Judicial transfer rejection: scope of administrative discretion and statutory balancing of public interest in court staffing

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 1410 din 26 mai 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, formulată de doamna judecător A..

Prin Hotărârea nr. 1673 din 23 iunie 2022, Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători a respins cererea de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, formulată de doamna judecător A., având în vedere lipsa posturilor vacante de judecător, utile pentru transfer.

II. Contestaţia formulată

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 11 august 2022, sub nr. x/2022, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat anularea Hotărârii nr. 1410 din 26 mai 2022 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi a Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022.

În motivarea contestaţiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 611 alin. (7) Legea 303/2004, art. 29 alin. (7)-(9) din Legea nr. 317/2004, a arătat că soluţiile pronunţate prin hotărârile atacate sunt nelegale prin prisma modului de apreciere al CSM-ului, discreţionar şi imprevizibil, în ceea ce priveşte criteriile stabilite de dispoziţiile art. 621 din Legea nr. 303/2004 şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 24 iunie 2020.

Astfel, în ceea ce priveşte încărcatura cauzelor/schemă, consideră că acesta nu poate fi un criteriu de raportare, câtă vreme este cunoscută la nivel naţional situaţia schemelor subdimensionate. Prin urmare, câtă vreme la Judecătoria Tulcea schema este subdimensionată şi încărcătura cauzelor/schemă este de 1023, acest aspect nu poate fi avut în considerare în mod rezonabil la soluţionarea cererii de transfer. Astfel se creează o situaţie inechitabilă în ceea ce priveşte pe judecătorii care funcţionează la o instanţă cu schema subdimensionată, cum este Tulcea şi cei care funcţionează la o instanţă cu schema supradimensionată (a se vedea schema Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de ex.).

Menţionează că pârâtul a înţeles ca, în anumite situaţii apreciate discreţionar, să treacă peste acest aspect, fără o argumentaţie susţinută, respectiv în ceea ce priveşte cererea de transfer, formulată de doamna judecător B. care a fost admisă, de la Judecătoria Alexandria (încărcătura cauzelor/judecător -1479, media naţională fiind de 1085) la Judecătoria Sectorului 4 (care nici nu se afla pe lista locurilor disponibile pentru transfer făcută publică la data formulării cererilor) (încărcătura cauzelor/judecător-806 sub media naţională).

Totodată, apreciind că "este necesar a se asigura funcţionarea în bune condiţii a instanţei", Judecătoriei Tulcea, Consiliul Superior al Magistraturii a admis în acelaşi timp 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea la alte instanţe din tară, deşi existau 4 posturi vacante la această instanţa, iar doi dintre judecătorii care funcţionau la acel moment în cadrul instanţei erau stagiari. În acelaşi timp în mod cu totul surprinzător, tot pentru "a se asigura funcţionarea în bune condiţii a instanţei" a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător C. de la Judecătoria Râmnicu Sărat (încărcătura cauzelor/judecător - 1168) la Judecătoria Tulcea (încărcătura cauzelor/judecător- 1346) (HCSM 1460/26.06.2022).

Este de subliniat şi faptul că deşi s-a admis o cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 3 în etapa I, totuşi conform HCSM 1673/23.06.2022 printre locurile vacante pentru etapa a II-a nu s-a numărat şi locul de la Judecătoria Sectorului 3. Şi, deşi nu s-a admis nicio cerere de transfer de la Judecătoria Sectorului 4 în prima etapă, cu toate acestea o cerere de transfer a fost admisă de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sectorului 4, deşi vacantarea acestui post nu a fost cunoscută prin nicio modalitate de magistraţii care au formulat cerere de transfer în cadrul etapei a II-a a sesiunii. Această situaţie conduce la ideea că trebuie formulată cerere pentru toate instanţele la care se doreşte funcţionarea, chiar dacă la acel moment nu se ştie dacă sunt sau nu locuri vacante, întrucât nu sunt aduse la cunoştinţa magistraţilor.

De aceeaşi manieră s-a procedat şi în etapa I a transferului, de exemplu în cazul Judecătoriei Sectorului 2, pentru care exista un singur post vacant, conform Listei privind situaţia judecătoriilor la care există posturi vacante de judecător utile în procedura de transfer etapa I publicată la data de 23.05.2022 şi actualizată ulterior.

