Electricity distributor's challenge to 2016 tariff order rejected; appeal dismissed and order upheld.

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună anularea parţiala a Ordinului ANRE nr. 171/2015 privind aprobarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice si a preţului pentru energia electrica reactiva, pentru Societatea "Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud" - S.A. ("Electrica DTS") publicat in Monitorul Oficial al României nr. 940/18.12.2015, in ceea ce priveşte tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice; precum şi emiterea de către ANRE a unui nou ordin prin care se stabilesc tarife specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice pentru Electrica DTS, pentru anul 2016, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2065 din 14 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea adresei nr. x/26.01.2016 invocate de pârâtă.

A respins acţiunea completată, formulată de reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva a sentinţei civile nr. 2065 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită cererea sa de chemare în judecată.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs reclamanta susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

Arătând că un prim motiv de nelegalitate invocat împotriva ordinului contestat în cauză decurge din încălcarea procedurii transparenţei decizionale, recurenta-reclamantă consideră că respingerea acestei critici de către instanţa fondului reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 52/2003.

Sub acest aspect se arată că nerespectarea termenului minim de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (2) din lege, în care anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ trebuie adus la cunoştinţa publicului, înainte de supunerea spre avizare de către autoritatea publică, a fost motivată de prima instanţă în raport de incidenţa dispoziţiilor de excepţie din art. 7 alin. (13) din lege, prevederi ce nu sunt aplicabile în cauză, susţine recurenta reclamantă, câtă vreme ANRE a întârziat nejustificat declanşarea procedurii de emitere a Ordinului, având cunoştinţă de toate elementele de fapt şi de drept care i-ar fi permis să adopte actul cu respectarea procedurii obişnuite privind transparenţa decizională.

În al doilea rând, recurenta reclamantă susţine că ordinul contestat în cauză a fost adoptat fără a fi precedat de o analiză preliminară sau un studiu de impact, ceea ce încalcă prevederile Legii nr. 53/2003 precum şi ale Legii nr. 24/2000.

Arată recurenta-reclamantă că prima instanţă a înlăturat argumentele sale sub acest aspect, reţinând că referatul de aprobare cuprinde datele necesare circumscrise unei analize preliminare, concluzie ce nu poate fi primită, susţine recurenta-reclamantă, întrucât necesitatea unui studiu de impact este explicit prevăzută atât în cuprinsul dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 dar şi al celor menţionate la art. 33 din Legea nr. 24/2000.

Referitor la critica potrivit căreia Ordinul nr. 171/2015 a fost emis cu încălcarea principiului motivării actelor administrative, recurenta reclamantă arată că pe lângă încălcarea procedurii din perspectiva obligaţiilor impuse de Legea nr. 52/2003 şi Legea nr. 24/2000, care impuneau, aşa cum s-a arătat mai sus o motivare în cadrul unui studiu de impact, motivarea ordinului atacat este pur formală, aspect ce rezultă mai ales din faptul că ANRE a elaborat o singură notă de fundamentare pentru opt ordine de tarife.

Concluzionând, în sensul că ANRE nu a motivat concret efectele Ordinului 171/2015 faţă de consumatorii finali, acestea fiind prezentate generic şi vag, ca având un impact favorabil, neidentificat însă prin vreun act sau argument.

În continuare, recurenta reclamantă arată că proiectul Ordinului nr. 171/2015s-a întemeiat pe un act normativ ce nu era în vigoare la data publicării proiectului de ordin, menţionând recurenta, sub acest aspect, că pentru elaborarea proiectului Ordinului 171/2015 a fost avută în vedere Metodologia ce urma să fie modificată prin proiectul Ordinului 165/2015.

Ordinul nr. 165/2015 a intrat în vigoare la 7 decembrie 2015, astfel că, procedând la întocmirea instrumentelor de motivare ale Ordinului 171/2015 pe baza instrumentelor de motivare ale Ordinului nr. 165/2015, ANRE a emis actul litigios în baza unor acte/înscrisuri care nu produceau efecte juridice.

