este persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a prezentului titlu, nu are şi nu va deţine în proprietate, cumulate în timp, mai mult de 10 ha de teren agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le arendează, total ori parţial, primind de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă carnetul de rentier agricol. (2) Rentier agricol este şi persoana fizică în vârstă de peste 62 de ani căreia i s-a validat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit legilor fondului funciar şi optează pentru despăgubirile plătite de către investitor, încheind cu acesta un acord, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a prezentului titlu."

De asemenea, potrivit art. 4 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005, "Beneficiază de rentă viageră agricolă persoana fizică care are vârsta de peste 62 de ani şi care deţine în proprietate până la 10 ha teren cu destinaţie agricolă situat în extravilan, care înstrăinează prin acte între vii sau arendează terenurile cu destinaţie agricolă ori încheie acord cu investitorul, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (13) din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare."

În raport de cele reţinute anterior, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că potrivit legislaţiei învigoare, reclamantul îndeplineşte condiţia legală pentru a beneficia de renta viageră agricolă, deoarece acesta nu a deţinut cumulat 11 ha de teren agricol, cum în mod greşit susţine recurenta-pârâta, atâta timp cât prin schimb, nu au fost cumulate cele 4,3 ha primite in schimb ci doar diferenţa intre acestea si suprafaţa de 3,1 ha pe care a transferat-o cu prilejul schimbului efectuat, nedepăşind limita de 10 ha teren agricol extravilan, condiţie impusă de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.

În raport de cele punctate anterior, în urma propriului demers de verificare a modului în care a fost aplicat cadrul normativ la datele factuale, concrete, ale cauzei, instanţa constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, prima instanţă făcând o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 247/2005.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate de către ambii recurenţi nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei civile nr. 400 din 30 decembrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.