Cu toate acestea, pentru Judecătoria Sectorului 2 au fost admise 3 cereri de transfer (dintre care o cerere de transfer, într-adevăr, ca urmare a deciziei ICCJ), deşi exista un singur post vacant, (a se vedea HCSM 1367/26.05.2022 şi 1407/26.05.2022).

Prin urmare, pârâta, în soluţionarea cerilor de transfer, a aplicat în mod arbitrar şi prioritar când un criteriu, când altul, în funcţie de diverse elemente, fiind practic imposibil să se analizeze acele criterii în mod cumulativ pentru toţi solicitanţii. În motivarea hotărârii, pârâta arată că acele criterii nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, însă exact această evaluare nu a fost făcută în mod legal.

Întrucât nu există o ordine prestabilită de aplicare a acestor criterii sau o pondere a lor, acest aspect dă naştere la arbitrariu. Astfel, au fost admise cereri de transfer, chiar dacă volumul de activitate era considerabil mai mare la instanţa de la care se solicita transferul, în schimb au fost respinse alte cereri de transfer pe acest motiv, alteori au avut preponderenţă motive care ţin de situaţia familială, motive personale deosebite, însă motivele personale invocate de contestatoare nu au fost avute în vedere.

Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa constantă a statuat că o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul.

Prin urmare, chiar dacă prin dispoziţiile legale prevăzute de art. art. 60 şi următoarele din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 45-1 din 24 iunie 2020, sunt prevăzute criteriile în funcţie de care se apreciază soluţionarea unei cereri de transfer, cu toate acestea, prin hotărârea contestată, pârâtul a încălcat dispoziţiile legale şi a procedat la o aplicare arbitrară si chiar abuzivă, de la caz la caz, fără o minimă coerenţă şi predictibilitate, iar acest aspect a stârnit nemulţumiri majore în rândul întregului colectiv de judecători.

Consiliul Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenţei justiţiei, are obligaţia să asigure un just echilibru între interesul public, buna funcţionare a instanţelor şi interesul legitim privat al persoanei care formulează cererea de transfer, iar nu să aprecieze de la caz la caz, în mod arbitrar, astfel încât să se decidă într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.

Contestatoarea arată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Deciziei nr. 996/18.02.2011, întrucât a promovat concursul de admitere în magistratură în anul 2017. La acel moment a anticipat că o perioadă de timp este nevoită să funcţioneze la această instanţă, însă la termenul de 3 ani prevăzut de lege s-a adăugat un interval de timp considerabil, care în situaţia în care se prelungeşte consideră că se încalcă art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Cu atât mai mult cu cât în aceeaşi sesiune au fost admise 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea, unor colegi judecători numiţi în funcţia de judecător la Judecătoria Tulcea la aceeaşi dată, respectiv 21.12.2017 (d-na judecător D. şi dna E.).

În raport de toate motivele de ordin profesional şi personal invocate în cererea de transfer, consideră că pârâtul nu a realizat un just echilibru între interesul public şi interesul legitim privat, fiindu-i încălcat dreptul de a-şi întregi familia, dreptul de a-şi exercita profesia în aceleaşi condiţii ca şi ceilalţi colegi care funcţionează la instanţele de domiciliu/reşedinţă, dreptul de a nu fi nevoită să suporte din propriul buget cheltuielile locative considerabile, insuficient decontate în Tulcea, dreptul de a avea o viaţă de familie împlinită, echilibrată, dreptul său şi al copilului său de a beneficia de servicii medicale de specialitate în intervalul de timp recomandat de medici, servicii inexistente la nivelul judeţului Tulcea, dreptul a-şi desfăşura activitatea în condiţii normale, dreptul de a beneficia de timp pentru odihnă, dar şi de timp suficient în vederea exercitării în bune condiţii a activităţii de judecată, care presupune timp şi capacitate de concentrare.

