Challenge to Judicial Inspectorate’s dismissal of disciplinary complaint for judicial error in pension recalculation; scope of disciplinary review versus appellate appeal

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul, A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat instanţei anularea rezoluţiei de clasare nr. 3577/A/16.11.2020 emisă în lucrarea nr. x şi a rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare din 19.03.2021 în lucrarea nr. C 21-388 şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat istoricul litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Prahova, secţia I Civilă, litigiu care a privit recalcularea pensiei reclamantului. Reclamantul consideră nelegale deciziile emise de Casa Locală de Pensii menţinute de Comisia Centrală de Contestaţii a CNPP întrucât nu a fost luată în calcul perioada în care reclamantul a fost detaşat în Libia în interes de serviciu. Consideră că nu au fost luate în considerare documentele pe care le-a depus reclamantul în dovedirea susţinerilor sale. Reclamantul a arătat că Tribunalul Prahova prin sentinţa nr. 2173/2018 a admis în parte contestaţia reclamantului şi a obligat CJP Prahova să emită în favoarea reclamantului o nouă decizie, prin care să valorifice la calculul pensiei perioada 01.04.2006-30.11.2010 ca fiind lucrată în condiţii deosebite de muncă. Curtea de Apel Ploieşti, prin decizia nr. 829/2020 a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa nr. 2173 în sensul că a înlăturat valorificarea perioadei 01.04.2006-30.11.2010 ca fiind lucrată în condiţii deosebite de muncă fără nicio motivare şi fără să fie aduse probe noi în apel. Reclamantul consideră că este greşită soluţia instanţei de apel întrucât nu a avut în vedere o serie de probe de la dosar precum şi legislaţia aplicabilă. Reclamantul consideră că a fost prejudiciat şi că magistraţii care au soluţionat apelul au încălcat cu rea-credinţă/gravă neglijenţă normele de drept material şi procesual.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1735 din 23 noiembrie 2021, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii anterior menţionată a formula recurs, reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Motivele de recurs

Recurentul susţine că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa de fond în mod greşit a înlăturat apărările recurentului în sensul că, contractul de muncă a fost vizat de Ministerul Sănătăţii contract care si-a produs efectele până la 1 decembrie 2010 şi care datorită unităţii sanitare condiţiile de muncă au fost încadrate deosebite, denotă faptul că medicul a fost supus în permanenţă la noxe profesionale fizice, chimice, sau biologice, aşa cum reiese din carnetul de muncă şi Odinul ministrului, pentru perioada 1 aprilie 2006- 1 decembrie 2010.

Astfel că, este evident că în mod greşit completul de judecată 13 A civil a modificat sentinţa civilă nr. 2173 din 20 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, astfel că recurentului i s-a produs un prejudiciu moral şi material.

Sustine recurentul că atât Curtea e Apel Bucureşti cât şi Inspecţia Judiciară nu au avut În vedere motivele expuse şi a dispuse în mod greşit clasarea, respectiv menţinerea acestei prin respingerea acţiunii.

Ca atare, conchide recurentul, este mai mult decât evident că, în ceea ce priveşte sesizarea reclamantului privind săvârşirea de către magistraţii secţiei I Civilă din cadrul Curţii de Apel Ploieşti care au soluţionat în apel dosarul nr. x/2018 s-a săvârşit aba de către aceştia abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Pentru toate motivele expuse, recurentul a apreciat că în cauză cauza inspectorul judiciar fără să existe dovezi în acest sensa susţinu că soluţia curţii de apel este corectă în condiţiile in care în apel nu au fost depuse alte înscrisuri.

1.3. Apărările formulate în cauză

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este motivată şi dată cu interpretarea corectă a normelor de drept material incidente în speţă.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 mai 2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 23 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:

Astfel, mai întâi, trebuie spus că toate susţinerile din recursul reclamatului prin care se tinde la o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii unei situaţii de fapt diferite de cea stabilită în faţa instanţei de fond nu pot face obiect de analiză în recurs, întrucât toate acestea ţin de stabilirea situaţiei de fapt supusă judecăţii, şi nu de aplicarea legii, observându-se în acest sens că printr-o reapreciere a probatoriului în sensul dorit de recurentă s-ar ajunge să se schimbe situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, ceea ce nu este permis în recurs.

