Securitate worker status: necessity of proving political motive for fundamental rights suppression beyond technical transcription of surveillance records

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 787 pronunţată la 14 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 787 pronunţată la 14 noiembrie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii în sensul constatării calităţii pârâtului de lucrător al Securităţii.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul a menţionat că instanţa a respins acţiunea, încălcând şi aplicând greşit prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Concret, judecătorul fondului, cât priveşte condiţia ca intimatul pârât să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciază că "... se poate constata calitatea de lucrător al Securităţii doar în cazul în care există probe concludente că persoana chemată în judecată a desfăşurat, cu vinovăţie, activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului . . . . . . . . . ."

Raportându-se la înscrisurile pe care şi-a întemeiat acţiunea, instanţa de fond " . . . . . . . . . .constată că probele administrate nu atestă că pârâtul A. a procedat la interceptarea convorbirilor telefonice purtate la domiciliul titularului dosarului de către acesta şi familia sa, ci doar a efectuat redarea convorbirilor telefonice de pe suport magnetic pe hârtie. " şi că "... reclamantul nu a dovedit că pârâtul a desfăşurat, cu vinovăţie, activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi si libertăţi fundamentale ale omului . . . . . . . . . ."

Este evident din această expunere de motive că, în opinia primei instante, cât priveşte condiţia ca intimatul pârât să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în cauză, esential este caracterul tehnic al intruziunii nu motivul care a stat la baza activităţilor desfăşurate de intimatul pârât.

Or, în speţă, nu caracterul tehnic al intruziunii este esenţial, ci pentru îndeplinirea şi a celei dea doua condiţii prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, esential este motivul politic al intruziunii, motiv de care intimatul nu era străin si la care instanta nu s-a raportat.

Nici măcar judecătorul fondului nu neagă intruziunea, dar o justifică prin caracterul pur tehnic al activităţii intimatului pârât, rămânând astfel de stabilit dacă această intruziune a avut caracter politic sau dimpotrivă licit şi în concordanţă cu o ordine democratică.

Instanţa de fond nu face tocmai această analiză esenţială a motivului urmăririi, ci se limitează la a stabili caracterul licit al acestei intruziuni raportat la activitatea pretins tehnică a intimatului pârât.

Dacă instanţa s-ar fi raportat la motivul urmăririi, chestiune determinantă în speţă, ar fi observat că activitatea desfăşurată de către intimatul pârât privea un fost condamnat în anul 1948 pentru "activităţi contra-revoluţionare", care după punerea în libertate a fost supravegheat prin dosar de urmărire informativă ca suspect de "acţiuni de spionaj îndreptate împotriva statului."

Or, ceea ce face diferenta între o intruziune specifici statului totalitar si o intruziune specifică unei ordini democratice este tocmai motivul acelei intruziuni, iar nu caracterul tehnic sau mai putin tehnic al acesteia.

In acest context, arată că nici un document emis de Securitate pe perioada celor 10 ani de urmărire informativă nu atestă faptul că dl B.. ar fi avut intenţii sau ar fi comis fapte prin care să încalce legile româneşti în vigoare ori ar fi lezat în vreun fel interesele ţării sau ale comunităţii din care domnia sa făcea parte. Din acest motiv, transformarea sa într-un suspect de "acţiuni de spionaj îndreptate împotriva statului" şi încălcarea dreptului său la viaţă privată, inclusiv cu participarea dlui A., reprezintă un abuz din partea statului comunist

În ce priveşte îngrădirea drepturilor cetăţeneşti arătă că atât constituţia comunistă cât şi tratatele internaţionale referitoare la drepturi şi libertăţi cetăţeneşti permiteau anumite limitări ale exerciţiului acestor drepturi, limitări valabile şi în ziua de azi.

Astfel, pentru ca îngrădirea exerciţiului drepturilor cetăţeneşti să fie legală, trebuie respectate dispoziţiile art. 29 alin. (2) din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, text legal ce permite îngrădiri ale drepturilor omului cu condiţia ca, în primul rând, aceste îngrădiri să fie "stabilite de lege" şi, în al doilea rând, ca excepţiile de la principiul respectării drepturilor fundamentale si aibă drept scop satisfacerea "cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o ordine democratică".

Reiterează doar că importantă este, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de intimat, în viată personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viată privată (art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului), aşa cum se precizează şi în acţiune.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul -reclamant, Înalta Curte constată nefondat motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Soluţia instanţei de fond de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs instituţia reclamantă, care a criticat soluţia dată, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a criticat nelegalitatea soluţiei pronunţate de instanţa de fond asupra cererii susţinând că s-a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente, întrucât din cuprinsul dosarului rezultă cu claritate că activitatea desfăşurată de către intimatul pârât privea un fost condamnat în anul 1948 pentru "activităţi contra-revoluţionare", care după punerea în libertate a fost supravegheat prin dosar de urmărire informativă ca suspect de "acţiuni de spionaj îndreptate împotriva statului.", aspecte de care pârâtul era conştient, iar motivul acelei intruziuni şi nu caracterul tehnic sau mai putin tehnic al acesteia face diferenta între o intruziune specifică statului totalitar si uneia de ordin democratic.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurentă.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că urmare cererii formulate de către numita C., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii, pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) şi alin. (8) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Printre persoanele verificate a fost şi pârâtul A. care, în perioada de referinţă din anul 1964, a fost angajat al fostei Securităţi, desfăşurându-şi activitatea în cadrul Direcţiei "T" (specializată în instalarea şi exploatarea tehnicii operative), cu gradul de locotenent major.

