Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5527/2022 AI generated

Suspension of execution for Audit Court order on unauthorized payments: well-justified case and imminent damage requirements under Law 554/2004

Case Number Decizia nr. 5527/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal of a state-owned company, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to reject the request for suspension of execution and partial annulment of the Audit Court’s Decision No. 4/2021; consequently, the lower court’s ruling remains in force, maintaining the obligation of the company to recover approximately 490,000 RON regarding unauthorized payments for legal services. The dispute centered on whether the Audit Court’s administrative measures, which identified violations of financial control and property management regulations (including lack of preventive financial control visas) in the payment of a legal assistance contract, were subject to suspension due to a "well-justified case" and "imminent damage." Relying on Articles 14–15 of Law No. 554/2004 and Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, the court held that the appellant failed to demonstrate serious doubt regarding the legality of the individual administrative act, as the alleged procedural irregularities (such as alleged verification period violations or committee decision procedures) were factually refuted or legally inapplicable, and the required recovery measures did not constitute imminent damage to the company’s activity.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992; Suspension of execution for Audit Court order on unauthorized payments: well-justified case and imminent damage requirements under Law 554/2004: Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
suspension of payments imminent financial damage annulment of contract law of obligations state liability administrative contract

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art.
art. 483 alin. (3) C. proc. civ
Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare menţionat, în limitele specifice recursului, care nu priveşte chestiuni de fapt, ci urmăreşte să supună instanţei competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, strict prin raportare la Decizia nr.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
4/2021, întrucât reprezintă actul administrativ individual care produce efecte juridice în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce stabileşte obligaţii în sarcina conducerii Conversmin S.A., conform prevederilor art.
art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992
554/2004, ce stabileşte obligaţii în sarcina conducerii Conversmin S.A., conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.
art. 36 din Legea nr. 94/1992
x/2012 după expirarea termenului de un an prevăzut la art. 36 din Legea nr. 94/1992 ".
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.07.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună suspendarea parţială până la soluţionarea cauzei a termenului de punere în aplicare a Măsurii nr. 9 - Servicii juridice de consultanţă, dispusă prin Decizia Curţii de Conturi nr. 04/10.05.2021 şi parţial a actelor subsecvente referitoare la această măsură: Raportul de Control al Curţii de Conturi - Departamentul IV nr. 746/02.04.2021 şi a încheierii nr. 13/12.07.2021, precum şi anularea parţială a Deciziei Curţii de Conturi nr. 04/10.05.2021 emisă de pârâtă, respectiv a Măsurii nr. 9 - Servicii juridice de consultanţă si parţial a actelor subsecvente referitoare la această măsură: Raportul de Control al Curţii de Conturi - Departamentul IV nr. 746/02.04.2021 şi a încheierii nr. 13/12.07.2021 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 13 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta Conversim S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Conversmin S.A. a formulat recurs susţinând că sunt întrunite cumulativ în cauză cele două condiţii prevăzute de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, întrucât apreciază că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului de control şi a măsurii a cărei suspendare o solicită.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, recurenta-reclamantă susţine că cele stabilite prin Decizia nr. 4/2021, referitoare la efectuarea fără bază legală a plăţilor în sumă de 490.000 RON, nu sunt corecte întrucât plăţile s-au efectuat în baza contractului nr. x/2012, încheiat cu aprobarea organelor de conducere prin Hotărârea nr. 16/202 şi Hotărârea nr. 13/2012, având la bază mandatul dat prin O.M.E.M.A. nr. 2606/2012. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor O.G. nr. 119/1999 şi ale O.M.F.P. nr. 923/2014, recurenta - reclamantă susţine că "pârâta nu a adus niciun argument cu privire la modul în care Curtea de Conturi a României a încălcat dispoziţiile" acestor acte normative.

