Relevance of constitutional exception to substantive eligibility criteria barred by procedural finality of first-instance decision
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appellant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's decision to reject the request to refer the constitutional unconstitutionality exception regarding the "Soviet part" wording in Decree-Law No. 118/1990; the Court of Appeal’s prior ruling on the admissibility of the appeal against a final first-instance judgment remains in force. The dispute concerned a civil administrative claim for survivor benefits under Decree-Law No. 118/1990, where the claimant challenged the substantive eligibility criteria in Article 1(2) and the procedural finality clause in Article 13(8) of the same law. The decisive legal basis was Article 29 of Law No. 47/1992, specifically the requirement that a constitutional exception must have a direct nexus with the specific issue being adjudicated; the Court held that challenging the substantive eligibility criteria was irrelevant to the current procedural stage because the finality of the first-instance judgment (governed by the pending constitutional reference regarding Article 13(8)) precluded re-examination of the merits, rendering the secondary exception inadmissible for lack of a necessary connection to the case's resolution.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Relevance of constitutional exception to substantive eligibility criteria barred by procedural finality of first-instance decision: 118/1990; the Court of Appeal’s prior ruling on the admissibility of the appeal against a final first-instance judgment remains in force. The dispute concerned a civil administrative claim for survivor benefits under Decree-Law No. 118/1990, where the claimant challenged the substantive eligibility criteria in Article 1(2) and the procedural finality clause in Article 13(8) of the same law. The decisive legal basis was Article 29 of Law No. 47/1992, specifically the requirement that a constitutional exception must have a direct nexus with the specific issue being adjudicated; the Court held that challenging the substantive eligibility criteria was irrelevant to the current procedural stage because the finality of the first-instance judgment (governed by the pending constitutional reference regarding Article 13(8)) precluded re-examination of the merits, rendering the secondary exception inadmissible for lack of a necessary connection to the case's resolution.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the Supreme Court's power to review and dismiss the appeal against the Court of Appeal's decision.
Procedural rule governing the effect of the appellate decision, specifically providing for the rejection of the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
1. Cirscumstanţele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 2857/27.04.2021 emisă de pârâtă, să se stabilească calitatea reclamantului de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul lege nr. 118/1990, respectiv să se stabilească indemnizaţia cuvenită pentru situaţia în care s-a aflat tatăl său, B., în calitate de titular al persecuţiei prev. de art. 1 alin. (2) lit. b) şi anume, prizonier în URSS, pentru toată perioada de prizonierat în perioada 02.07.1941-12.11.1945, în condiţiile art. 4 rap. la art. 17, începând cu data de 01.04.2021.
Prin sentinţa nr. 831 din 18.11.2021, Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava.
Împotriva sentinţei tribunalului a formulat recurs reclamanta A., iar în cursul soluţionării căii de atac exercitate a depus la dosar, la data de 08.04.2022, respectiv data de 24.05.2022, două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la sintagma "partea sovietică", precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, Republicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1208 din 10 decembrie 2020, teza vizând:
"Hotărârea tribunalului este definitivă".
1.2. Soluţia ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 505 din 7 iunie 2022, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
A sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 raportat la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3), art. 24 alin. (1), art. 53 alin. (2) teza finală, art. 124 alin. (2), art. 129 din Constituţia României, cu referire la art. 6 şi art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
A respins cererea de sesizare a CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă.
A respins cererea de suspendare, ca nefondată.
A admis excepţia inadmisibilităţii.
A respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 831 din 18.11.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2021, intimată fiind pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava.
2. Cererea de recurs
Împotriva Deciziei nr. 505 din 7 iunie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta A., criticând soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Recurenta a susţinut că în mod nelegal curtea de apel a apreciat că dispoziţiile invocate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, cerinţă impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, interpretând eronat normele de drept procesual şi normele de drept substanţial.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 "(2) De aceleaşi drepturi beneficiază şi persoana care:
a) a fost deportată în străinătate după 23 august 1944;
b) a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reţinută în captivitate după încheierea armistiţiului."