Cât priveşte încălcarea prevederilor Directivei 2009/72/CE, recurenta reclamantă arată că a invocat în faţa instanţei de fond faptul că această directivă nu a fost transpusă în mod corect, în mod greşit considerând instanţa fondului că reclamanta a urmărit tragerea la răspundere a ANRE pentru greşita transpunere a directivei.

În realitate, recurenta reclamantă arată că a invocat încălcarea prevederilor art. 37 alin. (6) din Directiva 2009/72/CE, aspect ce nu a fost reţinut corect de prima instanţă.

Referitor la motivele de nelegalitate circumscrise încălcării principiilor transparenţei, predictibilităţii, stabilităţii şi nediscriminării, recurenta reclamantă arată că prima instanţă a reţinut, sub acest aspect, că ordinul atacat nu aduce decât anumite clarificări metodologiei anterioare iar stabilirea tarifelor de distribuţie a energiei electrice era cunoscută de operatorii de distribuţie, care de altfel cunoşteau valorile anuale ce urmau a fi considerate la stabilirea tarifelor pentru anul 2016, acestea făcând chiar subiectul discuţiilor din cadrul întâlnirilor desfăşurate la sediul ANRE în luna noiembrie 2015.

Criticând sentinţa atacată, recurenta-reclamantă arată că Ordinul 165/2015 nu a adus doar o clarificare Metodologiei ci o reală modificare, întrucât dacă anterior exista o limită până la care puteau fi scăzute tarifele de la un an la altul, în prezent nu mai există această limită. Din această perspectivă, prin Ordinul nr. 171/2015 s-au stabilit tarife care în baza Metodologiei nemodificate nu s-ar fi putu stabili.

Efectele Ordinului 165/2015 sunt relevante şi în privinţa încălcării principiului stabilităţii şi al predictibilităţii, susţine recurenta-reclamantă, întrucât până la reglementarea conţinută de acest act, operatorii de distribuţie aveau previziunea unei regularizări a veniturilor şi tarifelor etapizat, pe o perioadă de mai mulţi ani, în ipoteza în care corecţiile depăşeau plafoanele stabilite de art. 105 din Metodologie, nu dintr-o dată, cum este cazul tarifelor stabilite prin Ordinul 171/2015.

În contextul în care orice mărire tarifară este limitată, date fiind prevederile art. 105 din Metodologie, iar scăderile, ca efect al modificării Metodologiei de către Ordinul nr. 165/2015, nu sunt limitate este încălcat şi principiul nediscriminării, susţine recurenta-reclamantă, întrucât operatorul de distribuţie este defavorizat, regularizarea ce-i profită acestuia nefiind imediată, în timp se regularizarea efectuată în favoarea consumatorului final trebuie efectuată imediat.

În continuare, recurenta reclamantă susţine că ANRE, prin adoptarea Ordinului 171/2015, în baza modificării Metodologiei prin Ordinul nr. 165/2015, a adus o modificare întregii perioade de reglementare, modificându-se, practic, o stare preexistentă începută în anul 2014, care urma să se desfăşoare în anumite condiţii de reglementare până în anul 2018. A fost încălcat, astfel, principiul neretroactivităţii.

Susţinând şi faptul că Ordinul 171/2015 este nelegal şi în privinţa valorii Ratei reglementate a rentabilităţii, greşit stabilite prin Ordinul nr. 146/2014, precum şi faptul că Ordinul 171/2015 este prejudiciabil reclamantei, recurenta solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinţei criticate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii sale.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de instanţa fondului, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a fi respins în consecinţă.

Constată Înalta Curte că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect anularea Ordinului nr. 171/2015, emis de intimata ANRE.

Prin dispoziţiile art. 1 din ordinul în discuţie au fost aprobate tarifele specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, practicate de Societatea "Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud" - S.A., prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin.

Prin prevederile art. 3 din acelaşi ordin, se aprobă preţul pentru energia electrică reactivă de 0,0587 RON/kVARh, practicat de Societatea "Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud" - S.A.

În fine, potrivit dispoziţiilor art. 5 "operatorul de distribuţie concesionar, Societatea "Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Transilvania Sud" - S.A., duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin".

Un prim motiv de nelegalitate a ordinului atacat invocat de reclamantă este acela că în adoptarea Ordinului 171/2015 au fost încălcate principiile stabilite de legea transparentei decizionale, îndeosebi prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003.