Subliniază că, în exercitarea atribuţiilor sale privind optima gestionare a resurselor umane în cadrul sistemului judiciar, Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate care deţine o viziune unitară şi de ansamblu a tuturor cererilor de transfer formulate în cadrul unei sesiuni de transferuri, inclusiv din perspectiva situaţiei posturilor tuturor instanţelor implicate în respectiva procedură, dar şi a posturilor care se vor vacanta ca urmare a admiterii unei cereri de transfer în cadrul aceleiaşi sesiuni, însă tocmai această atribuţie nu şi-a îndeplinit-o pârâta în mod corespunzător, ci cu aplicarea discreţionară şi abuzivă a dispoziţiilor legale, deşi avea toate datele necesare în acest sens, generând situaţii dificile în cadrul unor instanţe în detrimentul altora, aşa cum este şi situaţia creată la Judecătoria Tulcea. Respectiv, a admis în acelaşi timp 2 cereri de transfer de la Judecătoria Tulcea la alte instanţe din ţară, deşi existau 4 posturi vacante la această instanţă, iar doi dintre judecătorii care funcţionau la acel moment în cadrul instanţei erau stagiari şi a respins cererea de transfer formulată de doamna judecător C. de ia Judecătoria Râmnicu Sărat (încărcătura cauzelor/judecător - 1168) la Judecătoria Tulcea (încărcătura cauzelor/judecător - 1346) (HSM 1460/26.06.2022) şi a fost admisă cererea de transfer a doamnei judecător B. de la Judecătoria Alexandria (încărcătura cauzelor/judecător-1479, media naţională fiind de 1085) la Judecătoria Sectorului 4 (care nici nu se afla pe lista locurilor disponibile pentru transfer făcută publică la data formulării cererilor) (încărcătura cauzelor/judecător -806- sub media naţională).

Consideră că Judecătoria Sectorului 4 se putea descurca foarte bine şi fără admiterea cererii de transfer anterior menţionată, însă pârâtul a apreciat de o altă manieră, în considerarea unor motive care exced celor prevăzute de lege.

De asemenea, deşi Consiliul Superior al Magistraturii este singura autoritate care deţine o viziune unitară şi de ansamblu a tuturor cererilor de transfer formulate, totuşi multe din cererile de transfer inclusiv de la Judecătoria Tulcea au avut ca argument avizele pozitive ale preşedinţilor de instanţe, ceea ce înseamnă că pârâtul nu analizează cererile prin raportare la necesităţile sistemului judiciar, ci în raport de ceea ce i se transmite de preşedintele instanţei, care poate fi părtinitor. În mod evident, în cazul de faţă, preşedintele Judecătoriei Tulcea a acordat avize favorabile unora dintre judecători, din motive doar de acesta ştiute, întrucât instanţa nu se afla într-o situaţie care să permită un astfel de aviz pozitiv, conform celor anterior menţionate.

În practica sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, analiza cererilor de transfer trebuie raportată la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesului legitim privat.

Însă, în cauză, contestatoarea consideră că pârâta nu a procedat de această manieră, aplicând nelegal dispoziţiile privitoare la analiza cererilor de transfer formulate de magistraţi, nefiind asigurate acelaşi condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public şi cel privat. De exemplu au fost admise cereri de transfer având ca argument faptul că judecătorul este deja delegat la instanţa respectivă, însă un astfel de criteriu nu se regăseşte printre cele prevăzute de dispoziţiile legale mai sus invocate.

În concluzie, contestatoarea susţine că, prin modul în care pârâtul a înţeles să aplice condiţiile transferării judecătorilor, raportat la hotărârea contestată, acesta generează o stare de impredictibilitate, de arbitrariu şi incoerenţă deoarece, în mod cu totul nelegal, pârâtul a decis într-un mod subiectiv cu privire la cariera şi viaţa personală a sa, deşi potrivit considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 454 din 24 iunie 2020, exact aceste situaţii s-au dorit a fi înlăturate.

III. Apărările intimatului

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată.

În esenţă, intimatul-pârât a susţinut că în speţă nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate, în considerentele celor două acte atacate fiind expuse informatii privind traseul profesional al contestatoarei, vechimea în funcţie de judecător şi cea de la instanţa de unde se solicită transferul, date referitoare la situaţia instanţelor implicate în procedură de transfer, dar şi argumentele pentru care s-a acordat prioritate anumitor criterii.

