Public official incompatibility exception for statutory representation in state-majority local companies

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019, la data de 7 mai 2019, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate a formulat contestaţie prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/12.04.2019 întocmit în lucrarea nr. x/01.07.2014, comunicat la data de 17.04.2019 şi statuarea inexistenţei situaţiei de incompatibilitate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 219 din 27 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 219 din 27 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând în principal, trimiterea cauzei spre rejudecarea instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecând cauza pe fond, admiterea plângerii şi anularea Raportului de evaluare nr. x/12.04.2019 cu consecinţa statuării inexistenţei situaţiei de incompatibilitate, cu cheltuieli de judecată.

Recurentul-reclamant a susţinut în esenţă că hotărârea instanţei de fond este nelegală, invocând, în primul rând, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul hotărârii nu se menţionează calea de atac şi nici unde ar trebui depusă aceasta, devind, astfel, incidente prevederile art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

In al doilea rând, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de fond nu a analizat ce înseamnă "săvârşirea conflictului de interese" şi de când curge termenul de prescripţie de 3 ani. De asemenea, nu a motivat de ce în acest caz nu ar fi incidente prevederile art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2013 şi nici modul de aplicare a prevederilor art. 70 din Legea nr. 163/2013.

Curtea ar fi trebuit să analizeze cu prioritate legalitatea raportului de evaluare prin prisma Deciziei nr. 449/16.06.2015 a Curţii Constituţionale ce vizează excepţia de neconstituţionalitate, între altele, a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010, pct. (27).

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, dacă este cazul, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.

Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civile sau penale, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate."

"Sub acest aspect devin relevante cele statuate în jurisprudenţa sa, mai sus arătate (parag. (23), în sensul că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară exclusiv o activitate administrativă de evaluare a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, constând în întocmirea de rapoarte care evidenţiază fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică, a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Ca atare, Agenţia Naţională de Integritate nu face altceva decât să semnaleze existenţa unor potenţiale nesocotiri ale prevederilor legale referitoare la conflictele de interese şi compatibilităţi. Ulterior revine instanţei de contencios administrativ chemată să se pronunţe asupra legalităţii raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valenţe penale, sau celei care judecă procesului penal declanşat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanţei şi trimitere în judecată a persoanei evaluate obligaţia de a se pronunţa, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripţiei răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

În acest context, recurentul arată că instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze în concret de când a început să curgă termenul de prescripţie: de la data emiterii Ordinului nr. 428/01.04.2013, respectiv nr. 395/18.04.2016 de către Ministerul Tineretului şi Sportului, fie de la data adoptării Hotărârii Consiliului Local Buzău nr. 107/26.07.2012, respectiv nr. 60/24.04.2014.

De asemenea, Curtea nu a analizat în niciun mod apărarea recurentului în sensul că, în raport de data emiterii Raportului de evaluare, respectiv 12.04.2019, acesta este nelegal, răspunderea sa putând fi atrasă eventual numai pentru fapte ulterioare datei de 12.04.2016. Or, intimata-pârâtă a stabilit că perioada în care s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate este 01.04.2013-20.04.2016, ignorând prevederea legală precitată a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale a României. Instanţa de fond nu a explicat de ce această apărare nu este pertinentă, înlăturând-o prin sintagma "se apreciază că în cazul în speţă nu se poate reţine împlinirea termenului de prescripţiei invocat de către reclamant", care, în fapt, nu conţine niciun raţionament juridic.

Totodată, recurentul arată că a mai invocat incidenţa prevederilor art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2013, înlăturată fără motivare de instanţa de fond, precum şi faptul că obiectivitatea nu i-a fost afectată, aspect care nu a fost analizat în niciun mod de instanţa de fond. Starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit, prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 drept "situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de latură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în jurisprudenţa sa că "incompatibilitatea reprezintă interdicţia de a cumula două sau mai multe funcţii atribuţii care prin exercitarea or simultană ar putea altera obiectivitatea cu care oficialul public are obligaţia să îşi îndeplinească sarcinile de serviciu".

