Municipal waste disposal tax: Failure to offset over-declared environmental fund contributions and temporal scope of tax suspension

Şedinţa publică din data de 18 noiembrie 2022

Asupra prezentei contestaţii în anulare;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 mai 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 38/1404 din 02.04.2020, a Deciziei de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 16.01.2020, precum şi exonerarea instituţiei de la plata sumei totale de 7.393.058 RON, reprezentând obligaţii de plată la Fondul pentru mediu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 900 din 30 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 900 din 30 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Municipiul Bacău, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului declarat, recurentul-reclamant a arătat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu a existat niciun impediment în privinţa îndeplinirii obligaţiilor legale, respectiv dificultăţi in calculul contribuţiei aferente anului 2016 cu privire la contribuţia stabilita suplimentar de plata potrivit art. 9, alin. (1), lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005.

Pentru anul 2016, metodologia de calcul s-a aprobat prin Ordinul nr. 2413/21.12.2016 privind modificarea Ordinului nr. 578/2006, cu menţiunea ca acesta a intrat în vigoare la data de 29.12.2016 şi a modificat semnificativ modul de calcul, în timpul perioadei de raportare.

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, apreciază că modificarea formulei de calcul în timpul perioadei de raportare nu permite unei unităţi administrativ-teritoriale luarea măsurilor ce se impun în vederea încadrării în noii indicatori.

Recurentul-reclamant a transmis către Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti cantitatea reală depozitată în anul 2016, în speţă 56829,34 tone, ce reprezintă baza de calcul a contribuţiei.

În mod greşit instanţa de fond a preluat apărările formulate de pârât în sensul că legislaţia primară stabilea baza legală de calcul a obligaţiilor, declararea şi plata acestora, astfel încât nu se poate invoca modificarea cu întârziere a formulei de calcul.

În al doilea rând, prevederile legale invocate de pârâtă, respectiv prevederile art. 168 din Codul de procedură fiscală vin în sprijinul afirmaţiilor recurentului-reclamant, în sensul că urmare a constatării faptului ca obligaţia declarată pentru anul 2017 este mai mare decât obligaţia stabilită, inspectorii fiscali aveau obligaţia de a efectua compensarea din oficiu, în sensul diminuării obligaţiei de plată cu suma declarată în plus. De aceea, suma stabilită ca obligaţie de plată prin Decizia de impunere este eronată şi sub acest aspect, fapt ce atrage nulitatea sa.

Nu este fondată nici reţinerea de către instanţa de fond a faptului că reclamantul avea obligaţia declarării şi plăţii contribuţiei prevăzută de art. 9, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017-30.06.2017, deoarece art. II, alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2017 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu prevede că taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2019. În consecinţă, aceste taxe nu pot fi plătite şi nici percepute.

Mai mult decât atât, potrivit art. 12 alin. (1) din O.U.G. nr. 196/2005, contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Municipiul Bacău a gestionat Depozitul de deşeuri din Bacău de la punerea lui în funcţiune, din 2011 până pe data de 13.06.2018, deservind întreg judeţul Bacău. Pe toată perioada de administrare, taxa de depozitare a fost în cuantum de 6 RON/tonă pentru deşeuri de construcţii şi demolări şi pământ, respectiv 24 RON/tonă de deşeuri menajere şi nămol, acestea fiind aprobate prin H.C.L. nr. 27/2010 şi H.C.L. nr. 161/2011, neexistând modificări ale taxei de depozitare pentru perioada verificată de către organele fiscale, şi anume 01.01.2017 - 30.06.2017.

Acest fapt a fost justificat prin punerea la dispoziţia organelor fiscale a situaţiei facturilor transmisă prin adresa nr. x/28.06.2019.

4. Apărările formulate faţă de cererea de recurs

Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare, intimatul-pârât a arătat că în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de instanţa de fond vizând soluţia de respingere a cererii de chemare în garanţie.

Astfel, recurentul nu a formulat veritabile critici la adresa soluţiei instanţei de fond prin care să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Indicarea implicită, ca temei juridic, a dispoziţiilor C. proc. civ. ce vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu poate fi apreciată decât ca o întemeiere formală a recursului pe aceste dispoziţii, câtă vreme acest motiv nu este dezvoltat şi nu se susţine de către recurent prin motivele de recurs depuse în termen, în baza unei argumentaţii juridice raportate la dispoziţii legale.

