Municipal Facebook page published exclusively in a minority language violated the obligation to provide public-interest information in the official language under Law No. 500/2004

Şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Primăria Comunei Ciumani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să se dispună în principal, anularea Hotărârii nr. 359 din data de 29.04.2020 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, iar în subsidiar, în temeiul art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, anularea pct. 4 din Hotărâre, cu consecinţa înlocuirii amenzii aplicate cu sancţiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 27 din 10 mai 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Primăria Comunei Ciumani, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenienta A., a anulat în parte Hotărârea nr. 359/29.04.2020 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi, în consecinţă, a respins petiţia formulată de A., menţinând soluţiile privind excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei şi excepţia inadmisibilităţii.

Totodată, a obligat petenta-intervenientă la plata către reclamanta Primăria Comunei Ciumani a sumei de 20 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale - taxa de timbru judiciar.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 27 din 10 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal A. a formulat recurs, iar reclamanta Primăria Comunei Ciumani a formulat recurs incident.

3.1. În motivarea recursului, A. arată în esenţă, că în cauză, în mod netemeinic şi nelegal, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului, nesocotind prevederile constituţionale şi legale referitoare la limba oficială de stat în România şi la accesul la informaţii de interes public în limba oficială de stat.

În opinia recurentei, în mod evident, instanţa de fond a nesocotit faptul că în cauză nu este vorba despre pagina de B. a unei persoane private ci despre pagina oficială de B. a unei instituţii publice a administraţiei publice locale, respectiv Primăria Ciumani, condusă de un primar membru al UDMR care se comportă de parcă Primăria Ciumani ar fi în Ungaria nu în România.

Recurenta susţine că instanţa de fond a refuzat pur şi simplu să aplice litera şi spiritul legii şi ignoră cu desăvârşire atât argumentele legale invocate cât şi argumentele logice şi realităţile sociale ale zonei Covasna-Harghita-Mureş, zonă în care românii sunt supuşi unui proces violent de epurare etnică orchestrat de instituţii publice controlate perpetuu de reprezentanţi ai comunităţii maghiare din zonă.

Consideră că instanţa de fond a nesocotit obligaţia legală a Primarul comunei Ciumani de a comunica informaţii de interes public cu prioritate în limba oficială de stat.

Apreciază că instanţa de fond a nesocotit toate argumentele prin care a dovedit, indubitabil, existenţa unei fapte de discriminare pe criterii etnice a românilor având în vedere următoarele:

1. Primarul comunei Ciumani nu neagă faptul că în cauză este vorba despre pagina de B. a instituţiei publice Primăria Ciumani, acesta fiind implicat în administrarea acestei pagini de B. ce conţine informaţii exclusiv în limba maghiară.

Nu există aşadar niciun dubiu că în cauză este vorba despre o pagină de B. a unei instituţii publice a administraţiei publice locale a statului român.

2. Fără o justificare obiectivă, Primarul comunei Ciumani editează această pagină de B. şi difuzează informaţii de interes public prin intermediul acestei reţele de socializare exclusiv în limba maghiară, limbă fără niciun caracter oficial în România.

Există aşadar o diferenţiere clară pe care Primarul comunei Ciumani o face în editarea informaţiilor şi difuzarea lor prin intermediul paginii de B. în cauză.

În mod evident, Primăria Ciumani îi preferă pe vorbitorii de limbă maghiară în dauna vorbitorilor de limbă română, limba oficială de stat în România.

Cetăţenii români care nu cunosc limba maghiară nu au acces la informaţii de interes public difuzate de Primăria Ciumani prin intermediul unei reţele de socializare, respectiv B..

3. În România, singura limbă oficială de stat este limba română, potrivit art. 13 din Constituţie. Limba maghiară nu are nici măcar caracter de limbă oficială de stat. Aşadar, toate informaţiile pe care Primăria Ciumani le comunică în spaţiul public, inclusiv prin intermediul reţelei de socializare B., trebuie să fie redactate cu prioritate în limba oficială de stat.

4. În realitate, Primăria Ciumani, instituţie publică a administraţiei publice din România, este obligată să comunice cu cetăţenii români, indiferent de etnie, cu prioritate în limba oficială de stat, limba română şi abia mai apoi, în subsidiar, la cerere, nu din oficiu, în limba minorităţii, limba maghiară.

