Conflict of authority in association: Legitimacy of registered legal representatives versus provisional court-appointed management and Article 33 O.G. 26/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the association, finding it founded on a procedural defect, thereby upholding the Court of Appeal’s judgment which had ordered the Ministry of Environment to recognize the representatives listed in the National Register of Associations and Foundations as the legal representatives of the association. The dispute concerned a conflict between two parallel management bodies of the association: the incumbent board registered with the Ministry of Justice but subject to an appeal regarding their election, and a newer board that had been granted provisional access to the association’s premises and documents via a presidential order. The appellant argued that the lower court erred by applying a formalistic interpretation of the registration requirement, failing to account for the authority of the prior judicial orders that provisionally legitimized the new management. The decisive legal basis relied on Article 33 of Government Emergency Ordinance No. 26/2000, which mandates that changes to an association's statute, including the change of management bodies, must be registered to produce legal effects against third parties; the court held that the presidential order, being a provisional measure, did not confer standing to file the appeal because the appellant lacked legal representative capacity, as they were not the registered legal representatives.
Legislator headnote
AI generatedart. 186 C. proc. civ, art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 1002 C. proc. civ, art. 433 C. proc. civ, art. 435 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Conflict of authority in association: Legitimacy of registered legal representatives versus provisional court-appointed management and Article 33 O.G. 26/2000: Împotriva sentinţei menţionate a formulat recurs reclamanta A., reprezentată de preşedintele D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,7 şi 8 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin acţiunea înregistrată la 09.09.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând:
1. Să se constate că reprezentanţii legali ai săi sunt Dl. Preşedinte B. si Dl. Director C..
2. Să fie obligat pârâtul să recunoască calitatea de reprezentanţi legali ai AJVPS Sibiu, a persoanelor înscrise în Registrul National al Asociaţiilor şi Fundaţiilor de pe lângă Ministerul Justiţiei la poziţia nr. 10, respectiv Dl. Preşedinte B. si Dl. Director C..
3. Să fie obligat pârâtul să desfăşoare relaţia instituţională cu reclamanta prin intermediul reprezentanţilor săi legali sau prin persoanele delegate de către aceştia, atât sub aspectul calităţii de gestionar al fondurilor cinegetice cât şi sub aspectul obţinerii tuturor documentelor prevăzute de lege pentru desfăşurarea activităţii de vânătoare (permise de vânătoare, autorizaţii de vânătoare, crotalii etc).
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 19 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii.
A admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în parte.
A obligat pe pârât să recunoască calitatea de reprezentanţi legali ai AJVPS Sibiu a domnului B., preşedinte şi domnului C., director.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate a formulat recurs reclamanta A., reprezentată de preşedintele D., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,7 şi 8 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta-reclamantă susţine că cererea de chemare în judecată a fost formulată în numele AJVPS Sibiu de către vechea conducere reprezentata de preşedinte B. si director C., care şi-au ales sediul procesual la avocat, astfel încât la sediul asociaţiei sa nu ajungă nici un act de procedură iar noua conducere să nu aibă cunoştinţă de acest demers judiciar.
Recurenta arată că la momentul actual, aşa cum rezulta din adresele Ministerului Mediului Apelor si Pădurilor, există doua conduceri paralele ale AJVPS Sibiu (vechea conducere, care figurează din anul 2012 înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi noua conducere aleasa în anul 2017, a cărei înscriere in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 3598/19.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoria Sibiu, dar care nu a putut fi operata din cauza unui apel declarat de vechea conducere şi nesoluţionat până în prezent).
Noua conducere a asociaţiei reprezentată prin preşedinte D. a promovat o ordonanţa preşedinţiala prin care a solicitat instanţei sa i se predea de către vechea conducere sediul asociaţiei toate documentele specifice exercitării activităţii. Prin sentinţa nr. 4307/01.08.2017 Judecătoria Sibiu a admis cererea de ordonanţă preşedinţiala, iar prin decizia civilă nr. 96/2018 Tribunalul Sibiu a respins apelul formulat de către vechea conducere.
Sentinţa nr. 4307/01.08.2017 a fost pusă în executare, sediul asociaţiei a fost predat noii conduceri, împreună cu majoritatea actelor şi documentelor necesare exercitării activităţii curente, care se aflau la sediu. După punerea în executare a hotărârii, activitatea curentă a asociaţiei a fost desfăşurată de către noua conducere.
AJVPS prin vechea conducere a promovat prezenta acţiune in contencios administrativ solicitând instanţei sa ii recunoască calitatea de reprezentant legal al AJVPS Sibiu in relaţia cu Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor fără însă ca noua conducere sa aibă cunoştinţa de acest demers judiciar pentru a putea interveni şi a-şi apăra interesele.
