Limiting transit guarantee waivers and reduced guarantees to last-year own funds and 50% turnover under national norms conflicts with EU customs code requirements for financial solvency assessment

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 26 mai 2017, pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A. S.R.L. Galaţi şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anularea articolelor 15, 16 alin. (1) lit. b) şi 16 alin. (2) din Ordinul ANAF nr. 1889/2016, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond în primul şi al doilea ciclu procesual

2.1. În primul ciclu procesual, prin sentinţa nr. 210 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantelor A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., iar prin decizia nr. 2250 din 3 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul antereferit, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pe considerentul că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13 iulie 2020, sub dosar nr. x/2017.

2.2. În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa nr. 130 din 12 noiembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi:

- a admis acţiunea formulată de reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

- a dispus anularea parţială a Ordinului ANAF nr. 1889/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun, numai în ceea ce priveşte prevederile art. 15, 16 alin. (1) lit. b) şi art. 16 alin. (2) din acest ordin;

- a obligat pârâta la plata către reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L. a sumei de 250 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii, ca neîntemeiată.

Invocând ca motiv de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că au fost interpretate şi aplicate greşit următoarele prevederi legale:

- art. 95 din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii;

- art. 84 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 din 28 iulie 2015 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale Codului vamal al Uniunii;

- art. 155 din Regulamentul de aplicare nr. 2447/2015;

- art. 57 şi 75 din apendicele I la Convenţia privind regimul de tranzit comun, adoptată la C. la 20.05.1987, cu modificările şi completările ulterioare, la care România a aderat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006 (denumită în continuare Convenţia privind regimul de tranzit comun).

Critică recurenta-pârâtă motivarea primei instanţe în care s-a reţinut că este restrictivă condiţia introdusă prin art. 15 referitoare la nivelul prevăzut din cifra de afaceri, care nu se regăseşte în prevederile art. 84 din regulament, precum şi cea în care a arătat judecătorul fondului că "prin însuşi statutul de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, statut pe care îl deţin reclamantele, dovada solvabilităţii financiare este făcută".

Recurenta ANAF a arătat că sunt sprijinite criticile sale pe argumentele regăsite în hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-509/09, iar sentinţa primei instanţe este nelegală, întrucât ordinul atacat nu încalcă prevederile din regulamentele vamale unionale şi nu impune condiţii nelegale sau restrictive, scopul actului contestat fiind acela de a asigura aplicarea unitară a simplificărilor în cadrul regimului de tranzit unional/comun, iar prevederile art. 30 din Ordinul nr. 1889/2016 stabilesc că "dispoziţiile prezentelor norme tehnice se completează cu prevederile Codului vamal al Uniunii, Regulamentului delegat (UE) 2015/2446, Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/2447 şi ale Convenţiei privind regimul de tranzit comun".

A redat recurenta ANAF prevederile art. 89 alin. (2) lit. a) şi alin. (5) şi ale art. 95 alin. (1) şi alin. (2), ambele din Codul vamal, susţinând că un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanţie globală cu un cuantum redus sau să beneficieze de o exonerare de garanţie, iar cuantumul de referinţă al garanţiei globale poate fi redus la 50%, 30% sau 0% (exonerare), conform art. 158 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 2015/2447, fiind necesară, pentru a beneficia de o garanţie globală redusă sau de o exonerare, îndeplinirea criteriului de solvabilitate financiară, care se consideră a fi dovedit atunci când solicitantul are o situaţie financiară bună care îi permite să-şi îndeplinească angajamentele.

A făcut trimitere recurenta-pârâtă la prevederile art. 84 din Regulamentul nr. 2015/2446, pentru a reliefa condiţiile ce trebuie să fie îndeplinite în vederea obţinerii reducerii cuantumului de referinţă al garanţiei globale, subliniind condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. e) şi f), alin. (2) lit. f) şi g) şi alin. (3) lit. k) şi l) din acest articol, arătând, totodată, că acest cuantum de referinţă trebuie să corespundă cuantumului taxelor la import şi al altor taxe ce ar putea deveni exigibile în legătură cu fiecare declaraţie vamală de tranzit, în cursul perioadei cuprinse între plasarea mărfurilor sub regimul vamal şi momentul în care acesta este descărcat, iar biroul de garanţie determină cuantumul de referinţă în cooperare cu persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei, pe baza informaţiilor privind mărfurile plasate sub regimul vamal de tranzit în cele 12 luni precedente şi pe baza unei estimări a volumului de operaţiuni avute în vedere, astfel cum reiese, printre altele, din documentaţia comercială şi din evidenţele contabile ale persoanei căreia i se solicită constituirea garanţiei.

A subliniat recurenta-pârâtă că, pentru a proteja interesele financiare ale statului român, ale statelor membre ale UE şi ale părţilor contractante ale Convenţiei privind regimul de tranzit comun, precum şi pentru a îndeplini cerinţele solicitantului, la determinarea cuantumului de referinţă al garanţiei globale reduse şi al exonerării de garanţie, autoritatea vamală îşi stabileşte propriile criterii, fără a excede cadrului legal în vigoare, pentru a reduce apariţia unui potenţial risc de nerecuperare a sumelor implicate într-o operaţiune de tranzit.

A susţinut recurenta ANAF că sunt neîntemeiate susţinerile intimatelor privind faptul că ordinul atacat ar fi eliminat în totalitate dreptul operatorilor economici de a fi autorizaţi să utilizeze garanţia globală la nivelul a 30% din cuantumul de referinţă, întrucât la art. 11 din OPANAF nr. 1889/2016, care face referire la art. 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, sunt precizate condiţiile care trebuie îndeplinite în vederea autorizării pentru utilizarea garanţiei globale cu un cuantum redus şi exonerarea de garanţie, iar la alin. (2) din acest articol este reglementată reducerea de 30% din cuantumul de referinţă.