IV. Procedura de soluţionare a contestaţiei

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 194-200 coroborat cu art. 201 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 201 alin. (3) - (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 10 noiembrie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

V. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei

Examinând Hotărârea nr. 1410 din 26 mai 2022 şi Hotărârea nr. 1673 din 23 iunie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători ale Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, prin prisma criticilor formulate de contestatare, a apărărilor intimatului şi faţă de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie este neîntemeiată.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că a fost învestită în temeiul art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu cele ale art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o contestaţie formulată împotriva a două hotărâri prin care au fost respinse cererile de transfer de la Judecătoria Tulcea la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, respectiv Judecătoria Sector 3, formulate de doamna judecător A..

Raportat la conţinutul actelor atacate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile legale incidente în cauză sunt cele prevăzute de art. 60, art. 611 şi art. 612 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, astfel cum a fost modificat în acord cu Decizia nr. 454/24.06.2020 a Curţii Constituţionale.

Astfel, conform cu dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată:

"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă o instanţă din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel."

Potrivit art. 61 indice 1:

"(1) Cererile de transfer se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 15 zile de la data publicării anunţului prevăzut la art. 61 alin. (1). Cererea de transfer va conţine informaţii privind specializarea judecătorului sau a procurorului şi, dacă este cazul, disponibilitatea asumată a acestuia de a activa la instanţa sau la parchetul la care solicită transferul, în oricare dintre secţiile sau completurile sau compartimentele la care cerinţele acestei instanţe sau ale acestui parchet o impun".

Totodată, art. 61 indice 2 din acelaşi act normativ prevede că "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:

a) motivele cuprinse în avizele consultative motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 60 alin. (1);

b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;

c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau al completului corespunzător specializării;

d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;

e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;

f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;

g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;

h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;

i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;

j) starea de sănătate şi situaţia familială."

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de art. 612 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, sunt neîntemeiate.

Înalta Curte aminteşte, astfel cum a statuat deja în jurisprudenţa sa constantă, că, în exercitarea atribuţiilor, Consiliul Superior al Magistraturii, ca de altfel şi entităţile administrative în general, dispun de o marjă de apreciere, astfel că, în situaţia în care nu pot fi identificate motive de nelegalitate formală ori elemente din care să rezulte că emitentul actului administrativ, prin conduita lui, s-a îndepărtat de la scopul legii ori a încălcat principiul proporţionalităţii între interesul public şi cel privat, o evaluare a substanţei măsurilor dispuse, făcută de instanţa de contencios administrativ însăşi, ar constitui o ingerinţă nepermisă în atribuţiile administraţiei publice.

Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii are posibilitatea, în funcţie de interesul public al desfăşurării actului de justiţie, să ia în considerare şi alte aspecte relevante în cauză sau invocate de partea interesată. Este important însă ca eventualul refuz al autorităţii să nu se transforme în ceea ce dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ denumesc excesul de putere, respectiv depăşirea limitelor dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute de Constituţie sau de lege.

Analizând conţinutul actelor administrative atacate în cadrul coordonatelor astfel configurate, Înalta Curte constată că Hotărârile nr. 1410/2022 şi nr. 1673/2022 ale secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii respectă limitele şi scopul prevederilor legale în executarea cărora au fost adoptate, iar măsurile adoptate au fost în mod exhaustiv şi adecvat motivate, neexistând elemente pe baza cărora să poată fi decelată o exercitare abuzivă a dreptului de apreciere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 60, ale art. 611, precum şi ale art. 612 din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.

Raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, analiza cererilor de transfer s-a efectuat prin prisma acestor criterii, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiţii de legalitate şi oportunitate şi în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei solicitări, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat.

Pe de altă parte, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale şi regulamentare privitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, rezultă cu evidenţă, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, prin ocuparea posturilor vacante, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, reprezintă atributul exclusiv al intimatului Consiliul Superior al Magistraturii.

În acest context, criticile petentei referitoare la pretinsa contradicţie în raţionamentul intimatului raportat la conceptele de utilitate, oportunitate şi legalitate, apar ca nefondate.

Astfel, noţiunea de utilitate se apreciază prin raportare la posturile vacante existente la instanţe sau parchete şi vizează, în esenţă, îndeplinirea de către acestea a tuturor condiţiilor necesare pentru a putea fi incluse în lista posturilor disponibile într-o anumită sesiune de transferuri, în timp ce conceptul de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speţă transferul şi constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.

