Securitate collaborator status requiring potential, not actual, restriction of fundamental rights through reported hostile attitudes

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la 21.06.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A.. 2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 2301 din data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A..

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 2301 din data de 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că, prima instanţă a dat o interpretare greşită dispoziţiilor privind îndeplinirea condiţiilor necesare, în raport de care s-ar putea constata calitatea de colaborator al Securităţii.

Astfel, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 672/2012 sunt necesare în acest sens îndeplinirea cumulativă a următoarelor trei condiţii:

- să furnizeze informaţii, precum note şi rapoarte scrise, către lucrătorii Securităţii;

- prin acele informaţii să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

- furnizarea informaţiilor să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Chestiunea care trebuie analizată de instanţa de recurs, este aceea dacă consemnările din caietul de sarcini al unităţii militare, prezentate de reclamantă sub forma unor note informative, au amplitudinea de a îndeplini cumulativ cele trei condiţii mai sus prezentate.

Instanţa de fond a făcut o scurtă trecere în revistă a acestor condiţii, nefăcând o analiză în profunzime a conţinutului consemnărilor pârâtului, limitându-se la a prelua din susţinerile reclamantei exprimate în cuprinsul cererii introductive de chemare în judecată.

Astfel, referitor la Nota informativă din data de 04.10.1984, arată că deşi textul îi aparţine în integralitate şi a fost consemnată în caietul de sarcini al atelierului de producţie din cadrul sectorului, semnătura din josul paginii nu îi aparţine.

De asemenea, cel mai important este că informarea viza exclusiv probleme de serviciu apărute în unitate în derularea activităţii de producţie, unde la acel moment exista riscul ca salariaţii să nu îşi mai primească drepturile băneşti.

Nota în cauza nu are aptitudinea să creeze vreo situaţie defavorabilă vreunei persoane, în informare nefiind indicată ca fiind răspunzătoare o persoană anume. Mai mult, nota face referire la materialul necorespunzător folosit în procesul de producţie, nefiind vorba de culpa vreunui coleg.

Referitor la Notele informative din data de 10.05.1985 şi din data de 20.11.1985, recurentul-pârât arată că aceste două note nu au putut să fie vizualizate, ele neexistând sau nefiind anexate cererii introductive de chemare în judecată.

În schimb, din înscrisurile depuse a putut să fie vizualizată o Notă de analiză întocmită între un ofiţer de securitate pe nume B. şi ajutorul de şef de post C., document nedatat, care face referire la o persoană care ar fi prezentat un număr de 8 informaţii ce se referă la nerespectarea de către salariaţii uzinei a Decretului nr. 400/1981, decret ce se referă la reglementarea abaterilor din cadrul uzinei.

În Nota de analiză se mai face referire că aspectele necorespunzătoare din cadrul secţiei care au fost aduse la cunoştinţă printr-o sesizare verbală.

Or, un astfel de document nu poate să fie catalogat drept un denunţ şi mai mult consemnările chiar din Nota de analiză nu indică o conduită potrivnică regimului comunist.

Din cuprinsul Notei se înţelege că se urmărea doar respectarea normelor cuprinse în Decretul nr. 400/1981 şi nicidecum o manifestare de orice fel prin care să se încerce o răsturnare a regimului comunist, manifestare capabilă să antreneze anumite consecinţe negative asupra persoanelor care le-ar fi făcut.

Prin consemnările care se făceau în cadrul activităţii uzinei nu se punea problema îngrădirii dreptului la viaţă privată a vreunei persoane, sau ca interesele cuiva să fie puse în pericol şi mai ales să se urmărească în mod voit de către sistemul de atunci luarea vreunei măsuri represive faţă de o persoană sau alta.

Pe de altă parte, era important să se cunoască şi să se ia măsurile de rigoare dacă vreun salariat nu respecta dispoziţiile Decretului nr. 400/1981, fiindcă acele măsuri vizau în mod direct siguranţa şi bunul mers al întregii colectivităţi din uzină. Riscul de declanşare a unei catastrofe în situaţia în care vreun salariat manipula acele utilaje sub influenţa băuturilor alcoolice sau ca vreun salariat să fumeze când în uzină se lucra cu materiale deosebit de inflamabile şi cu un grad maxim de explozie, punea în primejdie tot personalul, lucru ce nu putea fi acceptat.

