Religious property restitution: inconstitutive effect of land registry entries vs. proof of ownership under Decree-Law 115/1938

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13.10.2020, sub număr dosar nr. x/2020, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal cu sediul în Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă şi

- în principal, restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris iniţial în cartea funciară nr. x a localităţii Ciumbrud, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localităţii Aiud, jud. Alba, având destinaţia gradină de 263 mp,

- în subsidiar, reclamanta a solicitat instanţei ca, în situaţia în care nu se va dispune restituirea în natură direct de instanţă, să fie obligată pârâta să emită decizie de restituire în natură pentru acelaşi imobil.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii formulate de reclamantă nr. x/23.01.2006 privind retrocedarea în natură sau prin măsuri reparatorii a imobilului înscris iniţial în CF x a localităţii Ciumbrud, nr. top x transcris în CF x Aiud, cu destinaţia grădină în suprafaţă de 263 mp.

A respins în rest acţiunea.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Recurenta a susţinut prin cererea de recurs că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură.

Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererii de retrocedare soluţionate prin decizia contestată de reclamantă există copia cărţii funciare în format electronic nr. x a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumburud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului revendicat de reclamantă a fost Colegiul Reformat " Bethlen" Aiud, iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Recurenta susţine ca depunerea altor înscrisuri care sa întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui însăşi înscrierea în cartea funciară.

La o simplă analiză a Foii B a cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumburud se poate observa faptul că, în lipsa altor menţiuni privind rectificarea înscrierii în cartea funciară a titularului dreptului de proprietate, imobilele solicitate se aflau în proprietatea Colegiului Reformat "Bethlen" din Aiud şi la momentul preluării abuzive.

Aşadar, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Colegiului Reformat din Aiud.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar, în speţă, proba contrară reprezentând-o însăşi cartea funciară.

Deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla menţiune din decretul de naţionalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

Simpla menţiune din decretul de naţionalizare nu este de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În plus, arată recurenta că, recent, într-un litigiu ce a avut ca obiect anularea unei decizii a Comisiei speciale de retrocedare prin care s-a respins o cerere de retrocedare depusă de Eparhia Reformată din Ardeal, privind un imobil al cărui proprietar tabular iniţial a fost Colegiul Reformat "Szekely Mik6" din Sfântu Gheorghc, instanţa a respins acţiunea formulată de reclamantă.

Astfel, prin sentinţa nr. 54/16.03.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 5671/14.11.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Braşov a respins acţiunea formulată de către Eparhia Reformată din Ardeal prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5822/07.07.2016 a Comisiei speciale de retrocedare, reţinând că reclamanta nu a făcut dovada că este fostă proprietară a imobilului a cărui restituire se solicită sau continuatoarea recunoscută a persoanei juridice titulare de la care s-au preluat bunurile de către Stat, cererea sa de restituire fiind în acest sens corect respinsă de către pârât prin decizia contestată.

Recurenta a apreciat prin cererea de recurs că în speţă s-ar fi impus reţinerea puterii lucrului judecat a sentinţei civile nr. 208/30.03.2005 a Tribunalului Alba, având în vedere că această hotărâre este anterioară Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie şi că vizează imobile înscrise în aceeaşi carte funciară în care a fost înscris iniţial şi imobilul din prezentul litigiu.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 222/21/12/2020, Înalta Curte constată că este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Rezultă din economia dosarului faptul că reclamanta intimată a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva deciziei nr. 9232/28.07.2020.

Prin Decizia nr. 9232/28.07.2020 emisă de către pârâtă a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006 formulată de reclamantă, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aprobată prin Legea nr. 501/2002, privind restituirea în natură a imobilului situat în Ciumbrud, jud. Alba, înscris iniţial în cartea funciară nr. x, nr. top x, în prezent înscris în CF x a localităţii Aiud, jud. Alba - grădină în suprafaţă de 263 mp. Pentru a adopta această decizie, pârâta a reţinut, pe baza datelor rezultate din cartea funciară, că la momentul preluării abuzive de către Statul Român, imobilul s-a aflat în proprietatea tabulară a Colegiului Reformat Bethlen din Aiud, iar nu în proprietatea Eparhiei Reformate din Ardeal.

Soluţionând contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 9232/28.07.2020, instanţa fondului a apreciat că este nelegală soluţia dispusă de autoritatea administrativă, apreciere rezultată atât din interpretarea conţinutului cărţii funciare dar şi a altor înscrisuri înfăţişate de reclamantă şi nu în ultimul rând, prin raportare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, valorificat din perspectiva sentinţei civile nr. 272/21.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, hotărâre menţinută prin decizia nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Constată Înalta Curte că hotărârea primei instanţe reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, prevederi în baza cărora recurenta a respins solicitarea de retrocedare, formulată de reclamantă.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.

Simetric opus, prevederile alin. (2) al aceluiaşi articol arată că dacă un drept s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu există.

Aplicarea practică a acestor dispoziţii a generat o jurisprudenţă constantă, sintetizată în concluzia potrivit căreia în sistemul de publicitate imobiliară unificat prin Decretul-lege nr. 115/1938 înscrierea în cartea funciară a avut efect constitutiv cu privire la drepturile reale, acestea neputând fi dobândite, modificate sau stinse decât prin înscrierea cuvenită în cartea funciară(art. x şi 18 din Decretul-lege nr. 115/1938).

Incidenţa dispoziţiilor Decretului-lege nr. 115/1938 comportă o abordare specifică şi din perspectiva modului de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că probaţiunea dreptului de proprietate al solicitantului trebuie circumscrisă auspiciilor reglementării reprezentate de dispoziţiile decretului-lege anterior amintit.