Raportându-se la aceeaşi practică, instanţa supremă a arătat că "funcţia de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în Adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local este incompatibilă cu funcţia de primar, în accepţiunea legii, numai în situaţia în care există posibilitatea utilizării votului de acţionar într-un scop personal sau luarea de către primar a unor hotărâri în detrimentul intereselor societare [...]". Teza anterior citată a fost reţinută în considerentele unei hotărâri de notorietate în care situaţia de incompatibilitate discutată a fost cea prevăzută la art. 87 lit. f) din Legea nr. 161/2003. Totuşi, aceleaşi considerente ale instanţei supreme sunt "mutatis mutandis" aplicabile în prezenta speţă.

Recurentul nu şi-a exercitat votul în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A., astfel încât să fie afectată obiectivitatea sa în realizarea sarcinilor ce i-au revenit în calitate de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău.

Prima instanţă nu s-a aplecat asupra acestor considerente, nearătând care sunt motivele pentru care acestea nu ar fi incidente, din acest motiv fiind aplicabil motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., impunându-se casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În al treilea rând, exclusiv pentru ipoteza în care instanţa de recurs va înlătura criticile de nelegalitate subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la prevederile art. 11 şi art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, întrucât răspunderea acestuia nu poate fi atrasă pentru fapte anterioare datei de 12.04.2016, precum şi art. 94 alin. (2) şi 21 din Legea nr. 161/2003.

Apoi, mai susţine recurentul, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a normelor de drept material, apreciind că dispoziţiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 nu sunt incidente în cauză, întrucât, pe de o parte, sunt aplicabile prevederile art. 94 alin. (21) lit. a) din acelaşi act normativ, ce reglementează o situaţie de excepţie de la regula defiptă de dispoziţiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, iar, de cealaltă parte, obiectivitatea recurentului nu a fost afectată prin exercitarea calităţii de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A., neexistând posibilitatea utilizării votului într-un scop personal.

Deşi intimata-pârâtă a reţinut în sarcina sa cazul de incompatibilitate reglementat de art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, totuşi, legiuitorul a statuat şi asupra unei derogări de la regula prevăzută de art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, fiind introdus art. 94 alin. (21) prin Legea nr. 171/2004, modificat prin Legea nr. 284/2010, care în perioada evaluată avea următorul conţinut:

"Nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) şi c), funcţionarul public care: a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţii desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare; b) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să participe în calitate de reprezentant al autorităţii ori instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe, colective de conducere constituite în temeiul actelor normative în vigoare; c) exercită un mandat de reprezentare, pe baza desemnării de către o autoritate sau instituţie publică, în condiţiile expres prevăzute de actele normative în vigoare".

Astfel cum rezultă din înscrisurile ataşate, a fost desemnat drept membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A. prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 07/26.07.2012, act administrativ cu caracter individual emis în temeiul O.U.G. nr. 109/2011 şi cu respectarea prevederilor Legii nr. 215/2001. De asemenea, societatea B. S.A. este operator economic cu capital integral de stat lato sensu, constituit în temeiul Legii nr. 31/1990 şi al Hotărârii Consiliului Local al municipiului Buzău nr. 60/1998.

Prin urmare, prevederile art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2003 sunt incidente în cauză, fiind exclusă reţinerea stării de incompatibilitate pentru cazul reglementat la art. 94 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ. De altfel, dreptul funcţionarului public de a exercita un mandat de reprezentare al statului sau unităţii administrativ-teritoriale în cadrul operatorilor economici cu capital cel puţin majoritar public a fost recunoscut prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale a României (Deciziile nr. 396/2017, nr. 566/2015, nr. 550/2015 şi nr. 167/2015) şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Deciziile nr. 7074/2013 şi nr. 4294/2010).

Excepţia reglementată de art. 94 alin. (2)1 din Legea nr. 161/2003, care permite funcţionarilor publici din autorităţile administraţiei publice centrale sau locale să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare (lit. a), a) fost înlăturată fără nicio analiză de către instanţa de fond.

