Judicial Inspectorate dismissal of disciplinary complaint: non-application of insolvency law and Constitutional Court decisions does not constitute disciplinary violation under Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 30.01.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecţia Judiciară, solicitând desfiinţarea Rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, pronunţată în dosar nr. x/06.01.2020 şi a Rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1112 din 06 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a anulat Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din 06.01.2020, emisă în lucrarea C19-4503 şi Rezoluţia nr. 3878/A/13.11.2019, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară. A trimis dosarul la pârâta Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor abaterilor disciplinare de la pct. I din sesizarea reclamantului adresată pârâtei Inspecţia Judiciară.

Calea de atac exercitată în cauză

Pârâtă Inspecţia Judiciară a declarat recurs împotriva sentinţei menţionate, solicitând casarea hotărârii recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii formulate de reclamantul A., pentru motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă consideră că sentinţa recurată este nelegală, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 317/2004, admiţând cererea şi dispunând trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor prealabile cu privire la aspectele semnalate de reclamant la pct. I din sesizare.

Astfel, se arată că, deşi instanţa a reţinut în considerentele hotărârii că Inspecţia Judiciară a analizat dacă există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzute la art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, aspecte reclamate de petentul A. la pct. I nr. 2 din sesizarea formulată, prin hotărârea pronunţată a fost admisă în totalite cererea de chemare în judecată şi au fost anulate în întregime rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară, pârâta fiind obligată la completarea verificărilor cu privire la săvârşirea tuturor abaterilor disciplinare reclamate, prevăzute de art. 99 lit. a), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004, iar nu doar a celor apreciate de instanţă ca nefiind analizate.

În opinia recurentei-pârâte, modalitatea în care inspectorul judiciar a desfăşurat activitatea de verificare a sesizărilor nu constituie o cauză de anulare a actelor litigioase.

Împotriva sentinţei civile nr. 1112 din 6 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vlll-a contencios administrativ şi fiscal a declarant recurs şi reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat următoarele: prima instanţă a constatat, în primul rând, că abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 303/2004 presupune admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate şi aplicarea de către magistrat a dispoziţiei declarate neconstituţionale după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, fără nici o motivare şi fără a indica texetete de lege incidente.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deciziile CCR sunt general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României.

De asemenea, dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României prevăd că Deciziile CCR se publică în Monitorul Oficial al RomţnieL De la data publicării deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Prevederile constituţionale şi legale menţionate sunt clare, precise şi previzibile, nu prevăd nici o excepţie cu privire la aplicarea sau neaplicarea lor, care trebuie prevăzute expres de lege. De asemenea, aceste prevederi nu fac nicio distincţie între deciziile CCR, prin care se resping excepţiile şi cele prin care se admit excepţiile de neconstituţionalitate, or, nici instanţa nu poate adăuga la lege şi nu poate stabili o stare de fapt în afara dispoziţiilor legale. Deciziile CCR menţionate au statuat că dispoziţiile art. 53 şi art. 931 din Legea nr. 85/2006, care reglementează posibilitatea autentificării unui antecontract de vânzare-cumpărare învestit cu dată certă, încheiat anterior intrării în procedura insolvenţei a promitentului vânzător, liber de sarcini, cu respectarea condiţiilor prevăzute de aceste dispoziţii legale, sunt constituţionale.

Titularii sesizării CCR cu privire la acest aspect au susţinut că după intrarea în insolvenţă a promitentului vânzător aceste dispoziţii legale nu mai corespund prevederilor constituţionale privind înstrăinarea bunurilor, deoarece ar fi afectată masa credală, susţinere care nu a fost acceptată de instanţa de fond, dimpotrivă, aceasta a constatat legalitatea efectuării actelor juridice prevăzute de textele de lege menţionate care sunt constituţionale.

