Robbery conviction upheld; cassation appeal dismissed and costs awarded to the state

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 185 din 11 mai 2004, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul Mustață Iulian la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a luat act că partea vătămată C.S. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 28 noiembrie 2003, în jurul orelor 22,00, inculpatul, coborând din tramvai, în stația apropiată de Fabrica de Mobilă din municipiul Botoșani, a observat-o pe partea vătămată C.S. care se îndrepta, pe o străduță lăturalnică, spre locuința sa.

După ce a urmărit-o circa 15 metri, inculpatul venind din spate, a smuls geanta din mâna părții vătămate rupându-i torțile, a fugit cu ea spre oraș, iar după ce a parcurs pe jos distanța dintre două stații de tramvai a controlat conținutul, a oprit pentru sine un telefon mobil cu încărcător și a aruncat celelalte bunuri.

În timp ce se afla în Sala Polivalentă, unde avea o cunoștință, inculpatul a fost contactat pe telefonul sustras, de către fiul părții vătămate și a stabilit cu acesta să restituie bunul furat în schimbul sumei de 8.500.000 lei, fixând un loc de întâlnire.

Organele de poliție, sesizate între timp l-au depistat pe inculpat, bunul sustras fiind recuperat iar a doua zi și celelalte bunuri abandonate de acesta.

Împotriva sentinței, inculpatul a declarat apel, motivele invocate fiind greșita încadrare juridică a faptei și netemeinicia pedepsei aplicate, considerându-se că pot fi aplicate dispozițiile art. 81 C. pen.

Prin decizia penală nr. 200 din 28 iunie 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, ce viza schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de tâlhărie în infracțiunea de furt și aplicarea art. 81 C. pen.

Curtea de apel a considerat că fapta săvârșită a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., iar pedeapsa a fost just individualizată, suspendarea condiționată a executării nefiind posibilă, deoarece sancțiunea prevăzută de lege este mai mare de 15 ani închisoare.

Nemulțumit și de această hotărâre, inculpatul a declarat recurs, cale de atac în care, de asemenea a susținut că încadrarea juridică a faptei este consecința săvârșirii unei erori grave de fapt, iar pedeapsa aplicată este nelegal individualizată.

Recursul declarat de inculpat împotriva deciziei instanței de apel, este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 208 alin. (1) C. pen., infracțiunea de furt constă din luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.

Art. 211 C. pen., incriminează infracțiunea de tâlhărie ca fiind furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe.

În cauza dedusă judecății, inculpatul în timp de noapte, a urmărit victima și venind din spate, instantaneu i-a smuls geanta din mână rupându-i torțile, după care a fugit, astfel inculpatul săvârșind infracțiunea de tâlhărie, iar nu aceea de furt; prin smulgerea obiectului material al infracțiunii elementul „violență” caracteristic tâlhăriei este realizat.

În ce privește pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare se reține că instanța procedând la stabilirea ei a acordat semnificație juridică tuturor criteriilor generale, prevăzute în art. 72 C. pen., în cadrul cărora s-a considerat primordialitatea pericolului social concret al faptei agravat de împrejurările în care s-a săvârșit, în timpul nopții și în loc public, dar și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale și a recunoscut fapta.

Suspendarea executării pedepsei, în viziunea prevederilor art. 81 C. pen., pentru a fi dispusă, trebuie să întrunească cumulativ toate cerințele înscrise în alin. (1) lit. a) – e).

În cauză se apreciază că scopul pedepsei astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins prin executare, nefiind posibilă suspendarea condiționată a executării pedepsei deoarece sancțiunea prevăzută de lege este mai mare de 15 ani închisoare.

Astfel fiind, motivele de recurs invocate nu constituie cazuri de casare potrivit art. 385 pct. 14 și 17 C. proc. pen.

Constatând că în cauză au fost pronunțate hotărâri legale și temeinice atât din punct de vedere a reținerii corecte a situației de fapt, a încadrării juridice dar și din punct de vedere a individualizării pedepsei, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr. 200 din 28 iunie 2004 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2005.