Football association liable for sex discrimination, individual fines annulled

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. - preşedinte şi C. - secretar general au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii nr. 842/20.11.2019 pronunţată de pârât în dosarul nr. x/2018.

La data de 26 mai 2020, D., a formulat cerere de intervenţie in interes propriu prin care a solicitat respingerea cererii formulată de A., B. şi C. în contradictoriu cu Consiliul National pentru Combaterea Discriminării.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 188/2020 din 24 septembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. în calitate de Preşedinte al A. şi C. în calitate de Secretar General al A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi cu intervenienta în interesul pârâtului D. şi, totodată, a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta D..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 188/2020 din 24 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. în calitate de Preşedinte al A. şi C. în calitate de Secretar General al A. au formulat, printr-o cerere comună, recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea Hotărârii nr. 842/20.11.2019 pronunţată de CNCD în dosarul nr. x/2018.

Susţin recurenţii că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

O primă critică vizează faptul că instanţa de fond, în mod greşit, a înlăturat două dintre apărările recurenţilor, respectiv faptul că nu a fost înscris numărul minim de echipe şi că niciuna dintre cele două echipe înscrise nu a legitimat vreo jucătoare pentru a putea participa la jocuri în competiţie.

De asemenea, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, sunt aplicabile disp. art. 36 din ROAF al A., conform cărora Secretarul General al A. trebuia să informeze cluburile în cazul în care acestea nu îndeplineau condiţiile de participare în competiţie.

Sub un prim aspect, apreciază recurenţii că instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, în sensul că se susţine că la competiţia în discuţie s-au înscris patru echipe.

În realitate, au depus cerere de înscriere trei echipe: D., D. şi S.C. E.. Au fost admise cererile de înscriere ale primelor două echipe (intervenientele din prezenta cauză), fiind respinsă cererea de înscriere a celei de-a treia echipe.

Această situaţie din fapt rezultă din următoarele:

- au fost afiliate provizoriu doar primele două echipe, a treia nefiind afiliată,

- în procesul-verbal întocmit la Comitetul executiv al AJF din data de 01.11.2016 se specifică că s-au înscris doar două echipe,

- în procesul-verbal al Adunării Generale a A. din 26.11.2016 se specifică că s-au înscris doar două echipe.

Este adevărat că în acţiunea introductivă de instanţă s-a strecurat o eroare materială în sensul specificării înscrierii unui număr de 4 echipe, însă starea de fapt reală este evidenţiată în mod evident de înscrisurile mai sus amintite.

În data de 01.11.2016, a avut loc Comitetul Executiv al A. în care Secretarul General al A. a adus la cunoştinţa comitetului faptul că au fost înscrise doar două echipe în competiţie şi niciuna dintre aceste două echipe nu are jucătoare legitimate. Comitetul executiv a decis în unanimitate să anuleze desfăşurarea competiţiei în acel an, urmând a se discuta despre organizarea lui în sezonul competiţional 2017/2018.

În conformitate cu disp. art. 42 alin. (10) din Statutul A., hotărârile Comitetului executiv se publica pe site-ul A.. Astfel, în data de 01.11.2016, Secretarul general al A. a adus la cunoştinţă cluburilor înscrise că nu îndeplinesc condiţiile de participare la competiţie (neavând jucătoare legitimate) şi competiţia nu va mai avea loc. Această decizie nu a fost contestată de cele două interveniente.

Aşadar, această situaţie de fapt contrazice susţinerea instanţei conform căreia reclamanţii nu ar fi făcut dovada comunicării neîndeplinirii condiţiilor de participare şi a deciziei de a nu se desfăşura competiţia.

Astfel, recurenţii apreciază că condiţia prevăzută de art. 36 alin. (2) din ROAF al A. a fost îndeplinită în cauză.

Instanţa de fond trebuia să analizeze mai atent problema nelegitimării niciunei jucătoare la cele două echipe de fotbal. Acest aspect este reţinut în procesul-verbal al Adunării Generale a A. din 26.11.2016.

În privinţa desfăşurării competiţiilor de fotbal, participarea unui club nu poate avea loc dacă anterior începerii competiţiilor clubul nu legitimează jucători de fotbal. Desfăşurarea unui joc de fotbal nu poate avea loc decât cu jucători legitimaţi la cele două echipe combatante.

În acest sens, trebuiau analizate disp. art. 42 din ROAF al A. şi ale Statutului şi transferului jucătorilor de fotbal.

