Judicial disciplinary proceeding: Validity of Inspection for Judges' closure of complaint for failure to recuse under Art. 99(i) Law 303/2004

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.12.2020 sub dosar nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de inspecţie pentru judecători şi pârâta B., a contestat rezoluţiei inspectorului-şef din data de 23.11.2020 emisă în lucrarea nr. C20-1491 şi rezoluţia de clasare nr. 2639/A, solicitând desfiinţarea acestor acte şi trimiterea dosarului Direcţiei de inspecţie pentru judecători pentru continuarea cercetărilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1013 din 24 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară şi B., ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a dezvoltat următoarele critici:

Intr-o prima etapă a motivării hotărârii recurate, instanţa fondului constata de la bun inceput faptul ca "rezoluţia de clasare atacata conţine...prezentarea situaţiei de fapt, precum si argumentarea soluţiei administrative..."'.

Ulterior emiterii acestei concluzii, instanţa fondului incepe a-si motiva propriu zis într-o manieră detaliată şi cuprinzătoare concluzia enunţată mai sus. Astfel concluzionează neîndoielnic ca "rezoluţia de clasare conţine...prezentarea situaţiei de fapt", instanţa fondului purcede la o analiza exhaustiva a modalităţii în care dispoziţiile legale prevăd efectuarea unei asemenea cercetări disciplinare.

Totuşi, recurenta susţine că nu a contestat modalitatea in care procedura a respectat sau nu normele legale, astfel cum instanţa fondului analizează, ci a contestat modalitatea discriminatorie in care inspectorul judiciar, pentru a putea ajunge la finalitatea dorita, a desfăşurat procedura de o maniera discriminatorie.

Instanţa fondului ajunge la concluzia ca "acele considerente expuse de inspectorul judiciar nu concorda modului in care apreciază petenta-reclamanta că trebuia motivat actul administrativ..." (pag. 9 antepenultimul paragraf), insă recurenta a infatisat instanţei fondului argumente obiective de care inspectorul judiciar nu a ţinut cont tocmai pentru a ajunge la finalitatea dorita, nicidecum nu a expus in mod unilateral o situaţie.

În cauză, recurenta-reclamantă afirmă că doamna judecător B. neaga tocmai relaţiile pe care ea însăşi le-a expus, le-a susţinut, le-a demonstrat şi au fost confirmate de o instanţă de judecata.

Din aceasta perspectiva, instanţa fondului a analizat altceva decât ceea ce i s-a cerut, fiind in confuzie cu privire la ce reprezintă o proba obiectiva.

Atâta timp cât paratul a susţinut si a demonstrat in fata unei instanţe legaturile cu debitorii săi personali, arătând ca aceste legaturi ii pot afecta imparţialitatea, si atâta timp cat instanţa a admis o asemenea cerere si a pronunţat o hotărâre irevocabila, paratul nu mai poate face in prezent simple susţineri prin care sa retragă ceea ce s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat, ci este dator sa demonstreze aceste aspecte prin orice mijloace de proba.

Atât instanţa fondului, cat si Inspecţia Judiciara aveau posibilitatea de a cunoaşte cu exactitate ceea ce parata B. a invocat si a demonstrat in dosarul nr. x/2010 la momentul 04.09.2010 pentru ca puteau solicita Judecătoriei Buzău înregistrarea respectivei audieri si a le fi comunicate orice probe infatisate de parata in susţinerea cererii de abţinere.

Alt motiv de nelegalitate al sentinţei civile recurate ii reprezintă modalitatea constanta in care instanţa fondului pune in sarcina reclamantei afirmaţii pe care nu le-a rostit niciodată si constată în mod repetat lucruri pe care aceasta nu le-a făcut niciodată in cursul desfăşurării litigiului. Arată că niciodată nu a considerat ca inspectorul judiciar ar trebui sa se deplaseze la Tribunalul Buzău, niciodată nu a criticat faptul ca inspectorul judiciar a solicitat paratei un punct de vedere, niciodată nu a afirmat faptul că nu ar fi corect ca un magistrat sa indeplineasca calitatea de inspector judiciar, ci a arătat in mod repetat tocmai contrariul: inspectorul judiciar, având calitatea de magistrat, cunoaşte cu exactitate ce reprezintă sintagmele "promovarea supremaţiei legii" si "sa apere drepturile si libertăţile fundamentale ale cetăţenilor".

