Judicial disciplinary complaint: statutory limitation period and distinction between administrative inspection and re-examination of criminal evidence

Şedinţa publică din data de 15 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. a solicitat anularea rezoluţiei din data de 28 mai 2020 pronunţată de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare în lucrarea cu nr. x, precum si anularea rezoluţiei de clasare nr. 873A din 12 martie 2020 emisă in dosarul nr. x, trimiterea dosarului pentru continuarea cercetărilor, atragerea raspunderii magistratilor si repararea prejudiciului cauzat reclamantului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 69/2021 din 26 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecare admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a prezentat următoarele critici:

Contrar celor reţinute prin hotărârea primei instanţe, magistraţii care au instrumentat dosarele privind plângerea penală formulată de subsemnatul la data de 12.01.2015, împotriva numiţilor B., C. şi D. şi a S.C. E. S.R.L., sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu, înşelăciune, inducere în eroare a organelor judiciare şi ameninţare, contrar celor reţinute, şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu rea-credinta şi gravă neglijenţă, conducând la vătămarea drepturilor reclamantului.

În privinţa lipsei de motivare, apreciază că simpla menţionare că din analiza documentaţiei ataşate de pârât rezultă că probele administrate în faţa Inspecţiei Judiciare au fost complete, fără a se indica despre ce documente este vorba şi despre ce probe e vorba, şi simpla menţiune că nu există indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare, fără a se referi la fapta care a apreciat-o a fi abatere disciplinară, nu corespunde exigeneţelor motivării hotărârii.

La fel, se face menţiunea că, criticile formulate sunt simple nemulţumiri subiective, fără însă a i se analiza punctual criticile şi a se oferi motivat o soluţionare pentu fiecare critică.

În concret, probele avute la dispoziţie încă din anul 2015, nu au fost evaluate şi coroborate între ele de către organele de anchetă, fapt ce a condus la o anchetă lapidară, în care nu s-a administrat probaţiunea solicitată, fiind vorba de probe esenţiale, pentru reţinerea unei situaţii de fapt concrete şi complete.

În fapt, instanţa de fond nu a analizat dacă într-adevăr anchetatorii implicaţi, au nesocotit următoarele:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991, Ordinul nr. 1753/22.11.2004 al Ministerului Finanţelor Publice, pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi pasiv;

- Legea nr. 22/18.11.1969, art. 26 alin. (1), care prevede că: "la orice predare-primire de gestiune, se execută OBLIGATORIU operaţiunea de inventariere". în privinţa încălcării acestor dispoziţii, am depus la dosar notele de şedinţă pentru termenul din 16.01.2021.

- Ordonanţa de clasare din 29.09.2014, emisă în dosarul x/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, prin care s-a constatat că "delapidarea" presupus a fi săvârşită de reclamant, nu există;

- Decizia nr. 47/R/LP din 07.04.2015 emisă în dosarul x/2015 al Tribunalului Timişoara, în care trei judecători au reţinut reaua-credinţă a S.C. E. şi au obligat a-i restitui suma încasată necuvenit de la reclamant, pe nedrept, pentru fapte nereale.

- Ordonanţa de începere a urmăririi penale din 04.02.2016, emisă de IPJ Timiş în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva învinuiţilor B., C. şi a avocatului D..

- Încheierea penală nr. 555 din 16.12.2016, dată în dosarul x/2016 a Curţii de Apel Timişoara, prin care s-a admis plângerea subsemnatului, s-a desfiinţat dispoziţia de clasare a cauzei sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu, reţinându-se că în privinţa acestei infracţiuni nu a intervenit prescripţia răspunderii penale.

- Nu a fost soluţionată cererea de extindere a urmăririi penale faţă de persoana juridică S.C. E. S.R.L.;

- S-a respins cererea de reluare a cerectărilor penale şi de cercetare a falsului declaraţiilor numitului F., cu toate că acest aspect nu mai fusese cercetat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cererii de recurs, s-a fixat termen de judecată la data de 15 noiembrie 2022.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate şi a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi prin raportare la dispoziţiile legale incidente Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în cele ce urmează.

Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., respectiv recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de fond nu a motivat hotărârea, precum şi că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 din alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., instanţa de recurs apreciază că criticile dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs în sensul că instanţa de fond nu a analizat dacă procurorii de caz din dosarele penale nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2015 şi nr. 1078/P/2018 au nesocotit o serie de înscrisuri/probe concludente, nu sunt înemeiate.

În speţă, deşi recurentul-reclamant şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar din dezvoltarea argumentelor expuse în cuprinsul acesteia rezultă că partea nu a arătat, în mod concret, punctual, motivele pe care hotărârea de fond ar fi trebuit să se întemeieze, ori care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei pe care le cuprinde aceasta. Recurentul-reclamant s-a limitat în susţinerea acestui motiv de casare că simpla menţiune că nu există indicii privind săvârşirea abateri disciplinare fără refirire la fapta apreciată ca fiind o abatere disciplinară nu corespunde exigenţelor motivării.

Înalta Curte apreciază că această critică nu se confirmă, instanţa de fond prezentându-şi în mod judicios cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 425 C. proc. civ., raţinamentul-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate în cauză.

