Appeal dismissed: refusal to compel administrative authority to conclude hunting ground management contract

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1. Cirscumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C., a solicitat anularea/constatarea încetării de drept a contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42 denumit Lupoaia, jud. Bihor şi obligarea pârâtelor de rând 2 şi 3 la încheierea contractului de gestionare cinegetică cu reclamanta pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 20/CA/2021 din 3 martie 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia rămânerii fără obiect invocată de pârâta C..

A respins ca rămase fără obiect capetele de cerere formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor referitoarea la emiterea unui acord de reziliere de drept a Contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42, denumit Lupoaia, din judeţul Bihor, respectiv de obligare a pârâtei B. să dispună rezilierea de drept a contractului anterior menţionat.

A respins ca nefondat capătul de cerere formulat de reclamanta A. privind obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recursul a vizat soluţia prin care a fost respinsă solicitarea de obligare a pârâţilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Recurenta reclamantă a solicitat admiterea în întregime a acestui capăt de cerere, sau, în subsidiar, admiterea în parte, în sensul de a dispune reluarea procedurii de atribuire a contractului pentru acest fond din momentul procedural la care s-a ajuns după rămânerea definitivă a sentinţei nr. 2312/2016 a Tribunalului Bihor rămasă definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curţii de Apel Oradea şi a sentinţei nr. 110/2018 din 25.06.2018 a Curţii de Apel Oradea rămasă definitivă la 01.11.2018 conform Deciziei nr. 3662/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea recursului, s-a arătat - în esenţă - că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, considerând, totodată, că hotărârea cuprinde cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta reclamantă a arătat că a participat împreună cu pârâta AVPS Bihor la procedura de de selecţie pentru atribuirea contractului de gestionare cinegetică pentru acelaşi fond de vânătoare, AVPS Bihor utilizând o serie de acte false care au avut ca rezultat desemnarea ei ca şi câştigătoare şi descalificarea recurentei.

Prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate, actele folosite de AVPS Bihor pentru câştigarea contractului de gestionare cinegetică au fost anulate, inclusiv procesele-verbale de desemnare a acestei pârâte ca îndeplinind condiţiile de atribuire.

În opinia recurentei, urmare a anulării prin hotărâri judecătoreşti definitive a validării propunerii AVPS Bihor ca viitor gestionar al acestui fond cinegetic, trebuia restabilită situaţia anterioară, iar acesta este momentul încheierii contractului prin atribuire directă singurei entităţi solicitante ramase în competiţie după eliminarea falsurilor, respectiv AVPS Ceica.

Recurenta a arătat că în mod greşit prima instanţă a considerat că cererea reclamantei de repunere în situaţia anterioară falsurilor şi actelor deja anulate de alte instanţe de contencios se referă la soarta contractului, nu la aceste acte.

De altfel, la data de 15.02.2021, sub nr. x, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis un acord pentru încetarea de drept a contractului nr. x/01.04.2013, ulterior fiind emisă de acelaşi minister Adresa nr. x/16.02.2021, prin care i se punea în vedere pârâtei B. să notifice încetarea de drept a contractului.

În aceste condiţii, eliminându-se impedimentul constând în existenţa unui contract care a supravieţuit anulării actelor ce au stat la baza sa, recurenta a considerat că cererea de repunere în situaţia anterioară este îndreptăţită şi legitimă - procedura urmând a se relua de la momentul procedural în care se afla şi acum, ea nefiind încheiată.

Prima instanţa, reţinând o stare de fapt şi de drept eronată, a dat o hotărâre cu încălcarea legii materiale care îi impunea restabilirea situaţiei anterioare, nu ca rezultat direct al anulării contractului, ci ca rezultat direct al anulării Procesului-verbal de rezultate finale a procedurii de atribuire.

Recurenta a apreciat că, în urma judecăţilor anterioare, este unica entitate solicitantă îndreptăţită la atribuirea directă a gestionării fondului, adică la încheierea Contractului.

Recurenta a susţinut că argumentele instanţei de fond sunt străine de pricină, toată argumentaţia respingerii cererii fiind axată pe ideea greşită că cererea este un efect direct al anularii contractului nelegal existent la data introducerii acţiunii şi pe faptul că acesta nu a fost anulat, ci declarat încetat.

Acest fapt nu are relevanţa pe care o dă prima instanţă, dimpotrivă, deschide calea şi face posibilă restabilirea situaţiei legale, pentru că efectul actelor anulate nu a fost doar crearea unui avantaj nelegal AVPS Bihor, ci şi dezavantajarea recurentei reclamante care, în lipsa falsurilor, ar fi avut posibilitatea de a încheia contractul în locul acestei pârâte.