Este incontestabil faptul că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 52/2003 prevede că în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administraţiei publice are obligaţia sa publice un anunţ referitor la aceasta acţiune în site-ul propriu, să-l afişeze la sediul propriu, intr-un spaţiu accesibil publicului, şi să-l transmită către mass-media centrala sau locala, după caz, anunţ ce trebuie, conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 să fie adus la cunoştinţa publicului, cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice.

Scopul acestei reglementări rezultă din cuprinsul art. 7 alin. (4) din Legea nr. 52/2003, potrivit cărora la publicarea anunţului, autoritatea administraţiei publice va stabili o perioada de cel puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice.

Critica reclamantei sub aspectul nerespectării dispoziţiilor anterior menţionate a fost înlăturată motivat de prima instanţă, menţionând-se că ordinul atacat a fost emis în procedura prevăzută de art. art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 potrivit căruia " în cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare."

Se observă că aşa cum rezultă inclusiv din cuprinsul Referatului de aprobare al Ordinului nr. 171/2015, ANRE a promovat Proiectul de Ordin în procedură de urgenţă, motivat de faptul că, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012, tarifele de distribuţie pentru operatorii de distribuţie concesionari se aprobă şi se transmit spre publicare la Monitorul Oficial al României, Partea I, până cel târziu la data de 15 decembrie.

Prin urmare, reţine prima instanţă că nu se poate concluziona că nu a existat o consultare publică, reală care să permită persoanelor interesate să determine de o manieră rezonabilă impactul modificării metodologice, afirmaţiile reclamantei nefiind justificate în raport de cele reţinute mai sus.

Suplimentar celor menţionate de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în mod greşit califică recurenta-reclamantă ordinul supus analizei ca fiind un act administrativ cu caracter normativ.

În realitate, dat fiind faptul că prevederile Ordinului nr. 171/2015 vizează exclusiv societatea reclamantă, concluzia cu privire la caracterul individual al actului de reglementare nu poate fi pusă în discuţie, fiind irelevant, sub aspectul calificării actului, faptul că acesta a fost publicat în Monitorul Oficial.

Prin urmare, argumentele dezvoltate de recurenta reclamantă pe marginea încălcării dispoziţiilor legale ce vizează procedura de elaborare a actelor cu caracter normativ, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 57/2003 şi Legea nr. 24/2000, nu pot constitui temei pentru examinarea legalităţii Ordinului nr. 171/2015, din moment ce acesta nu este un act cu caracter normativ.

Analiza modului în care autoritatea de reglementare a dat curs obligaţiei de transparenţă în elaborarea actului litigios trebuie analizată însă din perspectiva specificului obiectului de reglementare, reamintind faptul că în paragrafele mai sus menţionate a fost atinsă chestiunea identificării scopului consultării prealabile emiterii actului, acela de a permite subiecţilor interesaţi să formuleze propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act de reglementare.

Procedura de adoptare a actelor de genul celui contestat în cauză face obiectul Metodologiei de stabilire a tarifului pentru serviciul de distribuţie, a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, cu modificările şi completările ulterioare, fiind respectate în cauză etapele de consultare prevăzute de acest act.

Astfel conform art. 115 din Metodologie, pe baza analizei efectuate pentru stabilirea tarifelor, în perioada 15 noiembrie-1 decembrie a fiecărui an, au loc discuţii la autoritatea competentă cu fiecare operator de distribuţie, în scopul prezentării rezultatelor analizei efectuate pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuţie pentru următorul an.

La 13 noiembrie 2015, a avut loc, la sediul ANRE, o întâlnire cu operatorii de distribuţie inclusiv reclamanta, în care au fost prezentate rezultatele analizei efectuate de intimată pentru stabilirea nivelului tarifelor de distribuţie pentru următorul an.

Ulterior acestei şedinţe, proiectul de ordin a fost publicat pentru consultare pe site-ul ANRE în data de 27.13.2015, cu termen de transmitere a propunerilor şi observaţiilor data de 07.12.2015, context în care instanţa de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante din perspectiva încălcării principiului transparenţei decizionale în cauză.