Ca atare, Primăria Ciumani este obligată legal să editeze şi să promoveze o pagină a instituţiei pe reţeaua de socializare B. în primul rând în limba oficială de stat. Oricât de şocant ar putea părea pentru angajaţii Primăriei Ciumani, instituţie publică în care limba maghiară este limbă obligatorie, dar şi pentru instanţa de fond care susţine politica Primăriei Ciumani de epurare etnică a românilor din judeţul Harghita, limba maghiară nu are niciun statut oficial în România.

În susţinerea argumentelor prezentate, recurenta face trimitere la dispoziţiile art. 13 şi art. 120 alin. (2) din Constituţia României, ale art. 94 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ale art. 10 din Legea nr. 33/1995, precum şi la cele ale art. 10 paragraful 2 pct. 66 Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995 .

Susţine recurenta că în ceea ce priveşte actele normative speciale care prevăd dispoziţii legale relativ la modul de inscripţionare şi la ordinea în care se redactează şi se fac publice informaţiile de interes public, dispoziţiile art. 120 alin. (4) din Constituţia României stabilesc că "Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2)".

Totodată, conform art. 195 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ - "în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, stabilit la ultimul recensământ, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale, cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate acestora, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba minorităţii naţionale respective şi primesc răspunsul atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale respective", iar potrivit art. 195 alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ - "Autorităţile administraţiei publice locale asigură inscripţionarea denumirii localităţilor şi a instituţiilor publice de sub autoritatea lor, precum şi afişarea anunţurilor de interes public atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale respective, în condiţiile prevăzute la alin. (2)".

Potrivit art. 12 din H.G. nr. 1206/2001 de aplicare a dispoziţiilor privitoare la dreptul cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în administraţia publică locală, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 - inscripţionarea in limba materna a denumirii instituţiilor publice de sub autoritatea consiliilor locale sau judeţene se face printr-o tăbliţă similară ca dimensiune, caracter, mărime a literelor si culori cu cea inscripţionată in limba romana. Tăbliţa se va amplasa sub tăbliţa care conţine denumirea oficiala in limba romana".

De asemenea, potrivit art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1206/2001 - inscripţionarea în limba maternă a denumirii unor localităţi in care cetăţenii aparţinând unei minorităţi au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor se face pe aceeaşi tăbliţa indicatoare, sub denumirea in limba romana, folosindu-se aceleaşi caractere, mărimi de litere si culori, potrivit anexei nr. 2. Inscripţionarea se face atât pe indicatoarele rutiere de intrare, cat si pe cele de ieşire din localitate".

Tot acest cadrul legal stabileşte foarte clar care este limba care se utilizează cu precădere de către instituţiile statului în raportul cu cetăţenii români.

Recurenta consideră că din formulările legislative arătate, rezultă faptul că cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a folosi limba maternă în raporturile cu autorităţile publice locale, legiuitorul folosind sintagmele "şi în limba maternă" ori "deopotrivă în limba minoritară", din formularea legii rezultând fără echivoc că comunicarea publică a instituţiilor publice în limba maternă se realizează pe lângă cea în limba română, prin adăugare la cea în limba română.

În opinia recurentei, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a respecta dreptul minorităţilor naţionale de a fi informate în limba maternă, la cerere, însă comunicarea publică oficială a instituţiilor publice se face în primul rând în limba română, limba oficială de stat, fiind obligatoriu ca pagina de socializare oficială a unei instituţii publice să poată fi citită în primul rând în limba oficială a ţării, comunicarea publică în limba minorităţii fiind realizată în subsidiar, cu respectarea limbii oficiale de stat.

5. Reţeaua de socializare B. este un mijloc modern de comunicare în masă care din punct de vedere juridic este spaţiul public, după cum a stabilit deja Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

B. este un mijloc de comunicare în masă modern, extrem de răspândit în lume, utilizat atât de persoane private cât şi de instituţii publice ale administraţiei publice locale şi centrale.

Fiind vorba de spaţiul public, este de domeniu evidenţei logice faptul că toate informaţiile comunicate în spaţiul public de o instituţie publică trebuie să fie comunicate cu prioritate în limba oficială de stat.

6. Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 "prin informaţie de interes public se înţelege orice informaţie care priveşte activităţile sau rezulta din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei".

În mod evident, toate informaţiile publicate de primarul comunei Ciumani pe pagina de B. în cauză sunt informaţii de interes public pentru că privesc activitatea instituţiei publice.

7. Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, prevede că "Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Prin editarea şi difuzarea de informaţii de interes public exclusiv în limba maghiară cetăţenii români care nu cunosc această limbă sunt trataţi diferit de către primarul comunei Ciumani iar criteriul care a stat la baza acestui tratament diferit a fost etnia şi limba vorbită de cetăţenii români.

În timp ce vorbitorii de limbă maghiară au acces la o pagină de B. a Primăriei Ciumani în limba maghiară, cetăţenii români care nu cunosc limba maghiară nu au acces la informaţii de interes public comunicate de Primăria Ciumani prin intermediul aceleiaşi reţele de socializare.

8. Recurenta susţine că deşi înţelege şi respectă dreptul cetăţenilor români care aparţin unei minorităţi naţionale de a se adresa instituţiilor publice în limba maternă şi de a primi informaţii de interes public în limba oficială de stat şi în limba maternă, totuşi consideră că acest drept nu trebuie să lezeze limba oficială de stat şi nici dreptul cetăţenilor români care nu aparţin unei minorităţi naţionale de a beneficia de acelaşi tratament din parte autorităţilor publice de care beneficiază cetăţenii care aparţin unei minorităţi naţionale.

9. Învederează faptul că reclamanta a fost sancţionat de CNCD în repetate rânduri pentru aceeaşi faptă: discriminarea pe criterii etnice a românilor.

Pentru toate aceste motive solicită admiterea cererii de recurs aşa cum a fost formulată.

3.2. Recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciumani a formulat recurs incident în baza prevederilor art. 491, art. 496 alin. (2) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei, în sensul obligării recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea pe fond a cauzei.

În motivarea cererii de recurs, reclamanta a arătat că instanţa de fond a respins solicitarea referitoare la cheltuieli de judecată, reţinând că nu ar fi făcut dovada conţinutului şi întinderii acestor cheltuieli.

În opinia recurentei, această soluţie este nelegală, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, in condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei". De asemenea, potrivit art. 453 C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată'",

Astfel, cheltuielile de judecată vor fi acordate în măsura în care partea care le pretinde dovedeşte, în condiţiile legii, existenţa şi întinderea acestora, cel mai târziu până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. Având în vedere înţelesul noţiunii de "cuantum al cheltuielilor de judecata" descrise la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că partea care solicită cheltuieli este ţinută să administreze dovezi cu privire la fiecare componentă a acestora, în măsura în care pretinde recuperarea lor de la partea adversă.

În aceste condiţii, face referire la ordinul de plată emis şi depus la dosarul cauzei care atestă plata şi încasarea onorariului de avocat, constituind, în opinia sa un act justificativ care face dovada la acordarea cheltuielilor de judecată, acesta respectând dispoziţiile art. 292 C. proc. civ.

Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că incidenţa motivelor de recurs prevăzute la art. 488 pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ. rezidă pe de o parte din încălcarea dispoziţiilor menţionate, iar pe de altă parte din împrejurarea că instanţa nu a arătat care sunt motivele de fapt şi de drept pentru a se dispune aceasta soluţie, ceea ce atrage nulitatea parţială a hotărârii cu privire la soluţionarea acestui capăt de cerere.

În opinia recurentei, a fost profund prejudiciată având în vedere că pentru asigurarea unei apărări în prezenta cauză a fost nevoită să angajeze un avocat, în vederea reprezentării şi asistării. Ca urmare a câştigării procesului, în virtutea răspunderii civile delictuale, se impunea ca pârâtele să fie obligate la suportarea acestor cheltuieli, fiind căzute în culpă. Apreciază că omisiunea de a indica motivele de fapt şi de drept nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea parţială a hotărârii cu privire la acest aspect, având în vedere că în condiţiile date nu se poate verifica respectarea principiilor care guvernează procesul civil.