În opinia recurentului-reclamant, susţinerea primei instanţe că situaţia de fapt reţinută de procuror nu a justificat aplicarea deciziilor CCR nr. 549/2011 şi nr. 1382/2011 este nelegală, nu este motivată şi nu se indică niciun text de lege,

Faptul că procurorii aveau cunoştinţă că textele de lege au fost aplicate corect în procedura de insolvenţă la o situaţie concretă rezultă din deciziile CCR nr. 549/03.05.2011 şi nr. 1382/20.10.2011, prin care s-a statuat obligativitatea autentificării antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat anterior intrării în insolvenţă a promitentului vânzător.

În continuare susţine recurentul că vătămarea care i-a fost adusă s-a produs prin emiterea Ordonanţei nr. 67/D/P/2015 din data de 26.02.2016.

Menţionează recurentul-reclamant că în mod eronat reţine instanţa de fond prin Sentinţa recurată că numai deciziile CCR prin care se admit excepţii de neconstituţionalitate pot face obiectul abaterii disciplinare.

Observă recurentul-reclamant că Deciziile CCR nr. 549/03.05.2011, nr. 606/29.08.2011 şi nr. 1382/29.08.2011 au statuat că administratorul/lichidatorul judiciar este obligat să execute contractul încheiat între promitentul cumpărător şi promitentul vânzător înainte de intrarea în procedura insolvenţei a promitentului vânzător, având în vedere stabilitatea raporturilor juridice şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat între promitentul vânzător B. S.R.L. şi promitentul cumpărător C. anterior intrării în insolvenţă a promitentului vânzător.

Astfel, susţinerile inspectorilor judiciari că deciziile menţionate nu vizează activitatea desfăşurată de judecători şi procurori este total nefondată, nelegală. Însuşirea de către prima instanţă a acestui punct de vedere nu are nicio justificare legală.

Prin nerespectarea deciziilor CCR se înţelege refuzul magistratului de a lua în considerare o astfel de decizie sau de a ignora existenţa şi aplicarea ei. De altfel, în considerentele şi dispozitivul deciziilor menţionate se fac precizări concrete referitoare la obligativitatea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 53 şi art. 931 din Legea nr. 85/2006 privind activitatea judiciară concretă de autentificare în procedura insolvenţei a contractului de vânzare-cumpărării încheiat anterior intrării în insolvenţă a promitentului vânzător.

În concluzie, menţionează recurentul-reclamant că ignorarea deciziilor CCR de către procurori i-a produs o vătămare prin punerea în mişcare a acţiunii împotriva sa pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu.

Referitor la existenţa motivului de recurs prevăzut la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., arătă recurentul-reclamant că normele de drept material au fost încălcate de către prima instanţă, astfel că s-a dat o dezlegare greşită problemei de drept privind comiterea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 303/2004 şi privind existenţa indiciilor săvârşirii acestei abateri.

De asemenea, s-a considerat greşit că situaţia reţinută de procurori nu a justificat aplicarea deciziilor CCR şi că cererile de constatare a neconstituţionalităţii unor norme juridice, pe motiv că acestea sunt constituţionale şi obligatorii, fără nicio excepţie, nu fac obiectul abaterii disciplinare prev. de art. 99 alin. (1) lit. ş).

În acest context, solicit recurentul-reclamant admiterea recursului declarat, casarea cu trimitere a hotărârii atacate şi constatarea că motivele de recurs sunt întemeiate.

Apărările formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de către recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea argumentelor reţinute în considerentele hotărârii atacate.

Prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant faţă de recursul declarat de recurenta-pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, s-a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că numai recursul Inspecţiei Judiciare este fondat.

Prin sentinţa atacată, instanţa a anulat Rezoluţia Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare din 06.01.2020 emisă în lucrarea C19-4503 şi Rezoluţia nr. 3878/A/13.11.2019, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară şi a trimis dosarul la pârâta Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor abaterilor disciplinare de la pct. I din sesizarea reclamantului, adresată pârâtei Inspecţia Judiciară.

În speţă, din înscrisurile aflate la dosar reiese că recurentul- reclamant a sesizat Inspecţia Judiciară în legătură cu presupusa săvârşire de către doi procurori, în instrumentarea unei cauze penale ce îl viza pe acesta, a abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), ş) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi, în plus, a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 pentru unul dintre procurori.