Un alt motiv de nelegalitate invocat a fost acela că adoptarea Ordinului 171/2015 a avut loc cu încălcarea regulilor de fundamentare şi evaluare a impactului proiectului de act.

Sub acest aspect, instanţa fondului a constatat că proiectul de ordin a fost supus aprobării Comitetului de Reglementare însoţit de referatul de aprobare, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, iar referatul de aprobare conţine în detaliu motivarea tuturor elementelor de cost avute în vedere de autoritate la stabilirea corecţiilor valorice anuale. Acestea sunt calculate în conformitate cu prevederile metodologiei.

Conform dispoziţiilor art. 30 şi 31 din Legea nr. 24/2000, referatul de aprobare a Ordinului 171/2015 cuprinde actele normative pe baza şi în executarea cărora a fost emis ordinul, motivele care au condus la emiterea ordinului propus spre aprobare, impactul socioeconomic şi efectele asupra mediului macroeconomic şi etapele de consultare publică parcurse de autoritatea de reglementare în emiterea acestui ordin.

Mai mult, Nota de fundamentare publicată pe site-ul ANRE care a însoţit Ordinul 171/2015 a fost o notă comună tuturor ordinelor de tarife, deoarece aceasta cuprinde elementele de motivare şi acestea sunt valabile pentru toate cele opt ordine de tarife propuse simultan.

În aceste condiţii, a apreciat prima instanţă că nu se poate aprecia că ordinul atacat nu a respectat cerinţa motivării, în condiţiile în care partea poate lua cunoştinţă, în mod legal de considerentele faptice şi legale, care au condus la adoptarea actului, fiind în măsură să conteste toate aceste argumente.

Aşa cum s-a arătat mai sus, specificul actului administrativ dedus controlului de legalitate exclude aplicarea dispoziţiilor referitoare la elaborarea actelor normative, astfel că argumentele recurentei-reclamante, dezvoltate din perspectiva lipsei studiului de impact, nu pot fi primite, de vreme ce un atare studiu este prevăzut cu titlu de formă prealabilă numai în privinţa actelor normative.

Altfel spus, aşa cum a arătat judecătorul fondului, resorturile deciziei autorităţii de reglementare au fost aduse la cunoştinţa operatorilor interesaţi, inclusiv a reclamantei, neavând suport afirmaţia recurentei-reclamante, în sensul că ordinul atacat nu este motivat.

Cât priveşte critica potrivit căreia proiectul Ordinului 171/2015 s-a întemeiat pe un act normativ care nu era in vigoare la data publicării proiectului, curtea de apel a constatat că momentul aprobării ordinelor de stabilire a tarifelor, inclusiv a Ordinului 171/2015, a fost ulterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 165/2015 şi, de asemenea, efectele sale privesc stabilirea tarifelor pentru anul 2016. La momentul aplicării prevederilor sale, ordinul era publicat în Monitorul Oficial al României şi intrase în vigoare. Prin urmare, nu pot fi reţinute argumentele reclamantei sub acest aspect.

Achiesând la cele reţinute de instanţa fondului, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 165/2015 ANRE a modificat art. 105 din Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, în sensul că începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuţie nu vor creşte de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

Ordinul nr. 165/08.12.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial la 8 decembrie 2015 în timp ce Ordinul nr. 171/2015 este publicat ulterior şi produce efecte începând cu data de 1 ianuarie 2016.

Faptul că proiectul Ordinului 171/2015 s-a întemeiat pe proiectul Ordinului nr. 165/2015 nu constituie, cum susţine recurenta-reclamantă, un motiv de nelegalitate evidentă a Ordinului nr. 171/2015, întrucât acest din urmă act a intrat în vigoare după ce Ordinul nr. 165/08.12.2015 a fost publicat în Monitorul Oficial. Altfel spus, preconizarea unei reglementări în funcţie de alta nu poate constitui temei pentru anularea actului condiţionat, din moment ce raportul de condiţionalitate dintre aceste acte a fost făcut cunoscut recurentei şi celorlalţi operatori de distribuţie interesaţi şi s0a consolidat definitiv, la data la care Ordinul 171/2015 a început să producă efecte.