Pe fondul cauzei, intimatul-pârât a susţinut că recurentul-reclamant face trimitere la Ordinul 2413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, ordin ce a fost publicat în data de 21.12.2006, fără să menţioneze actul care instituie obligaţiile declarative şi de plată, în forma valabilă pentru anul 2016, respectiv Ordonanţa urgenta nr. 39/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act publicat la data de 28 iunie 2016.

Astfel, în condiţiile în care baza legală de calcul a obligaţiilor a fost stabilită prin Ordonanţa urgenţă nr. 39/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act publicat la data de 28 iunie 2016 care instituie clar modul de stabilire, declarare şi eventual de plată a obligaţiilor declarative, recurentul nu poate invoca modificarea cu întârziere a Ordinului nr. 2413/2016 privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Drept urmare, baza de calcul pentru anul 2016 o reprezintă o contribuţie de 100 RON/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale, sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale a municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea efectiv depozitată şi cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) se suspendă până la 1 ianuarie 2019 şi se aplică de la data de 1 iulie 2017. Astfel, O.U.G. nr. 48/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial 506/30.06.2017 şi a intrat în vigoare la data de 01.07.2017.

Drept urmare, până la data de 01.07.2017, obligaţiile de plată se stabilesc în conformitate cu prevederile O.G. nr. 31/2013 privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legea de aprobarea a O.G. nr. 31/2013 şi Legea nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, act normativ care stabileşte taxa încasată pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare în anul 2017 ca fiind de 80 RON/tona, în conformitate cu Anexa nr. 2, la prevederile legale menţionate mai sus.

Totodată, recurentul consideră faptul că obligaţiile nu sunt în sarcina sa deoarece depozitul a deservit tot judeţul Bacău, nu doar municipiul şi a perceput doar "o taxă de 6 RON/tona pentru deşeuri de construcţii şi demolări şi pământ, respectiv 24 RON/tona de deşeuri menajere şi nomol", dar recunoaşte că a gestionat Depozitul de deşeuri în perioada 2011-13.06.2018.

Astfel în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi Anexa nr. 2 din O.G. nr. 31/2013 de modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, legea de aprobarea a O.G. nr. 31/2013 şi Legea nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 31/2013 prevede că: "c) taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 2;"

5. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Prin decizia nr. 1227 din 2 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. împotriva sentinţei civile nr. 900 din 30 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

6. Contestaţia în anulare

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 iunie 2022, sub nr. x/2022, contestatorul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei civile nr. 1227 din 2 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., solicitându-se anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, având în vedere faptul că instanţa de recurs a respins ca tardiv recursul promovat de recurentul-reclamant Municipiul Bacău, prin Primar, împotriva sentinţei civile nr. 900/30.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. x/2020, reţinând greşit că recursul expediat/comunicat prin poştă de către recurent la data de 13.04.2021, ar fi fost depus după împlinirea termenului de 15 zile impus de art. 20, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 29.03.2021, data comunicării sentinţei atacate.

Instanţa de recurs s-a raportat la o dată greşită în ceea ce priveşte data înregistrării recursului, în condiţiile în care, aşa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, recurentul-reclamant a depus cererea de recurs în data de 13.04.2021 prin poştă (potrivit vizei aplicate de oficiul poştal pe confirmarea de primire cu care aceasta a fost expediată la instanţă), recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16.04.2021, aşa cum rezultă de pe confirmarea de primire şi cum, în mod corect reţine şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 alin. (1), pct. 2 din C. proc. civ., care prevăd că "când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte" şi ale art. 182 noul C. proc. civ., care prevede că "termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la oră 24,00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Având în vedere modalitatea prin care a fost comunicată cererea de recurs la instanţă (prin scrisoare recomandată la oficiul poştal), sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 183, alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora "Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen" şi alin. (3) care prevede că "În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

Având în vedere faptul ca sentinţa atacată, respectiv sentinţa civilă nr. 900/30.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, a fost comunicată şi înregistrată la sediul instituţiei în data de 29.03.2021, iar termenul de 15 zile a început sa curgă din ziua următoare - 30.09.2021, acesta se considera împlinit la data de 14.04.2021.