Se mai susţine că prevederile pretins restrictive sunt emise în aplicarea prevederilor unionale anterior amintite, reprezentând modalitatea în care autoritatea vamală din România tratează în mod unitar şi nediscriminatoriu operatorii economici care solicită acelaşi tip de autorizaţie (în cazul de faţă o autorizaţie de utilizare a garanţiei globale, dar au/pot avea obiecte de activitate diferite, motiv pentru care apreciază recurenta ANAF că sunt neîntemeiate reţinerile primei instanţe.

În privinţa reglementărilor din OPANAF nr. 1111/2015, a reamintit recurenta faptul că în anul 2014 a avut loc un control al Curţii de Conturi, în urma căruia a fost întocmită Decizia nr. 19/30.09.2014 prin care s-a dispus aplicarea de către Direcţia Generală a Vămilor a unor măsuri, printre care şi elaborarea unor norme tehnice privind autorizarea utilizării garanţiei globale şi a dispensei de garanţie, care să stabilească verificarea periodică a tuturor condiţiilor care au stat la baza emiterii autorizaţiilor, astfel fiind emis Ordinul nr. 1111/2015, stabilindu-se că se impune limitarea valorii de referinţă a dispensei de garanţie la nivelul capitalurilor proprii deţinute de titularul autorizaţiei, iar în vederea autorizării pentru utilizarea dispensei de garanţie, autoritatea vamală a luat în considerare condiţiile prevăzute la art. 380 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93 al Comisiei, printre care şi buna capacitate financiară, suficientă pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

În vederea verificării respectivelor condiţii s-au luat în considerare criteriile enunţate în anexa 46b la acelaşi act normativ, conform cărora titularul regimului trebuia să demonstreze că are o bună capacitate financiară, suficientă pentru a-şi respecta angajamentele, prezentând autorităţilor vamale elemente care atestă că dispune de mijloace care îi permit să plătească valoarea datoriei vamale care poate să apară cu privire la mărfurile în cauză.

Conform precizărilor Manualului de tranzit, elaborat de serviciile Comisiei Europene, în vigoare la acea dată, pentru a determina dacă operatorul economic dispune de resurse financiare suficiente, el putea dovedi că posedă active sau o obligaţie contractuală de acord de credit permanent pentru acoperirea cuantumului de referinţă, neacoperită de garanţie.

Se mai arată de către recurenta-pârâtă că o condiţie suplimentară celor stabilite pentru operatorii economici autorizaţi este cea referitoare la situaţia financiară a operatorului economic, astfel încât, pentru partea din cuantumul de referinţă neacoperit de garanţie, solicitantul să facă dovada unor resurse financiare suficiente pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

În baza acestor prevederi şi în vederea reducerii riscului potenţial de nerecuperare a sumelor implicate într-o operaţiune de tranzit şi negarantate de titularul regimului printr-un angajament al garantului, Direcţia generală a Vămilor a decis să stabilească cuantumul de referinţă al garanţiei globale/exonerării atât în funcţie de informaţiile cu privire la mărfurile plasate de solicitant în regim de tranzit în cele 12 luni precedente depunerii cererii şi pe baza unei estimări a acestuia a volumului operaţiunilor prevăzute a fi efectuate, cât şi în funcţie de situaţia (puterea) financiară a solicitantului, raportându-se astfel la nivelul capitalurilor proprii (pentru exonerare) şi al cifrei de afaceri (pentru garanţia globală redusă). Cu toate acestea, afirmă recurenta ANAF că, tocmai pentru a veni în sprijinul activităţilor agenţilor economici, Direcţia Generală a Vămilor a luat decizia de a acorda posibilitatea ca un agent economic să poată beneficia în acelaşi timp, pe baza aceleiaşi situaţii financiare (bilanţul contabil anual), atât de o garanţie globală redusă, cât şi de o exonerare de garanţie globală.

Mai afirmă recurenta ANAF că în anul 2016 a fost adoptată încă o măsură care să vină în sprijinul agenţilor economici, respectiv aceea de a menţine separat cele două sisteme de garanţii (cel utilizat în cadrul regimului de tranzit şi cel utilizat în cadrul celorlalte regimuri vamale), acordându-se posibilitatea ca, pe baza aceleiaşi situaţii financiare anuale, un agent economic să beneficieze, în acelaşi timp, de garanţii globale reduse şi de exonerări în cadrul celor două sisteme de garanţie, respectiv:

- o exonerare de garanţie în cadrul regimului de tranzit, cu un cuantum maxim egal cu nivelul capitalurilor proprii stabilite în ultimul bilanţ contabil anual;

- o exonerare de garanţie în cadrul altor regimuri vamale cu un cuantum maxim egal cu nivelul aceloraşi capitaluri proprii stabilite în ultimul bilanţ contabil;

- o garanţie globală redusă la 50% sau 30% în cadrul regimului de tranzit, cu un cuantum stabilit astfel încât partea neacoperită de garanţie de către operatorul economic să nu depăşească 50% din cifra de afaceri menţionată în acelaşi bilanţ contabil anual;

- o garanţie globală redusă la 50% sau 30% în cadrul altor regimuri vamale, într-un cuantum stabilit astfel încât partea neacoperită de garanţie de către operatorul economic să nu depăşească 50% din aceeaşi cifră de afaceri menţionată în acelaşi bilanţ contabil anual.

