Clawback contribution base: inclusion of commercial margins in drug consumption value and limits of judicial review of parafiscal tax legislation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, leaving the lower court’s judgment dismissing the company’s claims in force. The case involved a challenge to administrative acts issued by the National Case of Health Insurance, specifically notifications regarding the "clawback" contribution for a specific quarter and the rejection of subsequent complaints. The plaintiff, a holder of drug marketing authorizations, argued that the calculation base erroneously included commercial margins added by distributors and pharmacies, contending that the tax should apply only to its direct sales, and further alleged procedural non-compliance with a prior cassation ruling. The court rejected the appeal on both procedural and substantive grounds, ruling that the legal interpretation of the Emergency Government Ordinance No. 77/2011 is settled, and that the "consumption" base legally includes the full value supported by the National Health Insurance Fund and the Ministry of Health budget, inclusive of intermediaries' margins. The court emphasized that the clawback tax is a parafiscal tax where the obligation to pay is linked to the reimbursement of the drug's value from public funds, a mechanism upheld by the Constitutional Court as a valid public interest measure, and thus the inclusion of margins does not constitute illegality or discrimination.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 pct. 5 C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011; Clawback contribution base: inclusion of commercial margins in drug consumption value and limits of judicial review of parafiscal tax legislation: The case involved a challenge to administrative acts issued by the National Case of Health Insurance, specifically notifications regarding the "clawback" contribution for a specific quarter and the rejection of subsequent complaints. The plaintiff, a holder of drug marketing authorizations, argued that the calculation base erroneously included commercial margins added by distributors and pharmacies, contending that the tax should apply only to its direct sales, and further alleged procedural non-compliance with a prior cassation ruling. The court rejected the appeal on both procedural and substantive grounds, ruling that the legal interpretation of the Emergency Government Ordinance No. 77/2011 is settled, and that the "consumption" base legally includes the full value supported by the National Health Insurance Fund and the Ministry of Health budget, inclusive of intermediaries' margins. The court emphasized that the clawback tax is a parafiscal tax where the obligation to pay is linked to the reimbursement of the drug's value from public funds, a mechanism upheld by the Constitutional Court as a valid public interest measure, and thus the inclusion of margins does not constitute illegality or discrimination.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive as the legal basis for the court's power to reject the appeal as unfounded.
Cited in the dispositive as the procedural rule governing the dismissal of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016 reclamanta S.C. A. S.A., a chemat în judecată pârâta CASA NAŢIONALA DE ASIGURAM DE SĂNĂTATE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea in tot a următoarelor acte administrative individuale emise de CNAS:
- Comunicarea CNAS primita de A. prin e-mail in data de 29 octombrie 2015;
- Adresa nr. x/29.10.2015 emisa de CNAS si primita de A. in data de 29 octombrie 2015, reprezentând actele administrative individuale emise de CNAS in legătură cu notificarea aferenta contribuţiei clawback din trimestrul III/2015 (adresa menţionata mai sus si respectivul e-mail fiind denumite in continuare, in mod colectiv, "Notificările")
- Adresa de răspuns a CNAS nr. P/11208/15.12.2015 primita de A. la data de 18.12.2015, referitoare la contestaţia depusa de A. împotriva Notificărilor si a Adresei nr. x/03.02.2016, primita de A. la data 08.02.2016.
Totodată a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin sentinţa nr. 223/31.01.2017 Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei.
1.3. Prin decizia nr. 32/28.01.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a dispus admiterea recursului formulat de reclamantă, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iunie 2020.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs S.C. A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. pct. 5 şi 8 C. proc. civ. solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut următoarele:
Nelegalitatea hotărârii atacate sub aspectul încălcării regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Sub acest aspect, instanţa de judecata este rugata sa constate ca sentinţa civila nr. 462, ce face obiectul prezentului recurs, a fost pronunţata ca urmare a rejudecarii cauze in limitele impuse de decizia de casare nr. 392 din 28.01.2020.