În acest sens se reţine că, aşa cum reiese din art. 483, art. 488 C. proc. civ., scopul recursului este acela de a supune instanţei de recurs doar examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ceea ce presupune realizarea doar a unui control de legalitate cu privire la hotărârea atacată, fără a se putea reaprecia starea de fapt stabilită de instanţa de fond, şi, în mod implicit, fără a se putea reanaliza probele întrucât reanalizarea probelor implică reanalizarea situaţiei de fapt.

Totodată, este de observat că, în motivarea recursului, recurentul-reclamant nu invocă critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, aceasta făcând doar o prezentare a unor texte de lege şi acte normative, aspecte probatorii exprimându-şi nemulţumirea faţă de soluţia dată de instanţa de fond, fără a arăta care sunt argumentele juridice pentru care apreciază că instanţa a pronunţat o soluţie care este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, adică nu a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul considerentelor prezentate în cuprinsul sentinţei şi care au condus la soluţia contestată.

Verificând sentinţa recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate de recurentă, vizând modalitatea de soluţionare a cererii adresate pârâtei, Înalta Curte reţine următoarele:

Este de necontestat că reclamantul a solicitat anularea rezoluţiei de clasare nr. 3577/A/16.11.2020 emisă în dosarul nr. x şi a rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-388 din 19.03.2021, cu consecinţa trimiterii dosarului la pârâtă pentru continuarea verificărilor.

Curtea de apel, a reţinut că aspectele invocate de reclamant, respectiv indiciile abaterii prevazute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, la pct. 5 din rezoluţia sa, inspectorul judiciar a stabilit ca aspectele invocate in sesizarea petentului vizeaza solutia dispusa de instanta de apel. Inspectorul judiciar a constatat că instanţa de apel a motivat în mod amplu soluţia pronunţată.

În plus, instanţa a mia reţinut că interpretarea şi aplicarea legii aparţine instanţei şi nu sunt susceptibile de sancţionare disciplinară. Verificările Inspecţiei Judiciare nu pot afecta imparţialitatea judecătorului, iar Inspecţia Judiciară nu îndeplineşte rolul unei suprainstanţe de control judiciar care să intervină în activitatea de judecată în cazul în care petiţionarul este nemulţumit de modalitatea în care instanţa a interpretat şi a aplicat normele de drept material sau normele procesuale.

Concluzionează instanţa în sensul că inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării in baza art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 sub aspectul indiciilor abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 întrucât a constatat ca nu au fost identificate indicii care sa conduce la concluzia ca judecatorii vizati in sesizare ar fi comis fapte de natura disciplinara care sa poata fi caracterizate drept greseli nescuzabile, evidente şi neîndoielnice sau ca ar fi urmărit prin masurile dispuse sa creeze prejudicii unei părti.

Este de menţionat că art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea legii de drept substanţial (material), încălcare ce poate îmbrăcă mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt; extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită; violarea unor principii generale de drept.

Instanţa de control judiciar reţine că din interpretarea textelor de lege aplicabile rezultă că instanţa de judecată nu efectuează ea însăşi o procedură disciplinară, neputând analiza dacă faptele imputate atrag sau nu o răspundere disciplinară a magistratului.

Instanţa de judecată este chemată să analizeze exclusiv legalitatea actului administrativ contestat, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că legalitatea rezoluţiei de clasare se verifică, în concret, în raport cu elementele constitutive ale abaterii disciplinare reclamate.

Conform art. 97 din Legea nr. 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Totodată, potrivit prevederilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 "constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Noţiunile de rea credinţă şi gravă neglijenţă, la care se face referire în art. 99 din Legea nr. 303/2004, sunt definite în art. 991 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, după cum urmează:

"(1) Există rea credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă), a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane, inclusiv în modalitatea acceptării unei asemenea posibilităţi, aspecte a căror dovadă nu s-a făcut în speţă.

De asemenea, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie gravă, neîndoielnică şi nescuzabilă.

Practic, reclamantul, prin prezentul recurs înţelege să reitereze criticile invocate, atât la fondul cauzei cât, şi din cuprinsul plângerii prealabile formulate, susţinând că nu a fost realizată o cercetare efectivă a acestuia, iar rezoluţia de clasare este nelegală întrucât a fost dată cu încălcarea art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 şi art. 97 alin. (2) din acelaşi act normative.