În concluzie, a susţinut recurenta-pârâtă ANAF că solicitantul trebuie să facă dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie, iar pentru a se asigura că solicitantul dispune de aceste resurse financiare, autoritatea vamală a decis limitarea părţii neacoperite de garanţie din cuantumul de referinţă la sumele care apar în ultimul bilanţ contabil.

4. Apărările formulate în calea de atac a recursului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatele-reclamante A. S.R.L. şi B. S.R.L. au solicitat respingerea recursului declarat de ANAF ca nefondat, arătând, sub un prim aspect, că dispoziţiile vamale din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 nu mai sunt în vigoare începând cu data de 1.07.2016, fiind abrogate prin Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, iar în cauza CJUE C-506/09 este în discuţie faptul că au fost emise 68 de declaraţii T1 (tranzite), acoperite de certificatul de garanţie al principalului obligat, situaţie imposibilă în anul 2021 datorită informatizării dezvoltate, unde principalul obligat vizualizează soldul disponibil în orice moment, iar autoritatea vamală/aplicaţia nu permite validarea declaraţiei T1 atunci când suma garanţiei este insuficientă în certificatul de garanţie.

Au subliniat intimatele-reclamante că s-au raportat, în demersul lor judiciar, doar la dispoziţii vamale şi unionale în vigoare la data emiterii ordinului contestat, iar recurenta-pârâtă ANAF a indicat eronat care sunt autorizaţiile pe care le deţin cele două societăţi şi a făcut referire la temeiuri de drept abrogate, deşi, în adresa nr. A-LPF 654/04.04.2016, aceeaşi recurentă a fost de acord că dispoziţiile unionale aplicabile sunt cele invocate de reclamante în plângerea prealabilă şi a precizat că respectă aceste dispoziţii, respectiv pe cele ale Regulamentului (UE) 952/2013, însă, în motivele de recurs, a menţionat că "instanţa în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederile" acestui regulament.

Au mai susţinut intimatele-reclamante că, pentru a obţine statutul de operator economic autorizat, a trebuit să îndeplinească cerinţe suplimentare celor din Regulamentul 952/2013, precum aceea ce vizează analiza situaţiei financiare a operatorului economic astfel încât pentru partea din cuantumul de referinţă neacoperit de garanţie solicitantul să facă dovada unor resurse financiare suficiente pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanţa de fond că prin însuşi statutul de operator economic autorizat pentru simplificări vamale, dovada insolvabilităţii este făcută, având în vedere şi clarificările şi modificările aduse prin Regulamentul (UE) 2018/1118 care modifică Regulamentul delegat (UE) 2015/2446 cu privire la condiţiile pentru acordarea unei reduceri a nivelului garanţiei globale şi a unei exonerări de garanţie, conform alin. (3) din preambul, care prevăd faptul că "este necesar să se elimine elementul reprezentat de lichidităţi drept condiţie de sine stătătoare şi să se clarifice faptul că evaluarea capacităţii operatorului de a-şi îndeplini obligaţiile de a plăti cuantumul datoriei vamale şi al altor taxe care nu este acoperit de garanţie este integrată în evaluarea situaţiei financiare a solicitantului".

Cu privire la condiţiile pentru acordarea unei reduceri a nivelului garanţiei globale şi a unei exonerări de garanţie, susţin intimatele că însăşi recurenta, prin adresa nr. x/24.09.2018, a răspuns că "prevederile legale unionale au efect direct şi aplicabilitate imediată în raport cu legislaţia şi normele naţionale", motiv pentru care, începând cu data de 2 septembrie 2018, îşi vor înceta aplicabilitatea art. 9 alin. (1) din OPANAF nr. 2671/2017 şi pct. 2 lit. g) de la secţiunea-Verificarea condiţiilor şi criteriilor pentru luarea deciziei din cadrul Capitolului VI-cererea şi autorizarea pentru utilizarea garanţiei globale, din Decizia directorului general al DGV nr. 145/2018.

În schimb, susţin intimatele-reclamante că prevederile art. 15 şi cele ale art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din OPANAF nr. 1889/2016 îşi produc efectele în continuare, după cum rezultă chiar din adresa nr. x/24.08.2020, în care se indică acest temei de drept pentru limitarea cuantumului de referinţă la suma de 784.502 RON.

5. Răspunsul la întâmpinarea intimatelor-reclamante

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta ANAF a susţinut că, deşi prin Regulamentul delegat (UE) nr. 22018/1118 s-au modificat prevederile art. 84 din Regulamentul delegat (UE) nr. 2015/2446, eliminarea prevederilor alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. g) şi alin. (3) lit. l) ale art. 84 nu a eliminat şi obligaţia autorităţilor vamale de a verifica dacă situaţia financiară a solicitantului justifică acordarea unei garanţii globale reduse sau a unei exonerări de garanţie, după cum reiese din analiza alineatelor nou introduse, 3(a) şi 3(b), din art. 84 al Regulamentului 2015/2446.

În referire la trimiterile făcute la OPANAF nr. 1111/2015, a arătat recurenta-pârâtă că reglementările menţionate îşi au corespondent şi în prevederile ordinului contestat în cauză, iar prin hotărârea CJUE din cauza C-506/09 se asigură interpretarea şi aplicarea corectă, uniformă şi omogenă a dreptului UE, fiind valabile principiile care guvernează obligaţia autorităţii vamale de a se asigura că suma în discuţie acoperă totalitatea drepturilor datorate.