Recurenta afirmă că nu a contestat in fata instanţei fondului faptul ca aprecierile inspectorului judiciar concorda sau nu cu aprecierile personale, ci a contestat modalitatea părtinitoare de desfăşurare a procedurii disciplinare prin care inspectorul judiciar nici măcar nu a căutat sa inteleaga ce diferente au intervenit intre situaţia demonstrata de doamna judecător B. in dosarul nr. x/2010 cu privire la rudele si prietenii de C. si situaţia din prezent, prezentata verbal si complet nedovedita de doamna judecător B..

Nu diminuarea încrederii, ci întreaga modalitate de apreciere a situaţiei astfel cum a fost fost realizată de instanţa fondului in dosarul nr. x/2020 incalca in integralitate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

Recurenta mai arată că in pagina nr. 13 a hotărârii recurate instanţa fondului vorbeşte despre posibilitatea de a formula o "cerere de recuzare", insa asemenea cereri nu erau la dispoziţia subsemnatei deoarece ea nu a fost parte în procesul în care judecătorul B. s-a abţinut şi a aflat ulterior despre această situaţie.

Din perspectiva faptului că instanţa fondului a apreciat declaraţia judecătorului B. că nu se afla în vreunul din motivele de incompatibilitate ca fiind justă, în condiţiile în care în dosarul nr. x/2010 aceasta a formulat declaraţie de abţinere justificată prin relaţia cu părţile în contra cărora se judeca, recurenta apreciază că instanţa de fond a încalcat in integralitatea dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 noul C. proc. civ.

Daca la momentul 04.09.2010 doamna judecător B. şi-a susţinut cererea de abţinere in fata instanţei, înseamnă ca aceasta a produs toate probele necesare admiterii cererii sale. Ori la momentul admiterii cererii de abţinere vorbeam despre o instanţa judecătoreasca, in timp ce in cursul cercetării disciplinare vorbim despre o procedura administrativa, ceea ce înseamnă că efectele produse de încheierea din 04.09.2010 nu pot fi contrazise nici măcar de un inspector judiciar. In speţa de fata aceste efecte nu au fost contrazise, ci au fost pur si simplu ignorate de inspectorul judiciar, efectul ignorării fiind similar cu cel al contrazicerii, respectiv îndepărtarea acestui argument ca irelevant.

Astfel a procedat şi instanţa fondului, întreaga construcţie juridică prezentată prin motivarea sentinţei civile nr. 1103 fiind rezultatul unei încălcări şi aplicări greşite a normelor materiale, fapt obţinut prin nenumăratele procedee aplicate de instanţa fondului si demonstrate, dezvoltate şi detaliate în cuprinsul cererii de recurs.

În drept, recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de recurs a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a depus întâmpinare la cererea ce recurs prin care a solicitat pe cale de excepţie nulitatea recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.

Prin întâmpinarea formulată faţă de cererea de recurs, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14.01.2022, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 15 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă B., o va respinge apreciind-o ca nefondată, având în vedere că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a dezvoltat critici subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin acţiunea în contencios administrativ respinsă prin sentinţa recurată, reclamanta A. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef nr. C20-1491 şi rezoluţia de clasare nr. 2639/A, prin care a fost clasată sesizarea formulată de reclamantă împotriva judecătorului B. pentru săvârşirea abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. b), c), i), j) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte analizînd motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. invocat de recurenta-reclamantă şi motivat prin criticile referitoare la faptul că instanţa de fond dă eficienţă unei simple negări a intimatei-pârâte B., rezultând din modalitatea de abordare a instanţei de fond ideea că există o dublă măsură în analiza situaţiei dedusă judecăţii, precum şi a existenţei unui ascendent din partea părţilor pârâte pe car eîl au faţă de instanţă.

