Appeal dismissed; refusal to reimburse EU-funded weekend travel costs upheld for violating efficiency principles
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the General Secretariat of the Government, thereby upholding the lower court's decision that rejected the claim to recover 47,149.53 RON from the Ministry of European Funds. The dispute concerned the declaration of ineligibility for expenses related to accommodation, per diem, and local transport incurred during weekend days (November 1–2, 2014) of a study visit funded by non-reimbursable external funds, where the authority argued that the program was inefficiently scheduled. The decisive legal basis included the principles of economicity, efficiency, and effectiveness under Emergency Government Ordinance No. 66/2011, which obligate beneficiaries to ensure good financial management; the court found that the appellant failed to provide evidence that the specific meeting slots were unavailable on weekdays or that they had attempted to reschedule the weekend activities, thus failing to meet the burden of proof required to demonstrate the legality of the extended stay.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ; Appeal dismissed; refusal to reimburse EU-funded weekend travel costs upheld for violating efficiency principles: Împotriva sentinţei civile nr. 287/2020 pronunţate la 31 iulie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2016, sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Secretariatul General al Guvernului în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului la executarea obligaţiei ce decurge din contractul de finanţare menţionat, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.
Prin sentinţa civilă nr. 2324 pronunţată la 01 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE şi a obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 47.149,53 RON conform contractului de finanţare nr. x/08.05.2013.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE.
Prin decizia civilă nr. 1905/04.04.2019, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 09.10.2019 sub nr. x/2016.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 287/2020 pronunţată la 31 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-veche a respins cererea formulată de reclamantul SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 287/2020 pronunţate la 31 iulie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Secretariatul General al Guvernului, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
- Un prim motiv de recurs se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia din dispozitiv.
Consideră că se impune casarea hotărârii instanţei de fond, în primul rând, pentru că aceasta este lipsită de conţinut, nefiind consemnate integral argumentele prezentate de Secretariatul General al Guvernului, care demonstrau nelegalitatea vădită a măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei de intimatul-pârât ori arătate motivele pentru care toate susţinerile noastre au fost înlăturate, ceea ce reprezintă o incontestabilă încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
În concret, judecătorul fondului s-a limitat să consemneze doar procedurile administrative derulate între părţile litigante mai înainte de sesizarea instanţei, fiind omise tocmai chestiunile esenţiale referitoare la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât şi lipsa oricăror temeiuri de drept ale măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei.
- În cadrul celui de-al motiv de recurs. prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederează că sentinţă atacată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a normelor şi principiilor de drept incidente.
Menţionează că în speţă nu sunt aplicabile Ordinul M.F.E. nr. 2117/2007 şi Hotărârile Guvernului nr. 1860/2006 şi nr. 518/1995, dar şi excesivitatea constatărilor în raport de scopul reglementărilor privind derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Prima instanţă nu putea să-şi însuşească pur şi simplu susţinerile intimatului-pârât, referitoare la prevederile Ordinului M.F.E. nr. 2117/2007 şi incidenţa acestora în cauză, actul nefiind publicat în Monitorul Oficial al României.
În contradicţie cu susţinerile intimatului-pârât şi cu considerentele sentinţei civile nr. 287/31.07.2020, învederează că măsura declarării ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei este nejustificată şi discreţionară, fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate a legii la situaţia de fapt de către reprezentanţii M.F.E.-AM POAT.
Motivele respingerii cererii de rambursare şi a cererii de chemare în judecată sfidează orice raţionament juridic şi chiar logica elementară, fiind impus beneficiarului finanţării să demonstreze că agenda terţelor persoane din cadrul instituţiilor reprezentative ale administraţiei centrale a Marii Britanii care au susţinut prezentări în zilele de 3 şi 4 noiembrie 2014 nu ar fi permis organizarea reuniunilor în alte zile.
În condiţiile în care consideraţiile de ordin teoretic ale reprezentanţilor M.F.E.-AM POAT cu privire la posibilitatea organizării reuniunilor în alte zile decât 3 şi 4 noiembrie 2014 nu sunt întemeiate pe probe şi sunt eronate, rezultă că şi concluzia privind încălcarea principiului de utilizare eficientă a fondurilor publice prevăzut de art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 este, la rândul ei, greşită, astfel încât nu poate să justifice măsura declarării cheltuielilor ca neeligibile.