Prin decizia de casare nr. 392/28.01.2020, instanţa de recurs a admis recursul formulat si a constatat ca prin sentinţa iniţiala, pe de o parte, instanţa de fond nu a realizat o analiza efectiva a elementelor de natura sa demonstreze valoarea consumului de medicamente, la dosarul cauzei neexistand documente si informaţii suficiente in acest sens fiind astfel incalcat principiile rolului activ si al aflării adevărului, iar pe de alta parte, instanţa de fond nu a oferit un răspuns real si concret cu privire la problema de drept privind interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) si 21 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli in domeniul sănătăţii.
Din aceasta perspectiva, prin decizia de casare s-a dispus ca în rejudecare să se procedeze la reanalizarea susţinerilor si apărărilor pârtii, urmând a fi avute in vededre si considerentele acestei decizii.
Dispoziţiile instanţei de recurs sunt obligatorii, in doctrina subliniindu-se faptul ca instanţa de trimitere este obligata sa respecte hotărârea instanţei de recurs, iar modalitatea in care aceasta din urma, prin decizia de casare, a dat dezlegare unui aspect litigios se impune, fara posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecarii.
În cauza, instanţa de trimitere nu a făcut o aplicare corespunzătoare si nu a ţinut cont de nicio recomandare obligatorie a instanţei de recurs, limitandu-se fie la readministrarea aceloraşi probe si fara o cercetare efectiva a documentelor de natura sa conducă la aflarea adevărului, fie la a relua prevederile legale fara o prezenta raţionamentul instanţei.
Nelegalitatea hotărârii atacate, sub aspectul interpretării si aplicării eronate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, motiv de recurs ce se încadrează in dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
Cu titlu prealabil, in situaţia in care instanţa de control judiciar va trece peste motivul de nelegalitate privind incalcarea dispoziţiilor obligatorii de casare, aceasta va constata ca soluţia pronunţata s-a făcut cu greşita aplicare si intepretare a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind determinarea contribuţiei clawback.
Sub acest aspect, potrivit art. 488 alin. (1) pct, 8 C. proc. civ., "(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: [...] 8. când hotărârea a fost data cu incalcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material."
Textul legal anterior citat are in vedere situaţiile in care instanţa recurge la textele de lege ce sunt de natura sa duca la soluţionarea cauzei, dar fie le incalca, in litera sau in spiritul lor, fie le aplica greşit, interpretarea pe care le-o da fiind prea întinsa sau prea restrânsă ori total eronată.
Din aceasta perspectiva, apreciază că prin sentinţa recurata, Curtea de Apel a făcut o reanalizare a fondului, deşi conform recomandărilor obligatorii cuprinse in decizia de casare, magistratul fondului era limitat să analizeze cauza sub doua aspecte:
- (i) având in vedere rolul activ al judecătorului şi principiul aflării adevărului, instanţa de fond în analiza cauzei nu se putea rezuma numai la datele oferite de sistemul informatic de evidenta ci era îndrituita sa pună in discuţia pârtilor si sa administreze proba cu inscrisul/inscrisurile care sa facă dovada certa a consumului medicamentului B.;
- [ii] interpretarea prevederilor art. 4 alin. (2) si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, in sensul de a stabili daca "potrivit art. 4 alin. (2) si (2') din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea aferenta trimestrului III anul 2015 si reglementata de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 intimata CNAS putea include si medicamente necuprinse de recurenta reclamanta A. in Lista aferenta acestui trimestru."
Cu toate acestea, instanţa de fond a procedat şi la analizarea unor aspecte care nu se circumscriu limitelor casării, respectiv principiul predictibilitatii fiscale. Or, contrar celor reţinute prin sentinţa recurata, prin invocarea nerespectarii principiului predictibilitatii fiscale, subscrisa nu contesta actul normativ in ansamblu, reprezentat de O.U.G. nr. 77/2011, ci, prin criticile aduse, societatea A. invoca nelegalitatea conduitei CNAS care procedează la comunicarea de acte ce nu reflecta realitatea si care nu sunt in concordanta cu dispoziţiile legale.
In concret, CNAS nu comunica acte administrative de determinare a clawback care sa fie conforme cu dispoziţiile art. 3 si art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011.