De asemenea, recurenta - reclamantă arată că apreciază că pot constitui un caz temeinic justificat: "nerespectarea perioadei de verificare, aprobată prin Hotărârea Plenului nr. 656/17.12.2019"; "nerespectarea comunicării nr. IV/40.784/06.10.2020, privind perioada verificată"; "lipsa aprobării extinderii perioadei verificate"; "lipsa delegaţiilor prevăzute de pct. 52 din R.O.D.A.S.", precum şi alte aspecte care privesc emiterea încheierii şi a Raportului de control.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, recurenta - reclamantă susţine că este întrunită în cauză întrucât i se impune să recupereze un pretins prejudiciu în cuantum de 490.000 RON, în măsura în care: "suma imputată reprezintă de fapt cheltuieli de judecată, pe care subscrisa le-a câştigat deja pe fond în faţa Curţii de Conturi în dosarul nr. x/2020, iar aceasta încearcă pe toate căile să ne determine să renunţăm la a o mai pretinde, provocând ea însăşi un prejudiciu societăţii Conversmin S.A., societate cu capital integral de stat ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei şi finanţată integral de la bugetul de stat; deşi contractul de asistenţă juridică a fost încheiat cu aprobarea A.G.A., pârâta urmăreşte ca această sumă, ce a fost plătită din fondurile proprii ale societăţii şi nu din fonduri publice, să fie recuperată de la persoanele fizice semnatare ale contractului, în măsura în care societatea de avocatură a respectat obligaţiile stabilite prin contract şi dispoziţiile societăţii".

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurentei-reclamante, cu argumentele invocate în apărare de intimata-pârâtă precum şi cu dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul nu este lovit de nulitate, dar este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Preliminar, în ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României, Înalta Curte urmează a o respinge, apreciind că, din punct de vedere formal, susţinerile recurentei pot fi subsumate motivului de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1.2. Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare menţionat, în limitele specifice recursului, care nu priveşte chestiuni de fapt, ci urmăreşte să supună instanţei competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante.

Cu privire la îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, instanţa de fond în mod corect a analizat condiţiilor prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, strict prin raportare la Decizia nr. 4/2021, întrucât reprezintă actul administrativ individual care produce efecte juridice în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ce stabileşte obligaţii în sarcina conducerii Conversmin S.A., conform prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată.

Pe cale de consecinţă, încheierea nr. 13/2021 şi Raportul de control nr. x/02.04.2021 nefiind actele administrative prin care s-au dispus în mod direct măsurile a căror suspendare o solicită recurenta - reclamantă, nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

Cu privire la abaterile de la legalitate şi regularitate constatate în raport de dispoziţiile O.G. nr. 119/1999 şi cele ale O.M.F.P. nr. 923/2014, contrar celor susţinute de recurenta - reclamantă, în actele atacate au fost detaliate în mod clar în ce au constat încălcările acestor acte normative, atât în ceea ce priveşte acceptarea la plată a facturilor emise în baza contractului de asistenţă juridică nr. x/29.11.2012, fără viza de control financiar preventiv propriu, cât şi în ceea ce priveşte nerealizarea unei bune gestiuni financiare.

Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei - reclamante privind nelegalitatea actelor atacate, cele potrivit cărora actele au fost emise cu: "nerespectarea perioadei de verificare, aprobată prin Hotărârea Plenului 656/17.12.2019", întrucât prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 656/17.12.2019 a fost aprobat programul de activitate al instituţiei pentru anul 2020; "nerespectarea comunicării nr. IV/40784/06.10.2020 privind perioada verificată". Trebuie precizat faptul că prin adresa menţionată a fost comunicată perioada supusă controlului, ulterior, în urma verificărilor efectuate, perioada a fost extinsă cu respectarea prevederilor R.O.D.A.S.; "lipsa aprobării extinderii perioadei verificate".

