Limits of judicial inspection in disciplinary review: no censure of judge's substantive decision-making absent bad faith or gross negligence

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 02.08.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând anularea rezoluţiei de clasare nr. 1361/06.05.2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, cât şi a rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1141 din data de 13 iulie 2021.

În argumentele prezentate în susţinerea acţiunii, reclamanta A. şi-a exprimat nemulţumirea atât faţă de rezoluţia de clasare nr. 1361/06.05.2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători, cât şi faţă de rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1141 din data de 13 iulie 2021, apreciind că "soluţia este nelegală şi neconstituţională".

Reclamanta a reiterat nemulţumiri ce vizează modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2016, apreciind că a fost judecată abuziv nelegal, fără un proces echitabil şi fără a se proba infracţiunile.

De asemenea, reclamanta a apreciat că inspectorul judiciar trebuia să solicite relaţii cu privire la cauza penală şi să verifice dacă au fost administrate probe, dacă au fost audiate persoanele vătămate, dacă s-a constatat mărturia mincinoasă ce a fost depusă la dosarul instanţei.

Reclamanta a arătat că la situaţia de fapt expusă în rezoluţie nu au fost descrise faptele reclamate ca şi "ascultare parte" aşa cum prevăd dispoziţiile art. 46 alin. (1) din legea nr. 317/2004, fiind criticate argumentele reţinute de inspectorul judiciar cu privire la incompatibilitatea judecătorului reclamat, reiterând aprecierile sale pentru care consideră că în cauză au fost incidente dispoziţiile art. 64 C. proc. pen. alin. (4), susţinând că judecătorul a participat şi la judecata pe fond şi la judecata căilor de atac (cerere de recuzare).

În esenţă, sunt redate fragmente din rezoluţia dispusă, pe care le critică prin reiterarea unor aspecte ce vizează activitatea judecătorului reclamat în instrumentarea cauzei nr. 6012/314/2016.

Prin cererea înregistrată la data de 13.12.2021, reclamanta a solicitat conexarea cauzei la cea înregistrată sub nr. x/2021, iar prin încheierea din data de 25.01.2022, Curtea de apel a respins excepţia de conexitate, ca rămasă fără obiect.

1.2. Hotărârea pronunţată în cauză

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 83 din 25 ianuarie 2022, a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva acestei hotărâri a promovat recurs reclamanta A., în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

Invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susţinerea motivelor de nelegalitate, recurentul a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 45 alin. (3) şi art. art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu completările şi modificările ulterioare.

Faţă de acestea a solicitat, admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic litigios, recurentul-reclamant, în esenţă,

În continuare, recurentul expune nemulţumiri vizând dosarele în care aceasta a avut calitatea de parte, criticând modul de soluţionare a unor cereri, inclusiv a celor de ajutor public judiciar, administrarea probatoriului şi soluţiile pronunţate în cauzele respective.

1.4. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin acre a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este motivată şi dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul reclamatei prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurenta-reclamantă nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinţei şi care au condus la soluţia contestată.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, vizând modalitatea de soluţionare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reţine următoarele:

Este de necontestat că, prin sesizarea înregistrată la Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x/30.03.2021, reclamanta A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul de soluţionare a dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Suceava, criticând, pe lângă soluţia dată cauzei, modul de soluţionare a unor cereri, inclusiv a celor în probaţiune şi de recuzare.

Lucrarea a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele pentru efectuarea lucrărilor de inspecţie. Prin rezoluţia din data de 21 decembrie 2020, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată şi republicată, inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării, întrucât, din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, reclamanta a formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicat şi modificată, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-1141/13.07.2021.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa pronunţată a constatat că susţinerile recurentei reclamante sunt neîntemeiate, apreciind că rezoluţia de clasare este legală, ca urmare a lipsei indiciilor privind săvârşirea unei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată şî pe cale de consecinţă a respins cererea ca neîntemeiată.

În concret, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că rezoluţia de clasare atacată conţine, după o prezentare a premiselor activităţii desfăşurate de Inspecţia Judiciară, expunerea situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiei administrative, inclusiv raportat la dispoziţiile legale relevante.

De asemenea, din actele administarte in cauzeă treiese că, rezoluţia inspectorului şef precizează şi indică argumntele pentru care a dispus respingerea plângerii formulate de partea reclamantă împotriva

Instanţa de fond a reţinut, de asemenea, că inspectorul judiciar a analizat materialul documentar disponibil, raportându-se inclusiv la conţinutul petiţiei formulate de petenta - reclamantă.

Analizând conţinutul sesizării, având în vedere dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară raportat la dispoziţiile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor, inspectorul judiciar a reţinut că în cadrul procedurii disciplinare nu este posibilă o analiză a legalităţii sau temeiniciei modului de instrumentare a unei cauze, întrucât soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti sunt supuse căilor legale de atac, iar o asemenea verificare constituie prerogativa exclusivă a instanţei de control judiciar, care oferă toate garanţiile procesuale (drepturi procesuale, apărare, contradictorialitate etc.) părţilor din proces, cale de atac exercitată de reclamantă, aşa cum reiese din fişa dosarului, dar şi din înscrisul depus ca anexă şi în care sunt expuse nemulţumirile sale în raport de soluţia pronunţată pe fond.

Astfel, s-a menţionat în cuprinsul rezoluţiei de clasare nr. 1361/A că aspectele semnalate cu privire la modul de instrumentare şi soluţionare a cauzei pot fi analizate prin prisma incidenţei abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată şi modificată, constând în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În raport de elementele constitutive ale acestei abateri disciplinare, s-a reţinut că aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în diferite cereri, interpretarea diferitelor texte legale, calificarea unor cereri reprezintă chestiuni de judecată, iar pronunţarea asupra unor cereri de probatoriu, evaluarea probelor, prezentarea argumentelor soluţiei, fiind rezultatul unui raţionament logico-juridic şi al unui proces de interpretare sistematică a dispoziţiilor legale incidente aplicate la situaţia de fapt, constituie atribuţia esenţială a activităţii de judecată, iar rezultatul operaţiunii de interpretare şi soluţia dată speţei nu poate constitui obiectul unei cenzuri administrative.

Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.

Este de menţionat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Instanţa de control judiciar reţine că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilităţi, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speţă.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.

Practic, reclamanta, prin prezentul recurs înţelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, şi din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susţinând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia, iar rezoluţia de clasare este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi art. 97 alin. (2) din acelaşi act normative.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauza dedusă judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, analizării fondului, stabilirii situaţiei de fapt ori a interpretării normelor juridice şi aprecierii probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât, toate aceste aspecte au fost observate de pârâtă Inspecţia Judiciară care, a analizat faptele sesizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave.

Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de către judecătur şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, în condiţiile în care invocarea exercitării de către judecător a funcţiei cu rea-credinţă este lipsită de suport.

Totodată, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte pretinsa nerespectare a îndatoririi de a se abţine ce se subsumează abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. . i din Legea nr. 303/2004, aş cum bine a punctat Curtea de aple aceasta nu poate fi reţinută, în condiţiile în care cererile de recuzare formulate în cauză de către reclamantă au fist respinse.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că susţinerile reclamantei nu au relevanţa atribuită prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 83 din 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.