Taxpayer prevails: seizure during installment plan voids lapse of RON 4.4M rescheduling, annulment upheld.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii: - anularea Deciziei nr. 11 din 30.06.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită lai nivelul Regiunii Ploieşti prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 şi Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2 017; - anularea Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 4.368.397 RON, Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON, Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 5.478 RON, precum şi, în mod corelativ, menţinerea valabilităţii Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 prin care ne-a fost acordată eşalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligaţiilor fiscale existente în sold, Deciziei de amânare la plată a obligaţiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016, în sumă de 36.334 RON, precum şi Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 5.478 RON, emise de DGRFP Ploieşti AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bolintin Vale; - anularea Deciziei nr. 704/20.06.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, anularea Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere;- anularea Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON şi a Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum total de 181 RON; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2642 pronunţată la 6 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Serviciul Fiscal Orăşenesc Bolintin Vale, a anulat Decizia nr. 11/30.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii Constituită la nivelul Regiunii Ploieşti, Decizia de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Decizia de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 şi Decizia de Constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, a menţinut valabilităţii Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, Deciziei de amânare la plată a obligaţiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016 şi Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 şi a anulat Decizia nr. 704/20.06.2017 emisă de D.G.R.F.P. Ploieşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii, Decizia nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Decizia nr. 5481/03.02.2017, referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Decizia nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON, şi Decizia nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum de 181 RON, luând act că reclamanta a arătat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2642 pronunţată la 6 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în nume propriu şi în numele DGRFP Ploieşti, care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Motivele recursurilor sunt expuse pe larg în cererile de exercitare a căii de atac depuse la dosarul cauzei .

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia pentru Contribuabuli Mijlocii Constituită la Nivelul Regiunii Ploieşti şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii: - anularea Deciziei nr. 11 din 30.06.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită lai nivelul Regiunii Ploieşti prin care a fost respinsă contestaţia împotriva Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017 şi Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2 017; - anularea Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 4.368.397 RON, Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON, Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 5.478 RON, precum şi, în mod corelativ, menţinerea valabilităţii Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 prin care ne-a fost acordată eşalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligaţiilor fiscale existente în sold, Deciziei de amânare la plată a obligaţiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale nr. 128/27.05.2016, în sumă de 36.334 RON, precum şi Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 5.478 RON, emise de DGRFP Ploieşti AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bolintin Vale; - anularea Deciziei nr. 704/20.06.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii, prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, anularea Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere;- anularea Deciziei nr. 149/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 218.420 RON, Deciziei nr. 5481/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum total de 86.705 RON, Deciziei nr. 150/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi datorate în cazul eşalonărilor la plată, în cuantum de 274 RON şi a Deciziei nr. 5482/03.02.2017 referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, în cuantum total de 181 RON.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L şi a anulat actele administrativ-fiscale contestate.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin Decizia nr. 127/27.05.2016 emisă de DGRFP Ploieşti AJFP Giurgiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bolintin Vale, reclamantei A. S.R.L. i-a fost acordată eşalonarea la plată pe o perioadă de 60 luni a obligaţiilor fiscale existente în sold, în cuantum de 4.478.859 RON, prin Decizia nr. 128/27.05.2016 i-a fost aprobată cererea de amânare la plată a obligaţiilor fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale eşalonate la plată, în sumă de 36.334 RON, iar prin Decizia nr. 127/27.05.2016 i-a fost acordată eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale pentru suma de 5.478 RON.

Prin Decizia nr. 137/11.10.2016 emisă de acelaşi organ de administrare fiscală, s-a dispus că eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016 şi-a pierdut valabilitatea începând cu data de 11.10.2016, suma rămasă la plată din eşalonare fiind de 4.369.481 RON.

De asemenea, prin Decizia nr. 139/11.10.2016 s-a dispus pierderea valabilităţii eşalonării la plată a accesoriilor aferente obligaţiilor fiscale principale începând cu data de 11.10.2016, suma rămasă de plată fiind în cuantum de 36.334 RON.

În acelaşi mod s-a procedat şi prin Decizia nr. 140/11.10.2016, prin care s-a stabilit pierderea valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale în cuantum de 5.478 RON, acordată prin Decizia nr. 127/27.05.2016.

În acest context, reclamanta a solicitat menţinerea valabilităţii eşalonării/amânării la plată a debitelor fiscale mai sus menţionate, solicitare care a fost admisă de organul fiscal teritorial, sens în care au fost emise Decizia nr. 149/24.10.2016 de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale acordate prin Decizia nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 4.368.397 RON şi Decizia nr. 150/24.10.2016 de menţinere a valabilităţii amânării la plată acordate prin Decizia nr. 128/27.05.2016 pentru suma de 36.334 RON.

