Necessity of joinder of public officers in administrative appeals against inspection resolutions

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 15.09.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. 1868/A/19.06.2020, prin care s-a dispus clasarea sesizării înregistrată sub nr. x-1725 şi împotriva rezoluţiei emise de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare nr. C20-1094/31.08.2020, solicitând instanţei admiterea contestaţiei, desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef, desfiinţarea rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului la Inspecţia Judiciară pentru completarea verificărilor cu luarea în considerare a celor învederate prin documentele transmise Inspecţiei Judiciare la data de 22.06.2020 (adresa nr. x), 06.07.2020 (adresa nr. x/03.07.2020) şi 21.07.2020 (adresa nr. x/21.07.2020).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 95 din 29 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa litisconsorţiului procesual pasiv obligatoriu, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 95 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat critici ce se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a dezvoltat următoarele critici:

Judecătorul cauzei a pus în discuţie necesitatea introducerii în cauză a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat plângerea disciplinară. Reprezentantul reclamantei a precizat că înţelege să se judece doar cu Inspecţia Judiciară.

Greşeala de interpretare şi aplicare a art. 78 C. proc. civ. constă în aceea că judecătorul primei instanţe era obligat să constate explicit, în prealabil, ca raportul juridic dedus judecăţii impune participarea la proces a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat plângerea disciplinară. Din cele menţionate în partea introductivă a sentinţei atacate reiese că judecătorul primei instanţe a solicitat, din partea reprezentantului legal al subscrisei, opinia dacă se impune sau nu se impune participarea la proces a acelor judecători. Solicitarea a cuprins şi argumentul pentru care s-ar fi impus participarea judecătorilor ce nu fuseseră încunoştinţaţi despre proces.

Totodată, judecătorul primei instanţe a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând reprezentantului A. S.R.L. să precizeze dacă este obligatorie participarea la proces a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat plângerea disciplinară şi dacă aceştia nu sunt citaţi, care este consecinţa procesuală. Din modul de formulare a chestiunii juridice nu a reieşit că reprezentantului legal i s-ar fi precizat conţinutul art. 78 C. proc. civ. pentru ca acesta lipsit fiind de pregătire juridică să poată analiza textul şi să pună concluzii, astfel că a înţeles să lase la aprecierea instanţei soluţionarea chestiunii. Altfel spus, reprezentantul reclamantei s-a aflat într-o reală eroare de drept esenţială. Iar dacă eroarea esenţială de drept scuteşte de răspundere în materie penală (art. 30 alin. (4) C. pen.) şi determină nulitatea contractului în materie civilă (art. 1207 alin. (3) C. civ.) este evident că, pentru aceleaşi raţiuni, eroarea unui neprofesionist al dreptului nu trebuie să îi cauzeze acestuia consecinţe negative atât de severe ca respingerea unei acţiuni.

Mai mult, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. a fost aplicat de judecătorul primei instanţe de o manieră contrară sensului reglementării. Prezentarea lacunară şi la un nivel superior gradului de înţelegere al unei persoane fără studii juridice a art. 78 C. proc. civ. nu a fost de natură să realizeze scopul reglementării din art. 22 alin. (2) C. proc. civ. aducerea la cunoştinţa părţii a dispoziţiei legale în întregime, astfel încât partea să înţeleagă integral sensul legii şi să poată decidă în cunoştinţă de cauză asupra poziţiei pe care urma să o exprime.

Sensul dispoziţiilor din art. 78 alin. (2) C. proc. civ. trebuie văzut în corelare cu prevederile art. 78 alin. (4) C. proc. civ. Adică judecătorul, prin încheiere, trebuie să stabilească explicit că natura raportului juridic impune participarea altor persoane la proces, indiferent dacă această încheiere este pronunţată în cursul cercetării procesului, al dezbaterilor sau în urma deliberării.

În acest sens, în doctrină s-a precizat că "în ipoteza în care părţile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, este necesar ca instanţa să le comunice în scris punctul de vedere privind necesitatea introducerii în cauză a terţului, în condiţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ.." (G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediţia a IV-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, pag. 158). I

Recurenta apreciază că punctul de vedere al instanţei, indiferent dacă este comunicat verbal în şedinţă publică sau în scris, trebuie să fie clar, explicit, să nu dea loc la interpretări. Numai în aceste condiţii reclamantul îşi poate preciza poziţia, poate analiza consecinţele procesuale ale celor două variante de răspuns. Dacă reprezentantul subscrisei ar fi înţeles că judecătorul cauzei a stabilit deja că raportul juridic dedus judecăţii impunea participarea la proces şi a judecătorilor vizaţi de plângerea disciplinară ar fi exprimat un alt punct de vedere, ar fi precizat că doreşte introducerea lor în proces.