Recurentul- reclamant şi-a structurat sesizarea în trei părţi (numerotate I, II, III), iar prin cererea de chemare în judecată a precizat în mod expres că limitează obiectul contestării rezoluţiei de clasare la abaterile disciplinare ce formează obiectul pct. I din sesizare (pag. 7 din cererea de chemare în judecată).

La pct. I din sesizare, reclamantul afirmă săvârşirea faptei constând în încălcarea dispoziţiilor art. 53 şi art. 931 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 şi ale art. 6-9, art. 14-16 şi art. 153-173 C. proc. civ., cu rea credinţă şi gravă neglijenţă de către procurori, susţinând că prin ignorarea acestor dispoziţii legale, în calitate de judecător sindic, reclamantul a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, constând în omisiunea intenţionată a constatării înstrăinării abuzive a imobilului format din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 975 mp, situat în Zalău, str. x, liber de sarcini şi confirmând această înstrăinare prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2013.

Reclamantul a susţinut că, prin această faptă, procurorii reclamaţi au săvârşit următoarele abateri disciplinare prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004:

1. Abaterea disciplinară prevăzută la art. 99, lit. a), constând în manifestările care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, prin întreprinderea de acţiuni cu încălcarea dispoziţiilor legale, fapte care afectează prestigiul justiţiei, onoarei şi probităţii profesionale;

2. Abaterea disciplinară prevăzută la art. 99, lit. ş), constând în nerespectarea deciziilor Curţii Constituţionale a deciziilor pronunţate de ÎCCJ în soluţionarea recursurilor în interesul legii, cu privire la Deciziile nr. 549/03.05.2011 şi nr. 1382/20.10.2011, prin care s-a statuat obligaţia administratorului/lichidatorului judiciar să execute contractul încheiat între promitentul vânzător B. S.R.L. şi promitentul cumpărător C. anterior deschiderii procedurii insolvenţei împotriva promitentului vânzător, constatând că dispoziţiile art. 53 şi 93 din Legea nr. 85/2006 sunt constituţionale;

3. Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99, lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Această abatere vizează, în primul rând, încălcarea normelor juridice din art. 53, respectiv art. 931 din Legea nr. 85/2006, art. 6-9 privind principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 153-173 C. proc. civ., cap. privind citarea şi comunicarea actelor de procedură.

Potrivit art. 45 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, aspectele semnalate în sesizările adresate Inspecţiei Judiciare sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare, în cadrul căreia se stabileşte dacă există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare.

Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, conform alin. (4) al aceluiaşi articol.

În considerentele sentinţei atacate, Curtea de apel a examinat pe larg modul în care au fost verificate susţinerile reclamantului cu privire la fiecare dintre cele trei abateri disciplinare indicate la punctul I, considerând întemeiată contestaţia doar pentru abaterile prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu care a reţinut neanalizarea tuturor aspectelor invocate de reclamant.

Contrar concluziei judecătorului fondului, instanţa de control judiciar constată că, anulând rezoluţiile contestate şi dispunând continuarea procedurii de verificare a abaterilor disciplinare, instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004.

Astfel, pe de o parte, se constată că, deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii recurate că Inspecţia Judiciară a analizat dacă există indiciile săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută la art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, în dispozitiv, cererea de chemare în judecată a fost admisă în totalitate şi au fost anulate în întregime rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară, recurenta-pârâtă fiind obligată la completarea verificărilor cu privire la săvârşirea tuturor celor trei abateri disciplinare reclamate la pct. I din sesizare, iar nu doar a celor apreciate de instanţă ca nefiind analizate.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine ca fiind fondate criticile recurentei- pârâte, în sensul că verificările inspectorului judiciar au vizat în totalitate situaţia de fapt şi aspectele indicate în sesizare, analiza existenţei sau inexistenţei indiciilor de săvârşire a unei abateri disciplinare, constituind atributul inspectorului judiciar.