În concluzie, a solicitat recurenta instanţei de control judiciar să constate că analizarea situaţiei financiare a solicitantului unei autorizaţii pentru utilizarea garanţiei globale reduse sau a unei exonerări de garanţie şi stabilirea unui cuantum proporţional/echitabil cu capacitatea acestuia de a-şi îndeplini obligaţiile de plată a datoriilor vamale şi a altor taxe susceptibile de a lua naştere, care nu sunt acoperite de garanţia respectivă, respectă prevederile vamale unionale în materie şi reduce riscul ca statul membru să fie considerat răspunzător de serviciile Comisiei Europene pentru pierderea de resurse proprii tradiţionale ca urmare a unui calcul incorect al cuantumului garanţiei globale reduse sau al exonerării de garanţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, motivelor invocate şi probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Obiectul prezentului dosar îl reprezintă cererea de anulare în parte a Ordinului ANAF nr. 1889/2016, în privinţa articolelor 15, 16 alin. (1) lit. b) şi 16 alin. (2) din cuprinsul acestui act administrativ, pentru încălcarea anumitor prevederi de drept european ce sunt cuprinse în preambulul respectivului ordin.

Adoptând în plan intern normele tehnice privind autorizarea emiterii de titluri de garanţie izolată, utilizării garanţiei globale şi a exonerării de garanţie în cadrul regimului de tranzit unional/comun, emitentul actului administrativ de aprobare a acestor norme era ţinut de obligaţia de a conforma cerinţele instituite în acest act limitelor impuse de normele juridice cu forţă superioară ce reprezintă temeiul de drept al emiterii ordinului atacat.

Prevederile legale contestate în cauză au următorul conţinut:

"Art. 15

(1) În cazul utilizării garanţiei globale cu un cuantum redus, partea din cuantumul de referinţă neacoperită de angajamentul garantului nu poate depăşi 50% din cifra de afaceri menţionată în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic.

(2) Biroul de garanţie analizează nivelul cifrei de afaceri şi contul de profit şi pierdere menţionate în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic.

Art. 16. -

(1) În cazul utilizării exonerării de garanţie:

(...)

b) cuantumul de referinţă nu poate depăşi nivelul capitalurilor proprii menţionat în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic.

(2) Biroul de garanţie analizează nivelul capitalurilor proprii şi contul de profit şi pierdere menţionate în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic şi calculează şi analizează indicatorul lichiditate curentă şi indicatorul solvabilitate generală."

Un prim argument din recursul declarat de pârâta ANAF a fost acela că este netemeinică şi nelegală soluţia primei instanţe, care a reţinut că "este restrictivă condiţia introdusă la art. 15 referitoare la nivelul prevăzut din cifra de afaceri, condiţie ce nu este prevăzută la art. 84 din regulament".

Prin articolul anterior menţionat, s-a prevăzut ca partea din cuantumul de referinţă neacoperită de angajamentul garantului să se determine în raport de cifra de afaceri menţionată în ultimul bilanţ contabil anual şi s-a limitat la un procent de 50% din această cifră de afaceri.

Cuantumul de referinţă este reglementat la nivel unional prin prevederile art. 155 şi ale art. 158 din Regulamentul de punere în aplicare nr. 2447/2015 de stabilire a unor norme pentru punerea în aplicare a anumitor dispoziţii din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a Codului vamal al Uniunii, norme juridice care au următorul conţinut:

"Art. 155

1) Cu excepţia cazului în care se prevede altfel la articolul 158 din prezentul regulament, cuantumul garanţiei globale este egal cu un cuantum de referinţă stabilit de către biroul vamal de garanţie în conformitate cu articolul 90 din cod.

(2) În cazul în care trebuie constituită o garanţie globală pentru taxe la import sau la export şi alte taxe al căror cuantum poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanţia este solicitată, partea din cuantumul de referinţă care acoperă aceste taxe corespunde cuantumului taxelor la import sau la export şi al celorlalte taxe de plătit.

(3) În cazul în care trebuie constituită o garanţie globală pentru taxe la import sau la export şi alte taxe al căror cuantum nu poate fi determinat cu certitudine în momentul în care garanţia este solicitată sau al căror cuantum variază în timp, partea din cuantumul de referinţă care acoperă aceste taxe se stabileşte după cum urmează:

(a) pentru partea care trebuie să acopere taxele la import sau la export şi alte taxe care au luat naştere, cuantumul de referinţă corespunde cuantumului taxelor la import sau la export şi al celorlalte taxe de plătit;

(b) pentru partea care trebuie să acopere taxele la import sau la export şi alte taxe care pot lua naştere, cuantumul de referinţă corespunde cuantumului taxelor la import sau la export şi al celorlalte taxe care ar putea deveni exigibile în legătură cu fiecare declaraţie vamală sau declaraţie de depozitare temporară pentru care este constituită garanţia, în cursul perioadei cuprinse între plasarea mărfurilor sub regimul vamal relevant sau în depozitare temporară şi momentul în care este descărcat regimul vamal sau momentul în care se încheie supravegherea mărfurilor sub regim de destinaţie finală sau depozitarea temporară.

În scopurile literei (b), se iau în considerare cele mai ridicate taxe la import sau la export aplicabile mărfurilor de acelaşi tip şi cele mai ridicate alte taxe datorate în legătură cu importul sau cu exportul de mărfuri de acelaşi tip în statul membru unde se află biroul vamal de garanţie.

În cazul în care biroul vamal de garanţie nu dispune de informaţiile necesare pentru a determina partea din cuantumul de referinţă în temeiul primului paragraf, cuantumul este fixat la 10 000 EUR pentru fiecare declaraţie.

