Suspension of administrative appointment quashed; request for suspension of FGDSPP Board President appointment dismissed

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat:

- Anularea Concursului public pentru desemnarea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), si reluarea acestuia in condiţii de legalitate;

- Anularea in tot a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP);

- Acordarea de daune morale egale in cuantum cu indemnizaţia preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP) începând cu data emiterii deciziei de numire a acestuia si pana la data la care decizia instanţei de judecata privind anularea deciziei de numire, va rămâne definitiva;

- Acordarea de cheltuieli de judecată.

- Iar, în măsura în care instanţa de judecata consideră că modul în care pâtâta ASF a organizat si a desfăşurat nelegal concursul public pentru ocuparea poziţiei de preşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private aduce atingere încrederii in sistemul public de pensii din România solicită, in aplicarea Legii nr. 554/2004, art. 14 alin. (1), suspendarea deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanţei de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 2 din 7 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins Respinge acţiunea privind pe reclamantul A. împotriva pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a respins cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiare privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte suspendarea Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Recursul acestuia vizând excusiv soluţia instanţei de fond privitoare la cererea de suspendare a deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP), pana la rămânerea definitiva si irevocabila a hotărârii instanţei de judecată.

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin Decizia nr. 180/19.01.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019 s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa recurată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Înalta Curte a reţinut că reclamantul A. în memoriul de recurs a încadrat recursul formulat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. solicitând casarea sentinţei recurate în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Hotărârea instanţei de fond după casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 381 din 2 martie 2022 pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus în limitele deciziei ÎCCJ de casare cu rejudecare nr. 180/19.01.2021, admiterea cererii de suspendare în cauza ce priveşte pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi s-a dispus supendarea executării Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al F.G.D.S.P.P.

6. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei pronunţate în cel de-al doilea ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 381 din 2 martie 2022 pronunţată de Curte de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-pârâtă a invocat următoarele critici:

Recurenta-pâarâte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond în cel de-al doilea ciclu procesual este rezultatul unei grave şi greşite interpretări atăt a limitelor deciziei de casare stabilite prin Decizia Î.C.C.J nr. 180/19.01.2021, cât şi a fondului cauzei deduse judecăţii, fiind imposibil de adus la îndeplinire.

Din modul de redactare a dispozitivului sentinţei civile anterior citate rezultă, fără putinţă de tăgadă, faptul că judecătorul fondului a respins atât cererile principale vizând anularea deciziei A.S.F. privind desemnarea preşedintelui CA. al F.G.D.S.P.P. şi acordarea daunelor morale, cât si canatul de cerere subsidiar vizând cererea de suspendare a executării actului administrative atacat.

Prin recursul formulat, dl A. a solicitat instanţei "casarea Hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, primei instanţe, conform art. 497NCPC\ Este evident faptul că, intimatul a înţeles să atace în întregime sentinţa civilă nr. 2/07.01.2020, şi nu doar soluţia dată capătului subsidiar de cerere. Această interpretare rezidă din întreaga motivare a recursului.

Ar fi total ilogic şi de neacceptat ca o instanţă să analizeze un recurs formulat asupra unei cereri de suspendare, fără să se pronunţe şi asupra cererii de anulare. Dacă interpretarea reală, corectă şi logică nu ar fi aceasta s-ar ajunge în situaţia imposibilă generată în prezent de sentinţa recurată, în care o instanţă pronunţă o soluţie de suspendare a unui act administrativ în condiţiile în care cererea de anulare se poate considera că a intrat în autoritatea de lucru judecat, prin nrercurare. Or, acest lucru este imposibil de acceptat.

După cum se poate observa, instanţa de fond a dispus doar suspendarea Hotărârii Consiliului A.S.F. nr. 93/12.12.2018, lăsând nesoluţionat capătul principal de cerere privind anularea actului administrativ. în lipsa pronunţării unei soluţii privind cererea de anulare, hotărârea recurată este imposibil de pus în aplicare.

Astfel, este evident că recurentul a solicitat instanţei casarea întregii sentinţe civile nr. 2/07.01.2020, solicitarea fiind inserată atât pe prima pagină a cererii de recurs, cât şi în ultimul paragraf al paginii 3.

În considerentele Deciziei nr. 180/19.01.2021, cu privire la cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat, în mod neconform realităţii, că recursul dlui. A. ar fi vizat casarea sentinţei recurate doar în ceea ce priveşte respingerea cererii de suspendare.