Or, în condiţiile în care recursul a fost depus/expediat/comunicat prin poştă, cu confirmare de primire către instanţa de judecată în data de 13.04.2021, în aplicarea prevederilor art. 181, 182 şi 183 din C. proc. civ. rezultă că acesta a fost formulat înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege.

7. Apărările formulate în cadrul contestaţiei în anulare

Intimatul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu nu a depus întâmpinare faţă de contestaţia în anulare declarată de Municipiul Bacău.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul Municipiul Bacău, Înalta Curte o va admite pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 1227/02.03.2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul formulat de Municipiul Bacău împotriva sentinţei nr. 900/30.09.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti ca tardiv formulat.

În motivare instanţa de recurs a reţinut că sentinţa atacată a fost comunicată la data de 29.03.2021, iar recursul a fost înregistrat la data de 16.04.2021, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de recurs nu a observat că recursul a fost expediat prin poştă la data de 13.04.2021 (potrivit vizei aplicate de oficiul poştal pe confirmarea de primire cu care aceasta a fost expediată la instanţă), fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 16.04.2021, aşa cum rezultă de pe confirmarea de primire.

În aceste condiţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora:,,(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen.(…)

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, precum şi menţiunea datei şi orei primirii faxului sau a e-mail-ului, astfel cum acestea sunt atestate de către calculatorul sau faxul de primire al instanţei, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".

În consecinţă, data declarării recursului este data de 13.04.2021, data depunerii acestuia la oficiul poştal, astfel încât acesta este formulat înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termen ce a început să curgă la data de 29.03.2021, data comunicării sentinţei recurate recurentului-reclamant.

Reţinerea greşită a datei declarării recursului ca urmare a neobservării împrejurării că cererea de recurs a fost expediată prin poştă constituie o eroare materială în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul acestui text de lege şi a dispoziţiilor art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare, va anula decizia atacată şi va rejudeca recursul.

III. Analizând, în rejudecarea recursului, actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău este fondat, pentru următoarele considerente:

1. În privinţa contribuţiei stabilită suplimentar de plată pe anul 2016 potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, din Raportul de inspecţie fiscală nr. x/16.01.2020 reţine la pagina 4 Capitolul "Constatări", pct. 2 că Primăria Municipiului Bacău a calculat eronat contribuţia aferentă anului 2016, neţinându-se cont de formula de calcul prevăzută de art. 47, alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare".

Este adevărată afirmaţia recurentului-reclamant că Ordinul nr. 2413/21.12.2016 care a modificat dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu a intrat în vigoare la 21.12.2016, la sfârşitul perioadei de raportare.

Însă, contribuţia era datorată conform prevederilor art. 9 lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, forma în vigoare pentru anul 2016, care prevedea "o contribuţie de 100 RON/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de reducere cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale eliminate prin depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea efectiv depozitată şi cantitatea reprezentând 85% din cea depozitată în anul anterior;"

Pe de altă parte, conform art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, " Sumele prevăzute la 9 alin. (1) lit. d), j), p), v), w) şi x) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor."

În consecinţă, recurentul-reclamant avea la dispoziţie peste o lună de zile (de la 21.12.2016, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 2413/21.12.2016, până la 25.01.2017, data prevăzută de dispoziţiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005), pentru a declara şi plăti contribuţia prevăzută de lege.

De aceea, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, apreciază că recurentul-reclamant nu a avut dificultăţi în calculul contribuţiei aferente anului 2016 ca urmare a modificării art. 47 alin. (1) din Ordinul MMGA nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul al taxelor şi contribuţiilor la Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare prin Ordinul nr. 2413/21.12.2016.

2. Referitor la contribuţia stabilită suplimentar de plată pe anul 2017 potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/16.01.2020 a stabilit pentru anul 2017 o diferenţă de 77.653 RON, ca urmare a faptului că obligaţia declarată (834.510 RON) a fost mai mare faţă de obligaţia stabilită de organul de control (756.857 RON).

Instanţa de fond reţine că acesta nu este un motiv de nelegalitate al deciziei contestate, nefiind indicată sau identificată încălcarea vreunei norme de drept la momentul emiterii actului, compensarea putând opera ulterior în condiţiile legii cu respectarea prevederilor art. 168 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 168 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "În cazul în care suma de rambursat este mai mare decât suma reprezentând obligaţii restanta ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurenţa obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului."