Înalta Curte reţine că art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 defineşte noţiunea de lucrător al Securităţii, ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Definiţia legală enunţată spre a determina conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 2 lit. b) din acelaşi act normativ, potrivit cărora este "colaborator al Securităţii - persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.(…)"

O.U.G. nr. 24/2008 este un act normativ prin care s-a urmărit deconspirarea prin consemnare publică a persoanelor care au participat la activităţi de poliţie politică comunistă.

Din actele dosarului rezultă că în cauză nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege şi nici că, "ascultarea şi selectarea informaţiilor a fost făcută conştient, intimatul având reprezentarea clară a faptului că relatările sale puteau duce la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor persoanei în cauză, întrucât pe baza celor transcrise, a sintetizărilor, respectiv a dezvoltărilor sale, securitatea putea lua măsuri", aşa cum susţine recurenta.

Astfel, pârâtul a avut gradul de locotenent major la Direcţia "T" (specializată în instalarea şi exploatarea tehnicii operative) din cadrul fostei Securităţi, în anul 1964, astfel cum reiese din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv documentele redactate şi semnate de către pârât, precum şi din recunoaşterea pârâtului realizată prin întâmpinare.

Însă, nu se poate afirma, pe baza probatoriului administrat, că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, în sensul prevederilor coroborate ale art. 2 lit. a) şi b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Aşa cum corect a arătat şi prima instanţă, pentru ca activitatea desfăşurată de intimatul-pârât să determine calitatea acestuia de lucrător al securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008 - trebuia demonstrat de către recurentul-reclamant că scopul urmărit de intimat a fost de susţinere a puterii comuniste şi reprimare a opozanţilor săi.

Analizând Nota de constatare nr. x/23.10.2018, în baza căreia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiunea, Înalta Curte reţine că aceasta expune implicarea intimatului-pârât în dosarul vizând pe titular B., dar probele administrate în dosarul primei instanţe, cu toate că demonstrează activitatea desfăşurată de intimatul-pârât în calitatea sa de ofiţer al fostei Securităţi, nu privesc fapte ori demersuri concludente din perspectiva O.U.G. nr. 24/2008, îndreptate împotriva persoanei respective.

Din înscrisurile indicate se poate observa implicarea intimatului în urmărirea informativă deschisă asupra lui B. în perioada 1957-1967, însă pârâtul asculta şi transcria conversaţiile telefonice purtate la domiciliul titularului de dosar de către acesta şi familia sa, de pe suport magnetic pe hârtie. Reclamantul nu a prezentat dovezi din care să rezulte că pârâtul ar fi instalat tehnica operativă, fără mandat şi într-un mod abuziv.

Împrejurarea că aceste acţiuni ale intimatului-pârât au avut aptitudinea de a afecta viaţa privată a persoanei urmărite nu este suficientă pentru a se constata calitatea de lucrător.

Totodată, este de notorietate că, serviciile speciale urmăresc culegerea de informaţii cu privire la persoane şi fapte ale acestora care pot afecta securitatea statului respectiv, fără elementul relevant pentru aplicarea O.U.G. nr. 24/2008, şi anume regimul politic din acel stat. Or, după cum a rezultat din probele menţionate, măsurile de supraveghere nu au fost dispuse de către intimatul-pârât, care a transcris, în virtutea funcţiei sale, convorbirile, astfel cum au fost ele înregistrate, fără a face note sau concluzii personale asupra acestora.

Astfel, având în vedere că activitatea intimatului-pârât a constat în a asculta şi transcrie conversaţii, fără a se dovedi că a suprimat sau îngrădit drepturi fundamentale, Înalta Curte apreciază - în acord cu instanţa de fond - că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că nu se poate proceda la stabilirea calităţii intimatului-pârât de lucrător al Securităţii.

Mai mult, calitatea de lucrător al securităţii este condiţionată şi de desfăşurarea unor "activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului", iar în cazul în speţă acest aspect nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit existenţa unui motiv politic al intruziunii, care să fi "stat la baza activităţilor desfăşurate de pârât", ci doar bănuiala instituţiei reclamante care a apreciat că exista o intruziune specifică statului totalitar şi imixtiune arbitrară a autorităţilor reprezentate de intimat.

Trebuie precizat că nu pot fi declarate toate persoanele care au lucrat în cadrul direcţiei sau miliţiei ca fiind lucrători ai Securităţii independent de activitatea reală pe care au desfăşurat-o şi de rolul lor concret în cadrul activităţii represive realizate de organele de Securitate.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar soluţia dată de instanţa de fond este legală şi reflectă corecta aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei nr. 787 din 14 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.