Din perspectiva acestor critici Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" cuprins în prevederile pct. 4 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ. se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Spre exemplu, în practică s-a constatat acest motiv de nelegalitate în situaţiile în care instanţa de judecată a încălcat atribuţia exclusivă a Curţii Constituţionale de verificare a concordanţei unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României, substituindu-se instanţei constituţionale.

În speţă, criticile circumscrise acestui motiv de casare invocate de recurenta-reclamantă nu privesc o astfel de ingerinţă din partea instanţei fondului, or chiar în atribuţiile sale legale din partea vreuneia din părţile adverse, cum lasă să se înţeleagă recurenta-reclamantă, considerente pentru care instanţa de recurs apreciază acest motiv de casare ca fiind neîntemeiat.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, recurenta-reclamantă reluând, în esenţă, susţinerile din sesizare, fiind nemulţumită de soluţia de clasare şi de soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenta-reclamantă este nemulţumită de neîmpărtăşirea punctului său de vedere de către Inspecţia Judiciară, în privinţa întrunirii elementelor constitutive ale faptei de abatere disciplinară prevăzute de art. 99 lit. b), c), i), j) şi t) din Legea nr. 303/2004, în ceea ce o priveşte pe numita B. - judecător, ce a făcut obiectul verificărilor ca urmare a sesizării acesteia.

Potrivit art. 99 lit. b), c), i), j) şi t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară: b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii;

c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii;

i) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;

j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, dacă fapta nu constituie infracţiune;

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Din perspectiva argumentelor prezentate în susţinerea cererii de chemare în judecată, reiterate în cuprinsul cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă reclamă la adresa judectorului B. încălcarea prevederilor art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004 privitoare la abaterea disciplinară ce constă în nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii.

În speţă, Înalta Curte prin raportare la argumentele prezentate în apărare de către recurenta-reclamantă apreciază că nu este întemeiată critica acesteia conform căreia atât inspectorul judiciar desemnat să cerceteze presupusa abatere disciplinară săvârşită de intimata-pârâtă B., cât şi instanţa de fond au avut în vedere analiza doar a faptei prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004. În condiţiile în care întreaga apărare a recurentei vizează lipsa de imparţialitate a judecătorului împotriva căruia a formulat cerere de cercetare disciplinară la Inspecţia Judiciară pe motiv că în dosarul nr. x/2010 judecătorul vizat de plângerea reclamantei s-a abţinut pe motiv că există o legătură de rudenie şi prietenei a numiţilor D. şi E. cu tatăl acestui judecător, în timp ce în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2020 în care figurează aceleaşi părţi, acelaşi judecător omite să se abţină, reprezintă o faptă ce se circumscrie exclusiv abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Or, în aceste context, nemulţumirea recurentei-reclamante privind modalitatea de soluţionare a plângerii sale nu este întemeiată, în condiţiile în care fapta judecătorului B. pentru care a sesizat Inspecţia Judiciară priveşte exclusiv abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004.

Înalta Curte analizând actele administative contestate din perspectiva criticilor de nelegalitate prezentate de către recurenta-reclamantă constată, în acord cu opinia instanţei de fond că, verificările efectuate de inspectorul judiciar au fost unele corespunzătoare, iar actele contestate au fost motivate, în cuprinsul lor fiind examinate argumentele relevante ale petentei, incluzând expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, mai mult considerentele dezvoltate de Inspecţia Judiciară fiind în legătură cu obiectul şi motivele sesizării.

În mod judicios a arătat instanţa de fond că autoritatea publică nu este obligată legal să răspundă în conţinutul actului administrativ unilateral oricărui argument de fapt şi de drept invocat de petentă, ci poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial, procedură ce nu poate echivala cu o nemotivare a actului administrativ contestat.