Aşadar, oportunitatea se află în strânsă legătură cu puterea discreţionară a administraţiei publice, criticată de asemenea de petentă, existând o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale.

În consecinţă, în condiţiile în care nu există nicio suprapunere între cele două noţiuni, eventuala existenţă a unor posturi vacante utile într-o sesiune de transferuri nu creează în mod automat premisele pentru admiterea cererii de transfer a petentei, solicitarea acesteia urmând a fi în continuare supusă unei analize de oportunitate ce intră, potrivit legii, în atribuţiile secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

De altfel, din interpretarea dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă că normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar în speţă, intimatul a fost consecvent, în sensul în care, analizând cererile formulate, în raport de motivele invocate, precum şi în raport de criteriile prevăzute de art. 61 indice 2 din Legea nr. 303/2004, corelând şi avizele emise în temeiul art. 60 din aceeaşi lege, de instanţele implicate în procedura transferului, a apreciat că nu este oportună admiterea cererilor de transfer formulate de constestatoare.

Sub aspectul conţinutului hotărârilor atacate, Înalta Curte reţine că secţia pentru judecători a analizat în mod efectiv toate motivele personale şi profesionale invocate de petentă, iar acestea au fost coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor unităţilor implicate în procedura de transfer, încărcătura pe judecător şi pe schemă, la acel moment, precum şi cu avizele emise în cauză.

Astfel, conform evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Tulcea, instanţa de la care s-a solicitat transferul, din cele 15 posturi de judecător prevăzute în schemă erau ocupate 11 posturi, 4 posturi fiind vacante.

La această instanţă, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 1346 de dosare, comparativ cu media naţională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 1023 de dosare, comparativ cu media naţională de 855 de dosare.

S-a mai reţinut că potrivit evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 50 de posturi de judecător prevăzute în schemă sunt ocupate 49 de posturi, fiind vacant 1 post, iar pentru 1 post a fost aprobată ocuparea în condiţiile art. 1341 din Legea nr. 304/2004. La această instanţă sunt vacante funcţiile de preşedinte al instanţei, vicepreşedinte al instanţi, preşedinte al secţiei civile, preşedinte al secţiei penale, care sunt ocupate prin delegare. Totodată, 3 judecători sunt delegaţi de la judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, iar 3 judecători sunt delegaţi la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

La această instanţă, în anul 2021, încărcătura pe judecător a fost de 919 de dosare, comparativ cu media naţională de 1085 de dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 840 de dosare, comparativ cu media naţională de 855 de dosare.

Având în vedere că la Judecătoria Tulcea erau vacante 4 posturi de judecător din cele 15 posturi prevăzute în schema de personal, secţia pentru judecători a apreciat că la acel moment era oportun transfrul a doar 2 judecători de la această instanţă, apreciind că este necesar asigurarea funcţionării în bune condiţiie a acestei judecătorii, precum şi faptul că sunt prioritare cererile formulate de doamnele judecător D. şi E. prin raportare la motivele de ordin personal invocate de aceşti magistraţi şi la avizele şi punctele de vedere pozitive privind transferul celor două doamne judecător.

Conform evidenţelor direcţiei de resort, la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, a rezultat că la această instanţă nu existau posturi vacante susceptibile de a fi ocupate în etapa a II a sesiunii de transferuri.

Faţă de lipsa posturilor de judecător la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, susceptibile de ocupare în sesiunea de transferuri din data de 23.06.2022(etapaII), aceasta fiind singura instanţă la care reclamanta solicitase transferul, în mod corect secţia pentru judecători a respins transferul.

Prin urmare, analizând cererile de transfer formulate, prin raportare la criteriile legale mai sus arătate, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia sa-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer, secţia pentru judecători a observat lipsa posturilor utile la Judecătoriile Sectorului 2 şi 3 Bucureşti, precum şi faptul că raportat la volumul de activitate al Judecătoriei Tulcea, în sesiunea de transferuri din 26.05.2022, nu puteau fi admise mai mult de două cereri de transfer, cererile doamnelor judecător D. şi E. (cerere formulată pentru Judecătoria Baia Mare) fiind preferabile.