Faţă de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei deduse judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului A., reţinând în esenţă că, pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în concordanţă cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 672/2012, se cere a fi întrunite, în mod cumulativ, trei condiţii: 1) să furnizeze informaţii, precum note şi rapoarte scrise, către lucrătorii Securităţii; 2) prin acele informaţii să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; 3) furnizarea informaţiilor să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, însă din interpretarea gramaticală, logico-sistematică şi teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă că nu este necesar, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor Securităţii, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-pârât susţine că în cauza dedusă judecăţii nu sunt întrunite cerinţele legale pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Înalta Curte constată că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008:

"colaborator al Securităţii" este:

"persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului".

Referitor la sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, prin Decizia nr. 672/2012 a Curţii Constituţionale au fost declarate neconstituţionale şi a statuat că, pentru a da eficienţă dreptului la un proces echitabil, şi implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" nu pot fi administrate şi apreciate, individual, ca probe unice ci trebuie coroborate cu datele sau informaţiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă.

Astfel, prima instanţă a reţinut că din cuprinsul Notei de Constatare nr. DI/l/378/20.03.2018, precum şi din înscrisurile ataşate la dosar, rezultă că recurentul-pârât A. a fost recrutat pentru acoperirea informativă a locului de muncă, întreprinderea D., secţia 204, dar şi pentru supravegherea informativă a locuitorilor com. I.L. Caragiale, unde a locuit o perioadă, cu precizarea că notele informative în raport cu care se solicită constatarea calităţii de colaborator al Securităţii vizează drepturile fundamentale ale persoanelor cu care a intrat în contact la locul de muncă şi, chiar dacă în dosar nu există un Angajament semnat de pârât, identitatea între pârât şi sursa "E." a fost dovedită fără putinţă de tăgadă.

Aşa cum în mod corect a reţinut prima instanţă şi cum de altfel susţine şi recurentul-pârât prin motivele de recurs, notele informative au fost redactate de către recurentul-pârât şi erau destinate lucrătorilor Securităţii, context în care nu poate fi primită critica acestuia în sensul că atât timp cât semnătura nu-i aparţine conţinutul acestor note nu pot conduce la concluzia că s-ar fi urmărit îngrădirea vreunui drept sau unei libertăţi a persoanei, ci acele consemnări au fost făcute în virtutea poziţiei ocupate în cadrul uzinei şi cu scopul de a lua toate măsurile pentru coordonarea activităţii din subordinea sa.

În acest context, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte cerinţa legală în sensul ca informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal, informând lucrătorii Securităţii, pe de o parte, cu privire la împrejurările că "/.../În ziua de 09.05.1985 a adus injurii la adresa tov. F.. şi a conducerii secţiei deoarece este nemulţumit de retribuţia pe care o primeşte, motivând că slariul nu este corelat cu efortul depus pe parcursul întregii luni. Acesta are o comportare foarte delăsătoare, aducând injurii la adresa conducerii statului şi a partidului, spunând că nu este de acord cu legile statului, care sunt făcute la voia întâmplării, vezi Doamne peste noapte", iar pe de altă parte, că "în schimb mai sunt şi persoane care fac abateri de la legile statului, cum sunt C.Ş., mecanic montaj S. 1500, care are unele ieşiri, făcând adesea aluzii la conducerea de stat şi că legile le gândesc în defavoarea oamenilor şi pentru interesele lor".

În ceea ce priveşte a doua condiţie, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că cerinţa legală pe care trebuie să o îndeplinească informaţiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reţine calitatea de "colaborator" este aceea ca denunţarea să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aşadar, pentru a se reţine calitatea unei persoane de "colaborator al Securităţii" este suficient ca informaţiile furnizate să urmărească, să aibă potenţialul, să fie apte să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informaţiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conştientiza faptul că informaţiile respective pot atrage consecinţe în ceea ce priveşte persona vizată, consecinţele constând în măsuri de urmărire şi verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale.