In continuare, in ceea ce priveşte interpretarea si aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, apreciază recurenta că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţa a medicamentelor au obligaţia de a plaţi trimestrial pentru medicamentele incluse in programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fara contribuţie personala, folosite in tratamentul ambulatoriu pe baza de prescripţie medicala prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate in tratamentul spitalicesc, precum si pentru medicamentele utilizate in cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializa, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform O.U.G. nr. 77/2011.
În acest sens, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, "contribuţia trimestriala se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate si din bugetul Ministerului Sănătăţii, (.,.}, consum aferent vânzărilor flecarul plătitor de contribuţie."
Prin urmare, contribuţia trimestriala se raportează la consumul de medicamente aferent vânzărilor fiecărui DAPP. In dezlegarea prezentei cauze, instanţa de trimitere a făcut o interpretare si aplicare eronata a dispoziţiilor legale, determinând consumul de medicamente nu la vânzările efective raportate de DAPP, ci luând in considerare eliberarea efectiva a acestora către pacienţi.
O astfel de interpretare este insa eronata tinand seama ca noţiunea de consum astfel cum rezulta din interpretarea coroborata a dispoziţiile art. 3 si art. 4 alin. [2] si [21] din O.U.G. nr. 77/2011 trebuie sa aibă in vedere exclusiv vânzările realizate de DAPP si nu eliberarea efectiva a medicamentelor către pacienţi.
Astfel, instanţa de control judiciar este rugata sa constate faptul ca o interpretare contrara, in sensul ca noţiunea de consum ar viza eliberarea medicamentelor către pacienţi, conduce la lipsirea de orice efecte a prevederilor art, 4 alin. (2] si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, potrivit cărora:
"(2) Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţa a medicamentelor prevăzute la art. 1, persoane juridice romane, precum si reprezentanţii legali au obligaţia sa depună la Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate, in termenul prevăzut la alin. (1), lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestriala.
Persoanele juridice menţionate la alin. (2) au obligaţia sa depună la Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate lista actualizata a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestriala, pana la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia, in baza metodologiei si a formatului stabilit prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate."
Din prevederile legale anterior citate, rezulta faptul ca, in fiecare trimestru de referinţa, DAPP are obligaţia de a elabora si de a depune la CNAS o lista a medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestriala. Aşadar, consumul in raport de care se calculează taxa clawback este consumul de medicamente din trimestrul de referinţa, consum care are in vedere exclusiv vânzările realizate de DAPP. De altfel, având in vedere obligaţia de elaborare si depunere a listei medicamentelor care incumba DAPP, nici nu ar putea fi vorba despre consumul medicamentului de către pacienţi intrucat DAPP nu are acces la astfel de informaţii.
Or, in ipoteza in care in trimestrul de referinţa DAPP nu are medicamentul pe stoc, este evident ca DAPP nu va include medicamentul in lista celor pentru care se datorează contribuţia trimestriala, intrucat nu exista posibilitatea comercializării acestuia.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă CNAS a depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:
(i) greşita soluţionare a cauzei având în vedere că instanţa de trimitere nu a făcut o aplicare corespunzătoare si nu a ţinut cont de nicio recomandare obligatorie a instanţei de recurs, limitandu-se fie la readministrarea aceloraşi probe si fara o cercetare efectiva a documentelor de natura sa conducă la aflarea adevărului, fie la a relua prevederile legale fara o prezenta raţionamentul instanţei (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.);
(ii) greşita interpretare a prevederilor art. 4 alin. (2) si (21) din O.U.G. nr. 77/2011, in sensul de a stabili daca "potrivit art. 4 alin. (2) si (2') din O.U.G. nr. 77/2011 prin comunicarea aferenta trimestrului III anul 2015 si reglementata de art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011 intimata CNAS putea include si medicamente necuprinse de recurenta reclamanta A. in Lista aferenta acestui trimestru.
II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile subscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece acest motiv de casare priveşte neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.
Or, în conformitate cu prevederilşe art. 174 C. proc. civ.,,(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."
Aşadar, nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
În rândul actelor de procedură îndeplinite cu nesocotirea legii pot intra nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii ş.a. care vizează chestiuni de procedură ce afectează flagrant principiile generale ale procesului civil.