În concluzie, având în vedere considerentele de mai sus, vizând problemele de personal cu care se confruntă Judecătoria Tulcea, precum şi faptul că încărcăturile cauzelor pe judecător şi pe schemă de la această instanţă depăşesc atât media naţională, cât şi mediile raportate la nivelul instanţelor la care se solicită transferul, secţia nu a considerat oportună, la acel moment, vacantarea unui post la Judecătoria Tulcea.

Totodată, Înalta Curte constată că nu pot fi reţinute nici susţinerile petentei referitoare la pretinsa omisiune a secţiei de a analiza motivele de ordin personal şi profesional, de vreme ce chiar în cuprinsul hotărârii contestate sunt expuse detalii privind traseul profesional al acesteia, respectiv faptul că aceasta avea o vechime de 4 ani şi 4 luni în funcţia de judecător şi la instanţă, iar în privinţa motivelor privind starea sa de sănătate, solicitanta nu şi-a dat acordul ca informaţiile medicale despre ea să fie publice.

Din considerentele actului administrativ rezultă că soluţia a fost adoptată, prin raportare la criteriile legale, care nu au o ordine de prioritate şi reclamă o evaluare comparativă şi cumulativă, precum şi la necesitatea menţinerii unui echilibru între interesul public - buna funcţionare a instanţelor - pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia sa-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul legitim privat al persoanei care a formulat o cerere de transfer.

În acest sens se reţine că argumentele secţiei pentru judecători au fost grupate, criteriile legale privind transferul, precum şi motivele invocate prin cererea de transfer formulată de petentă au fost analizate în totalitate, astfel că este nefondată critica privind aplicarea nelegală în cauză a dispoziţiilor privitoare la analiza cererilor de transfer.

În ceea ce priveşte motivele personale sau profesionale invocate de petentă în susţinerea temeiniciei cererii de transfer, se are în vedere că acestea nu constituie motive excepţionale de natura a răsturna raportul de preeminenţă al interesului public faţă de drepturile şi interesele private ale solicitantului.

De altfel, soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia personală a unui magistrat, cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege, motivele de ordin personal şi familial reprezentând criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât, prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura transferului.

Prin urmare, motivele personale invocate de petentă în susţinerea cererii de transfer nu pot prevala faţă de interesele instanţelor în discuţie, respectiv asigurarea resurselor umane necesare bunei funcţionări şi echilibrarea volumului de muncă, în caz contrar fiind încălcat justul echilibru dintre interesele publice ale instanţei la care se solicită transferul şi interesele private ale solicitantului.

Or, în cauză, soluţia de respingere a cererii de transfer a petentei dispusă de secţia pentru judecători este justificată şi se încadrează în limitele competenţei şi dreptului de apreciere conferit de lege.

Înalta Curte arată că nu pot fi primite drept argumente în soluţionarea favorabilă a contestaţiei nici susţinerile petentei referitoare la comportamentul intimatului, care a soluţionat în mod favorabil alte cereri de transfer analizate în aceeaşi sesiune, întrucât la verificarea legalităţii hotărârii contestate se au în vedere datele existente la momentul analizării cererii petentei, prioritar fiind ca intimatul să aleagă din mai multe variante posibile pe cea care corespunde cel mai bine interesului public protejat, în speţă, funcţionarea optimă a instanţelor implicate în analiză, având în vedere date statistice şi criterii concrete relevante obiective, iar nu scoase din context şi interpretate în mod subiectiv de fiecare titular al unei cereri de transfer.

În fine, în ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei referitoare la respingerea cererii de transfer de la Judecătoria Râmnicu Sărat la Judecătoria Tulcea şi admiterea cererii de transfer de la Judecătoria Alexandria la Judecătoria Sector 4, Înalta Curte constată că nu a fost investită cu verificarea legalităţii hotărârilor prin care s-au dispus măsurile criticate.

Concluzionând, în considerarea aspectelor evocate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 1410 din din 26 mai 2022 şi ale Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum au fost invocate de petentă, actele administrative atacate fiind emise în limitele competenţelor prevăzute de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 şi a art. 611 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de petentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia formulată de A. împotriva Hotărârii nr. 1410 din 26 mai 2022 şi a Hotărârii nr. 1673 din 23 iunie 2022 ale Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.