Military prosecutors and court clerks win salary recalculation at 25% enhanced sectoral reference value; appeals quashed, prior award upheld.

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX- a contencios administrativ şi fiscal la data de 02.07.2020, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. au chemat in judecata pe pârâţii Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justiţie, Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naţionale si Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata, solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1) Reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

2) Obligarea pârâţilor la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

3) Obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naţionale să asigure în bugetul parchetelor militare sumele corespunzătoare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1093 din 28 octombrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratei Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism, ca lipsita de obiect.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru diferenţele salariale aferente perioadei 01.08.2016-22.01.2017.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a paratului Ministerul Apărării Naţionale.

A admis in parte acţiunea introdusă de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva pârâţilor Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie, Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia Parchetelor Militare, Ministerul Apărării Naţionale si Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism.

A obligat paratul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justiţie, la emiterea unor noi ordine prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamanţilor, retroactiv, cu începere din data de 23.01.2017, astfel: pe baza unei VRS de 484,18 RON; prin majorarea indemnizaţiei lunare brute de încadrare (rezultate pe baza unei VRS de 484,18 RON), cu 25% potrivit art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

A obligat parata Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata şi Terorism la plata către reclamantul G. a diferenţei dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 23.01.2017-28.02.2017, actualizate cu inflaţia si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligaţii lunare de plata, pana la data plăţii efective a diferenţelor.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie-Sectia Parchetelor Militare la plata către reclamantul G. a diferenţei dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 01.03.2017-31.12.2017, actualizate cu inflaţia si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligaţii lunare de plata, pana la data plăţii efective a diferenţelor.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia Parchetelor Militare la plata către ceilalţi reclamanţi (cu excepţia reclamantului G.) a diferenţei dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus si cele încasate pe perioada 23.01.2017-31.12.2017, actualizate cu inflaţia si cu dobânda legala, calculate de la data scadentei fiecărei obligaţii lunare de plata, pana la data plăţii efective a diferenţelor.

A respins acţiunea in privinţa diferenţelor salariale aferente perioadei 01.08.2016-22.01.2017, ca prescrisa.

A respins acţiunea introdusă împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile au formulat recursuri pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

3.1. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect şi respingerea capătului de cerere privind recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, ca rămas fără obiect şi respingerea cererii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. V-V din O.U.G. nr. 57/2015, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23/2016 şi nr. 36/2018, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, excepţie de fond, absolută şi peremptorie. Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Prima instanţă a apreciat că valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON trebuie stabilită prin raportare la majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, însă, majorarea anterior menţionată vizează cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu valoarea de referinţă sectorială.

Recalcularea drepturilor salariale ale personalului de probaţiune, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială majorată, se realizează prin aplicarea creşterii de 25% la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acesteia la valoarea de referinţă sectorială. Majorarea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referinţă sectorială.

În plus, recurentul-pârât face trimitere la considerentele deciziei civile nr. 286 din 24.06.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2019 de către Curtea de Apel Timişoara şi la considerentele Decizie nr. 944 din 04.11.2020, pronunţate în dosarul nr. x/2020 de către Curtea de Apel Timişoara, susţinând că toate argumentele expuse infirmă susţinerile instanţei de fond în sensul că la nivelul familiei ocupaţionale Justiţie există, la acest moment, personal care este salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON.

Reclamanţii nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probaţiune.

Acordarea majorării în discuţie doar unei categorii profesionale reprezintă opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

Trebuie subliniat că, prin Deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariate suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de baza, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006).

In jurisprudenţa sa, C.E.D.O. a reţinut că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare" (Hotărârea din 08.11.2005, pronunţată în cauza Kechko c. Ucrainei).

De asemenea, aceeaşi instanţă a stabilit că "statul se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea şi intensitatea politicilor sale în acest domeniu. Curtea a constatat că nu este rolul său de a verifica în ce măsura existau soluţii legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit" (Hot. din 08.12.2009, pron. în cauza JVieczorek c. Poloniei).