Prin urmare, dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi în acord cu care este permisă o paletă largă de mijloace de probă pentru justificarea calităţii de proprietar, nu pot constitui temei pentru a reţine o situaţie de fapt contrară celei ce rezultă din conţinutul cărţii funciare, întrucât ar intra în coliziune cu prevederile imperative ale art. 17, 18 şi 32 din Decretul lege nr. 115-1938, în câmpul de aplicare al căruia înscrierea în cartea funciară avea efect constitutiv în privinţa drepturilor reale. În acest sens, Înalta Curte subliniază faptul că dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G nr. 94/2000 trebuie examinate în ansamblul reglementării prevăzute de articolul anterior citat rezultând, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 4 alin. (2)-(5), faptul că probaţiunea dreptului de proprietate cu privire la imobilele ce fac obiectul ordonanţei de urgenţă se poate stabili, apelând la începuturi de dovadă scrisă, declaraţii testimoniale, expertize şi alte asemenea numai atunci când nu există înscrisuri care să ateste dreptul de proprietate (sau există probe contrare care atestă o altă situaţie juridică decât cea pretinsă de solicitantul restituirii).

De aceea, în contextul în care calitatea de fost proprietar cu privire la imobilul revendicat în cauza de faţă se stabileşte prin raportare la menţiunile din cartea funciară, conform dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, menţiuni ce nu pot fi înlăturate decât pe calea acţiunii în rectificarea cărţii funciare, este evident că nu este admisibilă probaţiunea în contra situaţiei juridice atestate de înscrierea în cartea funciară prin mijlocirea unor alte dovezi, inclusiv prezumţii. (decizia 3093 din 25 mai 2021, pronunţată de ICCJ SCAF)

Particularizat cauzei de faţă, dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu presupune cercetarea cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud, provenită din conversia cărţii funciare nr. x, din cuprinsul căreia rezultă că imobilul notificat de reclamanta-intimată a fost înscris în cartea funciară la x aprilie 1934, dar titularul înscrierii este Colegiul Reformat Bethlen din Aiud şi nu Eparhia Reformată din Ardeal.

Raportat la efectul specific al înscrierilor în cartea funciară, aşa cum a fost acesta analizat mai sus, Înalta Curte constată că este contrară prevederilor Decretului-Legea nr. 115/1938 maniera de abordare a primei instanţe, concretizată în eforul de identificare a veritabilului titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, cât timp o atare identificare nu se poate face în contra prezumţiei legale stabilite prin dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Decretul Lege nr. 115/1938.

Înalta Curte a luat act şi de argumentele reclamantei-intimate, potrivit cărora pretenţiile sale sunt fondate şi prin raportare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care chestiunea litigioasă privind dreptul de proprietate al cultului în sine şi nu al entităţii de învăţământ a fost tranşată, potrivit reclamantei, prin deciziile pronunţate de ÎCCJ SCAF în dosarele nr. x/2019; nr. 20/57/2019; nr. 291/57/2020.

Contrar celor susţinute de reclamanta-intimată, în cauză nu este demonstrată incidenţa efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, noţiune ce presupune, după cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., dovedirea faptului că o anumită chestiune litigioasă a fost tranşată prin hotărâre definitivă, între aceleaşi părţi.

Particularizat cauzei de faţă, "lucrul judecat" nu poate fi înţeles în sensul dorit de reclamanta-intimată respectiv acela potrivit căruia instanţele de contencios administrativ au constatat că bunurile înscrise în cărţile funciare cu menţiunea titularului Colegiul Reformat Bethlen din Aiud au aparţinut, în realitate, Eparhiei Reformate, în condiţiile în care cauzele menţionate de reclamanta-intimată au avut ca obiect cererile de retrocedare a altor bunuri decât cel din litigiul de faţă.

După cum s-a subliniat mai sus, chestiunea litigioasă de esenţa aplicării dispoziţiilor art. 1 şi 4 din O.U.G. nr. 94/2000 presupune demonstrarea faptului că imobilul revendicat de cultul religios şi preluat în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, a aparţinut cultului solicitant, astfel că analizarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru a se dispune restituirea se face de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei pricini.

Cum reclamanta-intimată nu a dovedit faptul că pentru imobilul ce face obiectul cărţii funciare nr. x a localităţii Ciumbrud, provenită din conversia cărţii funciare nr. x a fost pronunţată anterior, o hotărâre devenită definitivă, prin care s-a rezolvat chestiunea litigioasă a identificării titularului dreptului de proprietate în favoarea sa, recursul acesteia la dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. nu constituie temei pentru menţinerea sentinţei instanţei de fond.

În egală măsură, Înalta Curte constatând că, în realitate, raportarea reclamantei-intimate la efectul hotărârilor pronunţate în cele trei dosare mai sus menţionate reprezintă cel mult trimiterea la o jurisprudenţă în cauze similare, subliniază, totuşi faptul că pe rolul instanţelor de contencios au fost pronunţate mai multe soluţii ce confirmă deciziile Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal nu este îndreptăţită la restituirea bunurilor ce au fost întabulate de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud sau Şcoala Reformată Evanghelică din Aiud, în acest sens fiind soluţionate cauzele ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2016; nr. 659/57/2019; nr. 660/57/2019; nr. 136/57/2020; nr. 17/57/2019; nr. 136/57/2020; nr. 382/57/2020; nr. 510/33/2016, nr. 1009/33/2016, nr. 1163/33/2016; nr. 553/64/2016, nr. 554/64/2016, nr. 584/34/2016.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că în mod greşit prima instanţă a apreciat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, va casa hotărârea atacată şi, rejudecând cauza, va respinge ca neîntemeiată contestaţia reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva sentinţei nr. 222/2020 din 21 decembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de rclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.