De asemenea nu a analizat argumentul că obiectivitatea nu i-a fost afectată, plecând de la premisa că starea de incompatibilitate a fost reglementată de legiuitor pentru prevenirea conflictului de interese definit prin art. 70 din Legea nr. 161/2003 drept "situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de latură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în jurisprudenţa sa că "incompatibilitatea reprezintă interdicţia de a cumula două sau mai multe funcţii/atribuţii care prin exercitarea lor simultană ar putea altera obiectivitatea ca care oficialul public are obligaţia să îşi îndeplinească sarcini/e de serviciu".

Raportându-se la aceeaşi practică, instanţa supremă a arătat că "funcţia de reprezentant al unităţii administrativ teritoriale în Adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local este incompatibilă cu funcţia de primar, în accepţiunea legii, numai în situaţia în care există posibilitatea utilizării votului de acţionar într-un scop personal sau luarea de către primar a unor hotărâri în detrimentul intereselor societare [...]". Teza anterior citată a fost reţinută în considerentele unei hotărâri de notorietate în care situaţia de incompatibilitate discutată a fost cea prevăzută la art. 87 lit. f) din Legea nr. 161/2003. Totuşi, aceleaşi considerente ale instanţei supreme sunt mutatis mutandis aplicabile în prezenta speţă.

Recurentul nu şi-am putut exercita votul în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A., astfel încât să fie afectată obiectivitatea sa în realizarea sarcinilor ce i-­au revenit în calitate de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău.

La data de 14.04.2021, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2003, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 41 alin. (1) şi art. 53 din Constituţia României.

La data de 14.04.2021, recurentul a solicitat în temeiul art. 519 din C. proc. civ., sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile referitoare la următoarele chestiuni de drept:

Care este semnificaţia sintagmei data - "săvârşirea faptei"" de incompatibilitate şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii administrative prevăzut de către art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010 ("dies a quo"), în conformitate cu care "răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor", coroborat cu art. 2517 şi 2523 C. civ.: data fiecărui act material succesiv din componenţa faptei continue de incompatibilitate, calculat pe unităţi individuale de timp (zile); data epuizării faptei de incompatibilitate?

Prescripţia răspunderii administrative pentru fapte de incompatibilitate este incidenţă atunci când de la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate şi până la momentul emiterii raportului de evaluare au trecut mai mult de 3 ani?

Prescripţia răspunderii administrative pentru fapte de incompatibilitate este incidenţă atunci când de la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate şi până la momentul comunicării raportului de evaluare au trecut mai mult de 3 ani?

Prescripţia răspunderii administrative pentru fapte de incompatibilitate este incidenţă atunci când de la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate şi până la momentul rămânerii definitive a raportului de evaluare au trecut mai mult de 3 ani?

La data de 25.10.2021, numitul C. a formulat, în temeiul art. 63 C. proc. civ. şi raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cerere de intervenţie accesorie, prin intermediul căreia a înţeles să susţină poziţia procesuală şi apărările reclamantului.

La data de 26.10.2021, B. S.A. a formulat, în temeiul art. 63 C. proc. civ. şi raportat la art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cerere de intervenţie accesorie, prin intermediul căreia a înţeles să susţină poziţia procesuală şi apărările reclamantului.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate nu a formulat întâmpinare însă a transmis la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant.

La data de 19.01.2022, intimata a depus Puncte de vedere la cererile de intervenţie accesorie formulate în favoarea reclamantului solicitând respingerea acestora în principiu ca inadmisibile.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, ulterior cauza fiind de mai multe ori amânată.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14 aprilie 2021 Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. în vederea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Prin încheierea din 14.04.2012 pronunţată în dosarul asociat nr. x/2019, a fost admisă cererea de sesizare a Curţii Constuţionale a României, dispunându-se sesizarea cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2003.