Toate aceste statuări ale Curţii Constituţionale şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză.

IV. În conformitate cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "personalul din (...) celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel (...), care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treqptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, "în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de baza indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Or, la data publicării Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi drepturile acordate de prima instanţă.

3.2. Direcţia de Investigate a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1093 din 28 octombrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios adm ilustrativ şi fiscal in dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei civile, pentru următoarele motive:

Majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, vizează cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu valoarea de referinţă sectorială.

În acest sens, conform art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimite art. III din O.U.G. nr. 20/2016, "începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă sociala, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014(...)se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015".

Aşadar, recalcularea drepturilor salariale ale personalului de probaţiune, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială majorată, se realizează prin aplicarea creşterii de 25% la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acesteia la valoarea de referinţă sectorială.

Recurenta-pârâtă susţine că majorarea de 25% nu poate fi aplicată prin extrapolare la valoarea de referinţă sectorială şi face trimitere la considerentele deciziei civile nr. 286/24.06.2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara şi ale deciziei nr. 289 din 07.06.2005 pronunţate de Curtea Constituţională. Reclamanţii(procurori şi personal auxiliar de specialitate) nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probaţiune. Acordarea majorării în discuţie doar unei categorii profesionale reprezintă opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

Recurenta subliniază că, prin deciziile nr. 818 - 821 din 03.07.2008, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Ministerul Justiţiei şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

În conformitate cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "(...)personalul din(...)celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel(...), care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Or, la data publicării deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi drepturile pretinse de reclamanţi.

Prima instanţă a admis pretenţiile reclamanţilor reţinând că există hotărâri judecătoreşti prin care a fost recunoscută şi unor magistraţi majorarea valorii de referinţă sectorială de 484,18 RON cu 25%, prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, precum şi în considerarea deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale (pag. 8 alin. (4).

Reţinând incidenţa deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/21.12.2016, instanţa de fond a apreciat că salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare ale reclamanţilor trebuie sa fie recalculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON (anume VRS de 484,18 RON majorat cu 25%) reprezentând nivelul maxim stabilit în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie.

În fine, aportat la soluţia de respingere ce se impune a fi dată cererii principale deduse judecăţii, în temeiul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., recurenta solicită respingerea cererilor accesorii de obligare la plata sumelor actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzii penalizatoare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare/concluzii scrise, solicitând, în esenţă, admiterea recursului formulat de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt nefondate.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii, în calitate de calitate de procurorii militari, respectiv grefieri, desfăşurând o activitate în perioada 23.01.2017-31 decembrie 2017, în cadrul unor unităţii de parchet militar, al căror ordonator terţiar de credite este Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia parchetelor militare au solicitat: reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor băneşti corespunzătoare, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererile de recurs recurenţii-pârâţi au invocat excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, în raport de emiterea Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pe fondul recursului, în esenţă, ambii recurenţi au susţinut că sentinţa este dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale aplicabile încadrărilor salariale ale reclamanţilor. Astfel, în opinia acestora, modalitatea de aplicare a creşterii de 25% propusă de intimaţi, prin care se obţine o VRS de 605,225 RON este eronată şi pierde din vedere faptul că această creştere a vizat expres şi exclusiv cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii în probaţiune, iar nu o VRS aplicabilă familiei ocupaţionale justiţie, astfel că nu se aplică categoriei profesionale a procurorilor; la momentul de referinţă nu există în cadrul familie ocupaţionale justiţie personal care să beneficieze de indemnizaţia de încadrare calculată şi plătită prin raportare la o VRS 605,225 RON; procentul de 25% nu se aplică sporurilor şi altor elemente ale salariilor şi nu se poate aplica prin extrapolare la VRS, nefiind aplicabilă Decizia nr. 794/2016 a CCR privind nivelul maxim de salarizare care trebuie să se stabilească prin raportare la aceeaşi VRS, critici pe care instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

În primul rând, Înalta Curte constată netemeinicia excepţiei lipsei de obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 astfel cum a fost invocată de recurenţi.