Având în vedere că obligaţia declarată pentru anul 2017 este mai mare decât obligaţia stabilită, organele fiscale aveau obligaţia de a efectua compensarea din oficiu, în sensul diminuării obligaţiei de plată cu suma declarată în plus de 77.653 RON.

În consecinţă, Înalta Curte consideră că Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 38/1404 din 02.04.2020, Decizia de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 16.01.2020 sunt lovite de nulitate pentru suma de 77.653 RON.

3. Referitor la contribuţia stabilită suplimentar de plată prevăzută de art. 9 alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017 - 30.06.2017, recurentul-reclamant afirmă că nu trebuie să plătească această contribuţie deoarece art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul de mediu prevede că taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la 1 ianuarie 2019.

Înalta Curte consideră că reclamantul avea obligaţia declarării şi plăţii contribuţiei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 pentru perioada 01.01.2017- 30.06.2017, deoarece potrivit prevederilor O.U.G. nr. 48/2017, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) se suspendă până la 1 ianuarie 2019, dar această suspendare operează de la data de 1 iulie 2017, data intrării în vigoare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 48/2017.

În consecinţă, pe perioada 01.01.2017 - 30.06.2017, contribuţia prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 se stabileşte conform prevederilor O.G. nr. 31/2013 privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legii de nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului aprobarea a O.G. nr. 31/2013 şi Legii nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prevederi care stabilesc că taxa încasată pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate în vederea eliminării finale prin depozitare în anul 2017 este de 80 RON/tonă, în conformitate cu Anexa nr. 2, la prevederile legale menţionate.

Nici critica adusă de recurentul-reclamant sentinţei recurate în sensul că nu s-a luat în considerare că depozitul a deservit tot judeţul Bacău, nu doar municipiul şi că a perceput doar o taxă de 6 RON/tona pentru deşeuri de construcţii şi demolări şi pământ, respectiv 24 RON/tona de deşeuri menajere şi nămol", neexistând modificări ale taxei pe perioada 01.01.2017 - 30.06.2017 nu este întemeiată.

Este adevărat că recurentul-reclamant a gestionat Depozitul de deşeuri în perioada 2011 - 13.06.2018 şi a desfăşurat activităţi de depozitare în vederea eliminării finale, a deşeurilor nepericuloase, deşeurilor municipale şi asimilabile, iar cantitatea totală de deşeuri depozitate în perioada ianuarie - iunie 2017, în vederea eliminării finale, a fost de 77.564,13 tone.

De aceea, devin aplicabile prevederile art. 9 alin. (1) lit. c) şi Anexa nr. 2 din O.G. nr. 31/2013 privind modificarea şi completarea O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, Legii de nr. 384/2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului aprobarea a O.G. nr. 31/2013 şi Legii nr. 31/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prevederi care stabilesc că taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase încredinţate de către terţi în vederea eliminării finale prin depozitare, sunt cele al căror cuantum este prevăzut în anexa nr. 2.

În consecinţă, dispoziţiile legale menţionate, prevăd obligaţia plăţii contribuţiei prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 196/2005 doar de către proprietarii sau administratorii de depozite, indiferent de faptul că faptul că nu doar proprietarul sau administratorul a depus deşeuri în depozit.

Pe de altă parte, această contribuţie a fost calculată corect conform anexei 2 din O.G. nr. 31/2013 şi Legii nr. 384/2013 de aprobare a O.G. nr. 31/2013, care la pct. 4 al articolului unic prevede că anexa 2 intră în vigoare la 01.01.2017.

Din motivele menţionate la punctul 2, în baza art. 168 alin. (10) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 38/1404 din 02.04.2020, Decizia de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 16.01.2020, pentru suma de 77.653 RON, reprezentând contribuţie potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005 şi va respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. împotriva deciziei civile nr. 1227 din 2 martie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.

Anulează decizia atacată şi, rejudecând recursul:

Admite recursul declarat de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A. împotriva sentinţei civile nr. 900 din 30 septembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Municipiul Bacău prin Primarul Municipiului Bacău A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Administraţia Fondului pentru Mediu.

Anulează, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 38/1404 din 02.04.2020, Decizia de impunere nr. x/2977 din 16.01.2020 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x din 16.01.2020, pentru suma de 77.653 RON, reprezentând contribuţie potrivit art. 9 alin. (1) lit. p) din O.U.G. nr. 196/2005.

Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2022.