Recurenta a arătat că textul de lege criticat, care reglementează un drept de a obţine despăgubiri în favoarea persoanelor - cetăţeni români - care au fost constituite prizonieri de către partea sovietică anterior datei de 23 august 1944 ori după data de 23 august 1944, este lipsit de claritate, conform standardului de constituţionalitate stipulat de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi aduce atingere principiului egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, cât şi nediscriminării stipulate în art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ: - excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; - excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; - norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Curtea de apel a recunoscut admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale dar în mod greşit a considerat că aceasta nu are relevanţă în cauză, raportat la obiectul cauzei.
Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.
Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.
Instanţa învestită cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este suverană în a aprecia admisibilitatea acesteia din perspectiva legăturii textului invocat în excepţie cu soluţionarea cauzei.
Judecătorul litigiului evaluează cererea de sesizare şi implicit legătura excepţiei de neconstiuţionalitate cu cauza din perspectiva mai multor elemente: al obiectului cererii, al interesului părţilor, al cauzei juridice, al temeiurilor de fapt şi de drept ce caracterizează litigiul "în orice fază a acestuia".
În speţă, instanţa de fond nu a analizat aceste aspecte cu privire la relevanţa excepţiei-ca mijloc de apărare al reclamantului contestator.
Întrucât a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, inclusiv legătura normei vizate de excepţie cu soluţionarea cauzei, recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990.
3. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Instanţa de recurs reţine că prin sentinţa nr. 831/18.11.2021 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei A. de anulare în parte a Deciziei nr. 2857/27.04.2021 emise de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Suceava prin care a fost admisă cererea reclamantei, în sensul stabilirii calităţii de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 5 alin. (7) din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru perioada de după data de 23.08.1944.
Potrivit art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, sentinţa pronunţată de tribunal este definitivă.
Recurenta a formulat recurs împotriva Sentinţei defintive nr. 831/18.11.2021, iar în cursul soluţionării căii de atac astfel exercitate a depus la dosar două cereri de sesizare a Curţii Constituţionale a României, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, referitoare la sintagma "partea sovietică", precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990, teza vizând:
"Hotărârea tribunalului este definitivă".
Curtea de apel a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 şi a respins cererea de sesizare a CCR cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, ca inadmisibilă.
În motivarea soluţiei de respingere a sesizării CCR s-a reţinut că prevederile legale contestate vizează condiţiile pentru stabilirea dreptului vizat de reclamantă şi, în contextul în care nu se cunoaşte soluţia ce urmează a fi dispusă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a textului legal anterior - art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 - ce stabileşte caracterul definitiv al hotărârii tribunalului, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei.
În acord cu această soluţie, Înalta Curte reţine că, aşa cum a arătat şi recurenta prin cererea de recurs, din conţinutul prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiţii: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial, excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Din perspectiva interesului procesual, instanţa de recurs constată că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Prevederile criticate prin excepţia de neconstituţionalitate nu prezintă relevanţă în raport cu circumstanţele formulării căii de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive. O eventuală neconformitate cu dispoziţiile constituţionale a prevederilor art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 ar putea fi avută în vedere în măsura în care s-ar ajunge la rejudecarea fondului, demers inadmisibil însă raportat la art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurenta-reclamantă nu îndeplineşte cerinţa legăturii cu cauza, întrucât eventuala sa admitere nu are aptitudinea de a schimba soluţia instanţei asupra admisibilităţii cererii de recurs, în condiţiile în care nu se cunoaşte soluţia ce urmează a fi dispusă asupra excepţiei de neconstituţionalitate a art. 13 alin. (8) din Decretul-lege nr. 118/1990 - ce stabileşte caracterul definitiv al hotărârii tribunalului
Faţă de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care nu se impune casarea deciziei recurate.
4. Soluţia instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 505 din 7 iunie 2022 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 noiembrie 2022.