O altă critică a hotărârii recurate este întemeiată pe împrejurarea că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 202/2002, raportată la situaţia de faţă, în ceea ce priveşte existenţa unei discriminări pe bază de sex.

În susţinere, se arată că instanţa de fond a reţinut faptul că "refuzul nejustificat al reclamanţilor de a desfăşura competiţia de fotbal feminin, deşi existau echipe înscrise, face dovada că, pe criteriul de sex, echipele de fotbal feminin au fost tratate mai puţin favorabil decât echipele de fotbal masculin, în situaţii identice, cu scopul de a restrânge posibilitatea fetelor de a juca fotbal...".

Recurenţii arată că există mai multe neadevăruri în aceste afirmaţii, astfel:

În ceea ce priveşte refuzul nejustificat, decizia neorganizării competiţiei a fost luată de Comitetul executiv şi validată de Adunarea Generală a A. cu justificarea legală a imposibilităţii organizării unei competiţii doar cu două echipe de fotbal şi a imposibilităţii desfăşurării unui meci de fotbal fără jucători (cele două echipe înscrise nu aveau legitimate nici o jucătoare).

Referitor la sintagma în situaţii identice, se arată că pentru campionatul masculin nu s-a înscris nici o echipă, iar pentru campionatul feminin a fost aprobată înscrierea a două echipe, deci nu este o situaţie identică. Pentru a vorbi de o situaţie identică trebuia ca pentru campionatul masculin să se înscrie două echipe, pentru cel feminin două echipe şi să decidă organizarea campionatului masculin şi nedesfăşurarea campionatului feminin.

În ceea ce priveşte sintagma cu scopul de a restrânge posibilitatea fetelor de a juca fotbal, susţin recurenţii că decizia de a nu se organiza acea competiţie nu a fost dată în nici un moment cu acest scop. Pentru ca instanţa să reţină acest scop trebuia să existe dovezi în acest sens, ori, Curtea, nu a făcut altceva decat să preia susţinerile celor două interveniente, neexistând administrată la dosar nici o probă în acest sens.

Instanţa de fond a mai reţinut în susţinerea acestei motivări şi faptul că "existenţa acestui tip de discriminare este cu atât mai evidentă cu cât, aşa cum a reţinut şi CNCD, la nivel naţional, FRF a dispus măsuri concrete pentru continuarea dezvoltării fotbalului feminin...".

Din nou, instanţa nu a făcut altceva decât să preia susţinerile CNCD şi ale intervenientelor, fără să analizeze în vreun fel apărările făcute.

Astfel, în privinţa acestui aspect se impun următoarele concluzii:

- se referă la o entitate diferită - F. - care se ocupă de organizarea fotbalului la nivelul Ligii 1, Ligii a 2-a şi Ligii a 3-a,

- se referă la sezonul competiţional 2020-2021, iar petiţia se referă la un eveniment din anul 2018,

- având în vedere forţa financiară a echipelor din Liga 1, 2, 3, FRF poate impune asemenea obligaţii pentru echipele afiliate; dacă A. ar impune asemenea obligaţii, având în vedere problemele financiare acute cu care se confruntă echipele afiliate la A., această impunere nu ar putea duce decât la retragerea a foarte multe echipe din campionat.

Mai mult decât atât, faptul că FRF organizează competiţii de fotbal feminin, altele decât cea în cauza de faţă, nu poate reprezenta un argument în stabilirea unei fapte de discriminare pe bază de sex în prezenta cauză.

O ultimă critică a hotărârii recurate este întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu a indicat motivele de fapt, dar mai ales de drept, pentru care a decis menţinerea aplicării unor sancţiuni celor două persoane fizice, B. în calitate de Preşedinte al A. şi C. în calitate de Secretar General al A..

Referitor la acest motiv de recurs, recurenţii arată că, prin hotărârea atacată a fost sancţionată A., dar şi Preşedintele B. şi Secretarul general C., însă, deşi au formulat apărări pentru a combate amendarea persoanelor fizice B. şi C., instanţa de fond nu le-a analizat în niciun fel.

Susţin recurenţii că interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, raportate la dispoziţiile Statutului A. şi ROAF al A. nu permit aplicarea unor sancţiuni contravenţionale Preşedintelui şi Secretarului general.

În primul rând, în cuprinsul O.G. nr. 137/2000 este prevăzută posibilitatea aplicării unei sancţiuni persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea faptei discriminatorii. Dacă ar fi să acceptăm că s-a făcut dovada existenţei unei fapte discriminatorii, aceasta nu putea fi săvârşită decât de A., nicidecum de Preşedinte sau Secretar general.