Recurenta reclamantă a mai arătat că argumentul primei instanţe în sensul că nu poate să intervină în activitatea Ministerului Mediului, respectiv să cenzureze activitatea acestuia de atribuire a contractelor administrative de gestiune cinegetică reprezintă o încălcare a legii, raportat la soluţiile pronunţate anterior în cauză prin care s-a stabilit ilegalitatea unor părţi din procedură, iar supravieţuirea timp de 3 ani de la data anulării definitive a Contractului întocmit pe acte anulate precum şi înlăturarea în final a efectelor contractului obligă instanţa, la cererea celui îndreptăţit, să cenzureze procedura de atribuire a contractelor administrative sub aspectul legalităţii lor.

În final, recurenta a considerat că ultimul argument al primei instanţe, în sensul modificării între timp a normei de procedură privind atribuirea contractelor, nu are în sine relevanţă asupra soluţiei solicitate, pe de o parte, iar pe de altă parte, între vechea şi noua reglementare există unitate de reglementare şi diferenţe în principal de formă, atât în vechea normă cât şi în noua recurenta reclamantă fiind îndreptăţită la încheierea directă a Contractului în calitate de gestionar propus de către asociaţiile proprietarilor de terenuri legal constituite în scopul propunerii gestionarului faunei, care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fondului.

Recurenta a arătat că procedura nu trebuie să fie considerată încheiată sau să fie reluată ab initio, întrucât ar lipsi de sens toate demersurile şi drepturile deja câştigate de reclamantă şi pe care nu le-a putut exercita pentru că timp de 3 ani ministerul a refuzat să anuleze contractul ilegal.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în sensul că dacă se va considera că încheierea contractului direct nu este momentul imediat consecutiv procedural, atunci trebuie să se admită în parte cererea şi să se dispună obligarea autorităţii să continue procedura identificând momentul respectiv.

4. Apărările intimatului

Intimaţii pârâţi B., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, nefiind de altfel dezvoltate de către recurenta reclamantă nici măcar formal argumente care să justifice invocarea sa.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudenţa sa că dispoziţiile legale mai sus menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă soluţia şi argumentarea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că între pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de administrator şi pârâta C., în calitate de gestionar, a fost încheiat Contractul nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42, denumit Lupoaia, din judeţul Bihor. La procedura de atribuire a gestiunii fondului cinegetic a participat şi reclamanta A..

Ulterior, urmare a acţiunilor iniţiate de reclamantă, prin sentinţa nr. 2312/12.12.2016 a Tribunalului Bihor, definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţa nr. 110/25.06.2018 a Curţii de Apel Oradea, definitivă prin Decizia nr. 3662/01.11.2018 a ÎCCJ, au fost anulate actele care au stat la baza atribuirii fondului cinegetic în favoarea pârâtei C., respectiv actele prin care a fost materializată procedura de atribuire.

La data de 15.02.2021, sub nr. x, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis un acord pentru încetarea de drept a contractului nr. x/01.04.2013, ulterior fiind emisă de acelaşi minister Adresa nr. x/16.02.2021, prin care i se punea în vedere pârâtei B. să notifice încetarea de drept a contractului.

În acest context, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând anularea/constatarea încetării de drept a contractului nr. x/01.04.2013 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 42 denumit Lupoaia, jud. Bihor şi obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. la încheierea contractului de gestionare cinegetică cu reclamanta pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Instanţa de fond a respins primul capăt de cerere ca rămas fără obiect şi ca nefondat capătul de cerere referitor la obligarea pârâţilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică pentru fondul cinegetic 42 Lupoaia.

Recurenta a criticat prin motivele de recurs soluţia primei instanţe prin care s-a respins cererea de obligare a pârâţilor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi C. la încheierea cu reclamanta a contractului de gestionare cinegetică. A susţinut că instanţa de fond nu a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi de drept, în condiţiile în care rezultatul direct al anulării Procesului-verbal de rezultate finale a procedurii de atribuire este restabilirea situaţiei anterioare, respectiv atribuirea către AVPS Ceica a contractului de gestionare cinegetică din postura de unic solicitant căruia îi poate fi atribuit direct.

Această critică este nefondată.

Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 2312/12.12.2016 a Tribunalului Bihor, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1919/02.10.2017 a Curţii de Apel Oradea s-au anulat adeverinţa nr. x/08.10.2012 eliberată de Primăria Comunei Drăgeşti, adeverinţa nr. x/07.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Ceica, adeverinţa nr. x/20.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Sâmbăta, adeverinţa nr. x/12.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Holod, adeverinţa nr. x/26.09.2012 eliberată de Primăria Comunei Lăzăreni, dovada nr. 6229/12.12.2012 eliberată de ITRSV Oradea şi anexa acesteia, tribunalul reţinând că, raportat la conţinutul adeverinţelor contestate de reclamantă, acestea nu cuprind toate menţiunile prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 33/2002, precum şi împrejurarea că în speţă nu s-a probat că dovada nr. 6229/12.12.2012 a fost emisă ca urmare a unor verificări reale şi corecte a suprapunerii terenurilor menţionate în adeverinţele unităţilor administr a tiv teritoriale emise în favoarea pârâtei AVPS Bihor peste suprafaţa fondului cinegetic în cauză.

Totodată, prin sentinţa nr. 110/25.06.2018 a Curţii de Apel Oradea, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3662/01.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus anularea dovezii nr. 6229/12.12.2012 şi a Anexei la Dovadă emisă de Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Oradea; anularea în parte a Procesului-verbal nr. x/BGM/07.01.2013 întocmit de Ministerul Mediului şi Pădurilor-Comisia de atribuire a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, respectiv a Anexei nr. 2, pct. 2, precum şi a Anexei 3 pct. 1, sub aspectul constatării că D. deţine 97,17% din fondul cinegetic nr. 42 Lupoaia; anularea în parte a Referatului nr. x/15.03.2013 referitor la rezultatele finale privind atribuirea directă a fondurilor cinegetice pentru gestionarii propuşi de către proprietarii de terenuri emis de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice-Direcţia Generală Păduri, a Anexei 1 - pct. 2, respectiv a anexei 2 - pct. 1 - sub aspectul constatării că D. deţine 97,17% din fondul cinegetic nr. 42 Lupoaia şi a validării propunerii AJVPS Bihor ca viitor gestionar al acestui fond cinegetic.

Aşadar, prin hotărârile anterior menţionate au fost anulate actele care au stat la baza atribuirii fondului cinegetic anterior menţionat în favoarea pârâtei C., respectiv actele prin care a fost materializată procedura de atribuire, fără a se analiza dacă reclamanta AVPS Ceica îndeplineşte sau nu condiţiile de atribuire.

În contextul în care Contractul nr. x/01.04.2013 a încetat de drept ca urmare a hotărârilor instanţelor judecătoreşti, atribuirea dreptului de gestionare a fondului cinegetic în discuţie presupune derularea procedurii prevăzute prin Regulamentul de atribuire a fondurilor cinegetice aprobat prin Ordinul 2020/2016.

Potrivit art. 1 lit. b) din Regulament, atribuirea în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice se realizează de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare în condiţiile prevăzute la art. 8 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru gestionarii licenţiaţi propuşi de către asociaţiile proprietarilor de terenuri, legal constituite în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic supus atribuirii.

Contrar susţinerilor recurentei, în situaţia de faţă instanţa nu poate dispune obligarea pârâtului Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor la încheierea contractului cu reclamanta şi nici să stabilească condiţiile în care să se desfăşoare atribuirea în gestiune a unui fond cinegetic, întrucât este atributul acestui pârât să urmeze procedura prevăzută de lege, o eventuală soluţie în sensul dorit de recurenta reclamantă echivalând cu depăşirea prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Instanţa de recurs nu contestă faptul că eliminarea din cadrul unei proceduri de atribuire viciate poate fi de natură să fi produs o vătămare recurentei reclamante, însă partea se poate adresa instanţei pentru repararea eventualelor prejudicii cauzate de actele administrative încheiate în cadrul acestei proceduri.

Sunt nefondate şi criticile cu privire la aplicarea în timp a Regulamentului de atribuire a fondurilor cinegetice, în condiţiile în care autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare are obligaţia de a urma procedura de atribuire în gestiune a faunei cinegetice din cuprinsul fondurilor cinegetice în conformitate cu legile în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.

În sfârşit, nu pot fi primite susţinerile recurentei reclamante prin care a solicitat repunerea în situaţia anterioară încheierii Procesului-verbal cu rezultatele finale, întrucât actul prin care s-a concretizat procedura de atribuire este Contractul nr. x/01.04.2013, iar faţă de împrejurarea încetării de drept a contractului în temeiul dispoziţiilor contractuale, în mod corect judecătorul fondului a reţinut că încetarea poate produce efecte doar pentru viitor, neputând opera repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 20/CA/2021 din 3 martie 2021 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.