Un alt argument de nelegalitate invocat de reclamantă a fost acela că Ordinul 171/2015 s-a realizat cu încălcarea principiilor comunitare şi ale legislaţiei naţionale privind stabilirea tarifelor respectiv cu încălcarea principiului predictibilităţii şi aşteptării legitime, al stabilităţii şi al nediscriminării.

Cu titlu de principiu, instanţa fondului aminteşte că principiul aşteptării legitime constituie o componenta a principiului legalităţii actelor administrative şi instituie, pe de-o parte, obligaţia autorităţilor publice de a proteja (printr-un comportament consecvent şi nediscriminatoriu) aşteptările legitime ale particularilor, iar, pe de alta parte, instituie dreptul acestora de a evolua intr-un cadru juridic stabil şi previzibil, în care sa aibă încredere, la adăpost de modificările brutale ale acestuia.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate, reclamanta arată că dacă anterior modificării, daca în cazul corecţiilor anuale ale tarifelor se putea discuta de o predictibilitate, operatorii economici având o certitudine atât cu privire la incidenţa modificării, cat şi cu privire la modalitatea şi limitele în care aceasta putea fi făcută, fie prin scădere, fie prin majorare, nu se putea discuta, în niciun caz, despre vreo aşteptare rezonabila a operatorilor în sensul introducerii bruşte a unor modificări legislative care sa elimine complet limita de plafonare în sensul scăderii tarifelor, punându-i astfel în imposibilitatea de a prevedea limita până la care s-ar putea face eventuale scăderi viitoare.

Judecătorul fondului reţine însă că, dată fiind metodologia adoptată anterior, şi faţă de care ordinul atacat nu aduce decât anumite clarificări, stabilirea tarifelor de distribuţie a energiei electrice era cunoscută de operatorii de distribuţie, care de altfel cunoşteau valorile corecţiilor anuale ce urmau a fi considerate la stabilirea tarifelor pentru anul 2016, acestea făcând chiar subiectul discuţiilor din cadrul întâlnirilor desfăşurate la sediul ANRE în luna noiembrie 2015.

Prin urmare, nu se poate susţine că a fost încălcate în cauză principiul predictibilităţii şi aşteptării legitime.

Independent de considerentele instanţei de fond sub acest aspect, a căror justeţe nu poate fi negată de Înalta Curte, trebuie observat faptul că întreaga construcţie a apărărilor recurentei-reclamante pe marginea încălcării principiilor anterior enunţate nu vizează Ordinul nr. 171/2015 ci reglementarea rezultată din adoptarea Ordinului nr. 165/2015.

În concret, recurenta reclamantă susţine că prin Ordinul nr. 165/2015 a fost eliminată limita până la care puteau fi scăzute tarifele de la un an la altul.

Constată Înalta Curte că în forma iniţială, art. 105 alin. (1) din Metodologia aprobată prin Ordinul ANRE 72/2013 prevede că " începând cu cea de a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuţie pot varia de la un an la altul în termeni reali cu cel mult[...] 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi [...]7% pentru tariful mediu ponderat."

Urmare adoptării Ordinului 165/2015 articolul 105 alin. (1) din Metodologie are următorul cuprins: Începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuţie nu vor creşte de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuţie şi cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat.

Aşadar, pretinsa eliminare a limitei de variaţie a tarifelor de distribuţie, atunci când acestea scad, nu este efectul Ordinului nr. 171/2015 ci al Ordinului nr. 165/2015, în măsura în care se admite(potrivit opiniei recurentei) că şi limitările tarifelor comportau etapizarea prevăzută de articolul 105 alin. (1) din Metodologie.

Cum instanţa nu a fost învestită cu o contestaţie împotriva Ordinului nr. 165/2015 iar în accepţiunea recurentei reclamante eliminarea limitelor de variaţie în sens negativ a valorii tarifelor este consecinţa modificării Metodologiei, Înalta Curte constată că sunt neavenite argumentele recurentei reclamante, prin intermediul cărora tinde să demonstreze încălcarea principiului aşteptării legitime, al stabilităţii şi nediscriminării.

