Appeal over FGA death damages fails; 43,879 RON award upheld as fair compensation.

Şedinţa publică din data de 17 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2020, sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor coroborate cu prevederile art. 19 din Legea 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări - republicată, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 23595/25.05.2020, emisă ca răspuns la cererea de despăgubire/cererea de plată nr. x/21.02.2017, si, drept consecinţă, în principal, stabilirea de către instanţa de judecată şi obligarea FGA la plata unei despăgubiri care să reprezinte o reparaţie justă pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului tatălui său, iar în secundar, obligarea FGA la reanalizarea cererii sale, pe baza principiilor răspunderii civile delictuale.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1357 pronunţată la 16 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 1357 pronunţată la 16 decembrie 2020 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea cauzei pe fond.

După expunerea pe larg a istoricului speţei şi a legislaţiei incidente, recurentul a arătat următoarele:

- sentinţa civilă nr. 1357/2020 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii devenind astfel incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, susţine că din simpla lecturare a considerentelor hotărârii recurate se poate observa faptul că aceasta nu răspunde tuturor motivelor invocate de către părţi, respectiv nu examinează argumentele formulate de către reclamant limitându-se la analiza modalităţii de cuantificare a prejudiciului moral şi a criteriilor care trebuie avute în vedere pentru stabilirea unei despăgubiri juste.

- sentinţa a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material [art. 488, alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..], judecătorul fondului interpretând în mod greşit rolul FGA în calitate de garant al persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asigurătorului pentru acordarea despăgubirii.

În concret, precizează că asigurătorul implicit şi FGA, au obligaţia de constatare, instrumentare a dosarelor de daună şi de a acorda o despăgubire la o valoare justă şi echitabilă, în raport cu prejudiciului suferit de persoana vătămată.

Cu alte cuvinte, chiar dacă FGA nu este asigurătorul cu care s-a încheiat contractul de asigurare, în calitatea sa de garant, acesta nu poate diminua despăgubirea cuvenită din aceste considerente, ci trebuie să o acorde pentru a acoperi prejudiciul în aceeaşi măsură în care ar fi făcut-o şi asigurătorul.

Astfel, la fel ca în cazul diminuării nejustificate a despăgubirii de către asigurător, este supus controlul instanţelor de judecată neacordarea despăgubirilor solicitate pentru acoperirea prejudiciului în integralitate de către FGA.

În consecinţă, având în vedere că despăgubirea acordată de către FGA, nu corespunde realităţii prejudiciului suferit, instanţa de judecată avea obligaţia de anula decizia prin care a fost soluţionată cererea adresată FGA şi să dispună obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei solicitată prin cererea de plată.

De asemenea, instanţa de fond dă o interpretare greşită normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în special prevederile art. 1357, art. 1385, şi art. 1391 C. civ., cel responsabil de prejudiciu având obligaţia de a acorda o despăgubire care să acopere întreg prejudiciul suferit de persoana vătămată în acord cu principiile răspunderii civile delictuale.

Subliniază faptul că pierderea unui membru de familie i-a afectat în mod serios şi pentru o perioadă îndelungată desfăşurarea normală a oricărei activităţi de natură socială, familială sau profesională. Astfel, acordarea daunelor morale, are un rol reparator şi trebuie acordate în cuantum suficient pentru acoperirea întregului prejudiciu.

Chiar dacă este de acord cu principiile ce însoţesc procesul de evaluare de către instanţele de judecată, a prejudiciului moral, în cauză, reclamantul nu a beneficiat de o apreciere adecvată şi rezonabilă a acestei compensaţii, în corelaţie directă cu suferinţele psihice îndurate.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 23595/25.05.2020, emisă ca răspuns la cererea de despăgubire/cererea de plată nr. x/21.02.2017, si, drept consecinţă, în principal, obligarea FGA la plata unei despăgubiri care să reprezinte o reparaţie justă pentru prejudiciul moral încercat ca urmare a decesului tatălui său, iar în secundar, obligarea FGA la reanalizarea cererii sale, pe baza principiilor răspunderii civile delictuale.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurentul-reclamant a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.: (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei)

În cadrul acestui motiv, a susţinut recurentul că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc considerente contradictorii.

Acest motiv de nelegalitate are în vedere atât situaţia în care între considerentele instanţei de fond există contradictorialitate, în sensul că unele susţin dispozitivul hotărârii, iar altele îl contrazic, cât şi cazul în care considerentele instanţei converg spre o anumită soluţie, însă prin dispozitivul hotărârii se concretizează o altă soluţie.

În cadrul acestui motiv, recurentul a susţinut că, deşi prima instanţă evidenţiază în cuprinsul motivării că pentru determinarea cuantumului moral trebuie avute în vedere o serie de criterii, consideră totuşi că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil.

A apreciat că acest raţionament este contradictoriu celui afirmat anterior, în care instanţa a enunţat anumite criterii ce trebuie avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale.