Cu privire la incidenţa aplicabilităţii art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătă că prin aceasta norma juridica sunt vizate situaţiile in care instanţa evoca normele de drept substanţial incidente situaţiei de fapt in cauza, dar le încalcă "in litera sau spiritul lor" ori le aplică greşit, consecinţa a unei interpretări eronate a legii.

Interpretând per a contrario raţionamentul instanţei de fond pentru care s-a dispus respingerea solicitării noastre de a obliga pârâtele la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate, rezultă pe de o parte că ordinul de plată nu ar face dovada achitării acestor cheltuieli, iar pe de altă parte că această dovadă se face prin factura fiscală.

Apreciază că acest aspect contravine normelor Codul fiscal (art. 319 şi urm.) şi a Legii contabilităţii, în măsura în care din aceste acte normative rezultă că factura este acel document fiscal care creează doar o obligaţie de plată, aceasta nepresupunând îndeplinirea obligaţiilor înscrise în aceasta, ci doar naşterea unui drept de creanţă în favoarea emitentului. Ordinul de plată se eliberează, în schimb, în momentul efectuării plăţii, acesta fiind înscrisul care stinge din punct de vedere contabil creanţa menţionată în factura fiscală.

În acest sens, Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede la art. 6 alin. (1) că orice operaţiune economico-financiară realizată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.

Aşadar, instanţa de fond în mod nelegal a constatat că doar factura emisă ar face dovada achitării onorariului de avocat, înscris care nu probează efectuarea plăţii. Prin urmare, acordarea cheltuielilor de judecată se face numai în măsura în care acestea sunt dovedite cu acte justificative, aşa cum a statuat şi C.E.D.O. în cazul Albina împotriva României - hotărârea din 28 aprilie 2005 - şi cazul Weissman şi alţii împotriva României.

Pentru aceste considerente, apreciază că a făcut dovada plăţii onorariului de avocat într-o manieră suficientă. In măsura în care prima instanţă aprecia că este nevoie să fie depuse înscrisuri suplimentare, trebuia să pună în vedere părţii, prin reprezentant, în şedinţă publică această necesitate. Invocarea lipsei facturilor fiscale după închiderea dezbaterilor, fără o cerere formală anterioară adresată părţii de a o depune, încalcă dreptul la un proces echitabil.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Ciumani a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de A., susţinând că recurenta nu a indicat în concret niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., iar motivele invocate prin cererea de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de 488 alin. (1) C. proc. civ., în subsidiar solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele instanţei de recurs

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului formulat de A., invocată de recurenta-pârâtă Comuna Ciumani, este nefondată, întrucât, deşi recurenta A. nu a invocat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., totuşi a arătat detaliat motivele pentru care consideră că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat greşit dispoziţiile din Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice.

2. Examinând recursurile formulate în cauză, raportat la dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin sesizarea înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/12.12.2019, petenta A. a reclamat faptul că pagina de B. a primăriei Ciumani este realizată exclusiv în limba maghiară, discriminând astfel, cetăţenii români necunoscători ai limbii maghiare.

Prin Hotărârea nr. 359 din 29 aprilie 2020, emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a petentei, ridicata de reclamata; s-a respins excepţia inadmisibilităţii petiţiei, ridicata de reclamata, s-a constatat faptul ca sunt întrunite condiţiile pentru existenţa unei fapte de discriminare, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. h) din O.G 137/2000, republicată; s-a sancţionat reclamata cu amenda în cuantum de 2.000 RON, conform art. 26 alin. (1) din O.G 137/2000, coroborat cu art. 8 din O.G nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor; de asemenea, s-a dispus ca o copie a hotărârii să fie comunicată părţilor a) A., b). Primăria Ciumani.

În esenţă, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut că a fost încălcat dreptul cetăţenilor romani nevorbitori de limba maghiară de a accesa informaţii provenind de la autoritatea publică locală ca urmare a postării acestora pe pagina de B. în limba maghiara.

Prin cererea formulată, reclamanta Primăria Comunei Ciumani a solicitat anularea Hotărârii nr. 359 din 29 aprilie 2020, iar instanţa de fond a admis acţiunea şi anulat hotărârea contestată, reţinând, în esenţă, că postarea de informaţii pe pagina de B. doar în limba maghiară nu are ca efect restrângerea dreptului comunităţii române de a avea acces la informaţii de interes public, întrucât Legea 544/2001 prevede explicit modalitatea de comunicarea din oficiu a anumitor informaţii - art. 5 din lege - inclusiv prin afişare la sediul autorităţii sau al instituţiei publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masă, în publicaţii proprii, precum şi în pagina de Internet proprie.