Astfel, decizia neorganizării competiţiei a fost luată de Comitetul executiv al A.. În cadrul acestui comitet, Preşedintele A. are doar un vot (decizia fiind luată în unanimitate), iar Secretarul general nu are drept de vot (art. 48 alin. (1) lit. b) din Statut).

Mai mult decât atât, acesta decizie a fost ulterior validată de Adunarea Generală a A. în şedinţa din data de 26.11.2016.

Astfel, Preşedintele şi Secretarul general nu au întreprins nici o acţiune personală care să îi facă direct responsabili de săvârşirea unei eventuale fapte de discriminare.

În al doilea rând, la data producerii aşa zisei discriminări, Preşedinte al A. era G., şi nu B.. Astfel, cel care şi-a exprimat votul în Comitetul executiv din 01.11.2016 a fost G. şi nu B..

4. Apărările formulate în cauză

Intimatele D., prin Preşedinte - H. şi D., în calitate de interveniente, au depus întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei recurate:

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul formulat de A. este nefondat, iar recursul formulat de B. în calitate de Preşedinte al A. şi C. în calitate de Secretar general este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanţii A., B. - preşedinte şi C. - secretar general au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii nr. 842/20.11.2019 pronunţată de pârât în dosarul nr. x/2018, prin care CNCD a decis că sunt întrunite condiţiile pentru existenţa unei fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, sancţionând părţile reclamate cu amendă contravenţională

Prin sentinţa recurată a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B. în calitate de Preşedinte al A. şi C. în calitate de Secretar General al A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminării şi cu intervenienta în interesul pârâtului D., precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta D..

2. Recursul formulat de către reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Într-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a înlăturat două dintre apărările recurenţilor, respectiv faptul că nu a fost înscris numărul minim de echipe şi că niciuna dintre cele două echipe înscrise nu a legitimat vreo jucătoare pentru a putea participa la jocuri în competiţie, apreciind că sunt aplicabile în cauză disp. art. 36 din ROAF al A..

Sub aspectul înscrierii numărului minim de echipe în competiţia respectivă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei în sensul că, în realitate, s-au înscris trei echipe, nu patru, nu pot fi primite, nefiind susţinute de ansamblul probator administrat în cauză.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (dosarul de fond) rezultă că în Campionatul de fotbal pentru juniori, organizat şi anunţat la 26.11.2016 de către A. şi care urma să se desfăşoare în perioada 2016-2017, s-au înscris 4 echipe de fotbal feminin, respectiv D., E., D., D. şi nicio echipă de fotbal masculin.

De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a înlăturat apărarea reclamantei privitoare la faptul că niciuna dintre cele două echipe înscrise nu a legitimat jucătoare, reţinând în cauză aplicabilitatea dispoziţiilor art. 36 din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice, conform cărora secretarul general al A. avea obligaţia de a informa cluburile în cazul în care acestea nu îndeplinesc condiţiile de participare în competiţie, precum şi să sesizeze Comisia de Disciplină.

Instanţa de control apreciază că publicarea de către recurenta reclamantă, la data de 01.11.2016, pe site-ul A., potrivit dispoziţiilor art. 42 alin. (10) din Statutul A., a hotărârii comitetului executiv prin care s-a decis anularea desfăşurării competiţiei de fotbal, nu poate echivala cu informarea echipelor înscrise în competiţie nici cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de participare, nici cu decizia de a nu se mai desfăşura competiţia de fotbal feminin pentru care existau echipe înscrise cluburilor, astfel cum prevede art. 36 din Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice.

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (5) din acelaşi regulament, o echipă este exclusă din competiţie dacă nu se prezintă sau nu prezintă carnetele de legitimare la 3 jocuri.

Referitor la criticile de nelegalitate privind interpretarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor Legii nr. 202/2002 în ceea ce priveşte existenţa unei discriminări pe bază de sex, reţine Înalta Curte că, prin Regulamentul de organizare a activităţii fotbalistice al A., în vigoare de la data de 19.08.2015, aceasta şi-a asumat organizarea, printre alte competiţii, şi a competiţiilor de fotbal feminin (dacă este cazul) şi s-a stipulat în art. 66 că în conţinutul regulamentului referirile la genul masculin sunt valabile şi pentru genul feminin. În acest context, prin comunicatul din data de 23.09.2016 postat pe site-ul asociaţiei s-a anunţat organizarea unei competiţii de fotbal pentru juniori/junioare(băieţi şi fete) în scopul dezvoltării fotbalului juvenil şi creşterii numărului de jucători de fotbal în judeţul Dolj. Campionatul de fotbal urma să se desfăşoare în perioada 2016- 1 iunie 2017 şi deşi în competiţie s-au înscris 4 echipe de fotbal feminin, A. a luat decizia de a nu mai organiza niciun meci de fotbal.

