Tax authority’s refusal of amnesty facilities under O.U.G. 44/2015 following erroneous allocation of payments and res judicata effect of prior civil judgment

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 13 august 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea "A." S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionale de Administrare Fiscala - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili:

- desfiinţarea Deciziei nr. 9711 din data de 19 februarie 2019 emisa de către Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Evidenta Analitica pe plătitori, restituiri compensări nr. comunicata societăţii

- anularea in totalitate a Deciziei de respingere a cererii de operare a obligaţiilor de plata accesorii nr. x din data de 04.01.2018 emisa de către A.N.A.F. - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili ¬anexa, prin care autorităţile fiscale au respins cererea de anulare a obligaţiilor fiscale accesorii nr. 50.373 din 29.06.2016, cu

- admiterea Cererii de anulare a obligaţiilor fiscale înregistrate pe rolul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 50.373 din 29.06.2016 - anexa, si, pe cale de consecinţa: Anularea cotei de 54,2% din dobânzile de întârziere si a cotei de 77,1% din majorările de întârziere, ambele in cuantum de 2.812.395 RON, si anularea cotei de 54,2% din dobânzile de întârziere in cuantum de 33.369 RON; Anularea penalităţilor de întârziere, in cuantum de 1.318.772 RON, si a penalităţilor de întârziere in cuantum de 7.605 RON, precum si, ca o consecinţa, anularea tuturor actelor emise de autoritatea fiscala care au condus la aceasta situaţie de fapt, şi

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, conform art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 140/F-CONT pronunţată la 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a desfiinţat Decizia nr. 9711/2019 şi Decizia de respingere a cererii de operare a obligaţiilor de plată accesorii nr. x/2018 şi a obligat pârâta să acorde facilităţile fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 44/2015 conform solicitărilor individualizate de petentă prin cererea de anulare a obligaţiilor de plată accesorii, înregistrată sub nr. x/29.06.2016, cu 600 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 140/F-CONT pronunţată la 16 decembrie 2020 de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

După prezentarea situaţiei de fapt şi a legislaţiei incidente, a arătat următoarele:

- instanta de fond a aplicat greşit normele de drept material, interpretând în mod gresit dispoziţiile art. 84, art. 90 si art. 86 din Codul de procedura fiscală, întrucât Declaraţia 101 nu putea fi corectată datorită faptului ca perioada vizată a făcut obiectul inspectiei fiscale fiind astfel incidente prevederile art. 105 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

- în mod eronat a fost anulată Decizia nr. 9711/19.02.2019 emisa de către Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili si Decizia de respingere a cererii de operare a obligaţiilor de plata accesorii nr. x/04.01.2018, judecătorul fondului interpretând in mod greşit dispoziţiile art. 163 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 şi art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale.

Sub acest aspect menţionează că sunt nelegale considerentele instanţei vizând efectul de cascadă în privinţa impozitului pe veniturile obţinute din salarii datorat de societate, realizat urmare emiterii deciziei nr. 23876EV (anulată) de alocare a sumelor pentru plata unor accesorii. Astfel, pentru a putea beneficia de anularea accesoriilor din decizia de amânare, societatea avea obligatia sa plăteasca cota de 45,8% din dobânzile calculate pentru obligatiile fiscale principale restante la 30.09.2015, până la termenul de plata aferent deciziilor de accesorii prin care s-au stabilit şi individualizat sumele de plată.

Precizează că în speţă au fost respectate prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 şi art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale.

Arată că în anul 2016 în contul unic buget de stat, reclamanta figura cu plăţi în sumă totală de 17.810 RON, suma insuficientă pentru a achita toate obligaţiile fiscale (18.093 RON) aferente bugetului de stat cu termen de plată 20.04.2016, astfel că organul fiscal a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 163 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală.

Învederează că în mod corect, Serviciul Evidenta analitică pe plătitori, restituiri, compensări nr. 3 din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a respins ca neîntemeiate susţinerile reclamantei având in vedere dispoziţiile Codului de procedură fiscală cu privire la stingerea obligaţiilor.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport de motivele de casare invocate, de criticile aduse şi de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepţia nulităţii şi recursul sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care pot fi circumscrise formal motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivării în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei reţine următoarele:

Societatea reclamantă a solicitat instanţei de contencios administrativ desfiinţarea Deciziei nr. 9711 din data de 19 februarie 2019 emisa de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Evidenta Analitica pe plătitori, anularea in totalitate a Deciziei de respingere a cererii de operare a obligaţiilor de plata accesorii nr. 53.800 din data de 04.01.2018 emisa de către A.N.A.F. - Direcţia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili şi admiterea Cererii de anulare a obligaţiilor fiscale înregistrate pe rolul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. 50.373 din 29.06.2016 - anexa, precum si, ca o consecinţa, anularea tuturor actelor emise de autoritatea fiscala care au condus la aceasta situaţie.