În data de 07.02.2017 i-a fost comunicată prin poştă, de către pârâta DGRFP Ploieşti Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti, Deciziile nr. 149/03.02.2017 şi nr. 150/03.02.2017 prin care i se face cunoscut faptul că Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, Decizia de amânare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 128/27.05.2016 şi Decizia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 127/27.05.2016, şi-au pierdut valabilitatea începând cu data de 15.12.2016, invocându-se drept argument faptul că "Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, debitorul trebuia să achite obligaţiile de plată reprezentând rate cu termen scadent 15.11.2016. cel mai târziu la data de 15.12.2016.". urmare acestei decizii stabilindu-se o sumă rămasă de plată în cuantum de 4.368.397 RON, 36.334 RON şi, respectiv, 5.478 RON.

Urmare emiterii deciziilor de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi a deciziilor de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare, pârâta DGRFP Ploieşti a procedat la emiterea deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere, enumerate la capătul patru de cerere, acestea din urmă având caracter de acte administrative fiscale subsecvente.

Împotriva actelor administrative enumerate la capătul doi de cerere, precum şi împotriva deciziilor de stabilire a obligaţiilor de plată a accesoriilor, a formulat contestaţie administrativă prealabilă, care a fost respinsă ca neîntemeiată de către pârâta DGRFP Ploieşti Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti, prin Decizia nr. 11/30.06.2017, cu privire la actele administrative fiscale indicate la capătul doi de cerere şi de către DGRFP Ploieşti Serviciul Soluţionare Contestaţii prin Decizia nr. 704/20.06.2017, cu privire la deciziile de calcul accesorii indicate la capătul patru de cerere.

Reclamanta susţine, în esenţă, că prin Decizia nr. 11/30.06.2017 a fost respins în mod nelegal capătul de cerere din contestaţia administrativă prealabilă privind nulitatea (i) Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 4.368.397 RON, (ii) Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din amânare în cuantum de 36.334 RON şi a (iii) Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 150/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 5.478 RON, pe de o parte, pentru emiterea acestora cu încălcarea dreptului său la apărare, atât di perspectiva disp. art. 9 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 NCPF privind dreptul de ascultare al contribuabilului, anterior emiterii acestora, cu consecinţa punerii sale în imposibilitatea de a formula în mod util apărări de fond, cât şi din aceea de a nu fi fost înştiinţat, în circumstanţele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195 şi art. 236 alin. (14) lit.

d) din Codul de procedură fiscală, apreciindu-se (de către organele fiscale) că "nu au obligaţia să asigure contribuabilului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere atunci când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege, când urmează să se ia măsuri de executare silită si să emită decizii referitoare la obligaţii fiscale accesorii, aspecte care sunt aplicabile speţei analizate.

în conformitate cu prev. art. 9 alin. (1) si (2) din Legea nr. 207/2015", iar, pe de altă parte, pentru că nu s-a avut în vedere că situaţia invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilităţii eşalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eşalonării, a obligaţiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada (mai precis, la datele de 25.10.2016 şi 28.10.2016) pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eşalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 şi 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Curtea de apel a avut în vedere chiar situaţia de fapt reţinută de organele fiscale prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nr. 11/30.06.2017, în cuprinsul căreia se arată că "între data la care a fost pierdută eşalonarea la plată, respectiv 11.10.2016, şi data la care s-au emis Deciziile de menţinere a valabilităţii eşalonării nr. 149, respectiv 24.10.2016, organele fiscale au început procedura de executare silită asupra contului deschis la B. S.A.

Urmare a instituirii popririi, sumele încasate în contul popririi în perioada dintre data primei pierderi (11.10.2016) şi data emiterii Deciziilor de menţinere a eşalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, dintre cele care au fost eşalonate la plată, conform art. 165 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, din care cităm (...).

Astfel, suma de 842 RON, încasată în contul popririi la data de 19.10.2016, respectiv între data primei pierderi (11.10.2016) şi data emiterii Deciziilor de menţinere a eşalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată, după cum urmează: - suma de 210 RON a stins obligaţia de plată la sursa TVA înscrisă în Declaraţia nr. x/27.10.2015, cu scadenţă la 25.10.2015: - suma de 545 RON a stins obligaţia de plată la sursa impozit pe profit înscrisă în Declaraţia nr. x/25.10.2015, cu scadenţă la 25.10.2015: - suma de 87 RON a stins obligaţii de plată la alte surse, conform declaraţiilor depuse pentru luna septembrie 2015.

