Disciplinary inspection resolution upheld; appeal dismissed due to failure to join subject judges as mandatory parties

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 17 iulie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciară nr. C20-748/18.06.2020 pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C20-748/18.06.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 741/A/04.03.2020 pronunţată în dosarul nr. x/22.01.2020.

A solicitat, în temeiul art. 451 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, să dispună admiterea contestaţiei, desfiinţarea Rezoluţiei de respingere a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C 20-748/18.06.2020, pronunţată în dosarul nr. x/18.06.2020, şi a Rezoluţiei de clasare nr. 741/A/04.03.2020, pronunţată în dosarul nr. x/22.01.2020 şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 164 pronunţată la 12 februarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 164 pronunţată la 12 februarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre judecare pe fond.

Apreciază că, instanţa de fond a soluţionat cauza, prin încălcarea normelor de drept material, respectiv dispoziţiile art. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, precum şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c), art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, astfel:

Procedura disciplinară, reglementată de prevederile art. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, este o procedură specială, diferită de prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel, persoana vătămată stipulată la art. 1 alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, în Legea nr. 317/2004 este persoană interesată, conform art. 45 alin. (l) din această normă legală. Plângerea prealabilă a persoanei vătămate, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, nu este aplicabilă în procedura disciplinară stabilită prin art. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, aceasta necompletându-se cu prevederile Legii nr. 554/2004, care să dea posibilitatea instanţei de judecată învestită cu soluţionarea unei contestaţii, prevăzută de art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, să aplice dispoziţiile legale din contenciosul administrativ în procedura disciplinară. Mai mult, se putea aplicat eventual anularea contestaţiei, pentru lipsa plângerii prealabile, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, condiţie fără de care persoana vătămată, în sensul art. I alin. (1)-(2), alt. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, nu se poate adresa instanţei, iar în consecinţă, dacă art. 1 alin. (1)-(2), art. 2 alin. (1) lit. a)-b); c l)-ţ), art. 7, art. 8 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi aplicabile în procedura disciplinară, reglementată de art. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, întrucât instanţa nu constată vătămarea unui drept sau interes legitim public sau privat al reclamantului, ci, eventual admiterea contestaţiei şi, desfiinţarea rezoluţiilor de clasare şi respingere, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, conform art. 45 1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Mai mult, rolul pe care îl are instanţa în contenciosul administrativ, conform Legii nr. 554/2004, îi revine instanţei disciplinare, conform art. 49-53 1 din Legea nr. 317/2004, în procedura disciplinară.

Prevederile art. 2 alin. alin. (1) lit. c), art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, în baza cărora, instanţa de fond a admis excepţia litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu, nu pot fi aplicate, întrucât judecătorii vizaţi de sesizarea disciplinară, contrar susţinerilor instanţei de fond, potrivit cărora, aceştia nu au posibilitatea să-şi formuleze apărările prealabile pe care le cred de cuviinţă, au posibilitatea să formuleze apărările pe care le cred de cuviinţă, în condiţiile art. 49 din Legea nr. 317/2004.

În consecinţă, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile alt. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, care reglementează procedura specială a cercetării disciplinare, care este diferită de contenciosul administrativ reglementat de Legea nr. 554/2004, fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c), art. 16 1 din Legea nr. 554/2004, coparticiparea subiectivă pasivă a judecătorilor vizaţi de reclamaţia (disciplinară, nefiind incidentă în cauză, întrucât obligaţia pârâtului Inspecţia Judiciară, nu este comună cu a judecătorilor respectivi, aceştia nefiind păgubiţi, din moment C. civ. se pot apăra în faţa instanţei disciplinare de judecată, în condiţiile art. 49 din Legea nr. 317/2004. Ulterior modificării prin Legea nr. 234/2018, astfel cum este cazul în speţă, ipoteza coparticipării subiective pasive a judecătorilor vizaţi de sesizarea disciplinară în judecarea contestaţiei prevăzută de art. 45 1 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este infirmată de jurisprudenţa consistentă a instanţelor judecătoreşti în materie în care se regăseşte, ca pârât, exclusiv Inspecţia Judiciară.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond, urmând a se reţine că îşi menţine punctul de vedere exprimat în faţa primei instanţe, în sensul introducerii în cauză a judecătorilor vizaţi de sesizare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-748/18.06.2020 pronunţată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C20-748/18.06.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 741/A/04.03.2020 pronunţată în dosarul nr. x/22.01.2020.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei ca inadmisibilă, prin raportare la prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind refuzul ambelor părţi de a solicita introducerea în cauză a magistratului vizat de sesizarea formulată.

