RCA insurance claim against Insurers' Guarantee Fund: 90-day statutory filing deadline runs from bankruptcy finality, not discovery of insurer identity

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, anularea deciziei nr. 23626/27.05.2020, primită în data de 11.06.2020, reanalizarea probelor depuse la dosarul cauzei şi, în consecinţă, prin hotărârea ce o va pronunţa instanţa, să se dispună obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A) să acorde despăgubirile solicitate în cuantum de 450 de RON reprezentând daune materiale şi a prejudiciului moral apreciat la valoarea sumei de 60.000 euro.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civile nr. 80 pronunţate la 27 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURATILOR, a anulat decizia nr. 23626/27.05.2020 emisă de pârâtă şi a obligat pârâta la soluţionarea pe fond a cererii reclamantului.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 80 pronunţate la 27 ianuarie 2021 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

După expunerea istoricului speţei şi a legislaţiei incidente, recurentul-pârât a menţionat următoarele:

- Instanţa prin hotărârea pronunţată a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întrucât nu a observat că intimatul-reclamant a formulat cererea de plata la FGA la data de 09.03.2020, in condiţiile in care dreptul de creanta al acestuia s-a născut la data de 05.04.2016, iar cererea de plata trebuia formulata in maximum 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului (termen limita - 16.06.2017), cererea fiind tardiv formulată.

- Instanţa de fond in mod eronat invocă prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ. privind începutul termenului de prescripţie extinctive, în speţa dedusa judecăţii fiind vorba de un termen de decădere. Necunoaşterea asiguratorului emitent al politei RCA aparţinând persoanei vinovate nu poate fi primita pentru a justifica pasivitatea intimatului-reclamant A. întrucât acest aspect reieşea din cererea de introducere. Mai mult, acest aspect putea fi lesne lămurit prin verificarea bazei de date AIDA pusa de ASF la dispoziţia persoanelor interesate.

- existenta unui dosar de cercetare penală nu prezinta importanta sub aspectul răspunderii civile delictuale care este antamata ca urmare a săvârşirii unor fapte de natura contravenţionala privind regulile de circulaţie instituite prin Codul Rutier.

Astfel ca răspunderea civilă şi implicit angajarea răspunderii asiguratorului emitent al poliţei RCA (in speţa a răspunderii legala in temeiul legii 213/2015 a FGA) se poate face înainte de soluţionarea dosarului penal susţinerile în acest sens ale intimatului -reclamant, însuşite si de instanţa de judecată, fiind nefondate.

În ceea ce priveşte însă decăderea, în momentul împlinirii termenului acesteia, se pierde însuşi dreptul subiectiv din patrimoniul titularului, astfel încât acesta nu mai este în măsură să obţină realizarea pretenţiei sale nici pe cale de acţiune, nici pe cale de apărare.

Subliniază faptul ca FGA nu este succesorul in drepturi si obligaţii ale asiguratorului în faliment, nu exista identitate de patrimonii intre FGA si B., iar FGA nu preia funcţiile unui asigurator faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare în cuprinsul căreia în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că motivul de recurs vizând încălcarea normelor de drept material de către instanţa de fond (prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), este întemeiat şi de natură să conducă la reformarea soluţiei pronunţate în primă instanţă.

În examinarea căii de atac exercitate, Înalta Curte constată că este învestită a tranşa chestiunea tardivităţii formulării cererii de despăgubire de către reclamantul A., pornind de la situaţia de fapt rezultată din înscrisurile administrate în faţa instanţei de fond şi verificând temeinicia raţionamentului instanţei de fond în a stabili momentul de la care începe să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în raport de intrarea definitivă în procedura falimentului a societăţii de asigurare prin hotărâre judecătorească.

Pentru a pronunţa soluţia de admitere a acţiunii şi a constata că reclamantul a formulat cererea de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraţilor în termenul legal, instanţa de fond a apreciat că dreptul de creanţă al reclamantului nu s-a născut la data producerii evenimentului rutier, 5.04.2016, întrucât nu cunoştea întinderea pagubei, ci data la 29.01.2020 când a aflat că asiguratorul este B. S.A., în raport de această dată, solicitarea de despăgubire nefiind tardiv adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Totodată, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor stipulează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .".