Instanţa de fond a admis acţiunea, soluţia este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Instituţia pârâtă a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a criticat soluţia pronunţată asupra contestaţiei susţinând că a aplicat corect dispoziţiile Codul fiscal privitoare la stingerea obligaţiilor, dar instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 163 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală coroborat cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. c), art. 3 şi art. 8 din O.U.G. nr. 44/2015 privind acordarea unor facilitaţi fiscale.

În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurentă.

Înalta Curte constată, fără a relua istoricul speţei, că reclamanta a depus la data de 23 martie 2012 declaraţie fiscală, în cuprinsul căreia a menţionat eronat data scadenţei de plată a impozitului pe profit pe anul 2011, respectiv 25.12.2011, în loc de 23 martie 2012 (rectificată prin declaraţia fiscală rectificativă nr. x/26 martie 2012).

Ulterior, pentru perioada 25.12.2011- 23.03.2012 organele fiscale au calculat obligaţii fiscale accesorii dar, prin sentinţa civilă definitivă nr. 809/18.11.2019 Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis cererea de operare a declaraţiei rectificative nr. x/2012, a anulat decizia nr. 54234/2018 şi a anulat în parte, decizia nr. 23876EV3/2015 cu privire la accesoriile calculate pentru perioada 25.12.2011-23.03.2012.

Fără a lua în considerare hotărârea judecătorească care stabilea operarea declaraţiei rectificative nr. x/2012 şi anula accesoriile calculate pentru perioada 25.12.2011-23.03.2012, instituţia fiscală a respins greşit cererea depusă de societatea reclamantă pentru a beneficia de facilităţi fiscale.

Este nefondată critica a recurentei vizând faptul că Declaraţia 101 nu putea fi corectată datorită faptului ca perioada vizată a făcut obiectul inspectiei fiscale conform prevederilor art. 105 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, întrucât există autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 809/2019 a Tribunalului Argeş, care a anulat decizia emisă în urma controlului chiar pe acest aspect.

Fără a recunoaşte greşeala materială făcută în anul 2012 şi a menţiona hotărârea judecătorească definitivă care repara lipsa menţiunilor din înscrisurile instituţiei, recurenta - pârâtă enumeră în cuprinsul motivelor de recurs, actele fiscale emise ulterior cererii de rectificare formulate de către societatea reclamantă şi menţionând că nu îi acordă facilităţile fiscale, întrucât nu a plătit la timp obligaţiile ce îi revin. Prin aceste înscrisuri intimata-reclamant trebuia să achite obligaţii fiscale suplimentare, întrucât organele fiscale alocaseră eronat sumele plătite corect în anul 2015.

Înalta Curte constată în acord cu instanţa de fond că, ca efect al sentinţei definitive a Tribunalului Argeş, sumele achitate de societate în data de 25.09.2015 conform extrasului bancar nr. x acoperă impozitul pe veniturile din salarii datorat şi achitat pentru luna august 2015, iar nu pentru imputaţia nedatorată a obligaţiilor fiscale accesorii stabilite pentru anii anteriori şi anulate prin hotărârea judecătorească antemenţionată.

În acest context, nu pot fi reţinute aprecierile instituţiei recurente în ceea ce priveşte aplicarea corectă a prevederilor fiscale ce vizează stingerea obligaţiilor, întrucât dispoziţiile art. 163 alin. (3), alin. (4) şi alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedura fiscală devin incidente doar când există creanţe fiscale restante neachitate, or societatea nu avea datorii.

În mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat că s-a creat un efect de cascadă, prin greşita alocare de către organul fiscal a sumelor achitate pe anul 2015 pentru plata unor accesorii nedatorate, obligaţiile de plată la bugetul de stat ajungând să fie stinse cu 1 lună întârziere.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată este legală, societatea solicitând în mod corect aplicarea amnistiei fiscale prevăzute de O.U.G. nr. 44/2015 întrucât nu avea de obligaţii fiscale restante.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 140/F - CONT din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.