(4) Biroul vamal de garanţie determină cuantumul de referinţă în cooperare cu persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei. Atunci când determină partea din cuantumul de referinţă în conformitate cu alin. (3), biroul vamal de garanţie determină cuantumul respectiv pe baza informaţiilor privind mărfurile plasate sub regimurile vamale relevante sau în depozitare temporară în cele 12 luni precedente şi pe baza unei estimări a volumului de operaţiuni avute în vedere, astfel cum reiese, printre altele, din documentaţia comercială şi din evidenţele contabile ale persoanei căreia i se solicită constituirea garanţiei.

(5) Biroul vamal de garanţie efectuează o verificare a cuantumului de referinţă, din proprie iniţiativă sau în urma unei cereri adresate de persoana căreia i se solicită constituirea garanţiei, şi îl ajustează pentru a se conforma dispoziţiilor de la prezentul articol şi de la articolul 90 din cod.

Art. 158

(1) În condiţiile stabilite la articolul 84 din Regulamentul delegat (UE) 2015/2446, cuantumul garanţiei globale menţionate la articolul 95 alin. (2) din cod se reduce la 50%, 30% sau 0% din partea cuantumului de referinţă determinată în conformitate cu articolul 155 alin. (3) litera (b) din prezentul regulament."

Chestiunea comună de analiză a legalităţii normelor de drept supuse controlului judecătoresc prin cererea de anulare în parte a Ordinului nr. 1889/2016 [art. 15, art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2)] îl reprezintă raportarea cuantumului de referinţă la anumite elemente strict şi limitativ enunţate în textele menţionate, apreciate ca fiind singurele în măsură să releve capacitatea financiară a solicitantului de autorizaţie pentru utilizarea unei garanţii globale sau pentru exonerarea de garanţie. Este vorba, aşadar, despre criteriul cifrei de afaceri pentru garanţia globală redusă şi de cel al capitalurilor proprii în cazul exonerării de garanţie, ambele înscrise în ultimul bilanţ contabil anual al operatorului economic în cauză.

Analizând normele naţionale din cuprinsul art. 15 şi al art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordinul nr. 1889/2016 în raport de aceste prevederi de drept european, se observă că, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, nu este prevăzută în legislaţia primară o determinare a cuantumului de referinţă în raport de cifra de afaceri a solicitantului de autorizaţie pentru utilizarea unei garanţii globale, ori o limitare procentuală în funcţie de cifra de afaceri înscrisă în ultimul bilanţ contabil anual al solicitantului. Totodată, nu este prevăzută în legislaţia indicată în preambului Ordinului nr. 1889/2016 posibilitatea de limitare a cuantumului de referinţă la nivelul capitalurilor proprii ale solicitantului evidenţiate în ultimul bilanţ contabil anual, atunci când se solicită autorizaţia de utilizare a exonerării de garanţie, toate aceste cerinţe restrângând nejustificat condiţiile prevăzute în temeiurile de drept arătate în preambului Ordinului nr. 1889/2016, încălcând, astfel, cadrul normativ pe care actul administrativ contestat era ţinut să-l respecte.

Recurenta-pârâtă ANAF a arătat că apărările sale sunt susţinute de hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-506/2009, în care, în esenţă, s-au stabilit următoarele:

"67.(...) articolul 94 din Codul vamal impune principalului obligat să constituie o garanţie pentru asigurarea plăţii datoriei vamale şi a celorlalte impuneri care pot lua naştere în ceea ce priveşte mărfurile. De asemenea, din articolele 191 şi 198 din acelaşi cod rezultă că revine în sarcina autorităţilor vamale să stabilească o garanţie globală corespunzătoare şi să controleze constituirea acesteia.

68. (…)acţiunea şi controlul autorităţilor vamale naţionale competente sunt esenţiale nu numai la momentul întocmirii certificatului de garanţie, ci şi ori de câte ori se constituie o garanţie globală, destinată să acopere o serie de operaţiuni de tranzit, pentru efectuarea şi acoperirea acestora. În această privinţă, deşi articolul 198 din Codul vamal nu cuprinde obligaţia formală de a controla caracterul corespunzător al garanţiei globale, totuşi revine în sarcina autorităţilor vamale competente să ia toate măsurile necesare atunci când îşi dau seama că există o diferenţă între cuantumul garanţiei constituite şi totalul drepturilor datorate pentru un ansamblu determinat de operaţiuni de tranzit.

71. (…) trebuie să se precizeze că indiferent de cuantumul proporţional impus de reglementarea aplicabilă în prezentul litigiu, obligaţia de diligenţă impusă autorităţilor vamale rămâne neschimbată.

72.(...) Faptul că garanţia globală constituită în mod real nu a acoperit niciodată mai mult de 7,29 % din aceste drepturi, deşi cuantumul acesteia ar fi trebuit să acopere cel puţin 30 % din aceste drepturi, justifică afirmaţia Tribunalului de la punctul 55 din hotărârea atacată, potrivit căreia "lipsa unui control efectuat de autorităţile vamale într-un stadiu iniţial şi fundamental al procedurii de tranzit comunitar extern a permis emiterea a 68 de declaraţii T1, neacoperite de certificatul de garanţie".

73. (...) pentru ca acest regim să funcţioneze, este esenţial ca garanţia constituită să fie de o valoare corespunzătoare pentru a acoperi cuantumul datoriei vamale care poate lua naştere, într-o proporţie de 30 %, 50 % sau 100 %, stabilit în funcţie de natura mărfurilor transportate. O eroare în controlul garanţiei, la momentul emiterii declaraţiei T1, va avea un impact cert asupra capacităţii principalului obligat de a asigura plata datoriei vamale care poate lua naştere".