Astfel s-a reţinut că la propunerea echipei de control, prin Nota nr. IV/40.193/09.03.2021, s-a aprobat extinderea perioadei supuse verificării (2017-2019) pentru toată perioada (2012-2019) în ceea ce priveşte încheierea şi derularea contractului de asistentă juridică nr. x/2012, încheiat de Conversmin S.A.; "lipsa delegaţiilor prevăzute la pct. 52 din R.O.D.A.S. ". Instanţa de fond a constatat în mod corect din analiza documentaţiei care a stat la baza emiterii actului, faptul că auditorii au avut emise delegaţii; "lipsa notificării prealabile a societăţii privind extinderea verificării pentru un singur contract din anul 2012".

Instanţa de fond a constatat că reprezentanţii Conversmin S.A. au fost informaţi pe perioada derulării misiunii de verificarea contractului nr. x/2012; "lipsa mandatului de reverificare a contractului nr. x/2012". Se observă că recurenta -reclamantă nu indică actul normativ sau reglementarea care impunea emiterea unui mandat, de către cine şi în ce formă pentru reverificări; "reverificarea contractului nr. x/2012 după expirarea termenului de un an prevăzut la art. 36 din Legea nr. 94/1992 ". Instanţa de recurs reţine că nu sunt aplicabile în cauză dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 94/1992, republicată; "emiterea încheierii nr. 13/2021 după expirarea termenului de 45 de zile", Instanţa de fond a precizat că încheierea nr. 13/2021 a fost examinată şi emisă în termenul de 45 de zile de la data la care contestaţia nr. 450/2021 a fost înregistrată la Departamentul IV.; "lipsa unanimităţii în decizia de respingere a contestaţiei, materializată prin lipsa semnăturii unui membru al Comisiei, atât în Procesul-verbal, cât şi în încheiere".

Faţă de aceste susţineri ale recurentei - reclamante, instanţa menţionează că în Procesul-verbal al şedinţei Comisiei de soluţionare a contestaţiei din data de 12.07.2021 nu a fost menţionat un punct de vedere divergent, iar în acest caz nu a fost formulată şi anexată la încheiere o opinie separată. Dispoziţiile din R.O.D.A.S. invocate de reclamantă, nu sunt aplicabile în situaţia dată, întrucât toţi cei trei membri ai comisiei au decis în unanimitte respingerea contestaţiei; "lipsa motivelor pentru care documentele depuse nu au fost avute în vedere atunci când au emis încheierea nr. 13/2021".

Instanţa de control judiciar precizează faptul că la soluţionarea contestaţiei nr. 450/2021, Comisia de soluţionare a contestaţiilor a avut în vedere întreaga documentaţie şi cadrul normativ aplicabil speţei supuse judecăţii.

Înalta Curte subliniază că toate aceste susţineri nu privesc împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii Deciziei nr. 4/2021, aptă să conducă la suspendarea executării.

În aceste condiţii, corect s-a constatat că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei situaţii de caz bine justificat, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, în mod corect a constatat instanţa de fond că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că susţinerile reclamantei vizau consecinţele pe care le produce în mod firesc executarea actului administrativ prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia de a lua măsuri de individualizare a întinderii prejudiciilor cauzate de plăţile efectuate în baza unor contracte încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi recuperarea acestora. Aceste măsuri nu sunt susceptibile prin ele însele de a produce consecinţe care că afecteze grav activitatea recurentei- reclamante

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante privind recuperarea cheltuielilor de judecată, este important de reţinut că, în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, în care reclamanta Conversmin S.A. a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată, instanţele de judecată nu au acordat cuantumul solicitat.

În ceea ce priveşte cuantumul pretins pentru serviciile de asistenţă juridică în dosarele nr. x/2014 şi nr. y/2014, plăţile au fost efectuate de către recurenta - reclamantă în condiţiile în care A.G.A. a respins adiţionarea contractului nr. x/29.11.2012, cât şi încheierea unui nou contract de asistenţă juridică în vederea reprezentării în faţa instanţelor judecătoreşti.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Conversmin S.A. împotriva încheierii 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 noiembrie 2022.