Taxability of wind turbine support towers as buildings under pre-2018 Fiscal Code provisions

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii, Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac a solicitat: anularea actului administrativ nr. 6482/13.06.2016, emis de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac; anularea Deciziei nr. 7655/25.08.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 7446/16.08.2016 formulate de A. împotriva Actului atacat; anularea înştiinţării de plată fără număr din data 24.08.2016, emise de Comuna Cogealac - prin Primar, comunicate prin Adresa nr. x/24.08.2016; anularea Deciziei nr. 9118/29.09.2016, emise de Comuna Cogealac - Primăria Comunei Cogealac privind soluţionarea contestaţiei nr. 8593/21.09.2016 formulate de A. împotriva înştiinţării de plată; obligarea pârâtelor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei de faţă,

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 22 din 3 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii, Comuna Cogealac, Primăria Comunei Cogealac şi Primarul Comunei Cogealac, a anulat Înştiinţarea nr. 6482/13.06.2016, Decizia nr. 7655/25.08.2016, Înştiinţarea fără număr din data de 24.08.2016 şi Decizia nr. 9118/29.09.2016, a obligat pârâta la plata sumei de 17311,9 RON către reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal au formulat apel pârâtele Comuna Cogealac prin primar, Primăria Comunei Cogealac prin primar şi Primarul Comunei Cogealac susţinând în esenţă, următoarele.

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, turbinele eoliene reprezintă clădiri pentru care se percepe impozit, deoarece sunt construcţii situate deasupra solului; legea nu impune o anumită denumire sau folosinţă a acestor clădiri; servesc la adăpostirea de instalaţii, echipamente şi alte asemenea; elementele structurale de bază sunt pereţii şi acoperişul, indifirent de materialele din care sunt construite.

Ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Codul fiscal, în Monitorul Oficial al României nr. 632/18/09/2014 a fost publicat Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei nr. 5/2014 a Comisiei Fiscale centrale.

Prin Decizia nr. 5/2014, Comisia Fiscală Centrală a decis faptul că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum acestea sunt definite la art. 249 din Lege anr. 151/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Susţin pârâtele că cele cuprinse în Decizia nr. 5/2014 nu fac decât să indice în mod clar ceea ce era deja stabilit anterior prin dispoziţiile art. 249 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Raportat la aceste aspecte, se apreciază că înregistrarea şi debitarea s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac, a tardivităţii şi nulităţii recursului formulat în cauză.

Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, în ceea ce ce priveşte excepţia inadmisibilităţii căii de atac invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare, instanţa o va respinge, în considerarea următoarelor argumente.

Instanţa reţine că în cauză îşi găsesc aplicabilitatea prevederile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. întrucât ne aflăm în ipoteza în care, partea a denumit greşit calea de atac formulată, deşi în hotărârea atacată a fost menţionată corect calea de atac prevăzută de lege, caz în care, potrivit art. 152 din C. proc. civ., instanţa constată că cererea pentru exercitarea căii de atac este valabil făcută, astfel că, instanţa de control judiciar va dispune recalificarea căii de atac prevăzută de lege, conform dispoziţiilor art. 457 alin. (4) în recurs.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii declarării recursului, instanţa o va respinge în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)". Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută".

Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurenţilor-pârâţi la data de 01 martie 2021.

Cererea de recurs a fost înaintată prin serviciul de poştă la data de 12 martie 2021.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de lege.

Înalta Curte urmează să respingă şi excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A. S.R.L, constatând că recurenţii-pârâţi au formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ.

La data de 19.07.2016, Comuna Cogealac a comunicat reclamantei actul administrativ nr. 6482/13.06.2016, prin care i-a pus în vedere obligaţia de a debita pe 5 ani turnurile de susţinere a turbinelor eoliene sens în care i-a solicitat să comunice în regim de urgenţă valoarea impozabilă a acestora la 31.12.2011, 31.12.2012 şi 31.12.2013, precizându-se că în cazul în care nu va comunica datele solicitate, impunerea va fi calculată în baza declaraţiei anterioare cu valorile declarate.

Reclamanta a formulat contestaţia administrativă nr. 7447/16.08.2016 împotriva actului menţionat, solicitând revocarea acestuia. Contestaţia a fost respinsă prin Decizia nr. 7447/16.08.2016, în cuprinsul căreia s-a reţinut pe de o parte, prin raportare la prevederile art. 269 alin. (2) din Codul de Procedură Fiscală că obiectul contestaţiei nu se circumscrie dispoziţiilor legale iar pe de altă parte motivarea contestatoarei relativ la nelegala impozitare a turbinelor eoliene nu poate fi reţinută având în vedere prevederile art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

De asemenea, autoritatea pârâtă a emis Înştiinţarea de plată din data de 24. 08 . 2016, stabilind în sarcina reclamantă obligaţia de plată a sumei de 13.563.661 RON.