Susţine recurenta-pârâtă că este obligatorie respectarea acestei hotărâri de către instanţele judecătoreşti naţionale, fără însă a arăta care sunt argumentele sale pentru care a considerat că respectă această hotărâre atunci când a impus condiţii de stabilire a cuantumului de referinţă în raport de elemente ce nu sunt printre cele avute în vedere de normele de drept european ce definesc noţiunea de "cuantum de referinţă" şi modalitatea în care se determină acest cuantum. Prin urmare, simplele referire ale recurentei-pârâte ANAF la jurisprudenţa CJUE nu justifică inserarea în norma naţională a unor cerinţe ce restricţionează modul de stabilire a cuantumului de referinţă, adoptat prin regulamentele unionale. Este de acceptat faptul că, în lumina jurisprudenţei CJUE, statele membre au marja lor de apreciere asupra măsurilor pe care le pot institui în vederea protejării intereselor lor financiare şi ale Uniunii Europene, însă aceste măsuri trebuie să se conformeze normelor de drept unional ce reprezintă temeiul de drept al adoptării reglementărilor naţionale. Aşadar, marja de apreciere invocată de autoritatea publică naţională trebuie să respecte cadrul instituit de legislaţia primară, constând în prevederile de drept european la care s-a făcut referire în preambulul Ordinului nr. 1889/2016.

Se afirmă de către recurenta-pârâtă ANAF că, la stabilirea cuantumului de referinţă al unei garanţii globale reduse la nivelul a 50% sau 30% din acest cuantum, se analizează situaţia financiară anuală a operatorului economic şi, pentru partea neacoperită de garanţie, se ia în calcul nivelul cifrei de afaceri din ultimul bilanţ contabil anual, iar în opinia ANAF, în această situaţie, autoritatea vamală a venit în sprijinul activităţii operatorului economic, raportându-se doar la nivelul a 50% din cifra de afaceri, plecând de la premisa că în cazul apariţiei unei datorii vamale, aceasta (în întregime sau în parte) se recuperează din scrisoarea de garanţie depusă de operatorul economic la Biroul de garanţie.

Potrivit art. 90 din Codul vamal, "(Î)n cazul în care nu este posibilă determinarea cuantumului exact, garanţia corespunde cuantumului cel mai ridicat, estimat de către autorităţile vamale, al taxelor la import sau la export corespunzătoare datoriei vamale şi a altor taxe care a luat sau poate lua naştere", iar art. 95 alin. (2) din Codul vamal stabileşte că "(2) În cazul în care o garanţie globală urmează a fi constituită pentru a acoperi datoriile vamale şi alte taxe susceptibile de a lua naştere, un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanţie globală cu un cuantum redus sau să beneficieze de o exonerare de garanţie, cu condiţia să îndeplinească criteriile stabilite la articolul 39 literele (b) şi (c)".

Aceste criterii se referă la:

"(b) dovedirea de către solicitant a unui nivel ridicat de control al operaţiunilor sale şi al fluxului mărfurilor, prin intermediul unui sistem de gestionare a registrelor comerciale şi, după caz, de transport, care să permită efectuarea adecvată a controalelor vamale;

(c) solvabilitate financiară, care se consideră a fi dovedită atunci când solicitantul are o situaţie financiară bună care îi permite să îşi îndeplinească angajamentele, ţinând seama în mod corespunzător de caracteristicile tipului de activitate comercială în cauză;"

Textele legale anterior enunţate relevă elementele care sunt avute în vedere la determinarea cuantumului de referinţă în ipoteza reglementată de art. 155 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 2447/2015, iar niciuna dintre aceste prevederi de drept european nu impune ca la calculul cuantumului de referinţă să fie avută în vedere strict cifra de afaceri din ultimul bilanţ contabil anual al solicitantului şi nici să limiteze procentual partea din cuantumul de referinţă neacoperită de angajamentul garantului la 50% din această cifră de afaceri. De asemenea, nu se impune prin normele europene ca, pentru dovedirea capacităţii financiare a solicitantului unei autorizaţii pentru utilizarea exonerării de garanţie, să se limiteze cuantumul de referinţă la nivelul capitalurilor proprii ale operatorului economic în cauză, astfel cum acestea sunt evidenţiate în ultimul bilanţ contabil anual.

Legislaţia primară conferă alte repere care trebuie avute în vedere pentru a urmări protejarea intereselor financiare ale statelor membre şi ale părţilor contractante ale Convenţiei privind regimul de tranzit comun (O.U.G. nr. 150/2005, aprobată prin Legea nr. 22/2006), iar faptul că autoritatea vamală îşi stabileşte propriile criterii pentru realizarea acestui scop nu înseamnă că-i este permisă o restrângere a condiţiilor cerute pentru dovedirea capacităţii financiare a solicitantului de facilităţi vamale, condiţii stabilite prin textele legale în temeiul cărora a elaborat normele tehnice aprobate prin ordinul contestat.

Potrivit prevederilor art. 84 din Regulamentul Delegat al Comisiei (UE) 2015/2446 de completare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European, forma în vigoare la momentul emiterii Ordinului nr. 1889/2016,

"Se acordă o autorizaţie pentru utilizarea unei garanţii globale cu un cuantum redus la 50% din cuantumul de referinţă în cazul în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte următoarele condiţii:

(…)

(e) solicitantul demonstrează, pe baza înregistrărilor contabile şi a informaţiilor disponibile din cursul ultimilor trei ani care preced prezentarea cererii că dispune de suficientă capacitate financiară pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi angajamentele în ceea ce priveşte tipul şi volumul de activitate comercială, inclusiv faptul că nu deţine active nete negative, cu excepţia cazului în care acestea pot fi acoperite;

(f) solicitantul poate face dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie.