2.1. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat recursul formulat de A..

Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, potrivit cărora postarea de informaţii pe pagina de B. doar în limba maghiară nu are ca efect restrângerea dreptului comunităţii române de a avea acces la informaţii de interes public, Înalta Curte constată că pagina de B. prin care instituţia publică Primăria Comunei Ciumani comunică cu publicul, reprezintă un mijloc de comunicare a informaţiilor de interes public şi este redactată exclusiv în limba maghiară, aspect de natură a încălca dreptul cetăţenilor români nevorbitori de limba maghiară de a accesa informaţiile provenite de la autoritatea publică locală.

Potrivit art. 2 din Legea nr. 500/2004 "prin text cu caracter de interes public orice text care, în cadrul unor atribuţii de serviciu, este afişat, expus, difuzat sau rostit în locuri publice ori prin mijloace de informare în masă, având ca scop aducerea la cunoştinţa publicului a unei denumiri, a unei informaţii sau a unui mesaj, cu conţinut direct ori indirect publicitar."

În acest sens, Înalta Curte reţine că pagina de B. a autorităţii publice locale serveşte interesului public al tuturor cetăţenilor, astfel încât informaţiile publicate pe această pagină sunt de interes pentru comunitatea locală şi trebuie să fie accesibile nu numai vorbitorilor de limbă maghiară, motiv pentru care trebuie să fie însoţite şi de traducere sau de adaptare în limba română.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 5 lit. c) din Legea nr. 500/2004 potrivit cărora "nu fac obiectul prezentei legi publicaţiile redactate sau parţial în limbi străine, inclusiv cele ale minorităţilor naţionale", întrucât, cât timp pagina de B. a Primăriei Comuna Ciumani aparţine unei autorităţi publice locale, respectiv Primăriei Comunei Ciumani, conţine şi informaţii de interes public şi nu se poate adresa exclusiv minorităţilor naţionale.

Aşadar, astfel cum în mod corect susţine recurenta, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2004, orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 57/2019 furnizarea de informaţii publice prin internet se realizează în concret prin utilizarea paginii de internet a fiecărei unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, însă în cauză nu este vorba de o problemă de asigurare a informaţiilor de interes public, ci de asigurarea accesului la toate informaţiile de interes public difuzate de Primăria Comunie Ciumani, inclusiv la cele difuzate prin intermediul paginii de B. a Primăriei Ciumani.

Prin urmare, exercitarea dreptului de acces la informaţiile de interes public conţinute pe pagina de B. a Primăriei Comunei Ciumani este condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare, context în care tratamentul diferenţiat are ca efect restrângerea exercitării în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege, iar acest tratament nu este justificat obiectiv de un scop legitim, în contextul în care dispoziţiile legale incidente în speţă impun obligaţia traducerii sau de adaptare în limba română a oricărui text scris sau vorbit într-o limbă străină, având caracter de interes public.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte, constatând că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, va admite recursul formulat de A., va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

2.2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul incident formulat de reclamantă este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi vizează exclusiv cheltuielile de judecată.

Potrivit art. 451 alin. (1) C. proc. civ., "cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului."

Articolul 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată."

Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părţii care a câştigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

Art. 453 din C. proc. civ. induce o prezumţie de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă şi, implicit, efectuarea unor cheltuieli de judecată. Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanţei a unei cereri, acţiune ce se dovedeşte a fi neîntemeiată, fie susţinerea unor apărări neîntemeiate care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obţine solicitările formulate în cererea de chemare în judecată.

În cauză, prin admiterea recursurilor formulate de pârâţi, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, astfel că, în raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., nu se impune acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident, va admite recursul principal, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta A., invocată de recurenta-reclamantă Primăria Comunei Ciumani.

Admite recursul formulat de recurenta A. împotriva sentinţei nr. 27 din 10 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Respinge recursul formulat de reclamanta Primăria Comunei Ciumani împotriva sentinţei nr. 27 din 10 mai 2021 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 10 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.