În ceea ce priveşte sumele încasate în contul popririi după data emiterii Deciziilor de menţinere a eşalonării la plată nr. x (24.10.2016) au stins obligaţiile fiscale cu termen de plată după data acordării eşalonării la plată, conform art. 257 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

Suma totală de 91.110 RON, încasată în contul popririi la datele de 20.10.2016 (121 RON), 25.10.2016 (11501 RON) şi 28.10.2016 (79.488 RON), respectiv după data emiterii Deciziilor de menţinere a eşalonării la plată nr. x (24.10.2016), a stins obligaţiile fiscale cu termen de plată după data acordării eşalonării la plată, după cum urmează: - suma de 121, încasată la data de 20.10.2016 şi distribuită la data de 25.10.2016, a stins parţial obligaţia de plată conform declaraţiei nr. x/27.06.2016, cu scadenţă la 25.06.2016; - suma de 11501 RON, încasată la data de 25.10.2016 şi distribuită la data de 28.10.2016, a stins parţial obligaţia de plată conform declaraţiei nr. x/27.06.2016, cu scadenţă la 25.06.2016; - suma de 79488 RON, încasată la data de 28.10.2016 şi distribuită la data de 31.10.2016, a stins parţial obligaţiile de plată astfel, suma de 30419 RON a stins obligaţia de plată cu termen de plată la 25.05.2016 şi 25.06.2016, iar suma de 49069 RON a stins obligaţiile fiscale accesorii conform Deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/06.07.2016.

Având în vedere prevederile legale anterior citate s-a reţinut că pentru beneficiarii eşalonării la plată, ratele de eşalonare şi obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată se sting în funcţie de termenul maxim în care acestea se împlinesc, ori termenul maxim pentru stingerea ratelor scadente din data de 15.11.2016 era data de 15.12.2016.

Prin urmare, întrucât termenul de plată al ratelor scadente la data de 15.11.2016 încă nu se împlinise, sumele realizate din executarea silită a societăţii au stins creanţele fiscale în ordinea vechimii titlurilor executorii".

Instanţa fondului a constatat, astfel, că organele fiscale, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nr. 11/30.06.2017, recunosc că la datele de 25.10.2016 şi 28.10.2016, în perioada de valabilitate a eşalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 şi 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON (se are în vedere că din suma totală de 91.110 RON, suma de 121 RON a fost încasată în contul popririi la data de 20.10.2016), pentru stingerea unor obligaţii care se circumscriu celor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) şi e) - j) Codul de procedură fiscală (cu referire specială la art. 194 alin. (1) lit. b), cu încălcarea flagrantă a prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Conform art. 203 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare (versiunea în vigoare la data efectuării actelor de executare silită):

"ART. 203

Suspendarea executării silite

(1) Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) şi e) - j) nu începe sau se suspendă, după caz, procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f) executarea silită se suspendă după comunicarea somaţiei.

(2) Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale competente comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în RON şi în valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.

(4) Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:

a) achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată.

b) achitării drepturilor salariale.

(5) În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.

(6) Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată".

Analizând şi aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt expusă anterior, judecătorul fondului a constatat că după emiterea şi comunicarea, la data de 24.10.2016, a Deciziei nr. 149/24.10.2016 de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale acordate prin Decizia nr. 127/27.05.2016 pentru suma de 4.368.397 RON (dar şi a Deciziei nr. 150/24.10.2016 de menţinere a valabilităţii amânării la plată acordate prin Decizia nr. 128/27.05.2016 pentru suma de 36.334 RON), pe de o parte, organele fiscale nu mai aveau dreptul să încaseze, din conturile poprite ale reclamantei,sume de bani pentru obligaţiile fiscale care fac obiectul eşalonării la plată, nici pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) şi e) - j) Codul de procedură fiscală (în care se includ obligaţiile stinse de organul fiscal cu sumele încasate nelegal prin executarea silită prohibită de lege, în valoare de 90.987 RON), iar pe de altă parte, reclamanta debitoare avea dreptul, conform art. 203 alin. (4) lit. a) Codul de procedură fiscală, să utilizeze sumele poprite/indisponibilizate pentru efectuarea de plăţi în scopul:achitării obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată. Aceasta, în situaţia în care organele fiscale susţin că a intervenit pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilităţii eşalonării/amânării acordate, ca urmare a neachitării, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eşalonării, a obligaţiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că este întemeiată apărarea reclamantei în sensul că situaţia invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilităţii eşalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eşalonării, a obligaţiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON sau 77.007 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada (mai precis, la datele de 25.10.2016 şi 28.10.2016) pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eşalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 şi 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală. Prin această încălcare a legii s-a produs reclamantei o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor atacate, întrucât efectele negative ale neregularităţii s-au produs (sumele au fost deja încasate şi au stins alte obligaţii) ele nu mai pot fi remediate.