Aşadar, în sezonul 2016-2017, A. a refuzat să organizeze competiţia de junioare destinată copiilor din judeţul Dolj, iar în sezonul următor 2017-2018 a refuzat să organizeze competiţii pentru fete la categoriile de vârstă U10 ani, U12 ani, U 14 ani şi competiţia de Senioare, potrivit Hotărârii Adunării Generale nr. 1/05.08.2017, fără ca reclamanţii să prezinte argumente pertinenete şi obiective în susţinerea refuzului de a organiza competiţii de fotbal feminin în cadrul A..

Înalta Curte constată că potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Conform alin. (3) din cuprinsul aceleiaşi norme, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare.

Cu alte cuvinte, se poate considera discriminare diferenţierea făcută în sensul textelor de lege relevate mai sus, care să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege, iar diferenţierea să nu fie justificată obiectiv de un scop legitim.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) din Directiva 2000/78, "principiul egalităţii de tratament" este definit drept absenţa oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menţionate la articolul 1 din această directivă, printre care figureazăşi genul. Articolul 2 alin. (2) litera (a) din directiva menţionată precizează că, în vederea aplicării alin. (1) al acestuia, o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într-un mod mai puţin favorabil decât este tratată o altă persoană care se regăseşte într-o situaţie asemănătoare, pe baza unuia dintre motivele menţionate la articolul 1 din aceeaşi directivă.

Pe de altă parte, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în hotărârea dată în cauza Thlimmenos împotriva Greciei din 6 aprilie 2000, CEDO a concluzionat că "dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a oferi justificări obiective şi rezonabile, dar şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite, necomparabile". În concluzie, există o diferenţiere dacă persoanele aflate în situaţii similare sunt tratate în mod diferenţiat, sau dacă persoane aflate în situaţii diferite sunt tratate în mod identic.

În acest context, se reţine de instanţă că refuzul reclamanţilor de a desfăşura competiţia de fotbal feminin, deşi existau echipe înscrise, face dovada discriminării, pe criteriul de sex, a echipelor de fotbal feminin, care au fost tratate mai puţin favorabil decât echipele de fotbal masculin, cu scopul de restrânge posibilitatea fetelor de juca fotbal şi de a dezvolta fotbalul juvenil feminin prin participarea la compeţiţii sportive.

În susţinerea existenţei acestui tip de discriminare este şi împrejurarea că, la nivel naţional, F. a dispus măsuri concrete pentru continuarea dezvoltării fotbalului feminin prin reforme care să le ofere fetelor din România şansa de a practica acest sport într-un cadru care să crească nivelul competiţiilor şi să aducă beneficii pe termen lung echipelor naţionale.

Mai mult decât atât, însuşi argumentul invocat atât în acţiune, cât şi în motivele de recurs, în sensul că pentru a exista o faptă de discriminare pe criteriu de sex trebuia ca A. să organizeze acea competiţie pentru băieţi şi să refuze organizarea ei pentru fete, face dovada modului greşit în care recurenta se raportează la principiul egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi, astfel cum este consacrat de dispoziţiile Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi.

Prin urmare, în raport cu faptul că recurenta nu a prezentat nicio probă din care să rezulte absenţa caracterului discriminatoriu al modalităţii în care au înţeles să organizeze activitatea competiţională a A., Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 202/2002 reţinând încălcarea principiului egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, astfel că şi această critică a recurentei va fi respinsă ca nefondată.

3. Recursul formulat de către reclamanţii B. - preşedinte al A. şi C. - secretar general, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. este fondat, soluţia primei instanţe impunându-se a fi parţial reformată prin prisma următoarelor considerente

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Un atare motiv de casare se justifică prin faptul că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Observând textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., se desprinde necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Aceasta dispoziţie are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligaţie în sarcina instanţelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată un aspect al garanţiilor procesuale conferite de art. 6 para. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În speţă, recurenţii-reclamanţi au susţinut că persoanele fizice nu puteau fi sancţionate, întrucât fapta a fost săvârşită de către persoana juridică A. şi, deşi în faţa instanţei de fond au formulat apărări pentru a combate amendarea persoanelor fizice, Preşedintele B. şi Secretarul general C., instanţa de fond nu a indicat motivele de fapt, dar mai ales de drept, pentru care a decis menţinerea aplicării sancţiunii pentru recurenţii persoane fizice.