De asemenea, inconsistenţa argumentelor utilizate pentru declararea ca neeligibile a cheltuielilor pentru zilele de week-end din 1 şi 2 noiembrie 2014 este evidenţiată tocmai de rambursarea cheltuielilor ulterioare, aferente zilelor de luni - 3 noiembrie 2014 şi marţi - 4 noiembrie 2014, adică exact a acelor zile în care s-au desfăşurat reuniunile despre care se susţine că ar fi putut fi organizate în primele 5 zile ale vizitei. Astfel, chiar dacă prin absurd admitem că ar fi existat, într-adevăr, posibilitatea organizării reuniunilor din 3 şi 4 noiembrie 2014 în primele 5 zile ale vizitei, atunci reprezentanţii ministerului pârât ar fi trebuit să constate utilizarea nejudicioasă a fondurilor inclusiv pentru aceste zile finale ale deplasării, iar nu doar pentru zilele de week-end din 1 şi 2 noiembrie 2014.
Instituţia reclamantă ca beneficiar al finanţării din fonduri europene nerambursabile, a realizat vizita de studiu prevăzută în cadrul activităţii nr. 2 din Cererea de finanţare, care este parte integrantă a Contractului de finanţare nr. x I.129/08.05.2013, cu bună credinţă şi cu diligenţa necesară executării efective şi corespunzătoare a obiectivelor finanţate din instrumente structurale, respectând toate principiile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională pentru gestionarea eficientă fondurilor europene, inclusiv a principiului economicităţii, eficacităţii şi eficienţei, cu luarea în considerare a tuturor aspectelor care să conducă la o bună gestiune financiară.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant şi a apărărilor formulate de către intimatul - pârât, Înalta Curte constată recursul nefondat.
Reclamantul Secretariatul General al Guvernului a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea pârâtului la executarea obligaţiei ce decurge din contractul de finanţare menţionat, constând în rambursarea sumei de 47.149,53 RON, declarată ca fiind cheltuială neeligibilă.
Soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei)
În cadrul acestui motiv, a susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.
Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situaţia în care între considerentele instanţei de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susţin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât şi cazul în care considerentele instanţei converg spre o anumită soluţie, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluţie.
În cadrul acestui motiv, recurentul a susţinut că, în considerentele hotărârii recurate judecătorul fondului s-a limitat să consemneze doar procedurile administrative derulate între părţile litigante mai înainte de sesizarea instanţei, fiind omise tocmai chestiunile esenţiale referitoare la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât şi lipsa oricăror temeiuri de drept ale măsurii de declarare ca neeligibilă a sumei de 47.149,531ei.
Analizând aceste critici, Înalta Curte reţine că ceea ce îl nemulţumeşte pe recurent este de fapt soluţia pronunţată de instanţa de fond, modul în care a interpretat şi aplicat legea la situaţia de fapt, acest motiv fiind încadrat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Aceasta în condiţiile în care chestiunile esenţiale ale speţei au fost analizate, iar recurentul nu a arată care dintre argumentele sale esenţiale nu au fost analizate.
Referitor la susţinerile recurentului cu privire la faptul că sentinţa recurată conţine motive străine de natura cauzei, este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situaţie care nu se regăseşte în prezentul dosar. De fapt, şi din această perspectivă, criticile recurentului se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În consecinţă, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Pe fondul cauzei se reţine că, împrejurările de fapt care au condus la emiterea adresei nr. x/10.06.2015 prin care s-a comunicat că suma de 47.149,53 RON, reprezentând costurile cu cazarea, diurna şi transportul extern local pentru zilele de week-end din 1 şi 2 noiembrie 2014, este declarată neeligibilă întrucât "(. . . . . . . . . .) programul vizitei de studiu a fost foarte relaxat, timpul alocat acesteia fiind utilizat nejudicios, nefiind respectat principiul de utilizare eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficienţă şi eficacitate), astfel cum este prevăzut şi în art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancţionarea neregulilor apărute in obţinerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora".
Recurentul-reclamant a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra cererii de obligare a pârâtului să îi ramburseze suma de 47.149,53 RON, cheltuială efectuată urmare vizitei de studiu prevăzută în cadrul activităţii nr. 2 din Cererea de finanţare - parte integrantă a Contractului de finanţare nr. x I.129/08.05.2013. Această sumă a fost declarată ca fiind cheltuială neeligibilă, întrucât a impus beneficiarului finanţării să demonstreze că agenda terţelor persoane din cadrul instituţiilor reprezentative ale administraţiei centrale a Marii Britanii care au susţinut prezentări în zilele de 3 şi 4 noiembrie 2014 nu ar fi permis organizarea reuniunilor în alte zile şi totodată, inconsistenţa argumentelor utilizate pentru declararea ca neeligibile a cheltuielilor pentru zilele de week-end din 1 şi 2 noiembrie 2014 este evidenţiată tocmai de rambursarea cheltuielilor ulterioare, aferente zilelor de luni - 3 noiembrie 2014 şi marţi - 4 noiembrie 2014, adică exact a acelor zile în care s-au desfăşurat reuniunile despre care se susţine că ar fi putut fi organizate în primele 5 zile ale vizitei.