Recurenta susţine că aşa cum rezultă şi din motivele de nelegalitate invocate de recurent în primul ciclu procesual, citate de instanţa de recurs şi care vizează calitatea de reprezentant al A.S.F. a semnatarului întâmpinării şi apărărilor formulate în cauză şi lipsa probatoriului în cauză, nu era posibil ca acestea să se refere doar la soluţia dată cererii de suspendare a actului administrativ şi nu şi la respingerea cererii de anulare.

Menţionează recurenta că, în cauză, nu a mai fost formulată o altă cerere de recurs care să vizeze soluţia dată de instanţa de fond cererii principale. Prin urmare, ar reieşi că, în ceea ce priveşte respingerea cererii de anulare a Hotărârii Consiliului A.S.F., sentinţa civilă nr. 2/07.01.2020 a rămas definitivă.

În consecinţă, nu ar mai exista interes pentru suspendarea executării unui act administrativ a cărui legalitate a fost confirmată de instanţa de judecată prin respingerea definitivă a cererii de anulare.

Recurenta-pârâtă apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în situaţia în care, condiţia existentei unui caz bine justificat a fost greşit analizată, iar paguba iminentă nu a fost dovedită.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ contestat, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, prin raportare la probele administrate, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate.

În drept în susţinerea cererii de recurs, recunrenta-pârâtă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare:

Recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară în memoriul de recurs a şi-a întemeiat, într-o primă critică, recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că soluţionarea cauzei de către instanţa de fond după trimiterea spre rejudecare a cauzei, a fost făcută în mod greşit, deoarece acestă instanţă, în cel de-al doilea ciclu procesual a efectuat rejudecarea doar asupra cererii de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP, omiţând să rejudece cauza şi cu privire la cererea de anulare.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În speţă, Înalta Curte constată că prin memoriul de recurs declarat de către intimatul-reclamant A., în primul ciclu procesual, declarat împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acesta a înţeles să formuleze recurs doar în ceea ce priveşte cererea de suspendare a Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP.

Înalta Curte constată că niciuna din criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se confirmă în prezenta cauză.

Prin decizia nr. 180 din 19.01.2021, Înalta Curte în raport de limitele investirii sale prin cererea de recurs a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond strict în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la suspendarea executării actului administrativ a cărei anulare se solicita prin principalul capăt al cererii de chemare în judecată.

În acest context, instanţa de recurs din primul ciclu procesual prin soluţia de trimitere spre rejudecare a cauzei a stabilit clar limitele casării, acestea vizând doar rejudecarea capătului de cerere privitor la suspendarea Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie al FGDSPP.

Prezintă relevanţă pentru această situaţie şi faptul că intimatul-reclamant A. atât în primul ciclu procesual, cât şi în cel de-a doilea nu prezintă apărări care să valideze, raţionamentul recurentei-pârâte Autoritatea de Supraveghere Financiară conform căruia acesta prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2 din 7 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a critica şi soluţia prin care s-a respins cererea de anulare in tot a Deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiara (ASF) privind numirea preşedintelui Consiliului de Administraţie (CA) al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private (FGDSPP).

În aceste condiţii, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocate de recurenta-reclamantă nu sunt întemeiate, considerente pentru care acest motiv de casare apare ca fiind nefondat.

În ceea ce priveşte criticile fomulate împotriva sentinţei recurate, întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acestea sunt întemeiate, instanţa de fond reţinând în mod greşit că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respectiv condiţia existentei unui caz bine justificat şi a prevenirii unei pagube iminente.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.".

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Condiţiile care se desprind din prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, mai sus redate, sunt condiţia-premisă a formulării acţiunii în anulare, respectiv condiţiile de admisibilitate constând în iminenţa unei pagube şi existenţa unui caz justificat.

Cele două concepte, anume paguba iminentă şi cazul bine justificat, care se constituie în cerinţe de admisibilitate a cererii de suspendare potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt definite de art. 2 alin. (1) lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004, astfel: paguba iminenta este "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" (în speţă fiind invocat ca temei al cererii de suspendare a doua teză teză a acestui text, respectiv perturbarea previzibilă graă a funţionării unei autorităţi), iar cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză nu s-a probat îndeplinirea cumulativă a condiţiei "cazului bine justificat", sintagmă definită legal în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi a "prevenirii unei pagube iminenente".

Din perspectiva instanţei de recurs, criticile formulate de reclamant la adresa procedurii de numire a preşedintelui Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private şi a actului administrativ fiscal contestat, nu sunt apte să conducă la răsturnarea prezumţiei de legalitate pe care se fondează caracterul executoriu al acestuia.