În strânsă legătură cu apărarea anterioară, reclamanta invocă întemeiat şi maniera abuzivă în care organele fiscale, după ce au procedat la emiterea, la data de 08.12.2016, a popririi nr. 1439 (a doua poprire relevantă în cauză), au efectuat încasarea sumelor poprite, fără a fi respectate, în prealabil, drepturile reclamantei prevăzute de art. 236 alin. (14) lit. d) şi art. 195 Codul de procedură fiscală şi fără ca organul fiscal să dea dovadă de rol activ, în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală. Urmare înfiinţării acestei popriri, începând cu data de 30.12.2016. respectiv după data de 15.12.2016, la care s-a împlinit termenul maxim de plată al ratelor din graficul de eşalonare care asigura menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, s-a încasat suma de 506.702 RON, care a stins obligaţiile fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înfiinţat poprirea.

Practic, reclamanta susţine argumentat că, atât timp cât poprirea a fost dispusă la data de 08.12.2016, înainte de pierderea valabilităţii eşalonării (15.12.2016), iar sumele poprite erau suficiente pentru acoperirea obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, trebuia să beneficieze, în primul rând, de dreptul prevăzut de art. 236 alin. (14) lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se plătească în mod prioritar, din conturile indisponibilizate, sumele necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înştiinţeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

În acelaşi context, reclamanta trebuia să beneficieze, în al doilea rând, de dreptul prevăzut de art. 195 Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se modifice decizia de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării, prin includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înfiinţat poprirea, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înştiinţeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

Codul de procedură fiscală reglementează rolul activ al organelor fiscale, care implică şi obligaţii imperative, aflate în divergenţă cu conduita pasivă în discuţie, care în raport de circumstanţele cauzei, nu poate fi justificată doar prin faptul că reclamanta nu-şi achitase obligaţiile curente (prevederile legale menţionate le vizează chiar pe ele), astfel că se înlătură apărarea pârâtelor sub acest aspect.

Cu alte cuvinte, deşi în legătură cu cea de a doua poprire nu sunt incidente prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală (întrucât încasarea sumelor nu s-a făcut în perioada valabilităţii eşalonării/amânării), totuşi, reclamanta invocă întemeiat încălcarea drepturilor sale prevăzute de dispoziţiile art. 236 alin. (14) lit. d) şi art. 195 Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 alin. 1din acelaşi act normativ, cu efecte în ceea ce priveşte legalitatea Deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale nr. 149/03.02.2017, prin care s-a stabilit o sumă rămasă de plată din eşalonare în cuantum de 4.368.397 RON, şi a Deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare nr. 150/03.02.2017.

Instanţa fondului a admis că, în principiu, încălcarea dispoziţiilor art. 236 alin. (14) lit. d) şi art. 195 Codul de procedură fiscală şi ale art. 7 alin. (1) din acelaşi act normativ nu este de natură să producă o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actelor atacate, dar în prezenta speţă această încălcare se corelează cu cea legată de prima poprire (ambele popriri privesc indisponibilizarea unor sume de bani cu care se puteau plăti obligaţiile fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării/amânării), care deja produsese disfuncţionalităţi în activitatea reclamantei, astfel că prima încălcare dobândeşte o gravitate sporită, iar drepturile afectate nu pot redeveni funcţionale decât prin anularea actelor atacate.

Totodată, sunt întemeiate şi, în lumina celor expuse anterior, dobândesc o relevanţă deosebită criticile reclamantei privind încălcarea de către organele fiscale a dreptului său la apărare, prin faptul că nu a fost înştiinţat, în circumstanţele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195, art. 203 şi art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Astfel,după cum corect arată şi reclamanta, la nivelul Uniunii Europene, dreptul la apărare este consacrat de art. 41 alin. (2) lit. a), (b) şi c) din Carta drepturilor fundamentale, care sub denumirea "Dreptul la o bună administrare" are următorul conţinut:

"(...) (2) Acest drept include în principal: a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere; b) dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidenţialitate şi de secretul profesional şi comercial; c) obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile."