Analizând conţinutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată că, deşi prin acţiunea formulată s-a susţinut nelegalitatea sancţionării persoanelor fizice, instanţa de fond nu a motivat în fapt şi în drept menţinerea aplicării sancţiunii pentru recurenţii persoane fizice.

Considerentele instanţei de fond cu privire la aceste susţineri ale reclamanţilor se rezumă la un singur paragraf, respectiv "Având în vedere aspectele arătate anterior, în mod temeinic CNCD a dispus aplicarea amenzii contravenţionale şi preşedintelui şi secretarului general al A.", fără ca, anterior celor reţinute, să motiveze în vreun fel înlăturarea acestor apărări formulate de către reclamanţi.

Este adevărat că motivarea hotărârii nu reprezintă o problemă de volum, ci una de conţinut, dar este necesar ca acest conţinut să releve o analiză concretă şi completă a situaţiei de fapt şi de drept relevate în speţă. Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. face trimitere la nevoia expunerii motivelor de fapt şi de drept "pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părţi sau prezentarea succintă a situaţiei de fapt şi de drept ori chiar a unei concluzii nemotivate nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părţilor şi nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, care garantează dreptul la un proces echitabil.

În raport de pretenţiile expuse prin cererea de chemare în judecată şi de argumentarea lor în fapt şi în drept, Înalta Curte reţine că prima instanţă a făcut o analiză superficială şi formală a cauzei sub acest aspect, nefiind îndeplinită exigenţa analizării efective a pretenţiilor deduse judecăţii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că criticile formulate de recurenţii-reclamanţi subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt fondate.

Analizând sentinţa de fond din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt fondate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.

De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.

În cauza de faţă aceste motive sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte reţine că prin Hotărârea nr. 842/2020, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că sunt întrunite condiţiile pentru existenţa unei fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, sancţionând părţile reclamate, respectiv A., Preşedintele B. şi Secretarul general C..

O.G. nr. 137/2000 prevede posibilitatea aplicării unei sancţiuni persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea faptei discriminatorii, or, în speţă, din interpretarea dispoziţiilor O.G. nr. 137/2000, raportate la dispoziţiile Statutului A. şi ROAF al A., rezultă că fapta nu putea fi săvârşită decât de A., şi, nicidecum, de către persoanele fizice Preşedintele B. şi Secretarul general C., având în vedere faptul că Preşedintele şi Secretarul general nu au întreprins nici o acţiune personală care să îi facă direct responsabili de săvârşirea unei eventuale fapte de discriminare.

Aceasta, întrucât decizia neorganizării competiţiei a fost luată de Comitetul executiv al A., validată ulterior de Adunarea Generală a A. în şedinţa din data de 26.11.2016, iar în cadrul acestui comitet, Preşedintele A. are doar un vot (decizia fiind luată în unanimitate).

Mai mult decât atât, la data producerii discriminării, preşedinte al A., respectiv cel care şi-a exprimat votul în Comitetul executiv din 01.11.2016, era dl G., şi nu dl B..

Totodată, în ceea ce îl priveşte pe dl C., reţine Înalta Curte că, potrivit art. 48 alin. (1) lit. b) din Statut, Secretarul general nu are drept de vot.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, sub acest aspect, soluţia primei instanţe este greşită, impunându-se ca hotărârea recurată să fie parţial reformată.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. şi va admite recursul declarat de reclamanţii B. - Preşedinte al A. şi C. - Secretar general al A., va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamanţii B. - Preşedinte al A. şi C. - Secretar general al A. şi va anula hotărârea nr. 842/20.11.2019 a CNCD în ceea ce priveşte amenda contravenţională stabilită în sarcina acestora, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 188/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanţii B. - Preşedinte al A. şi C. - Secretar general al A. împotriva sentinţei nr. 188/2020 din 24 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanţii B. - Preşedinte al A. şi C. - Secretar general al A. şi anulează hotărârea nr. 842/20.11.2019 a CNCD în ceea ce amenda contravenţională stabilită în sarcina acestora.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.