Sub acest aspect, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât conform cărora informarea era una reală, ce a fost constatată chiar de agenţii de securitate de la acea vreme atât timp cât în conformitate cu caietul de sarcini avea obligaţia să semnaleze reprezentanţilor permanenţi eventualele abateri de la siguranţa şi securitatea întreprinderii, aspect în raport de care, recurentul-pârât este convins că a denunţat activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

De asemenea, vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu se referă doar la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi ci şi la faptul că recurentul-pârât putea şi trebuia să conştientizeze posibilele urmări ale informaţiilor furnizate, respectiv să conştientizeze faptul că persoanele denunţate puteau fi expuse unor posibile sancţiuni determinate de primirea, de către reprezentanţii Securităţii, a unor astfel de informaţii. Legiuitorul nu cere pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai vizarea îngrădirii acestor drepturi, în sensul că denunţătorul conştientiza că îl expune pe cel denunţat unor sancţiuni venite din partea reprezentanţilor regimului sau cel puţin unor noi investigaţii întreprinse de Securitate, investigaţii ce presupuneau imixtiuni în viaţa personală a celui urmărit, cu consecinţa încălcării dreptului la viaţa privată.

Prin urmare, furnizarea acestor informaţii nu a rămas fără urmări întrucât reacţia ofiţerului de legătură a fost concretizată în trasarea, în continuare, de sarcini recurentului-pârât, respectiv: în Nota informativă din data de 24.10.1985 sunt menţionate sarcini:

"a fost instruit să stabilească aspecte privind procesul de producţie, cât şi starea de spirit în rândul oamenilor muncii. De asemenea, a fost instruit cu sarcini pe linia D.400/1981"; în Nota informativă din 09.10.1984 referitor la faptul că o parte din muncitori, circa 30, au refuzat să primească retribuţia, afirmând că nu sunt de vină că nu s-a realizat planul ... sunt menţionate sarcini:

"informatorul să ne stabilească dacă sunt persoane ce instigă la încetarea lucrului sau la săvârşirea de acte antisociale".

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte va înlătura apărările recurentului-pârât conform cărora "din cuprinsul Notei se înţelege că se urmărea doar respectarea normelor cuprinse în Decretul 400/1981 şi nicidecum o manifestare capabilă să antreneze anumite consecinţe negative asupra persoanelor care le-ar fi făcut", având în vedere că exercitarea liberă de către cetăţeni a unora dintre drepturile lor fundamentale, cu depăşirea limitelor impuse de ideologia şi propaganda comunistă, dar cu respectarea legii, a principiilor fundamentale ale dreptului şi a bunelor moravuri, a făcut parte, în perioada de referinţă, din categoria activităţilor sau atitudinilor potrivnice regimului totalitar comunist.

În mod special, erau considerate ca fiind deosebit de periculoase pentru regimul comunist acele atitudini sau manifestări care relevau, în afara ideologiei sau doctrinei oficiale, comentarii sau opinii critice privind hotărârile adoptate la nivel de partid şi de stat, pentru combaterea cărora erau utilizate orice tip de mijloace, chiar dacă ele aduceau atingere unor drepturi fundamentale precum dreptul la viaţă privată.

Cocluzionând, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că deşi recurentul-pârât A. a recunoscut doar redactarea acestor note, nu şi semnarea lor, această chestiune nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei, întrucât dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, se referă la cerinţa furnizării de informaţii, prezentând, deci, importanţă caracterul cert al activităţii de furnizare a informaţiilor de către persoana chemată în judecată, iar nu şi faptul dacă aceasta a semnat notele pe care le-a întocmit.

Or, în situaţia în care, notele informative au fost redactate în calitate de informator şi în scopul remiterii către lucrătorii Securităţii (în această categorie intrând şi ofiţerii sau subofiţerii de Miliţie cu atribuţii pe linie de Securitate), edificator este faptul că aceste note pe care recurentul-pârât a recunoscut că le-a scris aveau denumirea "Notă informativă" şi începeau, invariabil, cu una din formulele "sursa vă informează că ..." sau "vă informez că ...", context în care în mod corect au fost înlăturate apărările acestuia în sensul că ele reprezentau consemnări în caietul de sarcini al sectorului ori secţiei în care lucra.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 2301 din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.