În rezoluţia de clasare s-a reţinut corect că modalitatea de instrumentare a unei cauze de către procurori, formularea acuzaţiilor, măsurile procesuale dispuse, administrarea şi analiza probatoriilor nu pot fi subsumate unor manifestări care să fi adus atingere onoarei, probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, astfel încât să intre în elemental obiectiv al abaterii prevăzute de art. 99 lit. a) din legea nr. 303/2004. Argumentele Inspecţiei Judiciare au fost citate la pag. 43-44 din sentinţă, dar au fost analizate trunchiat de instanţa de fond, care a considerat că pârâta s-ar fi raportat doar la "administrarea şi interpretarea probelor".

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că neaplicarea unor dispoziţii legale incidente într-o cauză nu este de natură să se încadreze în ipoteza textului de lege menţionat, aceasta neputând constitui element obiectiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, care să justifice măsura de completare a verificărilor conform art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea 303/2004, în rezoluţia de clasare s-a reţinut corect că pot atrage răspunderea disciplinară numai situaţiile în care magistratul distorsionează normele de drept într-un mod conştient, voit, urmărind sau acceptând producerea unei vătămări (reaua credinţă) sau nesocoteşte normele de drept în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, acţionând în vădită contradicţie cu legea (grava neglijenţă).

De asemenea, administrarea probelor este o activitate ce ţine în concret de înfăptuirea actului de justiţie, iar aprecierea probelor administrate într-un dosar este atributul exclusiv al procurorului, procedura disciplinară nefiind concepută astfel încât să constituie o ingerinţă în actul de justiţie sau să se substituie căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în mod eronat instanţa de fond a considerat că se impune completarea verificărilor pentru că inspectorul judiciar nu ar fi analizat punctual indiciile de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constând în încălcarea dispoziţiilor art. 53 şi art. 931 din Legea nr. 85/2006 şi ale art. 6-9, 4-16 şi 153-173 din C. civ.

Referitor la criticile formulate de recurentul-reclamant care vizează abaterea disciplinară prevăzută la art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, invocată de recurentul-reclamant, Curtea de Apel Bucureşti corect a reţinut că nu constituie o nerespectare a deciziilor Curţii Constituţionale faptul că magistraţii procurori nu au luat în considerare aspectele care au făcut obiectul controlului constituţional în materia procedurilor însolvenţei, reţinând o situaţie de fapt combătută şi contraargumentată de reclamant.

În considerentele sentinţei s-a constatat în mod judicios că prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 549/2011 şi nr. 1382/2011 s-au respins excepţiile de neconstituţionalitate invocate, confirmându-se constituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate. Săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută la art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 presupune admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate şi aplicarea de către magistrat a dispoziţiei declarate neconstituţionale, după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.

În cauză, situaţia de fapt reţinută de procurori nu a justificat aplicarea Deciziilor Curţii Constituţionale nr. 549/2011 şi nr. 1382/2011.

Referitor la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) şi t) din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost descrise la punctul III din sesizarea disciplinară, în recurs se susţine că instanţa de fond ar fi stabilit greşit limitele învestirii, pentru că în realitate a contestat rezoluţiile şi sub acest aspect, iar nu exclusiv în raport cu punctul I din sesizare.

Abaterea disciplinară constând în manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu, reglementată de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, are în vedere toate acţiunile sau inacţiunile procurorului prin care se nesocotesc ori se aduce atingere unor standarde de conduită unanim acceptate sau prin care se prejudiciază reputaţia sistemului judiciar în ansamblul său.

Faţă de cele menţionate, instanţa de control judiciar apreciază că analiza dacă neaplicarea unor dispoziţii legale incidente într-o cauză nu sunt de natură şi nu se pot încadra în ipoteza textului de lege menţionat, aceasta neputând constitui elementul obiectiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004.

În ceea ce priveşte abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, s-a reţinut că această abatere vizează, în primul rând, încălcarea normelor juridice din art. 53, respectiv art. 931 din Legea nr. 85/2006, art. 6-9 privind principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv art. 153-173 C. proc. civ.