(2) Se acordă o autorizaţie pentru utilizarea unei garanţii globale cu un cuantum redus la 30% din cuantumul de referinţă în cazul în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte următoarele condiţii:

(…)

(f) solicitantul demonstrează, pe baza înregistrărilor contabile şi a informaţiilor disponibile din cursul ultimilor trei ani care preced prezentarea cererii că dispune de suficientă capacitate financiară pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi angajamentele în ceea ce priveşte tipul şi volumul de activitate comercială, inclusiv faptul că nu deţine active nete negative, cu excepţia cazului în care acestea pot fi acoperite;

(g) solicitantul poate face dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie.

(3) O exonerare de garanţie se acordă în cazul în care solicitantul demonstrează că îndeplineşte următoarele cerinţe:

(…)

(k) solicitantul demonstrează, pe baza înregistrărilor contabile şi a informaţiilor disponibile din cursul ultimilor trei ani care preced prezentarea cererii că dispune de suficientă capacitate financiară pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi angajamentele în ceea ce priveşte tipul şi volumul de activitate comercială, inclusiv faptul că nu deţine active nete negative, cu excepţia cazului în care acestea pot fi acoperite;

(l) solicitantul poate face dovada unor resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie.

În prezent sunt în vigoare prevederile alin. 3a) şi 3b) din Regulamentul 1118/2018, ce au modificat art. 84 din Regulamentul nr. 2446/2013, având următorul conţinut:

(3a) Atunci când verifică dacă solicitantul are o situaţie financiară suficientă pentru acordarea unei autorizaţii pentru utilizarea unei garanţii globale cu un cuantum redus sau a unei exonerări de garanţie conform cerinţelor de la alin. (1) litera (e), alin. (2) litera (f) şi alin. (3) litera (k), autorităţile vamale iau în considerare capacitatea solicitantului de a-şi îndeplini obligaţiile de plată a datoriilor vamale şi a altor taxe susceptibile de a lua naştere care nu sunt acoperite de garanţia respectivă.

Dacă acest lucru se justifică, autorităţile vamale pot lua în considerare riscul apariţiei acestor datorii vamale şi a altor taxe, având în vedere tipul şi volumul activităţilor comerciale asociate cu domeniul vamal ale solicitantului şi tipul de mărfuri pentru care se solicită garanţia.

(3b) În cazul în care condiţia privind capacitatea financiară suficientă a fost deja evaluată ca modalitate de aplicare a criteriului menţionat la articolul 39 litera (c) din cod, autorităţile vamale verifică numai dacă situaţia financiară a solicitantului justifică acordarea unei autorizaţii pentru utilizarea unei garanţii globale cu un cuantum redus sau a unei exonerări de garanţie."

Aceste modificări relevă o altă abordare a criteriului privind condiţia financiară a solicitantului de autorizaţie pentru utilizarea unei garanţii globale reduse sau pentru exonerarea de garanţie, arătându-se la punctul 3 din preambului Regulamentului nr. 1118/2018 că "este necesar să se elimine elementul reprezentat de lichidităţi drept condiţie de sine stătătoare şi să se clarifice faptul că evaluarea capacităţii operatorului de a-şi îndeplini obligaţiile de a plăti cuantumul datoriei vamale şi al altor taxe care nu este acoperit de garanţie este integrată în evaluarea situaţiei financiare a solicitantului", iar la punctul 6 din acelaşi regulament s-a arătat că "este necesar să se clarifice totodată faptul că AEO nu ar trebui să fie supuşi unei repetări a procedurilor de evaluare, în conformitate cu articolul 38 alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013, deşi autorităţile vamale au în continuare posibilitatea, înainte de a acorda simplificările specifice de care AEO doresc să beneficieze, de a verifica respectarea cerinţelor specifice pentru simplificările respective."

Recurenta-pârâtă ANAF a susţinut în calea de atac faptul că prevederile considerate a fi restrictive au fost emise în aplicarea prevederilor art. 95 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 952/2013 (Codul vamal) şi ale art. 84 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. g) şi alin. (3) lit. l) din Regulamentul nr. 2446/2015, reprezentând modalitatea în care autoritatea vamală din România tratează în mod unitar şi nediscriminatoriu operatorii economici care solicită acelaşi tip de autorizaţie, dar care au/pot avea obiecte de activitate diferite.

Textele legale din cuprinsul art. 84 al Regulamentului nr. 2446/2015, la care face referire recurenta-pârâtă, sunt exact cele care au fost modificate de Regulamentul nr. 1118/2018, astfel că nu subzistă niciun argument pentru a considera valabilă norma naţională ce limitează posibilitatea de dovedire a capacităţii financiare strict în raport de cifra de afaceri, pentru garanţia globală redusă, ori în raport de nivelul capitalurilor proprii din ultimul bilanţ contabil anual al solicitantului, în cazul exonerării de garanţie.

Prin urmare, nici în lumina noilor modificări survenite asupra normelor de drept european anterior menţionate, nu se relevă conformitatea prevederilor naţionale cuprinse la art. 15 şi la art. 16 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Ordinul nr. 1889/2016 cu legislaţia primară în temeiul căreia acesta a fost emis.

Argumentele recurentei-pârâte ANAF, privind conţinutul Deciziei nr. 10/2017 a directorului general al Direcţiei Generale a Vămilor, exced cadrului obiectiv din prezentul dosar, în care legalitatea prevederilor legale indicate de reclamante se verifică în raport de norme juridice cu forţă superioară acestora. Totodată, nici susţinerile recurentei-pârâte referitoare la modalitatea în care a fost emis Ordinul nr. 1111/2015 nu intră în sfera cerinţelor pe care este datoare să le verifice instanţa judecătorească în analiza legalităţii unor norme de drept cuprinse într-un alt act normativ, ulterior celui amintit, respectiv Ordinul nr. 1889/2016.