La data de 16.02.2022, recurentul-reclamant a depus o cerere de suspendare a soluţionării cauzei până la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru pronunţarea unei decizii preliminare formulată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019 pe rolul CJUE cu nr. x şi o cerere proprie privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

La termenul din 30 martie 2022, Înalta Curte a respins cererea de suspendare şi cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebări preliminare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 februarie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate de petenţii B. S.A. şi C., în interesul recurentului-reclamant, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

6.1. Situaţia de fapt

La data de 01.07.2014, în urma sesizării formulate de o persoană fizică, pârâta a demarat lucrarea nr. x/01.07.2014, în cadrul căreia reclamantul a fost cercetat pentru că ar fi deţinut în acelaşi timp funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău şi calitatea de membru în Consiliul de administraţie al societăţii B. S.A. precum şi pentru deţinerea simultană a funcţiei de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău şi a funcţiei de preşedinte al Organizaţiei judeţene de tineret a D..

Prin adresa nr. x/04.03.2019 i s-a adus la cunoştinţă reclamantului că, potrivit lucrării nr. 27220/S/II/01.07.2014 a rezultat existenţa unei încălcări a regimului juridic al incompatibilităţilor potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, întrucât au fost identificate elemente, în sensul existenţei unei incompatibilităţi, deoarece reclamantul a deţinut simultan funcţiile de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău şi membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A. Buzău, încălcând astfel prevederile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

La data de 17.04.2019 i s-a comunicat Raportul de evaluare nr. x/12.04.2019, potrivit căruia pârâta a identificat existenţa încălcării regimului juridic al incompatibilităţilor întrucât în perioada 01.04.2013-20.04.2016 a deţinut simulat funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A., pentru care a obţinut venituri.

La data de 07.05.2009, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, solicitând, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, efectuarea unui control de legalitate asupra Raportului de evaluare nr. x/12.04.2019 întocmit în lucrarea nr. x/01.07.2014, comunicat la data de 17.04.2019, anularea acestuia şi statuarea inexistenţei situaţiei de incompatibilitate.

Instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant confirmând legalitatea actului administrativ contestat şi înlăturând susţinerile reclamantului.

6.2. Analiza motivelor de casare

Recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond este nelegală, invocând, în primul rând, cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin raportare la prevederile art. 425 alin. (3) C. proc. civ., întrucât în dispozitivul hotărârii nu se menţionează calea de atac şi nici unde ar trebui depusă aceasta, devind, astfel, incidente prevederile art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată faptul că prin încheierea din data de 19.02.2020, instanţa de fond a îndreptat această eroare materială sub forma omisiunii, în sensul precizării termenului de recurs şi unde se depune declaraţia de recurs.

Chiar şi în lipsa acestei încheieri, Înalta Curte reţine că recurentul a depus recursul la instanţa competentă, în termenul prevăzut de lege, prin urmare nu a suferit efectiv o vătămare care să conducă la casarea hotărârii, motivul de recurs fiind nefondat.

De altfel, în şedinţa de dezbateri din data de 02.11.2022, recurentul-reclamant a arătat că nu mai susţine acest motiv de recurs.

In al doilea rând, în susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că instanţa de fond nu a analizat ce înseamnă "săvârşirea conflictului de interese" şi de când curge termenul de prescripţie de 3 ani şi nu a motivat de ce în acest caz nu ar fi incidente prevederile art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2013 şi nici modul de aplicare a prevederilor art. 70 din Legea nr. 163/2013 şi nici nu a analizat cu prioritate legalitatea raportului de evaluare prin prisma Deciziei nr. 449/16.06.2015 a Curţii Constituţionale ce vizează excepţia de neconstituţionalitate, între altele, a prevederilor art. 11 din Legea nr. 176/2010.

Din analiza considerentelor sentinţei recurate se constată că instanţa de fond a analizat susţinerile legate de intervenţia prescripţiei precum şi modul în care se calculează termenul de 3 ani, astfel încât critica recurentului, inclusiv cu privire la incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi primită.