Judecătorul primei instanţe, atunci când stabileşte că un raport juridic impune participarea la proces şi a altor persoane pronunţă o încheiere care potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. civ. este o hotărâre judecătorească. Pe cale de consecinţă, această hotărâre trebuie să fie ca oricare dintre hotărârile judecătoreşti - clară, precisă. Numai astfel se respectă pe deplin dreptul părţilor la un proces echitabil. Iar în speţă nu a rezultat cu claritate că instanţa a stabilit necesitatea participării la proces a altor persoane, astfel încât reprezentantul subscrisei să aibă în vedere, la fel de clar, că opţiunea sa conduce la inadmisibilitatea acţiunii.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare la data de 20.04.2021 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat în considerarea celor în continuare arătate.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca inadmisibilă, prin aplicarea coroborată a dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, apreciind, în esenţă, că faţă de oponenţa reclamantului de a introduce în cauză beneficiarul actului contestat, instanţa nu poate statua legal asupra conduitei autorităţii administrative materializate în emiterea actului administrativ, cu alte cuvinte nu poate intra în cercetarea pe fond a pricinii.

Analizând raţionamentul juridic exprimat în considerentele hotărârii atacate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., în sensul că nu a respectat formele de procedură pe care trebuia să le îndeplinească pentru a putea analiza admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ din perspectiva celor două texte legale menţionate mai sus.

Potrivit dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 "Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept".

Dispoziţiile art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., republicat prevăd următoarele:

"în materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond".

Din economia dispoziţiilor legale mai suscitate rezultă că, în condiţiile în care judecătorul cauzei apreciază că trebuie extins cadrul procesual stabilit de către reclamant prin cererea introductivă de instanţă, el are obligaţia pe de-o parte să pună în discuţia tuturor părţilor acest aspect, nu numai a reclamantului, urmând a hotărî după exprimarea punctelor de vedere, iar pe de altă parte să analizeze dacă în cauză se impune imperativ prezenţa altor subiecţi procesuali.

Din perspectiva instanţei de fond, s-a apreciat că pentru o justă soluţionare a cauzei, se impunea ca în cauză să fie introduşi şi judecătorii împotriva cărora s-a făcut plângerea în soluţionarea căreia s-a emis rezoluţia nr. 1868/A/19.06.2020, iar în condiţiile în care autorul acţiunii în instanţă apreciază că nu se impune o astfel de introducere în cauză, instanţa de fond neputând încălca principiul disponibilităţii, a apreciat că soluţia care se impune a fi adoptată o presupune respingerea cererii ca inadmisibilă.

Contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte apreciază, în raport de prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ., că în cauză nu se impunea introducerea altor persoane.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, raportul juridic dedus judecăţii prin care reclamanta solicită instanţei de fond să desfiinţeze rezoluţia nr. 1868/A/19.06.2020 şi să o oblige pe pârâtă să completeze verificările cu luarea în considerare a celor învederate prin documentele transmise Inspecţiei Judiciare la data de 22.06.2020 (adresa nr. x), 06.07.2020 (adresa nr. x/03.07.2020) şi 21.07.2020 (adresa nr. x/21.07.2020) opinia instanţei de recurs, conform cărei raportul juridic dedus judecăţii nu implică prezenţă în cauză a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat plângerea la Inspecţia Judiciară este confirmată.

În aceste condiţii, în speţă au aplicabilitate prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că în materie contencioasă este necesară introducerea în cauză a altor persoane, doar dacă raportul juridic dedus judecăţii o impune, or în prezenta cauză raportul juridic nu impune introducerea în cauză a judecătorilor împotriva cărora s-a formulat plângerea pe cale adminstrativă.

În concluzie, prima instanţă a pronunţat o hotărâre casabilă din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., republicat, situaţie în care se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel Bucureşti va stabili cadrul procesual corect, ţinând cont de poziţiile atât a reclamantului, cât şi a autorităţii pârâte, dând eficienţă şi dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., republicat, privind rolul activ al judecătorului în procesul civil şi celor ale art. 78 alin. (2) C. proc. civ. în raport de obiectul cererii de chemare în judecată care constituie esenţa raportului juridic dintre părţile litigante.

De asemenea, în aprecierea admisibilităţii unui astfel de demers judiciar, instanţa de contencios administrativ trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora "Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de-o parte şi persoanele vătămate în drepturile şi interesele lor legitime, pe de altă parte. Compatibilitatea aplicării normelor de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării cauzei".

Pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (2) şi ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 95 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.