Competence for vehicle registration refusal: Central authority status vs. local territorial branch jurisdiction under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la 16 decembrie 2021 sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, obligarea pârâtului la înscrierea anumitor menţiuni în cartea de identitate a vehiculului achiziţionat de reclamantă din Germania, referitoare la tipul de anvelope utilizabile, conform celor menţionate în talonul de înmatriculare al aceluiaşi autovehicul eliberat de autorităţile germane, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2028/2022 pronunţată în data de 11 aprilie 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal invocată de reclamantă la primul termen de judecată, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În motivarea soluţiei, a reţinut că, în esenţă, că pârâtul Registrul Auto Român este autoritate publică centrală, ceea ce atrage incidenţa tezei a II-a a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, deci, competenţa curţii de apel în soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.05.2022.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 1431 pronunţată la 16 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., şi pe pârâtul REGISTRUL AUTO ROMÂN, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că atribuţia a cărei neexercitare se reclamă revine, în concret, prin reprezentanţa teritorială a Registrului Auto Român, aşadar printr-o autoritate publică locală, în sensul legii contenciosului administrativ, litigiul poartă asupra unui act administrativ asimilat în sensul Legii nr. 554/2004, iar potrivit art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Prin cererea de chemare in judecată reclamanta tinde la obligarea pârâtului la înscrierea în CIV seria x nr. x a menţiunilor privind utilizarea anvelopelor cu dimensiunea x roata aluminiu x pentru autovehiculul marca x serie de identificare sasiu x astfel cum au fost acestea inscrise in talonul de inmatriculare a autovehiculul seria x eliberat de autoritatile din Germania.

Înalta Curte constată că, reclamanta, atât în faţa Tribunalului Bucureşti, cât şi în faţa Curţii de Apel Bucureşti, a învederat că, obiectul cererii de chemare în judecată este obligaţia de a face, însă, Înalta Curte constată că, reclamanta solicită obligarea pârâtului la îndeplinirea unor acte ce compun o operaţiune administrativă, precum şi la eliberarea unor acte cu caracter administrativ.

Astfel, înscrierea în Cartea de Identitate a Vehiculului seria x nr. x a menţiunilor privind utilizarea unui anumit tip de anvelope este o operaţiune tehnico-materială ce ar conduce la eliberarea unei noi cărţi de identitat, de către R.A.R.

Înalta Curte a reţinut că, reclamanta a învederat, in mod constant că, cererea de chemare în judecată ce formează obiectul prezentului litigiu are ca obiect obligaţia de a face, competenţa de soluţionare revenind, în primă instanţă Curtea de Apel, însă, principiul disponibilităţii părţilor ce guvernează orice litigiu trebuie să se manifeste in limitele sale legale, părţile, neputând încălca competenţa materială de soluţionare a cauzei. Astfel, competenţa de soluţionare a cauzei trebuie să se stabilească prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum rezultă din situaţia de fapt şi de drept deduse judecăţii, iar nu prin raportare la denumirea formală a obiectului cererii de chemare în judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la eludarea normelor de competenţă materială.

În drept, sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.

Legea stabileşte o plenitudine de competenţă în materia contenciosului administrativ în favoarea Tribunalului, situaţiile în care curţile de apel dobândesc o astfel de competenţă fiind arătate la art. 96 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cu care "Curţile de apel judecă: în primă instanţă, cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale.

În cauză, legea specială este Legea nr. 554/2004 conform căreia competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local şi judeţean sau central al autorităţii emitente, litigiul urmând a fi soluţionat de instanţa de contencios administrativ a Tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale sau judeţene, respectiv instanţei de contencios administrativ a curţii de apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.

Litigiul de drept administrativ se leagă în mod valabil, în plan procesual, între persoana vătămată de actul administrativ contestat, care are calitate procesuală activă şi cel ce se doreşte a fi obligat în raportul dedus judecăţii, ce are calitate procesuală pasivă.

Raportat la obiectul acţiunii, precum şi la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, litigiul dedus judecăţii este unul de contencios administrativ generat de refuzul menţionării în cartea de identitate a autovehicului a unui alt tip de anvelope autoturismului proprietatea reclamantei, conform celor menţionate în talonul de înmatriculare eliberat de autorităţile germane, refuz considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Aşadar, litigiul dedus judecăţii vizează un act administrativ asimilat, iar competenţa materială se stabileşte după poziţionarea emitentului actului în sistemul administraţiei publice (autorităţi centrale sau locale), conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Pornind de la această premisă, în situaţia în care persoana care se consideră vătămată înţelege să cheme în judecată o autoritate publică, pentru stabilirea instanţei competente este esenţială identificarea actului administrativ contestat, tipic sau asimilat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În speţa de faţă, actul vătămător, care a produs efecte juridice şi a constituit punctul de plecare al litigiului este reprezentat de refuzul de efectuarea unei operaţiuni administrative de identitate aparţine Registrului Auto Român prin reprezentanţa sa teritorială Voluntari, autoritatea de la domiciliul reclamantei.

Reprezentanţele teritoriale ale Registrului Auto Român, chiar dacă nu au personalitate juridică, se bucură de capacitate administrativă, fiind structuri prin intermediul cărora se exercită, în teritoriu, atribuţiile regiei autonome, aşadar autorităţi publice locale, în sensul Legii nr. 554/2004

Potrivit dispoziţiilor art. 7 din H.G. nr. 768/1991, Registrului Auto Român are în structura sa reprezentanţe pe teritoriul României necesare îndeplinirii obiectului său de activitate.

Împrejurarea că reclamanta a formulat cerere în contradictoriu cu instituţia publică centrală, nu este de natură a atrage competenţa materială a curţii de apel, întrucât refuzul pretins nejustificat dedus judecăţii emană de la reprezentanţa teritorială, unde s-a respins cererea reclamantei, adresa de răspuns emisă de Registrul Auto Român, structura centrală, confirmând doar refuzul iniţial al reprezentanţei teritoriale Voluntari, instituţia pârâtă nefiind entitate administrativă în competenţa căreia intră atribuţia de eliberare efectivă a cărţii de identitate a vehiculului.

Concluzionând Înalta Curte stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, in primă instanţă Tribunalului Bucureşti, instanţa în a cărei rază de competenţă îşi are domiciliului reclamanta.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În materia contestaţiei la executare, se reţine că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 373 alin. (2) din acelaşi cod, ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea.

Din dispoziţiile art. 452 şi urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul sau domiciliul terţului poprit, căruia i se comunică adresa de înfiinţare a popririi conţinând interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din acelaşi cod, poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Registrul Auto Român, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.