În cauză, în urma verificărilor efectuate cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în rezoluţiile atacate s-a arătat că recurentul-reclamant a afirmat că, în cauza penală 67/D/P/2015, a fost pus sub învinuire şi s-a dispus trimiterea în judecată cu încălcarea flagrantă a normelor de competenţă materială şi după calitatea persoanei, fapt ce a atras nulitatea absolută a rechizitoriului şi a tuturor actelor încheiate de procurori prin încheierea nr. 5/26.11.2018 a Curţii de Apel Cluj, rămasă definitivă prin încheierea nr. 164/14.03.2019 a ÎCCJ.

Excepţia lipsei competenţei materiale formulată în cursul urmăririi penale a fost respinsă de către procuror prin Ordonanţa din 16.10.2017.

Instanţa de fond, în mod corect a constatat prin hotărârea recurată că, această ordonanţă nu a constituit obiectul sesizării şi că obiectul sesizării recurentului-reclamant nu îl constituie aspecte legate de declinarea de competenţă, indiferent de temeiul indicat şi cele referitoare la disjungerea dosarului x/2017

În sesizare nu s-a reclamat disjungerea şi declinarea de competenţă cu privire la dosarul nr. x/2017, dimpotrivă, s-a criticat faptul că procurorul de caz nu şi-a declinat competenţa în favoarea DNA şi apoi în favoarea SIIJ în dosarul indicat.

Mai mult decât atât, prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că "Prin contestaţia ce formează obiectul prezentului dosar, reclamantul înţelege să limiteze criticile sale doar în privinţa abaterilor disciplinare menţionate la punctul I din sesizare. În consecinţă, potrivit principiului disponibilităţii, consacrat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., Curtea va examina legalitatea rezoluţiilor atacate doar din perspectiva abaterilor disciplinare menţionate la punctul I din sesizarea reclamantului."

Constatarea instanţei se întemeiază pe menţiunea pe care recurentul-reclamant a înţeles să o facă în cuprinsul cererii de chemare în judecată la pagina 7 paragraful 2 în care s-a arătat că "în pofida faptului că nu împărtăşesc motivarea din rezoluţiile inspecţiei judiciare limitez obiectul prezentei contestaţii la abaterile disciplinare ce decurg din pct. I din sesizare, unde a analizat fapta constând în încălcarea normelor juridice, cuprinse în dispoziţiile art. 53 şi art. 931 din Legea insolvenţei nr. 85/2006 şi disp. art. 6-9, art. 14 -16 şi art. 153-173 C. proc. civ., în substanţa şi esenţa lor, cu rea credinţă şi gravă neglijenţă de către procurorii pârâţi, susţinând, prin ignorarea acestor dispoziţii legale, că reclamantul, în calitate de judecător sindic, a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, constând în omisiunea intenţionată a constatării înstrăinării abuzive a imobilului format din casă de locuit şi teren aferent în suprafaţă de 975 mp, situat în Zalău, str. x, liber de sarcini şi confirmând această înstrăinare prin încheierea de şedinţă din data de 04.03.2013."

Prin urmare, recurentul-reclamant a stabilit, conform principiului disponibilităţii, obiectul contestaţiei, iar instanţa de fond în mod corect a luat act de această limitare, analizând doar abaterile disciplinare menţonate la punctul I din sesizarea reclamantului. Acest aspect nu poate constitui o omisiune, în condiţiile în care instanţa nu s-a pronunţat pe aceste aspecte, întrucât nu a fost învestită cu analizarea lor.

Mai mult decât atât, în mod just a constatat Curtea de Apel Bucureşti că eventuala extindere a obiectului contestaţiei la data de 10.06.2020, cu privire la aspectele menţionate, prin răspunsul la întâmpinare depus în dosar, este tardivă, depăşind termenul de 15 zile de la comunicarea rezoluţiei Inspectorului Şef, stabilit de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, termen stabilit imperativ de lege.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată şi va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Inspecţia Judiciară împotriva sentinţei nr. 1112 din 06 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.