În aceste condiţii, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe, nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile recurentului din această perspectivă fiind nefondate.

În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurentul-reclamant în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..‚ instanţa de recurs le apreciază de asemenea ca fiind nefondate.

Cu privire la situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că, prin sesizarea petentului A. formulată în faţa Inspecţiei Judiciare, acesta a formulat mai multe critici cu privire la modul de instrumentare de către magistraţii procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi din cadrul secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie a dosarelor penale nr. x/2016, nr. y/2016, nr. z/2015 şi nr. 1078/P/2018.

Înalta Curte, contrar criticilor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, constată că instanţa de fond, faţă de acuzaţiile aduse procurorilor care au instrumentat dosarele nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 594/P/2015, în mod legal intimata-pârâtă a dispus prin rezoluţia de clasare că nu se mai poate efectua cercetarea având în vedere incidenţa prevederilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

În conformitate cu prevederile art. art. 46 alin. (7) din Legea nr. 317/2004: "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de 30 de zile de la finalizarea cercetării disciplinare, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care fapta a fost săvârşită."

În speţă, recurentul-reclamant a formulat acţiune disciplinară la data de 04.03.2020, iar dosarele vizate de petiţia sa, dosarul nr. x/2016, nr. y/2016 şi nr. 594/P/2015 az fost soluţionate la datele de 30.06.2016, 28.02.2017 şi 22.06.2016, astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond legalitatea rezoluţiei de clasare cu privire la acest aspect, respectiv al intervenirii prescripţiei termenului de exercitare a acţiunii disciplinare.

În aceste condiţii, instanţa de fond a efectuat o analiză a legalităţii rezoluţiei de clasare din perspectiva argumentelor prezentate de către reclamant în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2018 de către magistratul procuror prin raportare la abaterea disciplinară imputată, respectiv cea de la art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 republicată, constituie abatere disciplinară exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În ceea ce priveşte definirea noţiunilor de rea credinţă şi gravă neglijenţă, potrivit art. 991 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004 se reţine că: există rea-credinţă atunci când judecătorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane; şi există gravă neglijenţă atunci când judecătorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Înalta Curte reţine că în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, prevede că "Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.".

Totodată, art. 45 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prevede că "(1) Inspecţia Judiciară se poate sesiza din oficiu sau poate fi sesizată în scris şi motivat de orice persoană interesată, inclusiv de Consiliul Superior al Magistraturii, în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de judecători şi procurori. (…) (4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârşirii unei abateri disciplinare, sesizarea se clasează, iar rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea şi persoanei vizate de sesizare. Rezoluţia de clasare este supusă confirmării inspectorului-şef. Rezoluţia poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-şef, care poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, completarea verificărilor.".

Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de recurs subliniază că procedura cercetării diciplinare desfăşurată în faţa Inspecţiei Judiciare are un caracter administrativ şi nu unul jurisdicţional, lipsindu-i caracterul contradictoriu cum înţelege recurentul-reclamant a se desfăşura aceast procedură, din perspectiva criticilor formulate de acesta în curpinusl cererii de recurs. În concret, în procedura administrativă desfăşurată de către intimata-pârâtă nu se poate efectua o nouă cercetare a probatoriului propus în dosarul penal ori o nouă cercetare a chestiunilor judiciare pe care procurorul le-a analizat în cadrul cercetării penale. Ci, în această procedură, intimata-pârâtă are posibilitatea de a analiza existenţa unor indicii care să confirme că activitatea procurorului s-a desfăşurat rea credinţă sau cu gravă neglijenţă.

Or, în cauză în mod corect a reţinut instanţa de fond că administrarea şi aprecierea probelor constituie un proces intelectiv, de analiză, ce ţine de esenţa actului de cercetare penală şi, respectiv de judecată şi care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicţional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecţiei Judiciare.

Din modalitatea de formularea a recursului, instanţa de recurs constată că recurentul nu şi-a însuşit raţionamentul instanţei de fond conform căruia, în prezentul litigiu nu se poate desfăşura o cercetare intrinsecă a cercetării penale efectuate de procuror, prin măsuri procedural penale precum reanalizarea probelor la care de altfel recurentul-reclamant face referire si prin cererea de recurs.

În speţă, Înalta Curte este în acord cu opinia instanţei de fond conform căreia în cadrul acţiunii disciplinare nu se poate analiza decât elementele care privesc reaua credinţă, ori grava neglijenţă a procurorului şi nu aspecte care privesc o reanalizare pe fond a cercetării penale.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond inspectorul judiciar a dispus clasarea, apreciind că în cauză nu sunt indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, inspectorul constatând în mod temeinic şi legal că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute textul de lege indicat anterior.

Înalta Curte efectuând aşadar analiza criticilor sentinţei recurate constată că nu se pot identifica elemente care să confirme că persoana vizată de acţiunea disciplinară se face vinovată de încălcarea prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. Instanţa de fond pronunţând de asemenea o hotărâre legală şi temeinică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 69/2021 din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 69/2021 din 26 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 noiembrie 2022.