Prin calea de atac promovată recurenta a invocat interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi, în esenţă, a apreciat că, faţă de motivele de fapt şi de drept ale acţiunii, nu se impunea chemarea în judecată a persoanelor vizate de rezoluţia de clasare contestată, ci doar a emitentului actului administrativ atacat, soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă încălcând principiul disponibilităţii procesului civil şi limitele obiectului dedus judecăţii.

Totodată recurenta a apreciat că în cauză sunt incidente doar dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi nu şi cele ale Legii contenciosului administrativ, magistraţii judecători putând să formuleze apărările pe care le cred de cuviinţă, în condiţiile art. 49 din Legea nr. 317/2004.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Fără a nega dreptul de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că prevederile art. 78 din acelaşi act normativ reprezintă o normă cu caracter special, derogatorie, aplicabilă în situaţiile expres indicate, fiind o expresie a principiului rolului activ al judecătorului, astfel cum este acesta definit prin dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Aşadar, judecătorul învestit cu judecarea cauzei este obligat să aibă în vedere principiul disponibilităţii, însă aplicarea acestui principiu nu poate conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale unor terţe subiecte de drept şi la nesocotirea altor principii de bază ale procedurii civile, precum principiul contradictorialităţii sau principiul dreptului la apărare.

În acest sens, analizând dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ., Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia nr. 480/2016, că "...dispoziţiile art. 78 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. nu pot fi apreciate ca fiind neconstituţionale, deoarece refuzul introducerii în cauză a altor persoane este manifestat de chiar părţile din proces. Dispoziţiile legale criticate nu înlătură posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, ci au în vedere ipoteza în care judecătorul apreciază necesară introducerea în cauză a altor persoane, iar părţile refuză, astfel încât nu sunt afectate garanţiile unui proces echitabil şi nici dreptul la apărare. Dispoziţia legală criticată dă expresie principiului rolului activ al judecătorului, în virtutea căruia acesta poate propune lărgirea cadrului procesual în scopul asigurării unei soluţionări juste şi complete a cauzei, însă cu respectarea principiilor fundamentale ale procesului civil, printre care şi principiul disponibilităţii părţilor. Acest principiu este derivat din prevederile constituţionale ale art. 124 alin. (2) care consacră trăsăturile pe care trebuie să le întrunească justiţia într-un stat de drept. Pentru a putea fi unică, egală şi imparţială, justiţia trebuie administrată de judecători care să dispună de putere de apreciere asupra unor aspecte diverse, inclusiv în ceea ce priveşte depunerea tuturor diligenţelor în vederea stabilirii corecte şi cuprinzătoare a cadrului procesual.(...)."

Din cuprinsul actului administrativ contestat în cauză reiese că inspectorul judiciar a dispus clasarea sesizării formulate de recurentul din prezenta cauză, dar şi comunicarea unui exemplar al rezoluţiei către judecătorii vizaţi de sesizare.

De altfel, specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, în patrimoniul sau în persoana cărora urmează să se reflecte soluţia instanţei de judecată.

În acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că soluţionarea litigiului doar în contradictoriu cu emitentul actului administrativ contestat încalcă atât principiul dreptului la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ., cât şi principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 C. proc. civ., terţii afectaţi neavând posibilitatea de a cunoaşte pretenţiile reclamantului şi nici a de a formula apărări cu privire la legalitatea actului administrativ care le profită.

În acest context, se constată că sunt nefondate susţinerile recurentei referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 44-53 1 din Legea nr. 317/2004, precum şi a art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 .

De asemenea, nu poate fi primit argumentul recurentei referitor la faptul că magistraţii-judecători vizaţi prin sesizare vor putea formula apărările pe care le cred de cuviinţă, în condiţiile art. 49 din Legea nr. 317/2004, întrucât, acest articol vizează Hotărârile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluţionat acţiunea disciplinară asupra unui magistrat. Pentru a se soluţiona o acţiune disciplinară, este necesar ca persoana incriminată să cunoască abaterile disciplinare care îi sunt imputate, abateri care pot fi constatate urmare unei plângeri promovată de un terţ, cum este şi speţa de faţă, context în care devin incidente dispoziţiile art. 78 din C. proc. civ.

Susţinerea vizând aplicarea exclusivă a Legii nr. 317/2004, care înlătură de la aplicare Legea contenciosului administrativ nu are incidenţă în cauză, întrucât, astfel cum reiese din considerentele şi dispozitivul sentinţei recurate, instanţa de fond nu a analizat fondul litigiului, câtă vreme cadrul procesual nu era stabilit în mod legal, ci a respins acţiunea pe excepţie.

Înalta Curte nu poate reţine critica vizând faptul că instituţia - pârâtă nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la introducerea în cauză a doamnelor judecător vizate prin sesizarea disciplinară, având în vedere punctul de vedere depus la data de 9 feburarie 2021 la dosarul de fond.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa atacată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 164 din 12 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.