Din punct de vedere al cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurentul a invocat incidenţa prevederilor art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2013, înlăturată de instanţa de fond, însă nu fără motivare cum susţine recurentul, ci pentru motivul că, aceste dispoziţii reglementează o situaţie diferită de cea ce face obiectul prezentei cause, referindu-se la un funcţionar public desemnat printr-un act administrativ să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatori economici cu capital ori patromoniu integral sau majoritar de stat, în speţă fiind vorba despre un funcţionar public care a fost desemnat printr-o hotărâre a consiliului local să reprezinte interesele UAT în CA al S.C. B. S.A. Buzău, societate comercială de interes local înfiinţată prin HCL Buzău nr. 60/28.05.1998 aflată în subordinea CL Municipiul Buzău.

Înalta Curte constată însă că prin raportul de evaluare s-a reţinut încălcarea art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, potrivit cu care, funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public, întrucât în perioada 01.04.2013-20.04.2016 recurentul a deţinut simulat funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii B. S.A., pentru care a obţinut venituri.

Spre deosebire de situaţia reglementată de această dispoziţie şi în raport cu care s-a reţinut starea de incompatibilitate a recurentului, Înalta Curte constată că legiuitorul a introdus în cuprinsul art. 94 din acelaşi act normativ, o dispoziţie de excepţie, potrivit căreia, "nu se află în situaţie de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit a) şi c), funcţionarul public care: a) este desemnat printr-un act administrativ, emis în condiţiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activităţile desfăşurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condiţiile rezultate din actele normative în vigoare;".

Ceea ce este relevant în situaţia de excepţie de excludere a stării de incompatibilitate a acestor categorii de funcţionari este desemnarea prin act administrativ în condiţiile legii, cu alte cuvinte la baza desfăşurării activităţilor se află o decizie administrativă, textul nefăcând distincţie între autoritatea emitentă, în sensul dacă trebuie să fie o autoritate publică centrală sau locală.

În această situaţie legiuitorul a permis autorităţilor satului care au interese în cadrul operatorilor economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat să desemneze un funcţionar public în organul deliberativ sau executiv a acestor societăţi, tocmai datorită naturii juridice a capitalului sau patrimoniului, în vederea protejării intereselor publice.

Când textul vorbeşte despre autorităţile statului nu se referă exclusiv la funcţionarii publici care funcţionează în administraţia centrală sau la societăţile de interes naţional, întrucât autoritatea de stat nu se exercită doar prin organele administraţiei publice centrale, astfel încât funcţionarul public poate funcţiona în cadrul unei autorităţi publice centrale, descentralizată sau deconcentrată sau locală ori instituţie publică, iar operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat pot fi înfiinţaţi şi de autorităţile administraţiei publice locale.

Spre deosebire de dispoziţia legală reţinută de intimată pentru reţinerea cazului de incompatibilitate, art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, ceea ce presupune că funcţionarul desfăşoară acea activitate care îl plasează în situaţie de incompatibilitate exclusiv potrivit voinţei sale, motivul de impunitate îl reprezintă tocmai desemnarea funcţionarului printr-un act administrativ emis în condiţiile legii, cu alte cuvinte când la baza activităţii sale la aceşti operatori economici se află o decizie administrativă a unei autorităţi publice pentru ca acesta să reprezinte interesele statului.

În speţă, este necontestat că recurentul-reclamant a fost desemnat membru al CA al B. S.A. Buzău, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 107/26.07.2012, act administrativ cu caracter individual emis în baza O.U.G. nr. 109/2011, iar societatea este o persoană juridică de interes local, cu capital integral de stat, înfiinţată prin HCL nr. 60/28.05.1998, în temeiul Legii nr. 31/1990 şi O.G. nr. 88/1997.

Prin urmare, în mod greşit s-a apreciat că recurentul-reclamant nu se încadrează pe dispoziţia de excepţie prevăzută de art. 94 alin. (2)1 lit. a) din Legea nr. 161/2013, acesta fiind un motiv suficient pentru a se dispune anularea Raportului de evaluare, motiv pentru care instanţa de control judiciar nu va mai analiza celelalte critici invocate prin declaraţia de recurs.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare va admite contestaţia formulată de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi va anula raportul de evaluare nr. x/12.04.2019 emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 219 din 27 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite contestaţia formulată de recurentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează raportul de evaluare nr. x/12.04.2019 emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.