Analizând aceste critici, Înalta Curte reţine că ceea ce îl nemulţumeşte pe recurent este de fapt soluţia pronunţată de instanţa de fond, modul în care a interpretat şi aplicat legea la situaţia de fapt, acest motiv fiind încadrat la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecinţă, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte daunele morale, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că stabilirea cuantumului acestora nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv numărul de zile de îngrijiri medicale stabilite printr-un certificat medico-legal.

Astfel, s-au avut în vedere consecinţele negative suferite de reclamant, pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-au fost afectate viaţa socială şi familială, criteriul echităţii, care presupune existenţa unei corespondenţe între prejudiciul încercat şi dimensiunea despăgubirii.

Nu poate fi reţinută nici critica recurentului vizând faptul că, instanţa de fond dă o interpretare greşită normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală, în special prevederile art. 1357, art. 1385, şi art. 1391 C. civ., cel responsabil de prejudiciu având obligaţia de a acorda o despăgubire care să acopere întreg prejudiciul suferit de persoana vătămată în acord cu principiile răspunderii civile delictuale.

Sub acest aspect, instanţa de recurs precizează că potrivit art. 2 din Legea nr. 213/2015 instituţia pârâtă nu este efectiv cea responsabilă de prejudiciu cum stabileşte art. 1357 C. civ., întrucât este chemată în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea in insolventa a asigurătorului asupra faptului ca acestea vor fi despăgubite, neoperând nicio înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii.

În concret, astfel cum în mod corect a menţionat judecătorul fondului în temeiul Legii 213/2015, se naşte în sarcina instituţiei pârâte dreptul si obligaţia corelativa de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor si a cărei executare este supusa, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1385 şi 1391 C. civ. vizând prejudiciul şi modul lui de reparare, trebuie precizat că prejudiciului material se calculează conform înscrisurilor ce se depun la dosar, dar pentru cel moral nu există există dispoziţii legale pentru evaluarea lor.

Astfel că, în ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurentul-reclamant îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentului-reclamant, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte reţine şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte observă că Procedura aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate în ceea ce priveşte sentinţa recurată sau actul administrativ atacat, prin care s-au stabilit despăgubiri morale în cuantumul menţionat, având în vedere că din cererea de plată şi înscrisurile doveditoare depuse de reclamant nu rezultă că acesta s-ar afla într-o situaţie diferită de petenţi cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar şi nu poate pretinde o situaţie mai favorabilă faţă de alte persoane îndreptăţite la despăgubiri din partea FGA.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 49 pct. 1) din Normele aprobate prin Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, stabilirea despăgubirilor pentru daune morale se face în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În ceea ce priveşte legislaţia din România, astfel cum reiese din art. 1381 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, iar potrivit art. 1385 alin. (1) din C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără însă ca acordarea despăgubirii să ducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei.

Astfel, faptul că pârâtul a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă raportat la alte persoane vătămate în incidente similare nu conduce nici la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, dar nici la considerarea ca fiind derizorii a sumelor stabilite prin aplicarea acestei proceduri. Având în vedere, din perspectiva autorităţii administrative, necesitatea existenţei unor repere care să poată fi cuantificate raportat la multitudinea şi varietatea cererilor de despăgubiri, Înalta Curte nu poate însă să dea întâietate sumelor stabilite automat şi formalist conform acestei proceduri, în măsura în care într-o anumită cauză se aduc argumente solide ce antamează criterii din practica judiciară relevantă a stabilirii şi acordării daunelor morale şi denotă greşita stabilire a acestui cuantum.

Însă, în cauza de faţă, Înalta Curte nu poate reţine existenţa unei astfel de situaţii, aspectele teoretice invocate de către reclamant privind rigiditatea procedurii în cuantificarea daunelor morale nereprezentând un argument solid care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluţiilor date multiplelor cereri cu care este învestită.

Cu alte cuvinte, practica internă administrativă a pârâtului este un reper de avut în vedere, care, chiar dacă este un reper relativ, nu a fost răsturnat prin administrarea de probe în faţa instanţei de judecată, în sensul că în mod evident şi neîndoielnic, sumele stabilite de pârât sunt derizorii, recurentul-reclamant susţinând doar că procedura utilizată de FGA este una rigidă şi nu operează cu criterii de natură să conducă la individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat.

În cauza de faţă pârâtul a apreciat că este suficientă acordarea către reclamant a sumei 43.879 RON daune morale urmare decesului tatălui acestuia într-un accident rutier, aspect justificat prin raportare la prevederile Anexei nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016, act emis chiar de pârât. Astfel, în raport de prevederile stabilite chiar de pârât, reclamantul, care a suferit după urma decesului tatălui său (B.) este îndreptăţit la despăgubiri morale în valoare de 43.879 RON din suma solicitată în cuantum de 450.000 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurentului-reclamant potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de individualizarea în concret a prejudiciului moral încercat şi că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ţine seama de jurisprudenţa şi practica instanţelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă.

Tocmai pentru că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că s-ar afla într-o situaţie diferită de persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în cuantum similar, a reţinut instanţa de fond că suma stabilită de pârât este rezonabilă în raport cu suferinţele acestuia.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat nici motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1357 din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1357 din 16 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 noiembrie 2022.