Conform prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.:

"Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asiguratorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizaţie, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terţului păgubit."

Aşadar, pentru a se putea naşte obligaţia pârâtului FGA de plată a unei creanţe de asigurări, în primul rând, persoana care pretinde că este titulara unei astfel de creanţe de asigurare are obligaţia formulării unei cereri de plată adresată Fondului într-un termen de 90 de zile, care este un termen imperativ, de sesizare a Fondului cu cererea de plată a persoanei ce se pretinde creditor de asigurare, nerespectarea acestuia atrăgând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de plată. Cu alte cuvinte nerespectarea termenului pentru exercitarea dreptului de a formula cerere de plată conduce la pierderea dreptului în discuţie.

Totodată, acest termen de decădere de 90 de zile pentru adresarea către Fond a cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Aşadar, legiuitorul a fixat expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă fiind născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, când acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Conform datelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar, dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de B. S.A, respectiv la data de 05.04.2016 când s-a produs evenimentul rutier, împrejurare care a atras incidenţa prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în prima ipoteză.

Înalta Curte constată că, deşi, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, în continuare a dezvoltat un raţionament juridic greşit şi, în neconcordanţă cu realitatea juridică referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de 90 de zile în care reclamantul trebuia să formuleze cererea de plată.

Curtea de Apel Bucureşti a considerat că acest termen curge de la data de 29.01.2020, când reclamantul a luat la cunoştinţă faptul că nu poate obţine repararea pagubei în procesul penal.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte această opinie, iar soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Este adevărat că dispoziţiile din C. proc. pen. reglementează faptul că "Acţiunea civilă se soluţionează în cadrul procesului penal" (art. 19 alin. (4) din C. proc. civ.), iar în situaţia în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, potrivit art. 27 alin. (2) din C. proc. pen., persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă. Însă, în speţa de faţă, este vorba despre o procedură administrativă de plată instituită prin Legea nr. 213/2015, iar nu despre o acţiune civilă.

Instanţa de control judiciar apreciază că, în speţa de faţă, dreptul de creanţă ia naştere odată cu obligaţia asiguratorului de a plăti indemnizaţia de asigurare terţului păgubit, respectiv la data producerii riscului asigurat stipulat în contractul de asigurare, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 2199 alin. (1) din C. civ.. Aceasta în condiţiile în care creanţa la care fac referire dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este creanţă de asigurări, după cum este definită de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, respectiv creanţa creditorului de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare.

Prin urmare, dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut la data producerii riscului asigurat, respectiv data de 05 aprilie 2016, data producerii evenimentului rutier. Cum această dată este anterioară datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment a societăţii B. (17.03.2017), termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 curge de la data de 17.03.2017 şi se încheie la data de 16.06.2017. Ca urmare, după cum în mod corect s-a reţinut în decizia administrativă dedusă judecăţii în prezenta cauză, la data depunerii cererii de plată adresate Fondului de Garantare a Asiguraţilor (09 martie 2020), reclamantul era decăzut din dreptul de a formula o asemenea cerere.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatului-reclamant din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi întâmpinării în sensul că la data producerii evenimentului nu a cunoscut întinderea pagubei şi a persoanei care răspunde de repararea ei, iar ulterior a aflat că nu va fi despăgubit în urma formării dosarului penal, sens în care toate demersurile sale sunt depuse în termen, Înalta Curte constată că nu sunt fondate, întrucât la momentul evenimentului rutier persoana vinovată era cunoscută (şoferul ce a produs accidentul fiind C.), cererea de despăgubire din cadrul procesului penal nu a fost soluţionată, întrucât a fost indicat un alt asigurator şi partea vătămată şi-a retras plângerea penală.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat eronat dispoziţiile normative anterior citate, fiind fondat motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 80 din 27 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată şi va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 80 din 27 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Obligă intimatul A. la plata către recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 noiembrie 2022.