În opinia recurentei-reclamante, acţiunea a fost promovata cu rea-credinţa de către vechea conducere, care a indicat domiciliul procesual ales la avocat astfel că asociaţia nu a fost citată la sediu statutar tocmai pentru ca noua conducere să nu afle de acest demers judiciar şi să nu îşi poată formula apărări.
In realitate, instanţa a tranşat un conflict dintre vechea şi noua conducere stabilind legitimitatea vechii conduceri de a reprezenta asociaţia, fără ca noua conducere sa aibă cunoştinţa de acest demers judiciar şi să poată interveni pentru a-si apară interesele.
Dat fiind faptul că hotărârea a fost comunicată la sediul avocatului ales al vechii conduceri, noua conducere nu a putut formula recurs în termen împotriva acestei hotărâri, cum de altfel nu a putut nici participa la proces pentru a bloca demersul judiciar al vechii conduceri.
Asociaţia a fost încunoştinţată de existenţa acestei hotărâri în data de 05.05.2021 când a primit-o redirecţionată de pe reţeaua de socializare E..
Consideră recurenta că sunt îndeplinite condiţiile art. 186 C. proc. civ. fiind motive temeinic justificate pentru a dispune repunerea în termenul de recurs şi a da posibilitatea noii conduceri a asociaţiei să dovedească că are legitimitate de a reprezenta asociaţia şi de a bloca astfel demersul judiciar al vechii conduceri.
Ministerul Mediului Apelor si Pădurilor este de fapt un terţ în conflictul dintre vechea si noua conducere, neavând nici un interes sa susţină poziţia vreuneia dintre părţi. Tocmai de aceea, instanţa, în baza art. 16 din Legea nr. 554/2004, ar fi trebuit să se pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii in cauza a noii conduceri a asociaţiei pentru a putea pronunţa o hotărâre in urma analizării argumentelor invocate de ambele conduceri paralele.
În susţinerea criticilor formulate, recurenta invocă prevederile art. 488 pct. 5, pct. 7 si pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 433 si art. 435 şi art. 1002 C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 4307/01.08.2017 pronunţată de Judecătoria Sibiu şi a deciziei civile nr. 96/2018 si a aplicat in mod greşit normele de drept material ale O.G. nr. 26/2000.
Ca urmare a expirării mandatului de 4 ani a vechilor organe de conducere a AJVPS Sibiu, în data de 27.04.2017 a avut loc adunarea generală a asociaţilor prin care au fost alese noile organe de conducere, respectiv preşedintele D. şi Consiliul Director.
Din cauza unui apel declarat peste termen de către membrii vechii conduceri, hotărârea nu a mai fost înscrisă în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor si a generat o situaţie conflictuală între vechea şi noua conducere, în ceea ce priveşte dreptul de a reprezenta asociaţia şi de a exercita activităţile curente, până la soluţionarea litigiilor de fond care vizau legalitatea alegerii noilor organe de conducere.
Din acest motiv, noua conducere a solicitat pe calea ordonanţei presedinţiale, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, obligarea vechiului director C. şi a altor membri ce exercitau activităţile curente ale asociaţiei să permită noii conduceri alese în data de 27.04.2017 accesul în sediu şi să predea toate documentele specifice exercitării activităţii.
Prin sentinţa nr. 4307/01.08.2017 Judecătoria Sibiu a admis cererea de ordonanţă preşedinţială, iar prin decizia civilă nr. 96/2018 Tribunalul Sibiu a respins apelul formulat de către vechea conducere.
In considerentele acestor hotărâri judecătoreşti, s-a reţinut că cererea se impune a fi admisă întrucât noului Consiliul Director i s-a conferit legitimitate "în vederea reprezentării intereselor asociaţiei cel puţin până la soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3598/2017, prin care s-a dispus înscrierea în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor a noii conduceri."
Sentinţa nr. 4307/01.08.2017 a fost pusă în executare, sediul asociaţiei a fost predat noii conduceri, împreună cu majoritatea actelor şi documentelor necesare exercitării activităţii curente, care se aflau la sediu. După punerea în executare a hotărârii, activitatea curentă a asociaţiei a fost desfăşurată de către noua conducere.
Curtea de Apel Bucureşti a interpretat greşit efectele pe care le produce hotărârea din procedura ordonanţei presedinţiale cu privire la autoritatea de lucru judecat. O hotărâre pronunţată în procedura ordonanţei presedinţiale produce efecte care nu pot fi ignorate atâta timp cât nu se schimba circumstanţele care au stat la baza ordonanţei.
Instanţa nu a fost încunoştinţa de către vechea conducere de existenţa unor hotărâri judecătoreşti în care s-a pus in discuţie aceeaşi problemă, respectiv a legitimităţii noilor organe de conducere stabilite prin ordonanţa preşedinţială.