Recurenta-pârâtă a justificat inserarea cerinţei de limitare a cuantumului de referinţă la nivelul capitalurilor proprii ale solicitantului pentru a preîntâmpina un potenţial risc de nerecuperare a sumelor implicate într-o operaţiune de tranzit, făcând trimitere la prevederile art. 380 alin. (3) din Regulamentul CEE nr. 2454/93 al Comisiei, care se referă la buna capacitate financiară a solicitantului, suficientă pentru a-şi îndeplini obligaţiile. Acest regulament a fost abrogat la 30.04.2016, fiind înlocuit de Regulamentul nr. 461/2016, iar Ordinul nr. 1889/2016 a fost emis la 24 iunie 2016, intrând în vigoare la 7 iulie 2016, aşadar, neputându-se conforma unor norme abrogate la momentul intrării sale în vigoare.

Amintind recurenta-pârâtă şi de prevederile art. 46b din acelaşi regulament (cel menţionat anterior), a concluzionat aceasta că sunt similare condiţiile prevăzute la acordarea reducerilor şi a exonerării de garanţie cu cele pentru obţinerea statutului de operator economic autorizat (AEO), iar o condiţie suplimentară pentru AEO, introdusă atât la exonerarea de garanţie, cât şi la garanţia globală redusă, este cea prevăzută de art. 84 alin. (1) lit. f), alin. (2) lit. g) şi alin. (3) lit. l), din Regulamentul nr. 2446/2015, care, în fapt, face trimitere la analiza situaţiei financiare a operatorului economic, astfel încât, pentru partea din cuantumul de referinţă neacoperit de garanţie, solicitantul să facă dovada unor resurse financiare suficiente pentru a-şi îndeplini obligaţiile.

În acest fel a justificat recurenta-pârâtă faptul că Direcţia Generală a Vămilor a decis să stabilească cuantumul de referinţă al garanţiei globale/exonerării atât în funcţie de informaţiile cu privire la mărfurile plasate de solicitant în regim de tranzit în cele 12 luni precedente depunerii cererii şi pe baza unei estimări a acestuia a volumului operaţiunilor prevăzute a fi efectuate, cât şi în funcţie de situaţia (puterea) financiară a solicitantului, raportându-se, astfel, la nivelul capitalurilor proprii (pentru exonerare) şi al cifrei de afaceri (pentru garanţia global redusă).

Concluzia exprimată de recurenta-pârâtă ANAF a fost aceea că, pentru a face dovada unor resurse financiare suficiente ale solicitantului pentru îndeplinirea obligaţiilor sale pentru partea din cuantumul de referinţă care nu este acoperită de garanţie, autoritatea vamală a decis limitarea părţii neacoperite de garanţie din cuantumul de referinţă la sumele care apar în ultimul bilanţ contabil anual.

Şi din această perspectivă reţine Înalta Curte că au fost încălcate prevederile art. 84 alin. (1) lit. e), alin. (2) lit. f) şi alin. (3) lit. k), toate având acelaşi conţinut, respectiv "solicitantul demonstrează, pe baza înregistrărilor contabile şi a informaţiilor disponibile din cursul ultimilor trei ani care preced prezentarea cererii că dispune de suficientă capacitate financiară pentru a-şi îndeplini obligaţiile şi angajamentele în ceea ce priveşte tipul şi volumul de activitate comercială, inclusiv faptul că nu deţine active nete negative, cu excepţia cazului în care acestea pot fi acoperite;".

Aceasta deoarece, limitând verificarea capacităţii financiare numai la anul anterior depunerii cererii, emitentul actului administrativ contestat nu respectă prevederile regulamentare europene care permit ca informaţiile referitoare la această condiţie şi înregistrările contabile să fie cele din ultimii 3 ani anteriori cererii formulate de solicitantul de facilităţi vamale, fapt ce atrage, şi din această perspectivă, nelegalitatea normelor analizate în cauză.

S-a mai criticat de către recurenta-pârâtă ANAF faptul că prima instanţă a reţinut că "prin însuşi statutul de operator economic autorizat pentru simplificări vamale (AEO), statut pe care îl deţin reclamantele, dovada solvabilităţii financiare este făcută".

Această critică nu a fost susţinută prin niciun argument de către recurenta ANAF, iar prima instanţă a reţinut corect că, potrivit prevederilor art. 14 alin. (2) din Ordinul nr. 1889/2016, "la verificarea îndeplinirii condiţiilor menţionate la alin. (1) lit. c) se aplică în mod corespunzător metodologia utilizată în cazul cererilor pentru obţinerea statutului de operator economic autorizat pentru simplificări vamale", iar prevederile art. 95 alin. (2) din Regulamentul nr. 952/2013 (Codul vamal) arată că "în cazul în care o garanţie globală urmează a fi constituită pentru a acoperi datoriile vamale şi alte taxe susceptibile de a lua naştere, un operator economic poate fi autorizat să furnizeze o garanţie globală cu un cuantum redus sau să beneficieze de o exonerare de garanţie, cu condiţia să îndeplinească criteriile stabilite la articolul 39 literele (b) şi (c)", adică exact condiţiile cerute pentru acordarea statutului de operator economic autorizat.

În consecinţă, reţinând că niciuna dintre criticile aduse hotărârii atacate prin recursul declarat de recurenta-pârâtă ANAF nu este susceptibilă să determine o reformare a soluţiei primei instanţe, Înalta Curte va respinge acest recurs ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 130 din data de 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, sentinţă ce va fi menţinută astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 130 din data de 12 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.