Sub acest aspect, este de precizat că modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauza dedusă judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermisă reanalizarea cauzei în această procedură, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiilor pronunţate, analizării fondului, stabilirii situaţiei de fapt ori a interpretării normelor juridice şi aprecierii probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât, toate aceste aspecte au fost observate de pârâtă Inspecţia Judiciară care, a analizat faptele sesizate din perspectiva abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Aşadar, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor citate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave.

Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor citate se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive.

În acest sens, se reţine şi Decizia nr. 2/2012 a Curţii Constituţionale, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat, cu privire la art. 99 lit. t), art. 991 din Legea nr. 303/2004, că "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

În fine, instanţa de control judiciar reţine că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de către judecătur şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă, în condiţiile în care invocarea exercitării de către judecător a funcţiei cu rea-credinţă este lipsită de suport.

Totodată, pentru existenţa gravei neglijenţe, judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească neintenţionat, neurmărind, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Este adevărat că potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că în mod corect autoritatea pârâtă, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu, a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul judecător verificat a acestei abateri, în condiţiile prezentate.

În completarea celor expuse nici critica cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Constituie abatere disciplinară utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat. Şi în ceea ce priveşte această a doua abatere disciplinară, Înalta Curte apreciază că trebuie făcută distincţie între încălcarea oricăror dispoziţii procedurale privitoare la motivarea unei hotărâri judecătoreşti, greşeală ce ar putea fi cenzurată fie pe calea controlului ierarhic superior, fie la momentul evaluării activităţii profesionale a magistratului, de către comisia de evaluare, şi nesocotirea acestor dispoziţii în context disciplinar.

Altfel spus, nu orice hotărâre judecătorească ce ar putea, prin stil, structură etc. să fie apreciată ca fiind informă, mai puţin tehnică ori incompletă, contradictorie sau necorespunzătoare, poate justifica sancţionarea magistratului redactor în temeiul art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Semnificativ este faptul că, în speţă, se reproşează modalitatea de motivarea vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, aşa cum a fost menţionată de recurentă, nu întruneşte elementul material constitutiv al abaterii disciplinare în discuţie în niciuna dintre cele două modalităţi care rezultă din interpretarea literală, gramaticală, logică şi teleologică a textului incriminator.

Nu în ultimul rând, Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

În contextul arătat, faptul că, în speţă, recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la concluzia că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nefiind incidente, din această perspectivă, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat. Nu încape nicio îndoială cu privire la faptul că motivarea unei hotărâri judecătoreşti se constituie într-o fundamentală exigenţă, caracterul efectiv al accesului părţilor la justiţie şi al dreptului acestora la un proces echitabil impunând, în mod necesar, ca hotărârea să fie motivată îndeajuns de amplu, limpede şi convingător, astfel încât părţile să poată cunoaşte motivele de fapt şi/sau de drept care au format convingerea judecătorului şi în raport de care cererile sau apărările lor au fost admise ori, după caz, respinse.

În egală măsură, adecvata motivare a hotărârii judecătoreşti nu trebuie să însemne, întotdeauna, că instanţa este datoare a răspunde în mod direct fiecărui argument ori fiecărei afirmaţii făcute de părţi, esenţial fiind ca din considerentele hotărârii să rezulte - uneori şi implicit, însă îndeajuns de clar - care sunt raţiunile în raport de care instanţa s-a oprit la o anumită soluţie.

Altfel spus, esenţială este calitatea motivării, iar nu simpla înşiruire cantitativă de afirmaţii care, în logica judecăţii, nu îşi vădesc în concret necesitatea.

De altfel, s-a statuat că motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism juridic ce are vocaţia a explica inteligibil hotărârea luată, fără însă ca aceasta să însemne un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la argumentele fundamentale, adică la acelea care, prin conţinutul lor, sunt în măsură să influenţeze soluţia.

Dintr-o asemenea perspectivă trebuie, aşadar, înţelese dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care, cu referire la conţinutul hotărârii judecătoreşti impun în partea lor finală ca aceasta să cuprindă, în planul considerentelor, "(…) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel fiind, Înalta Curte are a observa, în prezentul proces, că nefondat susţine recurentul că sentinţa atacată cu prezentul recurs este nemotivată.

Pentru toate considerentele expuse, în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului, se constată că susţinerile reclamantei nu au relevanţa atribuită prin motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul promovat de reclamant ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1735 din 23 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2022.