În acest sens, fără a intra în analiza pe fond a acţiunii în anularea actului, Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 187/2011, A.S.F., prin preluarea şi reorganizarea tuturor atribuţiilor şi prerogativelor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (C.N.V.M.), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (C.S.A.) şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (C.S.S.P.P.), desemnează preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, dintre persoanele care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute pentru membrii Consiliului de administraţie la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 187/2011.

În ceea ce priveşte procedura în temeiul căreia se face această selecţie pentru postul de preşedinte, Înalta Curte apreciază că în limitele impuse de procedura specială prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond nu deţine elemente de probatoriu temeinice care să-i dea dreptul pentru a aprecia că, procedura de selecţie este una viciată, menită să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului adminstrativ contestat.

Or, în cauză atât intimatul-reclamant, cât şi contracandidatul său pe funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private erau membri ai acestui consiliul de administraţie, asftel că instanţa de fond trebuia să se limiteze în cadrul acestei proceduri judiciare la o analiză sumară a cauzei, strict din perspectiva calităţii candidaţilor prin raportare la prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 187/2011 care se referă la condiţiile legale de a deţine funcţia de membru al consiliului de adminstraţie.

Clarificarea unor aspecte care ţin de interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile şi de valoarea probatorie a înscrisurilor prezentate care privesc procedura de concurs/selecţie pentru postul de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Fondului de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private nu se poate realiza pe calea sumară a procedurii reglementate de art. 14 alin. (1) C. proc. civ., cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, ci doar în cadrul acţiunii având ca obiect anularea actului administrativ fiscal, adică la fondul cauzei.

Astfel, jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în această materie este în sensul că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea "cazului bine justificat", ci, dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, spre exemplu, de nemotivarea actului, de emiterea lui de către un organ necompetent, de întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale, ori în mod evident inaplicabile, etc.

Aşadar, constată Înalta Curte că judecătorul fondului în mod greşit a reţinut faptul că se poate circumscrie noţiunii de caz bine justificat lipsa unei proceduri specifice de desemnare a Preşedintelui Consiliului de administraţie al FGDSPP, argumente precum lipsa unor buletine de vot ataţate procesului-verbal privitor la rezultatele exprimate în şedinţa Consiliului ASF şi a modului în care pârâta a înţeles să valorifice o procedură de concurs prin raportare la principii ce ţin de transparenţă, profesionalism şi nediscriminare.

Din perspectiva instanţei de recurs, asemenea argumente implică o analiză judecătorească dincolo de posibilităţile instituite de procedura prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecinţă, instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare nu deţine în cadrul acestei proceduri judiciare, argumente temeinice şi probe care să nu implice o antamare a fondului cauzei pentru a aprecia în mod just, dacă asupra actului administrativ contestat planează o prezumţie de nelegalitate.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt reliefate, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, soluţia instanţei de fond fiind eronată.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, definită conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în cauză ar exista elemente care să conducă la perturbarea gravă a funţionării autorităţii publice pârâte. Pentru aceleaşi argumente reliefate mai sus, respectiv faptul că în funcţia de Preşedinte a Consiliului de Administraţie a fost numită o persoană în detrimentul intimatului-pârât, care îndeplinea condiţiile legale minime de numire prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 187/2011, iar acest consiliu de administrtaţie nu a avut această funcţie vacantă, Înalta Curte nu identifică care ar fi situaţia ce ar putea perturba buna funcţionare a acestei instituţii.

Astfel, simpla menţionare a definiţiei pagubei iminente cu sublinierea îndeplinirii în cauză a tezei a doua din definiţie, respectiv perturbarea gravă a activităţii autorităţii publice, fără a identifica măcar o situaţie concretă care să confirme acest lucru, nu echivalează cu îndeplinierea acestei condiţii.

Paguba iminentă nu trebuie invocată în abstract, ci trebuie să se circumscrie celor două ipoteze prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 şi să fie dovedită prin mijloace de probă, exigenţe pe care intimatul-reclamant nu a reuşit să le îndeplinească în prezenta cauză.

Aşa fiind, pentru considerentele expuse şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constatând că în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este întemeiat, va admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 381 din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa senitnţa recurată şi în rejudecare va respinge cererea de suspendare a executării hotărârii Consiliului ASF privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie formulată de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 381 din 2 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi în rejudecare respinge cererea de suspendare a executării hotărârii Consiliului ASF privind desemnarea Preşedintelui Consiliului de Administraţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.