Această critică a fost subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În prealabil, trebuie precizat că recursul nu poate avea ca obiect reinterpretarea probelor şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile" şi, ca urmare, nu pot fi primite criticile de netemeinicie formulate de recurent.
În mod corect judecătorul fondului a constatat că instituţia pârâtă a dispus excluderea de la rambursare a sumei de 47.149,53 RON aferente rămânerii la destinaţie a participanţilor la vizita de studiu, reprezentând cazare, diurnă şi transportul extern local pentru zilele de week-end - 1,2 noiembrie 2014 întrucât "programul vizitei de studiu a fost foarte relaxat, timpul alocat acesteia fiind utilizat nejudicios, nefiind respectat principiul de utilizare eficientă a fondurilor publice (economicitate, eficienţă şi eficacitate)"
Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 autorităţile beneficiare a fondurilor europene sunt obligate în activitatea lor să aplice o bună gestiune financiară bazată pe aplicarea principiilor economicităţii, eficacităţii şi eficienţei.
Astfel era necesar ca recurentul reclamant să depună dovezi în sensul că a realizat o bună gestionare a fondurilor europene şi că nu a prelungit vizita în scopuri personale.
În ceea ce priveşte susţinerea vizând faptul că "demersurile necesare vizitei de studiu au fost realizate de experţii Băncii Mondiale cu aproximativ 3 luni înaintea desfăşurării evenimentului, intervalele orare menţionate în agendă fiind singurele disponibile pentru programarea întâlnirilor" instanţa de recurs constată că instituţia recurentă nu a dovedit că intervalele orare specificate erau singurele disponibile, respectiv nu a depus la dosar corespondenţă purtată cu organizatorii în sensul adăugării celor câteva ore din weekend la cele deja stabilite în timpul săptămânii.
Astfel, se poate observa că recurentul nu a contestat aserţiunea instanţei de fond în sensul că "programul vizitei de studiu a fost de aproximativ 3-4 ore/zi", ci aspectul vizând că nu se justifică programarea întâlnirilor pentru zilele de 3 si 4 noiembrie (zile de week end cu 3 ore si 2 ore) şi că "Aceste din urmă întâlniri puteau fi programate în cursul primelor cinci zile de desfăşurare a evenimentului" .
Sub acest aspect, instituţia reclamantă nu aduce argumente juridice (legislaţie incidentă care să îi susţină afirmaţiile) sau dovezi (înscrisuri din care să rezulte încercările de a crea un program mai eficient), doar interpretează într-o manieră proprie dispoziţiile legale, pentru a justifica prelungirea perioadei de şedere şi pe perioada de weekend.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului că judecătorul fondului a pronunţat hotărârea doar pe prevederile Ordinului M.F.E. nr. 2117/2007 şi incidenţa acestora în cauză, actul nefiind publicat în Monitorul Oficial al României, instanţa de recurs urmează să o respingă, întrucât Curtea de apel şi-a întemeiat soluţia în principal pe dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2021 constatând că nu au fost respectate principiile de utilizare eficientă a fondurilor publice, respectiv a economicităţii, eficacităţii şi eficienţei.
De asemenea, ÎCCJ reţine că problema sarcinii probei ţine de dreptul procedural, iar nu de cel substantial, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Oricum, nu este indicat textul legal încălcat de Curtea de Apel Bucureşti, care a considerat, conform reguli generale prevăzute de art. 249 din C. proc. civ., că sarcina probei netemeiniciei actului atacat revenea reclamantului.
Înalta Curte are în vedere şi că respectivul ordin a fost emis de un minister ce face parte din Guvern care, în calitate de coordonator al administraţiei publice nu poate invoca necunoaşterea unui act administrative emis de o structură ce face parte din subordinea sa.
În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte apreciază că soluţia este legală, judecătorul fondului reţinând corect că prin probele administrate reclamantul nu a fost în măsură să dovedească că a solicitat organizatorului european reprogramarea întâlnirilor stabilite în cursul zilelor de week-end.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Secretariatul General al Guvernului împotriva sentinţei civile nr. 287/2020 din 31 iulie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.