De altfel, recurenta-reclamantă arată că Ordinul nr. 165/2015 a fost contestat în cadrul dosarului nr. x/2016, dosar conexat la dosarul nr. x/2015, constatând Înalta Curte că în cauzele conexate a fost pronunţată sentinţa nr. 1657 din 18 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă cererea de anulare a Ordinului nr. 165/2015, sentinţă menţinută prin decizia nr. 3464/20.06.2019, pronunţată de ÎCCJ-SCAF.

Reclamanta a mai susţinut că prin coroborarea prevederilor Directivei 72/2009 cu prevederile corespondente din Legea Energiei, se poate constata cu uşurinţă că, la nivel naţional, transpunerea Directivei 72/2009 s-a făcut într-o manieră defectuoasă. Totodată, se arată, cu privire la maniera de stabilire a tarifelor, directiva impune obligaţia de a stabili tarifele astfel încât sa permită realizarea investiţiilor necesare pentru viabilitatea reţelelor. De altfel, încurajarea realizării investiţiilor prin stabilirea unor preturi de piaţa care să ofere stimulente adecvate pentru dezvoltarea reţelei, este un principiu care se regăseşte încă din preambulul Directivei 72/2009 (punctul 56).

Or, un astfel de scop al directivei nu poate fi atins de către operatorii economici decât daca aceste tarife si/sau metodologii sunt suficient de precise şi acorda un nivel satisfăcător de previzibilitate.

Instanţa fondului a constatat, în primul rând, că răspunderea pentru transpunerea în legislaţia internă a directivelor aparţine legiuitorului român, iar nu autorităţilor publice de reglementare. Pe de altă parte, conform Tratatului TFUE directivele nu au efect direct asupra relaţiilor sociale din statele membre, fiind necesar ca ele să fie transpuse în legislaţie.

Prin urmare, nu se poate atrage răspunderea unei autorităţi pentru ineficienta transpunere a unei directive, şi pe cale de consecinţă, nu poate fi constatată nulitatea unui act administrativ normativ emis în baza unei legislaţii interne care a transpus o directivă.

Dintr-un alt punct de vedere, potrivit art. art. 37 (6) din Directiva 72/2009 "autorităţile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puţin a metodologiilor folosite".

Or, se observă că modificarea adusă Metodologiei de prevederile Ordinului nr. 165/2015 nu schimbă cu nimic nivelul investiţiilor, costurilor sau veniturilor reglementate recunoscute anterior de ANRE şi nu schimbă nici modalitatea de calcul al corecţiilor valorice de venituri determinate anual, conform prevederilor Metodologiei, astfel încât nu se poate concluziona că în cauză au fost încălcate prevederile comunitare citate.

Pe de altă parte, articolul 79 (4) din Legea Energiei prevede ca "Principiile ce stau la baza stabilirii preturilor şi tarifelor reglementate pentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice, exclusiv preturile pentru energia electrica şi termica produsa în centrale de cogenerare de înalta eficienta ce beneficiază de scheme de sprijin, au în vedere armatoarele: a) preturile/tarifele trebuie sa fie nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective şi determinate intr-o maniera transparenta, pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competenta".

Din preambulul actului administrativ nornmativ atacat rezultă că necesitatea modificării a fost determinată de interpretarea diferită dată de operatorii de distribuţie prevederilor art. 105 alin. (1) din Metodologie, raportat la interpretarea reglementatorului, elaborator şi emitent al Metodologiei.

Modificarea a avut scopul realizării unei clarificări necesare, în condiţiile în care, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii operatorului de distribuţie realizate în luna noiembrie 2015 în scopul prezentării rezultatelor analizei efectuate în vederea stabilirii tarifelor valabile de la 01.01.2016, aceştia au solicitat limitarea la 7% a scăderii tarifelor de distribuţie a energiei electrice, solicitare reiterată şi în cadrul corespondenţei transmise în urma şedinţei respective.

Mai este de subliniat că modificarea adusă art. 105 alin. (1) din Metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 165/2015, nu aduce decât o clarificare pentru o interpretare corectă a prevederilor acestui alineat, nu aduce nicio modificare de fond în domeniul stabilirii tarifelor de distribuţie, iar Ordinul atacat în prezenta cauză a fost emis în baza acestuia din urmă.