Din perspectiva legalităţii celor două acte administrative prin care s-a finalizat procedura cercetării disciplinare a judecătorului B. în procedura nejudicioasă din etapa recursului graţios, Înalta Curte apreciază în acord cu instanţa de fond că nu există elemete care să atrag anularea acestora şi trimiterea cauzei spre o continuare a cercetării disciplinare şi emiterea unor noi acte în acest sens.

În conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prevede că "Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.".

Totodată, art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevede că "(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (…) (4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.".

Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de recurs subliniază că procedura cercetării diciplinare desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare are un caracter administrativ şi nu jurisdicţional, lipsindu-i caracterul contradictoriu pretins de partea reclamantă, căreia nu îi aparţine vreun drept de a dezbate, anterior emiterii rezoluţiei de clasare.

Pe de altă parte, din analiza textelor legale amintite, inspectorului judiciar îi revine atribuţia de raportare a aspectelor semnalate de persoana interesată la cadrul normativ specific abaterilor disciplinare susceptibile a fi săvârşite de către un magistrat, cu consecinţa competenţei sale de încadrare juridică a situaţiei de fapt în reglementarea incidentă.

În speţă, astfel cum am arătat mai sus s-a avut în vedere abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004 republicată, text potrivit căruia "Constituie abateri disciplinare: (…) nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii;", practic unica faptă imputată de recurenta-reclamantă judecătorului B. prin plângerea sa din 15/17.07.2020, pe motiv că aceasta a omis să se abţină de la soluţionarea unor cauze, deşi aceasta ar fi cunoscut incidenţa cauzei prevăzute de lege pentru abţinerea sa.

În speţă, instanţa de recurs reţine ca fiind relevant pe de-o parte că în ceea ce priveşte presupusa faptă de abatere disciplinară, judecătorul vizat de cercetarea disciplinară a prezentat argumentat şi în mod pertinent în vederea aducerii la cunoştinţa instanţei, în ambele dosare, aspectele pentru care nu a înţeles să formuleze cerere de abţinere. Pe de altă parte instanţa de recurs în acord cu opinia instanţei de fond apreciază că motivele invocate de recurentă, atât în procedura recursului graţios, cât şi în faţa instanţei de contencios administrativ, nu atrag de plano îndatorirea de abţinere de la soluţionarea cauzei în lipsa indicării unui caz concret dintre cele prevăzute de lege, din partea judecătorului. Totodată în ceea ce priveşte adresele la care face referire recurenta-reclamantă depuse în dosarele faţă de care aceasta a apreciat că judecătorul vizat de cercetarea disciplinară avea obligaţia de abţinere şi care vizau argumente similare unei cereri de recuzare, instanţa de recurs apreciază că sunt relevante în măsura în care judecătorul vizat de ele şi-a expus opinia conform căreia în acele cauze nu mai subzistă motivele pentru o eventuală declaraţie de abţinere.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că art. 43 C. proc. civ. prevede obligaţia judecătorului, care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa, de a se abţine de la judecarea pricinii, dar în egală măsură şi partea interesată dispune de dreptul de a formula o cerere de recuzare în acest sens.

Totodată, instanaţ de recurs apreciază că instanţa de fond s-a raportat în mod judicios la probele propuse de părţi în susţinerea apărărilor lor, concluzionând în mod just că din acestea nu se pot distinge elemente care să demonstrează o legătură de rudenie sau afinitate relevantă din perspectiva art. 42 C. proc. civ., anume până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorul vizat de cercetarea disciplinară şi persoanele în contra cărora recurenta a susţinut o serie de litigii.

În fine, instanţa de control judiciar, în acord cu raţionamentul instanţei de fond apreciază că plângerea în materie disciplinară formulată de petenta - reclamantă a fost în mod legal clasată de Inspecţia Judiciară, cu consecinţa respingerii corecte a plângerii prealabile de către inspectorul şef, considerentele dezvoltate în cele două acte litigioase fiind concordante sub aspectul motivării soluţiilor dispuse.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 24 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1013 din 24 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.