În cauză, criticile pentru care se invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. privesc chestiuni ce ţin de modalitatea de interpretarea şi de administrare a cauzei de către instanţa de trimitere şi nu aspecte de procedură, care prin caracterul lor să atragă nulitatea hotărârii judecătoreşti recurate. Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în rejudecarea cauzei după casarea cu trimiterea a e efectuat o analiză a cauzei raportându-se la concluziile şi liniile trasate în soluţionarea pricinii de către instanţa de recurs din primul ciclu procesuale.
Astfel, instanţa de recurs apreciază că aspectele indicate de către recurenta-reclamantă în suţinerea motivului de casare prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, parte din aceste critici fiind circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ce urmează a fi analizat.
În analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în susţinerea acestuia, în concret recurenta susţine că prin interpretarea corectă a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, anume a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) potrivit cărora "Contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent "p" asupra valorii consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se ajunge la concluzia că adaosurile terţilor distribuitori angro şi/sau ale farmaciilor trebuie excluse de către CNAS din valoarea vânzărilor de medicamente luate în calcul pentru determinarea contribuţiei, respectiv din datele comunicate.
În legătură cu acest motiv de nelegalitate, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.
Norma legală a art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.
Prin raportare la art. 1 şi art. 5 alin. (4) şi (7) din acelaşi act normativ, noţiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie" se defineşte ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui deţinător de APP şi vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unităţile sanitare cu paturi şi centre de dializă care include, adaosuri comerciale şi TVA.
Aşadar, din textele legale citate mai sus, este evident că legiuitorul a stabilit că taxa se raportează la valoarea consumului de medicamente suportat din FNUASS şi din bugetul MS, iar a accepta poziţia procesuală a recurentei ar însemna ca instanţa de judecată să se substituie legiuitorului şi să statueze altfel decât a fost edictată voinţa acestuia.
În plus, în cauza de faţă, fiind formulate critici cu privire la efectul textului legal incident, eventualul control de "legalitate", implică în principiu şi în principal un control de constituţionalitate, operaţiune ce nu intră însă în competenţa instanţei de judecată, ci a Curţii Constituţionale, în cond. art. 146 lit. d) din Constituţia României revizuită.
Pe de altă parte, trebuie amintit că, în mod constant, Curtea Constituţională a României s-a pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, nefiind adusă niciun fel de atingere prevederilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că această contribuţie trimestrială a fost introdusă ca un mijloc de suplimentare a veniturilor la bugetul FNUASS, pentru a se asigura accesul neîntrerupt al populaţiei la medicamente şi vizează interesul general public.
Înalta Curte apreciază că se impune şi exprimarea raţionamentului conform căruia, includerea adaosurilor comerciale ale distribuitorilor angro şi farmaciilor în valoarea consumului centralizat de medicamente, nu pot fi primite, întrucât sunt în contradicţie cu cele afirmate de Curtea Constituţională în decizia nr. 263/2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 3A1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
În acest sens, Curtea Constituţională a statuat că "această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor. Or, potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".
Mai mult, prin Decizia nr. 665/2014, publicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 76/29.01.2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, Curtea Constituţională a statuat că "există două categorii de deţinători ai autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, şi anume, unii care sunt obligaţi la plata contribuţiei trimestriale şi alţii cărora nu le incumbă această obligaţie legală. Diferenţa dintre cele două categorii rezidă în faptul că suportarea contravalorii medicamentelor puse pe piaţă de prima categorie se realizează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii. Or, din această perspectivă, contribuţia trimestrială la care sunt obligaţi aceşti deţinători de autorizaţii de punere pe piaţă apare ca fiind instituită în considerarea faptului că aceştia beneficiază de un real avantaj, şi anume, au certitudinea vânzării şi încasării contravalorii medicamentelor având, aşadar o exclusivitate în a se "îndestula" din cele două fonduri."
Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.
Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.
Raţionamentul recurentei-reclamante care conduce la ideea că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător.
În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:
"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".
Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.
Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013:
"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".
Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.
De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.
În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.
Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinţei nr. 462/2020 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.