În cuprinsul Adresei nr. x/24.08.2016, de comunicare a înştiinţării de plată, autoritatea a precizat că este vorba despre recalcularea impozitului pe clădiri, conform art. 215 alin. (1) din Legea 207/2015 pe cinci ani.

Prin Decizia nr. 9118/29.09.2019, pârâta a respins contestaţia nr. 8592/21.09.2016 formulată de reclamantă împotriva înştiinţării de plată din data de 24.08.2016 reţinând, în esenţă, pe de o parte că "art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu face diferenţă între materialele din care sunt construite aceste clădiri. Nu pot fi reţinute susţinerile contestatoarei, potrivit cărora turnul turbinei nu poate fi considerat clădire deoarece nu întruneşte elementele de bază ale unei clădiri, fiind o construcţie metalică. [...]", iar, pe de altă parte, că în Monitorul Oficial al României nr. 682/8.09.2014 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 privind aprobarea Deciziei nr. 5/2014 a Comisiei fiscale centrale, prin care s-a interpretat că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond a constatat că actele prin care au fost stabilite impozite pe clădiri aferente turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene au fost emise în baza art. 249 din vechiul Codul fiscal respectiv art. 453 din Codul fiscal şi în temeiul Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 1210/2014.

Reţine Înalta Curte că potrivit art. 249 alin. (5) Codul fiscal "în înţelesul prezentului titlu, clădire este orice construcţie situată deasupra solului şi sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite. Încăperea reprezintă spaţiul din interiorul unei clădiri."

Totodată, se reţine că prin Decizia nr. 2958/17.06.2020 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile părţilor interesate, rămânând definitivă sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 3284/25.09.2017, prin care a fost anulată Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care stabilea că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Criticile invocate de recurenţi sunt nefondate, turnul de susţinere a turbinelor eoliene neîncadrându-se în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal la momentul emiterii actelor administrative individuale atacate, având în vedere următoarele argumente.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 249 alin. (5) Codul fiscal vechea reglementare, şi ale art. 453 lit. b) Codul fiscal, noua reglementare, până la modificarea adusă de Legea nr. 285/2018, rezultă că elementele definitorii ale clădirii sunt (i) pereţii şi (ii) acoperişul. Or, turnul turbinei nu poate fi considerat clădire având în vedere că nu întruneşte elemente de bază ale clădirii, respectiv nu are încăperi bine delimitate prin pereţi şi nici acoperiş, astfel cum, în mod corect, a reţinut şi Curtea de Apel prin sentinţa nr. 3284/2017, raţionament validat de altfel de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, susţinerile recurenţilor privind faptul că turnurile de susţinere a turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor şi pe perioada anterioară anului 2019, având în vedere faptul că prin Legea nr. 285/2018 s-a modificat art. 453 lit. b) din Codul fiscal, noua reglementare, sunt de asemenea nefondate, având în vedere următoarele: prin modificarea art. 453 lit. b) din actualul Codul fiscal adusă de Legea nr. 285/2018 în vigoare din data de 06.12.2018, legiuitorul a reglementat în mod expres, din punct de vedere fiscal, situaţia turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene. Per a contrario, anterior datei de 6 decembrie 2018, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

Legea nr. 285/2018, intrată în vigoare la data de 06.12.2018, modifică art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în sensul că încadrează începând cu data de 06.12.2018 în categoria clădirilor din punct de vedere fiscal si construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut: în mod cert, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art, 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Însă includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de la pct. 31 afin (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

În concluzie, pe perioada pentru care au fost stabilite obligaţiile fiscale cu titlu de impozit pe clădiri în actele atacate în prezenta cauză, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu se încadrează în categoria clădirilor, aspect reţinut, în mod corect şi în cuprinsul sentinţei recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenţi, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii - pârâţi Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac şi Primăria Comunei Cogealac, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile inadmisibilităţii, tardivităţii şi nulităţii recursului invocate prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de recurenţii - pârâţi Primarul Comunei Cogealac, Comuna Cogealac şi Primăria Comunei Cogealac împotriva sentinţei nr. 22 din 03 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal - VECHE, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 4614,68 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.