Consideră că instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile O.G. nr. 26/2000 fără a tine cont de efectele pe care le produce sentinţa civila nr. 4307/2017 si decizia nr. 96/2018 a Tribunalului Sibiu.
Astfel, în situaţia în care a expirat mandatul persoanelor care figurează înscrise ca organe de conducere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, iar printr-o cerere de ordonanţă preşedinţiala se atribuie in mod provizoriu legitimitatea de a reprezenta asociaţia noilor organe de conducere alese, în mod nelegal instanţa a apreciat că tot vechile organe de conducere, a căror mandat a expirat, au legitimitate de a reprezenta asociaţia.
Instanţa nu a ţinut cont de prevederile art. 433 C. proc. civ., care atribuie putere executorie unei hotărâri judecătoreşti pronunţate chiar şi in procedura ordonanţei presedintiale, sau de art. 435 C. proc. civ., care stabileşte caracterul obligatoriu al hotărârii pentru părţi şi al opozabilităţii faţă de terţi.
Recurenta consideră că instanţa s-a raportat în mod greşit strict la prevederile O.G. nr. 26/2000 şi printr-un formalism excesiv a apreciat că indiferent de circumstanţe, cine apare în Registru asociaţiilor si fundaţiilor este reprezentantul legal.
O altă critică formulată de către recurentă se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 6 si art. 33 din O.G. nr. 26/2000 în ceea ce priveşte calitatea de reprezentant legal al AJVPS Sibiu.
În opinia recurentei, printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000, instanţa a considerat că hotărârea adunării generale a asociaţilor din 27.04.2017, prin care a fost ales preşedinte D. nu poate produce nici un efect atâta timp cât nu este înscrisa in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor.
Niciunde in cuprinsul O.G. nr. 26/2000 nu este menţionat că schimbarea organelor de conducere ale asociaţiei reprezintă o modificare a actului constitutiv şi trebuie înscrise în Registrul asociaţiilor si fundaţiilor pentru a produce efecte.
Certificatul de înscriere care se eliberează la data constituirii asociaţiei face dovada personalităţii juridice a asociaţiei şi cuprinde menţiuni cu privire la denumirea asociaţiei, sediul acesteia, durata de funcţionare, numărul si data înscrierii in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor fără a menţiona componenta nominală a organelor de conducere.
Alegerea unor noi organe de conducere nu reprezintă o modificare a actului constitutiv si a statutului, care să se supună formalităţilor de înregistrare in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor, pentru a avea efect constitutiv de drepturi conform art. 33 din O.G. nr. 26/2000.
Hotărârea adunării generale a asociaţilor privitoare la alegerea componenţei noilor organe de conducere produce aşadar efecte chiar dacă nu s-au operat aceste menţiuni in Registrul asociaţiilor si fundaţiilor, doar modificările aduse actului constitutiv având efect constitutiv de drepturi de la data înregistrării, nu şi menţionarea noilor organe de conducere care au doar efect de opozabilitate.
In concluzie, susţine recurenta, faptul că noile organe de conducere nu sunt înscrise încă în Registrul asociaţiilor si fundaţiilor nu înseamnă ca ele nu pot reprezenta asociaţia, O.G. nr. 26/2000 neconţinând vreo prevedere prin care să se impună modificarea actelor constitutive pentru înscrierea noilor organe de conducere.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală, susţinând că în raporturile cu terţi, orice formă asociativă este reprezentată de persoanele menţionate ca făcând parte din conducerea asociaţiei, astfel cum sunt menţionate în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de pe lângă Ministerul Justiţiei.
A. reprezentată de B. şi C. au depus concluzii scrise prin care au solicitat să se constate că recursul este formulat de o persoană ce nu avea calitate procesuală activă în cauza ce formează obiectul prezentului dosar.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat recurs în numele reclamantei A., Înalta Curte constată că această excepţie este fondată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Reclamanta A., reprezentată de Preşedinte B. şi Director C., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să se constate că reprezentanţii legali ai săi sunt Dl. Preşedinte B. si Dl. Director C. şi să fie obligat pârâtul să recunoască calitatea de reprezentanţi legali ai AJVPS Sibiu, a persoanelor înscrise în Registrul National al Asociaţiilor şi Fundaţiilor de pe lângă Ministerul Justiţiei la poziţia nr. 10, respectiv Dl. Preşedinte B. si Dl. Director C..
Curtea de apel a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor să recunoască calitatea de reprezentanţi legali ai AJVPS Sibiu a domnului B., preşedinte şi domnului C., director.
Împotriva soluţiei Curţii de apel a formulat recurs A. reprezentată de preşedintele D. şi Consiliul Director, susţinând că acţiunea a fost admisă în mod greşit, întrucât asociaţia este reprezentată de noile organe de conducere, respectiv preşedintele D. şi Consiliul Director.
In soluţionarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat recursul, Înalta Curte are în vedere că instituţia reprezentării în procesul civil vizează procedeul juridic în care o persoană, numită reprezentant, îndeplineşte acte de procedură în numele şi pe seama unei părţi din proces, efectele actului îndeplinit producându-se direct faţă de parte.
Lipsa calităţii de reprezentant este excepţie de fond, absolută şi peremptorie, ce presupune situaţia în care cererea nu este introdusă de reprezentantul legal al titularului cererii şi vizează chiar puterea de reprezentare a celui care a formulat cererea în numele părţii, constând în aptitudinea celui ce reprezintă partea, de a exercita drepturile şi obligaţiile procesuale ale acesteia, iar sancţiunea aplicabilă este anularea cererii de chemare în judecată.
In cauză, instanţa de fond, în soluţionarea litigiului, a avut în vedere cadrul procesual astfel cum a fost stabilit de părţi la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, apreciind corect că, în raport de înscrisurile de la dosar, preşedintele B. şi directorul C. au făcut dovada calităţii de reprezentant a A..
Astfel, Înalta Curte constată că din extrasul din Registrul Naţional al Ministerului Justiţiei nr. 62089/04.08.2020, rezultă că preşedintele B. şi directorul C., au calitatea de reprezentanţi legali ai reclamantei, conform încheierii nr. 3024/29.06.2012 din dosarul nr. x/2012 al Judecătoriei Sibiu.
Potrivit dispoziţiior art. 33 din O.G. nr. 26/2000 potrivit cărora "Modificarea statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul asociaţia, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12".
Iar la alin. (2) se precizează că "Cererea de înscriere a modificării va fi însoţită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director. Hotărârile se depun în copie certificată pentru conformitate cu originalul de persoana sau persoanele împuternicite prin hotărârea adunării generale sau, după caz, a consiliului director să desfăşoare procedura de înregistrare a modificării."
Având ca reper aceste dispoziţii legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte constată că persoanele care asigură conducerea asociaţiei, respectiv, reprezintă asociaţia în raporturile cu terţii, sunt cele menţionate în Registrul specific acestor forme de organizare, instanţa de judecată neputând "să constate" altceva decât ceea ce s-a hotărât în Adunarea Generală a respectivei asociaţii şi, ulterior, s-a transcris în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor.
Contrar susţinerilor recurentei potrivit cărora O.G. nr. 26/2000 nu menţionează că schimbarea organelor de conducere ale asociaţiei reprezintă o modificare a actului constitutiv, Înalta Curte constată că din interpretarea logico-teleologică a dispoziţiilor anterior enunţate, rezultă că legiuitorul impune pentru modificarea statului asociaţiei o procedură similară celei stabilite pentru înfiinţarea asociaţei, similaritate care vizează şi organele de conducere, astfel că modificarea oricăror elemente obligatorii ale statutului trebuie să se supună aceloraşi exigenţe.
De asemenea, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 4307/01.08.2017 a Judecătoriei Sibiu şi a Deciziei nr. 96/2018, nu sunt fondate.
Din analiza considerentelor hotărârilor invocate, rezultă că prin sentinţa nr. 4307/01.08.2017 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a admis în parte ordonanţa preşedenţială formulată de reclamanta A. şi A., fiind obligaţi pârâţii să permitei reclamantei prin noul Consiliu Director ales în data de 22.04.2017, accesul în sediul A., până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile înregistrare pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/2017. Totodată, au fost obligaţi pârâţii să predea reclamantei, prin Noul Consiliu Director ales în data de 27.04.2017, documentele specificie exercitării activităţii, actele contabile şi ştampilele asociaţiei, până la soluţionarea definitivă a acţiunii civile înregistrare pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. x/2017.
Potrivit dispoziţiilor art. 1002 C. proc. civ.:
(1) Ordonanţa preşedinţială are autoritate de lucru judecat faţă de o altă cerere de ordonanţă preşedinţială, numai dacă nu s-au modificat împrejurările de fapt care au justificat-o.
(2) Ordonanţa preşedinţială nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii privind fondul dreptului.
Prin urmare, nu se poate susţine că sentinţa recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti menţionate în ceea ce priveşte calitatea de reprezentanţi legali ai reclamantei, întrucât, fiind pronunţate în procedura ordonanţei preşedenţiale, aceste hotărâri nu sunt apte să confere legitimitate procesuală în alte situaţii decât cele cu privire la care s-a pronunţat explicit în cadrul litigiului respectiv.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele arătate, constatându-se că este întemeiată excepţia lipsei calităţii de reprezentant, Înalta Curte va respinge recursul, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 223 din 19 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa calităţii de reprezentant.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.