Prin urmare, art. 41 alin. (2) lit. a), (b) şi c) din Cartă consacră dreptul particularului împotriva căruia urmează să se emită o decizie defavorabilă, de a-şi expune în mod util punctul de vedere în faţa autorităţii administrative pentru ca aceasta să cântărească în cunoştinţă de cauză dacă se impune sau nu emiterea deciziei cauzatoare de prejudicii.

În esenţă, dreptul la apărare este mai amplu decât dreptul la audiere al particularului, iar respectarea sa este fără îndoială obligatorie; Pentru realizarea acestui deziderat, autoritatea publică în cauză trebuie să respecte, în principiu, următoarele obligaţii: - să permită particularului în cauză dreptul de acces la toate informaţiile şi documentele relevante pe care autoritatea administrativă le ia în calcul în vederea emiterii deciziei defavorabile, pentru a putea studia veridicitatea şi pertinenţa acestora în economia cauzei; - să îi acorde particularului o perioadă de timp rezonabilă în raport de complexitatea situaţiei care urmează să fie surprinsă prin decizia administrativă pentru a-şi putea pregăti o apărare de calitate; - autoritatea publică să analizeze cu atenţie şi seriozitate punctul de vedere exprimat de către particular la momentul la care autoritatea publică urmează să decidă dacă va emite sau nu act defavorabil în dauna particularului.

Aşadar, se poate observa că dreptul comunitar cuprinde o serie de garanţii ale dreptului la apărare pe care autoritatea publică trebuie să le respecte.

În acest sens, edificatoare este hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauza C-349/07, Organizagdes de Calgado Lda împotriva Fazenda Publica, cu participarea Ministerio Publico, prin care, după ce s-a arătat că dreptul la apărare este un principiu fundamental al dreptului european, s-a explicat că, de principiu, o legislaţie care permite autorităţilor naţionale să acorde particularilor un termen cuprins între 8-15 zile pentru exercitarea dreptului la apărare este conformă cu dreptul unional, însă revine instanţelor naţionale obligaţia de a verifica, de la caz la caz, dacă respectivul termen este rezonabil în raport de complexitatea cauzei.

În ceea ce priveşte situaţia din dreptul fiscal român, care trebuie să se alinieze dreptului european, Curtea de apel a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organele fiscale române au obligaţia de a asigura particularului dreptul de a-şi expune în mod util punctul de vedere.

Astfel, art. 9 alin. (1) Codul de procedură fiscală stabileşte că "înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei".

De asemenea, în cadrul art. 46) Codul de procedură fiscală, care reglementează menţiunile minime pe care trebuie să le conţină actul administrativ-fiscal, se prevede la alin. (2) lit. e), f) şi j) faptul că actul administrativ fiscal trebuie să fie motivat în fapt şi drept şi să conţină menţiuni cu privire la audierea particularului.

În speţă, deşi instanţa fondului a apreciat că nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 9 alin. (1) din Codul de procedură fiscală care privesc garantarea dreptului la audiere al contribuabilului,întrucât organele fiscale au invocat incidenţa cazurilor de excepţie reglementate la lit. a), d) şi e) ale alin. (2) al aceluiaşi articol, în legătură cu care prezenta instanţă constată dovedirea doar a cazurilor de la lit. d) şi e), cu menţiunea că în privinţa cazului de la lit. a)(nu s-a arătat şi dovedit în ce constă pericolul, totuşi, criticile reclamantei privind încălcarea de către organele fiscale a dreptului său la apărare sunt întemeiate, prin faptul că, într-adevăr, în contradicţie cu regulile de conduită stabilite pentru organul fiscal de către prevederile art. 7 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, nu a fost înştiinţată, în circumstanţele concrete ale popririlor dispuse, că are dreptul să solicite aplicarea prevederilor art. 195, art. 203 şi art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

În altă ordine de idei, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 165 din Codul de procedură fiscală, deoarece ele se referă la ordinea stingerii obligaţiilor fiscale în situaţia plăţilor efectuate de contribuabil, ceea ce nu este cazul în prezenta speţă.

În final, curtea de apel a constatat că, întrucât deciziile de calcul accesorii menţionate la capătul IV din acţiune au fost emise în baza deciziilor de încetare a valabilităţii eşalonării/amânării la plată, enumerate la capătul II din acţiune, se desprinde concluzia că au caracter subsecvent faţă de aceste din urmă acte administrative fiscale, motiv pentru care, în temeiul disp. art. 50 alin. (2) din NCPF, efectele anulării actelor administrative principale se extind şi asupra actelor administrative fiscale subsecvente.