Constată Înalta Curte că este nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinţei curţii de apel şi sub acest aspect, nefiind demonstrat faptul că Ordinul nr. 171/2015 ar fi fost adoptat cu încălcarea prevederilor art. 37 alin. (6) din Directiva 2009/72/CE.

Potrivit art. 37 alin. (6) din directiva anterior menţionată, autorităţile de reglementare răspund de stabilirea sau aprobarea, cu suficient timp înainte de intrarea lor în vigoare, cel puţin a metodologiilor folosite pentru calcularea sau stabilirea clauzelor şi condiţiilor privind:

(a) tarifele de conectare şi acces la reţelele naţionale, inclusiv tarifele de transport şi de distribuţie, sau metodologiile referitoare la acestea. Aceste tarifele sau metodologii permit efectuarea investiţiilor necesare în reţele într-un mod care să permită acestor investiţii să asigure funcţionarea continuă a reţelelor;

(b) furnizarea de servicii de echilibrare care sunt realizate în modul cel mai economic posibil şi oferă stimulente corespunzătoare utilizatorilor de reţele pentru ca aceştia să echilibreze intrările şi ieşirile. Serviciile de echilibrare sunt furnizate într-un mod corect şi nediscriminatoriu şi se întemeiază pe criterii obiective.

(c) accesul la infrastructurile transfrontaliere, inclusiv procedurile de alocare de capacitate şi de gestionare a congestiei.

Achiesând la considerentele primei instanţe sub acest aspect şi în contextul în care recurenta-reclamantă nu arată în ce constă, în concret, greşita transpunere a Directivei 2009/72/CE, fiind cunoscut faptul că particularii pot invoca efectul direct al directivelor numai pe verticală şi numai când obligaţia precisă şi necondiţionată, stabilită prin directivă, nu a fost transpusă în termenul prevăzut sau a fost greşit transpusă, Înalta Curte constată că afirmaţiile recurentei, în sensul pronunţării sentinţei cu încălcarea efectului direct al directivei au caracter general.

În fine, reclamanta mai susţine că Ordinul 171/2015 este nelegal deoarece are in vedere o valoare a RRR bazata pe un calcul eronat.

În acest sens, sunt criticate reglementările din Ordinul ANRE nr. 146/2014 privind stabilirea ratei reglementate a rentabilităţii aplicate la aprobarea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari incepand cu data de 1 ianuarie 2015 si abrogarea art. 122 din Metodologie ("Ordinul 146/2014"), incepand cu data de 1 ianuarie 2015, rata reglementata a rentabilităţii (RRR), exprimata in termeni reali, inainte de impozitare, aplicata la stabilirea tarifelor pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari este de 7,7%.

Însăşi reclamanta arată că ordinul indicat a fost contestat în justiţie, însă până în prezent nu s-a pronunţat o soluţie cu privire la acest aspect.

Astfel, în condiţiile în care tarifele aprobate prin Ordinul nr. 171/2015 au fost stabilite conform reglementărilor în vigoare, iar problematica legată de nivelul RRR face obiectului unei contestaţii în justiţie privitoare la Ordinul nr. 146/2014, care stabileşte nivelul RRR, nu se poate aprecia că din această perspectivă actul administrativ ar fi afectat de vreun viciu de legalitate.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin încheierea din 01.10.2019 a fost suspendată judecarea prezentului recurs, în condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti.

Prin decizia nr. 2025/2022 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 1529 din 9 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă prin care a fost respinsă cererea de anulare a Ordinului nr. 146/2014.

În atare context, afirmaţia recurentei-reclamante, în sensul că rata de reglementare a rentabilităţii este nelegal stabilită prin Ordinul nr. 146/2014, urmează a fi înlăturată, cât timp actul administrativ în baza căruia a fost stabilit indicatorul respectiv nu a fost desfiinţat iar prezenta instanţă nu este învestită cu o contestaţie împotriva Ordinului ANRE nr. 146/2014.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei pronunţate de instanţa fondului, astfel că va respinge ca nefondat recursul de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 2065 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.