Conform art. 1 din Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016 -31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, în prezenta cauză s-a solicitat reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi salariale ale reclamanţilor începând cu data de 1 august 2016 -31.12.2017, pe baza unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON (cuantum ce reprezintă VRS de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016), astfel că nu se poate reţine că este lipsit de obiect acest capăt de cerere.

Pe fondul recursului, se constată că diferendul născut din stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Aminteşte Înalta Curte că potrivit actului normativ menţionat: « Art. I. Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5ind. 1), cu următorul cuprins:

"(5ind. 1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiaşi act normativ se prevede că: « 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) şi (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanţei de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Totodată, soluţia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

Aşa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariaţi şi angajatori care au calitatea de instituţii publice, plecând de la premisele egalităţii, nediscriminării şi transparenţei în acordarea remuneraţiei celor care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, aspecte care au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Trebuie subliniat că potrivit deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferenţele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad.

Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

În cuprinsul deciziei s-a menţionat că:

"Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reţine că, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim."

Instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 3ind. 1 alin. (1ind. 2) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Această concluzie în interpretare se impune cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti în cauză, "stabilirea" indemnizaţiei s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală, erga omnes, iar nu în baza unor situaţii punctuale şi personale.

Totodată, hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referinţă sectorială care prin definiţie vizează aplicabilitatea aceluiaşi criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situaţii de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reţinut Î.C.C.J. în decizia antereferită, precum şi în Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71).

În aceste condiţii, devin pe deplin valabile concluziile Î.C.C.J., potrivit cărora, dacă s-ar da o altă interpretare, aceasta ar fi contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestei reglementări (pct. 73 din Decizia nr. 7/2019).

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Legea cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 38 în mod clar că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede şi în anul 2018 şi 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 şi la ordonatorii principali de credite indicaţi în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt şi dispoziţiile legale incidente, astfel că valoarea concretă şi corectă a valorii de referinţă sectoriale trebuie să fie cea de 605,225 RON, respectiv valoarea sectorială de 484,18 RON (405 + 4% + 4,5% = 440,15, respectiv 440,15 + 10% = 484,18 RON), la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016, în condiţiile în care aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază reprezentat de valoarea de referinţă sectorială, ca reper unic, de referinţă în sectorul în care este incident.

Astfel, dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 prevăd următoarele:

"art. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune; art. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese, aşadar, prin coroborare cu toate dispoziţiile legale, astfel cum au fost reţinute anterior, că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, art. III din O.U.G nr. 20/2016 stabileşte că "începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016", iar art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 prevede că "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

În fine, nu poate fi reţinută nici critica referitoare faptul că reclamanţii nu pot beneficia de majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016, întrucât nu fac parte din categoria personalului de probaţiune, fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul că personalul de probaţiune din cadrul Ministerului Justiţie face parte din aceeaşi categorie profesională/familie ocupaţională cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor), iar nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivelul de familie ocupaţională a "Justiţiei" la data de 23.01.2017 include valoarea sectorială de 484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

În ceea ce priveşte obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative menţionate anterior şi de cele stabilite prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale a României, Înalta Curte constată că intimaţii-reclamanţi au depus la dosar practică judiciară cu privire la care s-a arătat că au existat reîncadrări salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială într-un cuantum care cuprinde majorările stabilite de O.U.G. nr. 26/2016 în sensul solicitat în prezenta cauză.

Prin urmare, faţă de toate aspectele anterior reţinute, interpretarea recurenţilor-pârâţi privind greşitul raţionament al judecătorului fondului care a concluzionat în sensul încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 71/2015 în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON (484,18 RON la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G nr. 20/2016), nu pot fi primite, pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie având obligaţia să emită ordinul de salarizare în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare.

În concluzie, Înalta Curte constată că argumentele formulate de recurenţii-pârâţi nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1093 din 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.