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală, în raport cu criticile invocate prin motivele de recurs.

Astfel, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat în mod formal, atâta timp cât, în mod evident, soluţia de admitere a acţiunii este argumentată exhaustiv prin considerentele sentinţei atacate, iar susţinerea recurentei DGRFP Ploieşti potrivit căreia instanţa nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii are un caracter abstract, nefiind în niciun fel explicitată în raport cu elementele concrete ale speţei. De asemenea, deşi aceasta susţine că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate argumentele sale, aceasta nu arată în mod concret în ce constau argumentele menţionate.

Sunt nefondate criticile prin care se susţine că instanţa de fond nu a avut în vedere că eşalonarea la plată acordată îşi menţine valabilitatea în condiţiile prevăzute de art. 194, 195 alin. (1) lit. a) şi d). Înalta Curte are în vedere argumentul neechivoc al instanţei de fond prin care a fost reţinută ca întemeiată apărarea reclamantei în sensul că situaţia invocată de organele fiscale pentru pierderea, la data de 15.12.2016, a valabilităţii eşalonării/amânării (respectiv, neachitarea, până la data de 15.12.2016, conform regulilor aplicabile eşalonării, a obligaţiilor fiscale scadente la data de 15.11.2016, în valoare de 73.368 RON sau 77.007 RON) a fost determinată de fapta nelegală a organelor fiscale, care, chiar în perioada pe care organele fiscale o recunosc ca fiind inclusă în acelea de valabilitate a eşalonării/amânării acordate reclamantei (27.05-11.10.2016 şi 24.10-15.12.2016), a executat silit conturile reclamantei pentru suma de 90.987 RON, cu încălcarea prevederilor art. 203 Codul de procedură fiscală.

Contrar susţinerilor autorităţilor fiscale recurente, suma poprită nu trebuia să stingă creanţele fiscale incluse în titlul executoriu pentru care s-a înfiinţat poprirea, ci trebuia oferită debitorului posibilitatea de a plăti sumele necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii, astfel cum prevăd cu claritate dispoziţiile art. 236 alin. (14) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Totodată, Înalta Curte apreciază drept lipsite de relevanţă referirile recurentei DGRFP Ploieşti la prevederile art. 236 alin. (16) din acelaşi act normativ, dat fiind că aceste prevederi nu constituie temei legal al soluţiei pronunţate prin sentinţa atacată.

Nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la lipsa de preocupare a debitorului pentru respectarea condiţiilor de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, în condiţiile în care prin aceste susţineri nu este deloc criticat argumentul esenţial al judecătorului fondului potrivit căruia atâta timp cât poprirea a fost dispusă la data de 08.12.2016, înainte de pierderea valabilităţii eşalonării (15.12.2016), iar sumele poprite erau suficiente pentru acoperirea obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, reclamanta trebuia să beneficieze, în primul rând, de dreptul prevăzut de art. 236 alin. (14) lit. d) Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se plătească în mod prioritar, din conturile indisponibilizate, sumele necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înştiinţeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă. În acelaşi context, reclamanta trebuia să beneficieze, în al doilea rând, de dreptul prevăzut de art. 195 Codul de procedură fiscală, respectiv de a putea solicita să se modifice decizia de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării, prin includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale înscrise în titlurile executorii pentru care s-a înfiinţat poprirea, iar organul fiscal era obligat, conform art. 7 alin. (1) Codul de procedură fiscală, să o înştiinţeze că are acest drept în legătură cu poprirea dispusă.

Nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentei DGRFP Ploieşti referitoare la nemotivarea de către instanţa de fond a soluţiei referitoare la respingerea contestaţiei administrative. Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea acesteia rezultă cu evidenţă tocmai din menţinerea prin aceasta a actelor administrativ- fiscale contestate a căror nelegalitate a fost amplu argumentată prin considerentele sentinţei atacate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în cuprinsul celor două cereri de recurs nu au fost formulate critici explicite ale argumentelor care au întemeiat soluţia de admitere a acţiunii, mai sus rezumate, ci a fost menţinut, în mod necritic, punctul de vedere exprimat de organele fiscale cu privire la legalitatea actelor administrativ-fiscale atacate.

Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Ploieşti şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu în nume propriu şi în numele DGRFP Ploieşti, împotriva sentinţei civile nr. 2642 din 6 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 16 noiembrie 2022.